Trenul efemer

O floare ofilită de-o galbenă culoare,
o noapte petrecută în galbenă candoare,
o galbenă iubire ce moartea n-o s-o știe,
uitate mai respiră pe-o galbenă hârtie.

Săruturi fără număr pe galbene petale
se-așează cu grăbire și-s gata să răscoale
privirea pătimașă din galbena vedere
o tandră alinare în galbenă durere.

E galbenul din floare a ochilor cântare
pe corzi rămase-n suflet arcușului cărare
ce cheamă în surdină cu galbenă uimire
un dans de lacrimi plânse în chip de amintire.

Învinsă fără milă de-a vremurilor toană,
o galbenă chemare se zbate în pripoană
s-aducă doar o clipă din galbena trăire
pe strada fără zile numită fericire.

Când viața-mi se va stinge în galbenul din zare
pe cer mă voi întinde în curcubeu din mare
să cad în stropi de viață pe galbena hârtie
și trandafirul galben să-l ud cu apă vie.

În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,

Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,

Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm 

Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.

Momente plăcute poți începe să trăiești,

Clipe imaginare poți începe să percepi,

De fiece dată când un roman îl recitești

Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.

Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj

Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...

Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...

Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...

De ce, de ce să fie doar prin cărți,

De ce să nu fie și-n reala vreme,

De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,

Să cutremure prin orice culme?

De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,

C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,

Să mergem înainte mereu tot cu știința 

Că doar fațada-i făcută din acele litere?

15.10.24

Inima mea îți aparține

Te iubesc cu pasiune,

Mie dor de a ta sărutare,

Mie dor de fiecare îmbrățișare,

Mie dor dor sa ți simt fiecare atingere.

Lângă tine sa mă trezesc diminețile,

Să te am in toate zilele,

Să ne bucurăm de toate momentele.

Să crezi mereu in mine

Să crezi mereu in iubire,

Lăsa ți inima să se bucure,

Să se bucure de o frumoasa traire.

În raza albă-a lunii, tu mi-ai părut bălaie,
Și te-am simțit acut, cum te umblai desculță,
Pășind fără sfială, pe-a inimii bătaie,
Și n-am putut fi eu cela, care oftând, te cruță...

Dar tu, în cinstea mea, mi-ai ridicat grădină,
Sădindu-mă în ea, să cresc precum copacul,
Să-ți dărui umbra mea, în rodnică hodină,
Ca-n miezul fad al nopții, să-ți invadez iatacul...

Căci numai pentru tine, m-am risipit amurg,
Învălurindu-ți părul cu un parfum de tei,
Și-am înțeles încă odată, petalele cum curg:
Te-am rătăcit în mine, pe-a crângului alei...

La rândul tău, te-ai risipit în ore-ntregi de așteptare,
Și poate c-ai fi fost mai fără grijă, fără rost.
Dar din strânsoarea minții, tu n-ai avut scăpare:
Iar eu te iert, căci nu știu unde-ai fost...

Hai să topim în pleoape, acest apus de soare,
Să ascultăm tăcerea, ce-i frântă între noi,
Amurgul să ne prindă, în grea îmbrățișare,
Găsindu-ne înstrăinați, pe dinăuntru goi...

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!

O umbra trece lin pe langa prag,

În taină-și poartă pașii pe alei,

Un vechi parfum ramas dintr un șirag,

De vise-nchise între foi de tei

E glasul mut ce l port adânc în piept,

Și ascult chemarea noptilor tacute,

Un nor pe cer ce pare ca aștept,

Din zori închise-n zilele pierdute

Prin colturi moi, adie gândul dus,

Ca frunza-n vântul care o rătăcește,

Un timp ascuns, căzut de mult de sus,

Dar încă-n minte parcă se trezește.

Pe un drum ascuns, pășește visul stins,

Și ochii s marea unui dor ce-apasă,

În fiecare clipă ce s-a prins,

De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.

O, speranță de smarald,

Văd în tin’ un suflet cald.

Mâinile mi-s înghețate,

Dă-mi iubire să mă rabde.

Trupul tău cel dezvelit,

Las-un gol nemărginit

Și parfumul de-orhidee,

Lasă-n minte o idee.

O, tu dragul meu nebun,

Cu ochi verzi ca la alun.

Ia-mă-n brațe și stârnește

Tot ce-a fost și tot ce este.

În pădurea liniștită,

Pusa-mi cortul neclintit.

Vine vulpea hămesită

Și-mi fură ce am gătit.

Floare de Fier,

Ce-i dai din cer?

Floare-de-colț,

Și-n cale-o scoți.

Poartă în piept,

Pulsul incert.

Nu-i trebe’ scut,

Nici jurământ!

Nu se destramă,

Nu îi e teamă!

Nu cere drum,

Arde cu fum!

Cu pielea-n vânt,

Și pasu-i sfânt!

Calcă pe jar,

N-are habar!

Din spini își coase

Zile frumoase!

Nu plânge stele,

Plânge cu jele!

Pe câmp cu dor,

Sub cerul lor,

A scris cu sânge,

Ce inima-nfrânge!

......................................

Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!

Inspirație:

„Floare de Fier" - E-an-na

„Floare de colț" - Ducu Bertzi

Pe-un tărâm neexplorat,

Un vulcan a explodat.

Lava, mistuind natura,

A venit și viitura.

Un localnic speriat,

Și-a luat mâța într-un sac.

Și pornind în aventură, 

A găsit și o broșură.

Ce frumoasă ești,

Zână dragă din povești!

Să plecăm în lume aș vrea,

Să te fac mireasa mea.

Ce specială ești,

Fată dragă din nămeți!

Să-mi zidesc casa aș vrea.

Să fii tu familia mea.

Tu, frumoasă floare de mai.

Cu-n zâmbet scos ca din rai.

Lasă-ți pletele să curgă,

Pe umerii tăi s-ajungă.

Ochii tăi cei cafenii,

Îmi dau fiori inimii.

Și cu tenul măsliniu,

N-apuc mâine să mai fiu.

Și ai păr ca abanosul,

Oi fi oare norocosul?

Și parfumul tău floral,

Lasă-n mine-un puls vital.

Și te-am prăpădit în vânt

Și căzut-am la pământ.

Tu zburai peste mormânt,

Eu de dor eram flămând!

Ai fost o floare de mai,

Topită-n aburii de ceai.

Și îți simt mirosul tare,

Tu, vis… doar asemănare.