Duet caraghios al pisicilor
Ieșim într-o seară pe balcon și aruncăm un pește,
Că sufletul multă grijă față de pisicile de afară iar nutrește,
Deschidem ușa,
Ne împiedicăm puțin de păpușa
Lăsată în cale de pisica pe care o avem în casă,
Parcă știe că vreau să le hrănesc pe celelalte și nu mă lasă
Să încerc să le răsfăț,
Iar și-a dat jos pătura, patul trebuie să i-l înfăț.
Termin cu pisica mea din casă, la cele de afară mă întorc,
Stau și așteaptă cuminți, deja torc,
Feline cuminți,
Pe care nu ai cum să nu le alinți.
Scot o bucățică de pește marinat,
Pe care, evident, nu l-am terminat.
Iau frumos și o arunc de la etajul zece,
Pisicii mele supărarea îi mai trece.
Mănâncă pisicile mele,
Până și legumele
Din sosul peștelui înmuiat,
În vasul de sticlă încuiat.
Pisicile nu se satură, continuă să ceară,
Mai multă mâncare, fiecare bucată căzută o supravegheară,
Melodia lor se întețește,
O miorlăială nazală o însoțește:
Miaauu..miiiiiaauu..miaAAauUau
Miau ...mrrau...miiiiiaauu...miau
MiiaAAaauuUuaau
Miau...aAauu
Miau...aAauu
MrîîîAAuu...?
MiaAAauu...Miau..MiaAAuu..MiAAuu
MiaAAuu..uu..aauuu...
Phhhh..hhh..
MiaAAu..miiiii...miAAuu...miiiii...
Miau...miau...miau...mrrrîîî.. miorlau...
Parcă asist la vreun cor madrigal...
Mă duce cu gândul la o operă foarte asemănătoare (,,Duetto buffo di due gatti", piesă interpretată pe două soprane și pian)
Category: Funny poems
All author's poems: ecaterina valcescu
Date of posting: 8 сентября 2023
Views: 428
Poems in the same category
Prieten
Am avut așa un șoc
Când m-ai lovit. Poc!
Văleu ce mă fac
Prietena mea mă mușcă
Ca un vârcolac!
Fierbe vinul!
Azi în beci eu am intrat
Să văd dacă vinul fierbe,
L-am gustat dar și mustrat
Că m-a lăsat...fără vorbe!
Am în beci și alb și roșu
Că sunt un om gospodar,
Vouă vă dă un sfat moșu
Beți pe zi...doar un pahar!
Astăzi l-am servit pe socru
C-un vin negru de butuc,
Când am venit de la lucru
Și după puțin..schinduc!
Beau un vin, dar cu măsură
Și doar când m-așez la masă,
Știu să îmi pun stop la gură
Să nu am scandal...în casă!
Bătrânica hoață în engleză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
The stealing old lady
At a thrift store,
There are clothes taken, collected, browsed from any brand,
An old woman past her fifties, for she was about 70 years old, looks at the bustiers,
Cecilia's older sister, the shop owner, looks at the woman with rude gestures,
She sees her still sitting and sulking,
It's as if nothing can calm her down,
Go past the blouse racks,
She only chooses the ones with a jellyfish print,
She keeps putting and putting, stuffing in the net everything she finds,
She doesn't seem to be in a hurry,
Her movements are slow,
She does not give in under the watchful eyes
Of the store manager,
Who has got a whooping cough, admiring the picture of the bulletin,
Our old thief,
She is not embarrassed at all,
Because the heart's desire indulges it,
There was an uproar,
At one point, the shop manager asks her,
"You have heavy bags, I suspect you've been to other stores, as well?", but the funny old lady replies: "Look, this is none of your business!"
Impossible for her to accept insensitivity like this, she takes it in stride, blouse by blouse,
The old lady really looks confused,
She tells her nicely that she received many, many of them as gifts, that it was recently her name day and that is why she is loaded with those bags,
And all the seven brooches,
Which were taken from the store,
And they were forgotten a long time ago,
"Do you have any explanation for all the products you carry with you from place to place?"
"I don't know, I don't even know what my bed looks like."
"Then why did you come shopping?"
"Did I want to see something beautiful?
"Are you lying to me beautifully?"
"What does beautifully really mean?"
"Cut me some slack with this pretence, because I really get it"
"I do occasionaly forget , but I paid for everything I had to buy, I'm not the type to steal"
"If you don't recall the seven brooches, then you are prone to steal the entire store and have no idea you stole it"
"How is it possible? Do you doubt my morality?"
"What is moral in a world having forgotten to be moral?"
