Floare de laur

M-așteptai în gară,
Cu zelul tău frumos.
Și-n ochii tăi de vară
Sclipea un foc sfios.

Cobor din tren ușor.
Te strâng tare în brațe
Și simt că ți-era dor,
Să fii cu mine-n noapte.

Pe cerul cel ‘negrit,
O stea a apărut.
Ți-am spus cât te-am iubit,
Iar tu mi-ai dat sărut.

Am așteptat iar trenul,
Ca să fugim în lume.
Lăsăm în urmă drumul,
Trăind fără vreun nume.

Mi-ai luat mâna firavă,
Aveai acel fior.
Șopteai cu voce suavă
Și m-ai lăsat s-adorm.

Stăteam pe pieptul tău
Ș-ușor mă atingeai.
Știam că ești al meu,
Simțeam cum mă iubeai.

Te uiți in ochii mei,
Pierzându-te în Soare.
Mă uit în ochii tăi,
Pierzându-mă în mare.

Pe drum cântam balade.
Vedeam cum te râdeai.
Simțeam căldură-n spate,
Dar tu te-mbujorai.

Plecat-am noi departe,
Să fiu numai a ta.
Să stăm pe iarba verde
Și să cădem pe ea.

Ajuns-am noi acolo,
Să fii numai al meu.
Să-ți cânt mereu ,,Țigano”,
Să uiți de tot ce-i greu…

,,Țigano" - Bosquito

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

Iubitule, vreau să îți aud inima cum bate.

Vreau să privesc ploaia pe geam cu tine lângă mine

și să-mi pierd mințile în parfumul florilor de mai

pe care mi le-ai dăruit.

Vreau ca ploaia să ne fie martoră,

martoră a unui dans copilăresc printre picăturile ei.

Tu frumoasă fată-n mare,
Ce cauți aici în zare?
Căci Soarele-acum răsare.
Scapă din întunecata mare!

Și mă tem mult de nisip,
Parcă nu aș fi nimic!
Uită-te în ochi un pic,
Și nu mă lăsa să-ți zic…

Stai așa, nu te grăbi,
Poartă voalul cum ar fi,
Iar eu te sărut pitit
Că nu știu, n-am mai pățit!

Of, ce inocent mai ești!
Vreau s-ascult doar trei povești.
Hai să ne grăbim în zare,
Căci nu-mi dai o sărutare.

Sweet childhood, honey of life's delight,

From you, I learned the means of living.

Yet fragile you are, like the thinnest string,

I wish you'd return, but you're gone from my sight.

Now I look back with longing and wonder, 

Your memories keep my heart warm like fire.

Tough times runs fast and you're no longer near,

I carry your light forever, from now and in everything that's here.

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

Mă surprind des vorbind cu mine în gând,

Purtând conversații cu alt eu și cu mine.

Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,

Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.

Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,

Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.

Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,

Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.

Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,

Dar pot spune clar ce-mi place din ea.

De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,

Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.

Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,

Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.

Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,

Am două picioare stricate, pe bune!

Aș asculta ore în șir muzică bună,

Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.

Și știu ca nu a întrebat nimeni,

Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.

Iubesc să fac oamenii să zâmbească,

Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.

Dar cel mai mult iubesc,

Când îmi spui tu pe nume.

Nu știu mereu ce să spun, nici acum

Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.

Și probabil m-am făcut de râs,

Dar îmi e dor de tine.

Mă trezesc dimineața 

Cu fața la cearșaf,

Reflectăndu-mi viața,

Mă scutur de praf..

Mă -mbăiez în grabă,

Limpezindu-mi cerul 

Și fața mea strâmbă,

Netezindu -mi părul.

Adulmec cafeaua,

Ce din ceașcă zâmbește;

Îndepărtez perdeaua,

Ce de beznă mă ferește.

Zarea mă inundă 

Cu miresme și culori;

Privirea mea udă 

Năframa de nori.

Căci mă simt o umbră,

Ce -n urma ta plânge 

În odaia mea sumbră,

Unde plouă și ninge..

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

O luna și o stea 

Te mai gândești la ea?

La fata ce te iubea 

Ea ți ar fi adus și o stea 

Ea încă te are n gând 

Nu te va uita nicicând 

Ea ți a îndrăgit privirea 

Și ți a vrut doar fericirea 

Copila cu suflet curat 

Te a iubit neîncetat 

A plâns zi și noapte 

Când tu erai departe 

A suferit în tăcere 

Privea apusul cu durere 

Își spunea mereu în gând 

Ne vom revedea curând 

Astăzi de o întrebi ce vrea 

Nici nu mai știe de ea 

Vrea liniște și un apus de soare 

Asa uita ce o doare 

     Sunt  lacrma ce doare

     Când plâng de neputință

     Răpus de nepăsare,

     Ucis de umilință...