✨ Nebunu’ din noric

Nebunu’ din noric

Nebun dintr-o iezle,

Cu suflet trup și rupt,

Cosând cu-n fir de plumb,

Moartea-n oglinzilor moarte.

 

 

 

Spitalizat psihopatic,

Clinica-n curs de drum,

Nebun-n cămașă-n forță,

Cu multe reușite frânte.

Cu pământu-mi ce picioarele sfărmânde-mi.

Iubirea ta, de unde vii?

Nu mai am.. pierdut,

Plecând cu-n borfaș.

Sunt sechele și schelet doar.

Moarte-n vino sânge cristal,

Să mă iei și să mă duci,

Prea mult alcol din juru-n nost.

Șintr-o sticlă de vin să îmi torni niște tutun, să am loc în drumu nost ăsta bun.

 

 

 

 

Nu mă lăsa tu speranță,

În mormânt să vii cu flori uscate,

Să le pot mirosi arzând în mii de cuvinte iubitoare.

Și să-mi pui la cap d-o cruce-n vie,

Să scrie și să-ntărime,

Iubește mult, sau a predicat.

Fata-s asta năstrânge haide vino spre mine, ultim dată, să te simt să te iau în brațe, să-mi sfărâmi încă-o dată sufletu’.

 

 

Moarte-n vie dece vrei tu?

Liniște-n amar suflet crud,

Că pe aici nu prea sa trecut.

Este gol plin de frunze-n toamnă.

Uscate.. ca după un potop de vânt.

Nebuniteai tu de tot, arzând în foc pe acest pământ.

Psihopat să fi tu, cel ce nu reziști la acest oror.

Pregătime-ai sicriu’ cu vânt de veselie,

Că pentru mine e doar o jucărie.

Halucinogenez câte puțin,

În codru-n ăsta-n tuneric.

Sfâșiata-mi haina, mea gri de flori

Ce numeric nu are soț.

 

 

 

 

Creangă-n tu codru, creangă-n

Sfâșiată, nu lua lumea cu tine ca să vezi cât îmi pasă.

Ia-o doar pe ea, pe aleasa mea.

Diviziunea mea prea blasfemiată,

Nu tu-teneci în amar și în ploapă.

 

 

 

 

 

Nebunu’ din colțu’ camerei nu e cel ce se gândește la perfecția din juru’ lui, ci cel ce își dorește să moară.

Fumu’ din zări mi se astârnă în cale,

Da tu oare, e bine faci?

Vă jur că nu voi dormi adânc

Până când toate problemele mele,

O să se ducă.

O să revin puțin, să-mi rezolv treburile.

Iar pe acel borfaș îl voi îngropa cu mine.

 

 

 

 

 

Liniște-n trup nu mai am de mult,

Căci poemu’ ăla de prin fum, sunt eu,

Din ceață amară vin mort după voi.

O să vă las urme-n viață potop cu noi.

Cântec generat din această creație

Category: Philosophical poem

All author's poems: Oprea poezii.online Nebunu’ din noric

Date of posting: 8 June 2025

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~5 min.

Views: 866

Log in and comment!

Comments 1

Oprea

Oprea

Prima mea poezie publicată)

Other poems by the author

In Limine Temporis

Printre mănunchi pribegi

C-un cojoc de soare

— Șede muma în prispă; —

rugându-se la icoane.

 

 

Se zbuciumă răzvrătit timpul

Pe sub cetini ce-l zvântă;

Și pe plaiuri se avântă

Albi miei cărunți în tâmplă.

 

 

Prin desagi călare-i cărarea

Printre porțile de brumă

Unde vântul se așterne

C-un moșneag pierdut prin turmă;

More ...

Versatil

Pe-o râpă ruptă ca din ceară,

Din albele pânze cu un strop de apă,

Stau și scriu singur, pustiu.

Din raze albastre strălucite din miez de răsare,

Luna îmi cântă o doină liniștită pe cărare.

 

Din munți, din cer,

Din lacrimi ciopârțite,

Aud glasul lin și dulce unui pom de frunze.

Tăcerea îmi surâde văzând ecoul larg,

Plimbându-mi trupu’ din est spre lac,

Uitând probleme, păcate cauzate.

Îmi așez corpul stând relaxat pe spate,

Privind spre stele, spre razele mele

Ce îmi mai dau putere… și care mă hrănesc.

 

Hrănit de veacuri multe-n meleaguri,

O lumină albă îmi izbește ochii,

Frumoasă ca dintr-o iesle fermecătoare.

Aud cavoul cântând lin spre mine,

Cu vocea lui caldă ce sufletul îmi deschide.

Mă îndrept ușor spre el cu neputință

De a lua în alte leacuri.