Bearing this question in mind, the old woman begins to remove from her purse, from her skirt, from her sleeves, from behind her earrings, from under her hat, everything she took and did not pay for.
Alright, we hope you are not going to steal next time,
As it's a pretty huge moral mistake.
Oare ce ar putea fi? în olandeză
Ce obiect are patru laturi,
Formă de patrat,
Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,
Are mai multe întrebuințări:
Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.
De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.
Obiectul descris nu ar putea fi decât:
Răspuns: रूमाल
Wat kan het zijn?
Welk object heeft vier zijden,
vierkant,
We kunnen niet zeggen dat het helemaal driedimensionaal is, maar het vouwt redelijk goed op elk oppervlak.
Het heeft verschillende toepassingen:
Met dit voorwerp kunnen we het stof afvegen, we kunnen ons bezwete gezicht afvegen, we kunnen erin hoesten, we kunnen onze neus snuiten, als we huilen en proberen te herstellen van een depressie, als we de behoefte voelen om ergens in te niezen en we doen dat niet. Ik wil het niet van top tot teen op de persoon naast ons spatten, het kan ook bij speciale gelegenheden op het pak worden gezet of we kunnen het naast een vaas met bloemen zetten, om kleur toe te voegen aan de tafel waarop het staat zit.
Het is ook belangrijk om te vermelden dat het verkrijgbaar is in een verscheidenheid aan ontwerpen, kleuren, ontwerpen en prints, en op sommige is zelfs tekst geschreven. Maar de wereld die nog steeds de voorkeur geeft aan de klassieke, vintage stijl en alle synoniemen van het genre, heeft deze meestal in een tint gewassen blauw, net als voorgewassen jeans, met allerlei kleinere vierkantjes, soms in een donkerder blauw, wanneer neongeel.
Het beschreven object kan alleen zijn:
Antwoord: रूमाल
Nu ne-am fi așteptat în franceză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
On ne s'y attendait pas
En me promenant, il y a longtemps,
Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,
Ils traversent prudemment,
Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,
Ils vont au marché, puis au théâtre,
Il est déjà quatre heures
Je ne remarque toujours rien,
Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,
Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,
Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,
Ils se sont tous endormis dans le même salon,
Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,
rentrer à la maison, le temps passe vite
La suite nous donne des frissons,
Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,
Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,
"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,
N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,
Tu nous as remplis de poux
Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,
Honte à toi,
Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"
Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,
Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,
Ils lisent trop les journaux,
Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,
Je n'entends pas, comment te sens-tu ?
Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,
Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!
Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...
quelle fille
Prends du coton,
J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,
Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,
Fille, on pourrait essayer une méthode différente,
Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,
Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,
Après, on le peint de la couleur qu'on veut,
Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.
Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,
Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,
Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?
Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...
Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...
Et ça ne pouvait pas être autre chose...
Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,
Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,
Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?
Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,
J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.
(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)
Schimb de experiență în Finlanda
(sau reclamă la sirop de tuse)
Numeri minutele, secundele, nanosecundele, până vine ziua cea mare în care trebuie să pleci la aeroport. Te bucuri extrem de mult, te-ai pregătit pentru acest schimb de experiență, ți-ai luat baterie externă, șlapi (atât simpli, cât și pufoși), încărcător, căști, cărțile lui George Bacovia, că știi că îți plac, haine (pijamale, geci groase, cele mai groase pe care le-ai putut găsi, deși timpul ne va spune cât de groase mai sunt), adidași, ghete, pantofi cu toc (deși nu cred că va fi nevoie), role (nu strică puțină distracție din când în când), ceas de buzunar, ceas rezistent la apă, mâncare (mai mult sandwich-uri cu felii de brânză din acelea pătrățoase de la Hochland, biscuiți sărați), unghieră, pastă de dinți, periuță de dinți, lanternă, lăsăm bricheta și briceagul acasă, că e posibil să ne oprească și să ne ceară tot felul de explicații...ce era să uităm?...A, da... ață dentară, încă mai ai aparat dentar și trebuie să ai mare grijă cum îl întreții. Împachetăm tot frumos și plecăm.
Este ora 4:45 dimineața, ne aflăm în fața aeroportului. N-am mâncat nimic, luăm câte ceva de la automatele pe care le găsim. Suntem supuși tuturor verificărilor posibile și imposibile, mergem și la baie, o mașinuță ne duce până la avion. În avion ne căutăm locul, ne așezăm, ne uităm prin niște reviste de modă și preparate locale, edițiile sunt bilingve, pe o pagină au textul în engleză, pe următoarea în finlandeză.
