AXĂ

Crucea nu mai stă pe deal,

ci în mijlocul pieptului,

două linii care se întâlnesc

exact unde fuga nu mai ajută.

 

Verticala - 

toate căderile mele,

toate întrebările aruncate în sus

fără răspuns.

 

Orizontala -

mersul zilnic,

pâinea ruptă,

mâinile întinse

care nu se mai ating.

 

În punctul lor de ardere

stă un Cui invizibil,

țintuind timpul

de o clipă care nu trece.

 

Sângele nu curge,

se transformă în lumină,

iar lemnul -

în alfabet,

scriind pe cer

că durerea are sens.

 

Nu îngenuchez:

stau drept,

sub această intersecție

care mă ține întreg.

Crucea nu cere explicații,

doar rămânere.


Category: Love poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online AXĂ

Date of posting: 11 января

Timp de citire: ~2 min.

Views: 644

Log in and comment!

Other poems by the author

SATUL CA RÂNDUIALĂ

Dimineața se așează peste sat

ca o rânduială veche,

iar țăranul, gospodar prin însăși ființa sa,

își începe lucrul

într-o tăcere plină de sens.

 

Basmaua femeii strânge laolaltă

grija casei și demnitatea zilei,

semn al cominității

într-un spațiu unde timpul

nu se grăbește să treacă.

 

La vatră, focul nu arde la întâmplare,

ci veghează pâinea,

rod al pământului lucrat cu răbdare,

dragoste și înțelepciune

simbol al unei ordini morale simple.

 

Plugul deschide brazda

cu o gravitate aproape ritualică,

în gestul acesta adunându-se

truda, speranța și încrederea

într-un viitor câștigat prin muncă.

 

Satul se constituie astfel

nu doar ca spațiu geografic,

ci ca formă de existență:

o etică a statorniciei,

o pedagogie a lucrului bine făcut.

 

Atâta timp cât vatra arde,

pâinea se frânge cu respect

și pământul este lucrat cu înțelepciune,

satul rămâne

o matrice vie a identității noastre.

More ...

SĂRUTUL LUMII

Zori de viață se strecoară tăcut,

ca o șoaptă de lumină pe piele,

își așază parfumurile între respirații,

iar aerul tremură,

simțindu-ne aproape.

 

Pământul se deschide sub pași,

ca o inimă vie care așteaptă atingerea.

Iarba se arcuiește, tremurând,

în timp ce mugurii izbucnesc

ca niște șoapte verzi,

pregătite să ne cucerească.

 

Soarele strecoară lumina lui caldă,

mângâie frunza, piatra, apa

și parcă ne mângâie pe noi,

într-un gest tăcut,

fără nevoie de cuvinte.

 

Ploaia vine blândă,

adună praful din drum,

spală oboseala,

iar parfumurile primăverii

ne învăluie ca un sărut

al lumii asupra trupului nostru.

 

Ne apropiem de copaci,

atingem scoarța lor rugoasă,

simțind mugurii tremurând,

ne pierdem în verdele crud

și auzim cum inima naturii bate

în ritmul propriei noastre bătăi.

 

Renașterea lumii nu cere, nu judecă,

doar iubește,

iar noi, răspunzând,

ne topim în vânt, în apă, în lumină,

suntem o singură tușă

pe tabloul viu al lumii. 

More ...

FEREASTRA DESCHISĂ

Luminile din stradă tremură

pe pereții camerei tale

ca niște gânduri care nu știu

unde să stea.

 

Afară, orașul merge înainte

în pași grăbiți

și mesaje netrimise.

 

Tu stai lângă fereastră,

respiri aerul care nu se repetă

și te întrebi dacă cineva,

undeva, privește la fel.

 

O mașină trece

îți reflectă pentru o secundă

propriul ritm

și te surprinde că ești viu.

 

Fereastra rămâne deschisă

nu ca o invitație

ci ca o promisiune tăcută

că lumea poate să aștepte.

 

More ...

ÎNVĂȚ SĂ RĂMÂN

Învăț să rămân

când gândurile aleargă

și ziua pare prea mare pentru mine.

Nu fug,

doar respir

și-mi adun pașii înapoi în inimă.

 

Învăț să rămân

în tăceri care nu mai sperie,

în întrebări  fără grabă de răspuns,

în clipa asta mică

care, cumva,

e suficientă.

 

Am vrut de multe ori să plec

din mine,

din ce nu înțelegeam încă.

Dar acum știu:

rămânerea e o formă de curaj

care crește încet.