 

„Cavou răstignit ce străpunge apusul,

Ce te așteaptă pe aici?”

 

Cu vocea lui caldă răspunde:

„Timpul mi-a răspuns să te caut,

Mult nu mai ești, dar dacă timpul este mie măreț,

Eu nu pot să îl cert.”

 

Aplecând ușor capul,

Mă uit spre pământ și cer,

Ca orice va veni spre mine,

Eu să nu-l primesc, ci să-l cert.

 

Iar pe cavou să-mi scrie măreț,

Uitând spre cer:

„Soarta mi-a fost și-mi va fi,

Eu nu sunt aici, sunt tot acolo.”

 

Iar pe capul meu frânt,

Colindând apusul,

Să răsară ca din ochi de șarpe

O umbră amenințătoare,

 

„Privind spre gol… privind spre cer…”

 

Îndepărtându-mi corpul de cavou,

Întorcându-mă spre câmpul lin de la lac,

Așezând din nou ușor trupu’

Ca o pană căzând pe uscat.

 

Gândurile mă apăsă ușor… ușor,

Gândind oare cum o să mor?

 

„Dacă timpul e trecător,

Măcar eu să nu fiu nemuritor,

Toți și toate murim,

Până când timpul se va trezi,

Iar noi… vom reveni…”

 

Vescal clătind-mi gura cu lacrimi,

Sânge curgând spre ale mele patimi,

 

„Iar vi?… iar acolo?…

Iar începe să îmi cânte o vioară la tâmplă?…”

 

Răscolind iarba deasă,

Aud pașii mei cei care cad ușor prin viață,

Urmez urmele mele străpunse de soare.

 

Iar spre cavoul meu, soarele nu răsare,

Se atinge o lumină slabă la ochii vizor,

Viziunea îmi cântă un cântec de dor,

De prăpastie să mă arunce

În groapa mea ce noaptea o seduce…

 

Vizitez câmpii largi spre munte,

Unde moartea îmi surâde…

Viața ți-o faci cu mâna ta,

Dar mâna mea este tăiată de timp…

Răspunzând vizitor spre el.

Cântă-mi patimile mele,

De floare de surâde,

De iubire să te ferești.

 

 

De oștire-n noapte,

Gândesc spre apusul meu răsare,

Versatil de gânduri amare.

More ...

Nu mai plânge maică dragă

Nu mai plânge maică dragă, că și codri te jelesc,

Cu ochii stinși în zori de seară,

în apus te învelesc.

 

Nu mai plânge maică dragă, de-oi piere să-mi jelești,

La morminte să dai de-o seamă,

Doar tu-n împărăția mea ești!

 

Nu mai plânge maică dragă, și în sat oi da de veste, ca atât când plângi tu mamă, ca atât să putrezesc.

 

Nu mai plânge maică dragă, chiar de-n cavou mă învelești,

că te-oi privi de-o seamă,

Doar de sus, să vezi cât te iubesc!

 

 

Nu mai plânge maică dragă, că și florile-s în grădini,

dar ca tine nici-o floare, un trandafir prins printre spini.

More ...

Acorzi de violet

Zbor păsărele tandre

Peste miriștile sorcovite

Unde spicul de grâu răsare

Cu tentă de violet.

 

 

O floare abia apusă,

Cu șuvițe prinse-n zale,

— Tricotate de-un amurg moale —

Magnolie violet.

 

 

Smocuri de soare,

Ard ca cioturile de iarbă,

Cântate cu acorzi de vioară,

Răsărite-ai și tu mândră,

Magnolie dragă!

More ...

Copacii mei

Oprea Alex -

Ce-și flutură corzile

Copacii mei din parc

Parcă ieri erau cu melci

Azi, stau drept

Ca un toiag.

 

Ce zâmbete fură

Când vântul își deschide ochii

Ca și marea la apus…

Ca și fluturii în poeme.

More ...

Zile albe

Dimineața s-a sprijinit de fereastră,

ca o pasăre care nu mai știe încotro,

O las să intre, e frig afară.

Aerul miroase a bucurie,

Și lumina își caută loc să intre.

Mă așez vorbind cu ea,

Nici nu știu cum a trecut…

Timpul a alunecat,

ca un văzduh plăpând.

Mi-e dor de ea,

Dar nu pot trăi până mâine,

Mă simt zdrobit, plin de durere.

Mă uit în gol,

Nu o mai văd,

De ce a plecat? De ce a dispărut?

A rămas doar un ecou,

Un glas ce răsună încet și ușor.

 

More ...

Poems in the same category

Răsărit

Din vidul răsărit după ecou

O altă cale-ncepe să se-arate,

Privirea se îndreaptă spre nou

Lăsând în urmă pagini terminate.

