DAR

O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta

Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața 

Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit 

Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.

Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu

Nu cu întrebări și nici cu dor nebun

Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos

Ca un răspuns la toate câte nu se spun.

Te mai visez uneori, așa... fără motiv,

Te văd în vis fix cum te-am cunoscut

Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine

Ce mă certau si dragă le eram în același timp.

Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea

C-am fost cu sufletul toată a ta

Și-am tot sperat să incheiem povestea

Frumos... dar a fost doar iluzia mea...

Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine

Toate au prins nuanțe mai clare. 

Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci

Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.

Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit

Doar las aici un gând în versuri scris

Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine

Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.

Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!

Eu am simțit și simt pentru-amândoi

Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!

Când tot am sperat finalul la un vin în doi.

Tu vant ce prin par imi treci,

Esti cald si afara-s vremuri reci.

Imi este bine si nu doresc sa pleci,

As vrea ca viata cu mine s-o petreci...

Dar cand vantul caldul cu rece se imbina,

Te nasti tu iubita mea furtuna.

Cu ochii verzi inflacarati,

De razboi ei par a fi insetati!

Draga mea regina Hera...

Din priviri cutremuri Terra,

Ai putea muta planeta Venus.

Dar , nu uita ca sotul tau e Zeus!

Ne privim din depărtare

Simțind un rece vânt pe umeri

Te apleci din ce in ce mai tare

Pașii mei pe rând să-i numeri.

Iar vântul bate, bate tare

Inima e înghețată dur

Și mă doare, doare

Prea multe eu îndur

Peste case tot mai des

Suflă vântul,

Sunt pline de zăpezi

Iar gândul...

Iar gândul meu tot se strecoară

S-a ajungă la tine adesea,

Dar mintea noastră zboară,

Și viața cam ne plictisea.

Trec anii, trece viața

Tot mai des e rece-n trupul ostenit

Oare când se va dezgheța

Amarul necontenit.

M-a cuprins un gând de dor,

Azi de Ziua Îmbrățișărilor 

Un emoji îmbrățișat am vrut să-ți trimit,

M-am abținut... m-ai fi blocat negreșit...

As fi vrut să n-am nimic de pierdut 

Dacă pentru o clipă aș fi îndrăznit 

Să-ți cer o-mbrățisare împrumut 

Să ti-o restitui când ne-om fi întâlnit...

Căci mi-ai fost drag...încă te îndrăgesc 

Scânteia dorului din mine încă e vie

Când tremură, sufletul la ea mi-l încălzesc

Visând că-ți dau îmbrățișări...1000...

Dar visu-mi e scurt, de realitate se izbește 

Mi-e mult prea greu să mai ajung la tine

Si-orice speranță în vânt se risipește 

Și doar în gând te-mbrațisez și azi...și mâine...

Căci mi-e atât de dor de-o-mbrățisare

Și-atât de dor, îmbrățișați să bem un vin

Atât de dor ca sufletu-mi nu are stare

Atât de dor... cât Dorul nu a cunoscut...

Nu-ti cer mai mult de ziua aceasta

Nici ce nu ai, nici ce nu simți 

Nu vreau decât să iți deschizi fereastra 

Să pot, o ultimă îmbrățisare să-ți trimit...

N-ai fost primul sărut

N-am fost prima ta dragoste

N-ai fost prima mea locuință

N-am fost prima ta dragoste

Și uite cum;După luni nefericite

Un mesaj a schimbat

Destinul a două inimi rupte 

Care acum bat pe același ritm

Și a celor două mâini care se roagă

Zi după zi...

Ca anii sa învăluie iubire celor doi.

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

Ai trecut cu brio timpul,

Nemuririi mângâiere,

Și-ai lăsat în urmă-ți gândul

Scris în zeci de giuvaiere.

 

Nici modest, nici îngâmfat,

Ai fost OM în toate cele;

Ai fost ghimpe la Palat

Și Luceafărul din stele.

 

Ai adus în lume dorul,

Ai făcut-o să viseze,

Însă ți-a lipsit decorul,

Și-au uitat s-aprecieze.

 

Judecat pentru nimicuri,

Din invidii, inventate,

Le surâzi, senin, de veacuri,

Geniu, din eternitate!

 

Când vrăjmași și trădători,

Țara vând, fără de frică,

Versul tău le dă fiori,

Iar pe noi ne tot ridică.

 

Gând scăldat în praf de Cer,

Azi și mâine și-n tot timpul,

Lumii dăruit mister,

Sa fii plans de-ntreg Pământul!

 

Astăzi este despre tine,

Despre viața ta de chin;

Neuitat, rămâi cu bine...

- Eminescu, Te Iubim!

Apare-n gând, și-apoi în faptă,

Și uite cum s-a terminat;

Prietenia e-ncheiată,

Întocmai, iar ai fost trădat.

Speranțe, visuri, împreună,

Clădite-n frică de amar,

Dezlănțuite în furtună,

Bolborosesc până dispar.

Au fost aici și vor mai fi,

Și iar se lasă pradă vieții,

Și-așteaptă până va veni

Triumful nedreptății.

Însă în spate, să nu uiți,

Mereu, tu să-ți privești podoaba,

Și-n dar, măritei tale nunți,

Săpatu-ți singur groapa.

Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.

Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.

Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.

Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am re-nviat.


Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.

Uși ferecate, de griji sfărâmate,

Ni se deschid în față și-n spate;

Călcăm grăbit să le închidem,

S-avem iar mâine ce să deschidem;

Uităm prea des care ni-i locul,

Fugim de noi, fuge norocul;

N-avem răbdare să mai simțim,

Trăim în grabă, și-n grabă murim.

Câte rime, câte stele,

Câte doruri printre ele,

Stau să iasă la lumina

Stau ca mugurii-n grădina.

Sunt ascunse în țărână

Și tot cânta în surdină,

Cum să iasă, cum să facă

Și să-și lepede-a lor teacă.

Azi, speranța cea mai mare,

Mâine, foc de-amăgitoare,

Dar curaj uită să-și facă

Și sfârșesc toate în teacă.

Nu-i morală, nu-i nici sfat

Este trist, este păcat:

Câte-ascunse se petrec

Tot ascunse se și trec.

Si așa cu-a noastre visuri,

Nasc și mor printre abisuri

Și în urma lor apar

Alte visuri ce dispar.

Sunt in viata doua faze,

Ce se oglindesc mereu,

In miscari, gesturi si fraze

Si-ti formeaza propriu’ EU.

Prima faza de negare,

Te tine multi ani captiv

Si tot negi cu-nversunare

Ca esti prost, prost efectiv.

Si ramai asa blocat,

Pana ce in cap apare

Ceva nou, sofisticat,

Ce se cheama acceptare.

Si-acum c-ai aflat deja

Ca esti prost, chiar prost sadea

Treci la urmatoarea faza

Si-ncepi a semnaliza.

Te crezi important, chiar miezul,

Tu dai sfaturi, reciti Crezul.

Dintr-o data iti permiti

Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.

Le explici cat esti de tare,

Cum si cat esti tu de mare;

Nu accepti nicio secunda

Sa fii iar prostul din umbra.

Pan’ la urma nu conteaza

Cat vrei sa pari de-ntelept,

Absolvind a doua faza,

Acum esti un prost destept.