Dorință

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E Se Tu Non Esistessi

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Dei passanti addormentati nelle mie braccia

Che non amerò mai

E se tu non esistessi

Non sarei che un altro punto

In un mondo che viene e che va

Mi sentirei perso

Avrei bisogno di te

E se tu non esistessi

Dimmi come esisterei io

Potrei fingere di essere me

Ma non sarebbe vero

E se tu non esistessi

Credo che l'avrei trovato

Il segreto della vita, il perché

Solo per crederti

E guardarti

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro.

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

E seară iar...

Privesc luna cum mușcă cerul

Se vrea plină, împlinită...

Încerc...

Din răsputeri să nu mă muște dorul

Să am o noapte liniștită...

Simt...

Cum razele ei imi pălesc în privire

Nu pot să uit si îmi pare rău, 

Dar pot să iert și îmi pare bine

Și mă port mândră de sufletul meu. 

Că te păstrează chiar și azi

Ca un parfum ce reînvie amintirea,

Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine

Chiar de lipsești și clipele-s străine...

Și mă gândesc...

Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți

În care-am strâns la piept, eterne rugăminți 

Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde

Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...

Ma pierd in vise si-n sperante,

In toata viata cu nuante,

Dorind sa castig totul

Inecandu-ma in tot zgomotul.

Inot cu greu printre ale voastre visuri

Si incerc sa nu ma-nec.

Ma uit la ale mele lipsuri,

Incercand sa mi-l aleg prin farmec.

O frunza palida ce lin coboara

E-al nostru vis, in aer putrezind

Si pe noi calauzind

Spre o viata superioara.

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

Stau singur în casă

Ca-n rece mormânt

Și timpul apasă

Pe Sufletu-mi frânt.

Căci flacăra vieții

În tine s-a stins

Și-n prada tristeții

Mi-e Sufletul prins.

Scumpei mele soții Valeria, 28 Noiembrie 2022, ora 21:00

       În noaptea de 25 Decembrie 1995, cam în jurul orei 03:30 în sufragerie, când eu dormeam singur în pat pe partea stângă, am simțit că Sufletul meu iese din Trupul meu prin basculare la verticală în dreptul tălpilor Trupului meu de unde brusc am ajuns în mijlocul sufragerie și prvind spre ușa cu geam a sufrageriei am vrut să mă duc în holul de intrare a apartamentului încercând să fac pași, dar am observat că nu era necesar să fac pași și astfel am plutit la cam 10 cm de la podea, am trecut prin ușa cu geam a sufrageriei apoi am trecut doar cu jumătate din Sufletul meu prin ușa apartamentului și fiindu-mi teamă să nu mă întâlnesc cu vreun om am reintrat în hol.

       După acea fiind cu spatele la ușa cu geam a sufrageriei, brusc Sufletul meu a schimbat direcția de deplasre la 180 de grade sexagesimale și astfel am plutit trecând prin ușă și m-am oprit mai întâi în dreptul patului unde se afla trupul meu simțind o oarecare greutate și un fel de silă, după care am plutit spre patul în care dormea pe partea dreaptă soția mea și înclinându-mă spre ea am început să-i spun cu cu glas din ce în ce mai tare de "Iartă-mă!Iartă-mă!Iartă-mă!", după care crezând că voi deranja toți vecinii mei de bloc brusc am ajuns în locul unde ajunsese prima oară în sufragerie Sufletul meu și din nou brusc am simțit o rotire de la ștânga la dreapta cu o viteză foarte mare în jurul axei verticale a Sufletului și istantaneu Sufletul meu a ajuns pe tălpile Trupului meu de unde prin basculare la orizontală a reintrat ușor în Trupul meu și imediat m-am trezit și am început să dau cu palmele în spătarul patului părându-mi foarte rău că Sufletul meu a reintrat în Trupul meu.

       Acum când scriu aceste rânduri eu retrăiesc aievea această Mare Revelație.

       De la vârsta de aproape 12 ani am devenit un ateu care propovăduia cu tărie aproape zilnic inexistența lui DUMNEZEU.Pe când aveam aproape 21 de ani pe la amiază, în luna Aprilie a anului 1967, imediat după terminarea cursului de Statica și Dinamica Construcțiilor mergând pe stradă, deodată în mintea mea am simțit că Cineva comunică cu mine telepatic:
       - Cineva:"Tu spui că pomul pe care acum îl vezi este de natură materială și susții cu tărie că acel pom nu a fost creat de Cineva anume."

       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Tu spui că Soarele care luminează și încălzește tot Pământul este de natură materială și susții cu tărie că Soarele nu afost creat de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Noaptea pe Cerul senin vezi mii de stele și tu spui că ele sunt de natură materială și că nu au fost create de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Cine crezi tu că a făcut acest imens spațiu în care există miliardele de stele și există și Pământul cu toți copacii, cu toate animalele și cu toți Oamenii și deci exiști și tu?"
       - Eu (fiind pe stradă am răspuns cu glas tare două cuvinte):
"EXISTĂ DUMNEZEU!"

       După ce am spus cu glas tare "EXISTĂ DUMNEZEU",  Acel Cineva a încetat să mai comunice telepatic cu mine și atunci m-am uitat în jur să văd dacă nu este vreun om care să fi auzit ceea ce am spus eu și doar o femeie era cam la vreo 20 de metri înaintea mea dar aceasta nu a întors capul spre mine...
       De atunci am început să cred cu tărie că DUMNEZEU EXISTĂ și că EL ESTE UNICUL CREATOR al Universului.

Neliniște profundă

În suflet simt că am.

Durerea mă inundă

C-atunci când te pierdeam.

Căci te-am iubit pe tine

Cum n-am iubit niciuna

Și vreau ca tu cu mine

Să fii întodeauna.

Te vreau numai pe tine,

Dar eu nu știu când fi-va

Să vrei a fi cu mine

Pe veci Polară Diva.

Scumpei mele soții Valeria, 08 Februarie 2023, ora 06:30

Aievea...sau în vise-aș vrea,

Să vii la mine zi de zi,

Să-ți jur solemn Polară Stea

Că-n veci de veci te voi iubi.

Măcar un semn eu de la tine

Să-mi dai îndată eu aș vrea,

Că vrei mereu să fii cu mine

Să-mi fii în veci Polară Stea.

Să nu mai vrei să fii cu mine

N-aș vrea iubito nicidecum,

Dar dac-așa-ți va fi mai bine

Te voi lăsa in pace-acum!

Dar dacă BUNUL DUMNEZEU

Va vrea din nou să ne unim,

E tot ce mi-aș dori și eu

Un Trup ș-un Suflet iar să fim.

Scumpei mele soții Valeria, 17 Decembrie 2022, ora 08:50 

Pe Șase-Undrea în anul '47

TATĂL CERESC mi-te-a-ntrupat,

Să-mi fii de ajutor în toate

Și eu să fiu al tău bărbat.

Așa cum spune DUMNEZEU

Un Trup și-un Suflet noi vom fi,

Și-n veci de veci și tu și eu

Cu venerație-L vom SLĂVI!

A ta cumplită suferință

Tu ani întregi mi-ai tăinuit

Și ai plecat în neființă

Fără să știu cât m-ai iubit.

Mai trece-o zi și încă una

Și fără tine este-un chin.

Eu te-am iubit întotdeauna

Și după tine vreau să vin.

De-aș ști acuma unde ești

Aș vrea în grabă eu să vin

Și-n ochii mei tu să privești

Când eu în brațe-am să te țin.

Scumpei mele soții Valeria, 6 Undrea 2022 ora 14:00