 

Un pas timid deschide altă poartă

Trecutul este doar un sol fertil.

Pe valul vieții ce din nou ne poartă

Găsim un sens mai simplu si umil.

 

Speranta nu e oarbă, ci curată

Se naste caldă dintr-un vechi apus, 

Iar inima, de umbre vindecată

Priveste liberă doar înspre sus.

More ...

Singurătatea absolută

 

Mă simt aruncat şi suspendat în lume,

Incapabil de a mă adapta în vreun mod,

Sunt consumat şi distrus de propriul nume,

Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.

 

Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,

Orice mişcare îmi pare tot mai banală,

Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,

Ce crispează a mea faţă de ceară.

 

Sunt torturat de lumi părăsite,

Abandonat într-o singurătate glacială,

Aici nu am sentimente triste ori fericite,

Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.

 

Toate splendorile lumii aici dispar deodată,

Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,

Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,

În clipe haotice ce în nebunie transpir.

 

Scriu pentru cei ce vor veni după mine,

Că n-am în ce să cred pe acest pământ,

Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …

Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?

 

Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,

Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,

Focul meu interior, incendii să vă stârnească,

Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.

 

More ...

Miri

Cu ochii înlăcrimați de dor

De casă și de-al tinereții odor

Cu suflet de copil matur

Jurăm iubirea fără cusur

 

Cu multe clipe-n buzunar

Cu speranțe și gust amar

Cu toate cele ce mai vin

Stăm în pat cu baldachin

 

Cu viitorul ce ne-asteaptă

Suntem al celuilalt soartă

Și așteptăm să-mbătrânim

Amintiri să retrăim.

More ...

Drumul între lumi

Drumul între lumi 

Furișat printre ulmi,

Îmbia răscolind 

Al pribegiei gând..

Tăinuie amarul,

Umple buzunarul 

De vise și comori,

Fabulând comori..

Deziluzia izbește,

Lacrima clipește 

Pe obrazul trist 

Din calcul realist.

Sub străinul cer 

Ești doar un prizonier 

Al dorului de vaträ,

Ce piscä și te latră.

Calea către casă 

Din buze se revarsă,

Iar sufletul zâmbește 

Regăsirea o cinstește..

More ...

Sanse

Câte rime, câte stele,

Câte doruri printre ele,

Stau să iasă la lumina

Stau ca mugurii-n grădina.

 

Sunt ascunse în țărână

Și tot cânta în surdină,

Cum să iasă, cum să facă

Și să-și lepede-a lor teacă.

 

Azi, speranța cea mai mare,

Mâine, foc de-amăgitoare,

Dar curaj uită să-și facă

Și sfârșesc toate în teacă.

 

Nu-i morală, nu-i nici sfat

Este trist, este păcat:

Câte-ascunse se petrec

Tot ascunse se și trec.

 

Si așa cu-a noastre visuri,

Nasc și mor printre abisuri

Și în urma lor apar

Alte visuri ce dispar.

 

More ...

CĂRARE PRIN TIMP

Adesea, depărtarea și  gândul 
Voința și cuvântul
Mă duc pe  o cunoscută cărare  
Către clipele prezentului
Unde râsul, plânsul și trecutul
Cu lacrimi  mă  primesc
Lacrimile lor pios le privesc
Prin geamul la care se uita MAMA
Cum  ziua  picură timpul tot mai lent
În trecutul  trecut și în al ei prezent …

Mă uit si nu văd ce vedeam deseori  
Cerdacul străjuit de multe  flori
Unde, pe o băncuță stătea bătrâna
Din când în când privind fântâna
Îngrădită de iedera care-i păstra apa
Limpede , rece și chipul  în ea oglindit 
Așteptând  răbdătoare să-i vină fata…
Și am venit mereu, mereu am venit  
Cu apă rece din fântână m-am  răcorit 

Dar… MAMA  în eternitate s-a retras
Băncuța  doar a mai rămas
Singurătatea, ploile și vântul grăbit
Cerdacului scândurile i-au risipit 
Florile din grădină în cortegiu au plecat
Însingurat , doar bătrânul nuc  a rezistat
Frunzele  spre mine s-au îndreptat  
Șopotindu-mi  că, nucul nu  m-a uitat ,
Iar jocurile copilăriei în scoarță le-a păstrat …
Plec pe aceeași  cărare, drumul la întoarcere este mai greu și mult mai împovărat cu regrete și aș avea nevoie de un strop de apa rece…                                                                                                
Regret că nu am mângâiat scoarța nucului, cred că și-ar fi amintit de mine.  
În adierea toamnei și frunzele nucului s-au spulberat…

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