 

Învăț să rămân

cu visurile  mele neterminate,

cu greșelile care mă învață,

cu speranța care nu strigă

și nici nu pleacă.

 

Și poate nu știu tot drumul,

dar știu asta:

astăzi rămân,

mâine mai învăț

și între ele

devin.

 

More ...

DOAMNE AL LUMINII

Doamne al luminii fără seamăn,

cel ce ești și vei rămâne,

plec genunchiul, frâng îndemnul

firii mele spre țărână.

 

N-am nimic să-Ți pun pe masă

decât vina mea cea grea,

inima, o candelă arsă

și puterea de-a ruga.

 

Am  greșit știind că doare,

am tăcut când trebuia

să mă fac o lumânare

pentru crucea Ta cea grea.

 

dar Tu, blând în judecată,

nu m-ai lepădat nicicând,

mi-ai lăsat deschisă poarta

spre iertare și Cuvânt.

 

Spală-mi, Doamne, gândul frânt,

vindecă-mi privirea seacă,

fă din mine lut cuminte

în palmele ce-l leagă.

 

Și de va veni sfârșitul

fără fapte, fără rod,

ia-mi căderea drept strigăt

și ridică-mă din ea.

 

Că nu cer răsplată, slavă,

nici cununi de biruință,

ci să fiu, în ceasul morții,

scris în mila Ta și-n sfinți.

 

 

 

 

More ...

SUB ASCULTARE

Nu cu tunet m-ai chemat, Doamne,

ci cu o liniște adâncă,

în care voia mea

s-a recunoscut trecătoare.

 

Mi-ai dat cruce nu ca semn al cîderii,

ci ca loc al rămânerii,

unde frica mea

și mila Ta

se întâlnesc fără cuvinte.

 

Am voit să fug -

dar nu fuga are chip,

iar ascultarea se naște numai

din statornicie.

 

Asumarea nu e tărie,

ci golire de sine,

o coborâre lentă

din zgomot în adevăr.

 

Și când nu mai apăr nimic -

nici dreptatea mea,

nici chipul meu,

nici numele,

Tu începi să lucrezi.

 

Căci omul nu se mântuiește

prin biruință,

ci prin răbdare

prin smerenie

sub mâna Ta

până la capăt.

More ...

Poems in the same category

Gradina dintre cuvinte

În zori,cand cerul se frângea de lumina,cuvintele cresc ca niste  flori uitate,

își deschid petalele spre liniște și șoptesc,una altuia,tainele nemărginiri.

Un vers e o fântână ascunsa,unde dorul iși  spală  aripile obosite.

Alt vers e un copac cu frunze de cerneală,ce scutură  ploi albastre peste inimă.

SI asa,gradina dintre cuvinte se umplede pasi nevazuti, poeti,iubire.amintiri, toti trec pe acolo si lasa un parfum.

Daca ramai nemiscat si asculti,vei auzi cum fiecare floare iti rosteste numele,ca  si cum ar fi fost scris din vesnicie.

More ...

Tu ești dragostea

De vrei să fugi de mine,să mă alungi,

Îți voi rămâne-n amintiri așa de strâns

Căci dragostea ce ți-am trimis

Minciună nu-i ,îți jur....

E treaba ta ce vrei să crezi sau nu,

Eu prizonierul tău fiind,

Căci fără tine nu exist..!

Ohhh Vasilica vis frumos îmi ești,

Ori doar blestem și amăgire ,

Sper să nu fii așa...

Doar Dumnezeu e cel ce știe ce-a trimis,

Și-n calea mea ai apărut precum un vis...!

Dar ce-i un vis când dragostea există?

Și unde-i moartea când viața cântă?

Nu-i dragostea aici,acum ce-ți poartă chipul?

Nu tu ești cântul,frumosul,promisiunea,fericirea?

Pot exista eu fără toate acestea oare?

Nu tu ești dragostea care alungă durerea sau tristețea și tot ce moare?

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

 

More ...

,,O clipă de sinceritate" în spaniolă

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Un momento de sinceridad

 

Un momento de sinceridad

en lugar de adiós

regalemos un poco de belleza

esta última hora.

 

no hemos cambiado

es solo una opinion

No des por sentado una palabra

o un gesto insignificante.

No, no hemos cambiado

es solo una coincidencia

Estaríamos de todos modos

y de lo que hablemos

no somos dos extraños

Mi amor.

 

Un momento de sinceridad

sería un gesto sublime

tenemos el coraje de admitirlo

que nos amamos.

