Cum aș putea?

spune-mi cărțile preferate

și ce muzică asculți

ca să pot să te cunosc mai bine

Cum să-i spun sufletului să nu-i mai fie dor...

Cum să-i cer inimii pentru tine să nu bată?

Cum să ma apropii fără să mă respingi,

Cum să uit tot ce-a fost oda ă ..

Cum să nu mi te transform în artă

Cum aș putea în versuri să nu te scriu?

Ai fost plăcerea mea (ne) vinovată

Tu?.. tu ce-ai fi vrut ca eu să-ti fiu?.. 

Nu am ochi decât pentru tine,înger venit din Cer...De crezi că nu îți spun doar adevarul,Priveste-te o clipă în oglindă, Și-ți vede dulcele mister,Tu ești iubirea ce-o aștept de-o viață, Fie de crezi sau ba,tu esti aroma și dulceața, Iar fericirea este vocea ta!

(14 dec 2023 Vasilica dragostea mea)

  1. Ochii tăi, două mărgele

  Orice aș face în ei mă pierd mereu

  Eu și tu, două stele

  Distanțați de spațiul acesta gol și greu

  2. Și când voi fi departe

  Am să mi-amintesc privirea-ți caldă

  Și ochii tăi frumoși, foarte

  Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă

  3. Și te rog, încă nu pleca

  Fără a mă lăsa să-ți privesc

  O ultimă dată, fără a mă judeca

  Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc 

  4. N-am să stau mult, mă voi întoarce

  Și tot în privirea ta mă voi pierde

  Până atunci eu n-am pace

  Decât un sentiment ce mă ucide

  5. Înăuntrul meu, mort sunt

  Și nu mă voi vindeca nicicând

  Îmi va fi dor de orice moment 

  În care mă vedeam în ochiul tău plăpând

  6. Și când voi merge spre mormânt

  Voi avea o singură dorire

  Să nu te aud plângând

  Ci să-mi dai doar, o ultimă privire

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

De ce să te aștept, când lumea se zbate,

În haosul zilei, tu ești calmul dorit?

De ce să te aștept, când inima bate

Cu dorul de tine, în ritm de ecou?

De ce încă-ți păstrez amintirea,

Când timpul totul va uita?

E oare vindecare, iubirea,

Sau doar un drum spre altundeva?

Ne văităm că Europa

Nu prea ne vrea în Schengen?

Păi noi suntem moldoveni,

Sau ardeleni, poate olteni,

Putem fi și-un fenomen

Dar la cum suntem de melteni

Nu putem fi europeni!

...

Suntem dezechilibrați

Facem multă hărmălaie,

Sărim iute la bătaie,

Certăreți, nu prea curați,

De muncit, precum se știe

Muncim mult, dar în prostie

Și nu suntem o națiune

Schengen? Încă nu, române!

...

Noi suntem europeni

Voi? O turmă de melteni,

Prea ușor de dus de nas,

Cu pensiile voastre speciale

Cu apucături tribale,

Bătuți cu sorcova de-un sas

Plin de case și noroc,

Conduși de hoți și haimanale

Pentru Schengen, n-aveți loc!

Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

Noi? Lăsăm în urmă, cuib de stele

Semne c-am trecut pe-aici,

Și-am luat cu noi zări efemere

Și vise lungi duse-n tăcere

Iar dintr ele-o adiere,

Ca singura noastră avere

Și multe răni și cicatrici!

...

O și câte vise ne rămân

Câte dorințe refuzate

Nici n-avem multe în comun

Cu lumea asta cu de toate

Cu cei ce știu a da din coate,

Dar noi avem doar un stăpân,

Și generos și blând și bun,

Pe care-l purtăm în sân

În inima ce-n taină bate!

...

Și vom pleca în lumea noastră

Exact așa cum am venit,

Tăcuți, ținându-ne de mână,

Un singur vis, fără sfârșit

De a fi veșnic împreună,

Eu, noaptea ta albastră,

Tu, ciobul meu de lună!

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!