Un momento de sinceridad

ellos nos recordarían

de nuestros buenos años

nos recordaría en esta última hora

Un momento de sinceridad

en lugar de adiós.

 

no hemos cambiado

es solo una opinion

No des por sentado una palabra

o un gesto insignificante.

No, no hemos cambiado

es solo una coincidencia

Estaríamos de todos modos

y de lo que hablemos

no somos dos extraños

Mi amor.

 

Un momento de sinceridad

sería un gesto sublime

tenemos el coraje de admitirlo

que todavía nos amamos

Un momento de sinceridad

ellos nos recordarían

de nuestros buenos años

nos recordaría en esta última hora

Un momento de sinceridad

en lugar de adiós.

 

Un momento de sinceridad

sería un gesto sublime

tenemos el coraje de admitirlo

que todavía nos amamos

Un momento de sinceridad

ellos nos recordarían

de nuestros buenos años

nos recordaría en esta última hora

Un momento de sinceridad

en lugar de adiós.

More ...

Nu mi-a plăcut

Nu mi-a plăcut niciodată matematica

Dar știu că unu plus unu fac doi

Nu mi-a plăcut niciodată noțiunea de “iubire”

Dar știu că te iubesc

Nu mi-a plăcut niciodată să știu că pot să ajung să sufăr fără de remediu

Dar m-am îndrăgostit

Nu mi-a plăcut niciodată să aștept

Dar zilnic aștept cu nerăbdare să te revăd

Nu mi-au plăcut plăcut niciodată sfârșiturile

Dar știu că orice poveste are un final

Nu mi-au plăcut niciodată tragediile

Dar totusi te-am lăsat să pleci

Nu mi-au plăcut niciodată despărțirile

Dar i-am dat voie mâinii tale să o părăsească pe a mea

Nu mi-a plăcut să văd cum timpul se scurge

Dar acum abia aștept să treacă ca să te regăsesc

Nu mi-a plăcut niciodată să am nevoie de altă ființă

Dar știu că fără tine viața ar fi suferință

Nu mi-au plăcut niciodată poveștile de dragoste

Dar zilnic îmi doresc să mai scriu la a noastră

Până când Dumnezeu însuși va veni să pună punct pentru mine.

More ...

O singură poezie

Prieteni buni am fost mereu, dar sufletului totul îi s-a părut greu

In inima, flama a scânteiat. La fiecare vedere cu tine, un strop pe ea s-a picurat

Dar a rezistat, până în ziua când am putut răsufla in sfârșit ușurat

Cărbuni încinși ai pus pe suflet, dar nu în inima unde le e locul,

Ci acolo unde apasă greu; am incercat să-i sting, dar tu i-ai ațâțat mereu.

 

Șapte ani ai spus sa te aștept, iar eu fara niciun regret,

M-am supus în liniște, tânjind la ziua când o să mi se aline toată suferința, chinul și dorul,

Deoarece am simțit că ăsta mi-este viitorul.

 

Te mustra conștiința că nu m-ai avut?

O Doamne! Atâta timp pierdut!

Eu m-am rugat tăcut, surd și crunt,

Am ignorat totul de jur, tot ce mi-a plăcut,

Sperând că într-o zi vei regreta

Și langa inima ta, doar pe mine mă vei purta.

Aceasta îmi este răzbunarea, sa te întorci la mine fericit și împlinit,

Dar cu amarul timpului scurs necuvenit.

 

Mi-ai spus că sunt perfectă. Aproape!

De-ai fi fost un orb, eram acum departe.

Dar darul asta de la Dumnezeu este uneori un mare blestem.

Daca nu am vedea ce ne înconjoară,

Cu inima am judeca, cu auzul ne-am bucura și cu atingerea ne-am apropia,

Ca sufletul nostru sa nu moara.

 

Mi-ai spus că sunt briliantă, vorbim, te bucuri și tresari

In tine ceva se mișcă, dar oricât aș calcula, rămân cu mintea nesocotită.

Matematica și iubirea sunt doua extreme,

Într-una totul e precis, real, concret,

Într-alta nimic nu e direct, dar cred că nu mă amăgesc,

Când spun, că în ambele mă regăsesc.

 

Acum spune-mi tu, daca as face ecuații cu variabile din viețile noastre comune,

Ai fi dispus să-mi spui coeficienții ca in final inimile noastre sa se adune?

More ...

Din vis în vis

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

 

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

 

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

 

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