După un zbor de trei ore și jumătate, ajungem și în Finlanda. A durat ceva mai mult, pentru că mergem în nordul Finlandei. E cam aiurea că am ales să merg singură, pentru că trebuie să mă bazez doar pe ospitalitatea localnicilor. Mergem așadar la cămin, primim o cheie a camerei de la administrator și ce să vedem? Vom mai avea alte 4 colege de cameră... Îmi arată noile colege și unde este bucătăria, de asemenea, îmi explică într-o engleză, cu un puternic accent finlandez, că avem și suport pentru farfurii, doar că nu prea este indicat să mănânc acolo în lunile de toamnă, că vin gândaci, și nu știu ce. Și în alte camere din cămin voi mai găsi aceste viețuitoare doar toamna și primăvara, în rest e ok.
Am ajuns acolo spre sfârșitul lunii noiembrie, deci nicio problemă să fie nevoie de deratizare sau ceva, doar că este extrem de frig.
În zilele care au urmat, am avut grijă să port cea mai groasă geacă din toate cele pe care mi le-am adus, doar că gecile cumpărate din Romania nu prea mă ajută la condițiile meteo din nordului Finlandei. Acestea fiind spuse, cam la o săptămână și jumătate de când am ajuns acolo, a început să mă usture în gât. Nu am dat prea multă importanță, îmi vedeam de ale mele. Mergeam să îmi iau supă de la cantină, aveau de două feluri: de dovlecei și de șuncă. Mi-am luat de șuncă, că mi-am închipuit că ar fi mai gustoasă. Ți-ai găsit... înghițeam tare greu bucățile de șuncă din cauza amigdalelor inflamate de la gerul de -34°C. Și asta nu era tot, îmi alesesem semestrul de iarnă, urmau zile și cu -54°C.
Durerile în gât de agravau și mai mult. Mă uitam prin geamantan, nu găseam nimic pentru durerile de gât, nici măcar dropsuri. M-am lămurit, am început să caut o farmacie prin apropiere, cu Google Hărți și cu Street View. Până să găsesc farmacie, găsesc orice bancă, spălătorie auto, locuri unde se face inspecția tehnică periodică la mașini, am trecut până și pe lângă un hotel, care, de fapt, e format din igluuri făcute din sticlă groasă, săracii turiști care se cazează acolo, nu au pic de intimitate, tot se vede.
Farmacistele la care ajung recomandă un sirop cu un nume kilometric, în minunata lor limbă, nici nu încape pe etichetă, e despărțit în silabe. Dacă îl recomandă, eu îl iau, doar că am început să am o tuse ca de măgar combinat cu broască care orăcăie. Atrag toate privirile când încep. Merg și la cursuri, ce să facem? Mă apucă în timpul prelegerilor foarte importante, n-am trecut nici jumătate de oră și mă roagă lumea, atât colegii, cât și profesorii, să stau în hol să-mi iau notițele. Așa azi, așa mâine, până mă întreb ce e cu siropul pe care îl iau. Cică fluidifică secrețiile din piept pentru a putea tuși, de aceea abia după a 25-a tuse, pot spune că răsuflu mai bine.
Colegele de cameră nu trebuiau să comenteze de tuse, că și eu le suportam, ba că veneau rând pe rând, una pe la 11 noaptea, alta pe la 1, alta pe la 3 dimineața din nu știu ce pub-uri, crâșme, birturi și discoteci doar de ele știute și trânteau ușa de la intrarea în cameră, nu se uitau că lumea încearcă să doarmă. După se puneau să se uite pe YouTube minim două ore de la venirea fiecăreia, după începeau să sforăie. Înțelege-le că da...au viață activă și nu știu ce. Se prea poate ca fix din cauza lor să fi răcit. Cu ele pierdeam minim trei ore de somn pe noapte, iar cu avionul e mai greu să rezervi plecări, veniri, nu e ca și când am merge cu microbuzul de la Spătărești la Pașcani.
În concluzie, aveți mare grijă ce țară vă alegeți pentru Erasmus, ce perioadă a anului și ce haine vă luați cu voi, nu e o plăcere să nu poți merge la cursuri că ai răcit și trebuie să ai grijă singur de tine, pe cont propriu.
Other poems by the author
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în portugheză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
A ficção de Roald Dahl na vida real
A história infantil de Roald Dahl, Matilda, também tem um fundo de verdade. O retrato de Matilda (com ligeiros desvios da Matilda refletida em seus escritos) existe na vida cotidiana. Aquela pessoa fazia permutações, logaritmos, equações de não sei em que grau, cálculos elevado a 1000 sem usar a função calculadora do telefone, lia desde os 4 anos, via seus próprios interesses e paixões enquanto sua irmã mais velha estava pintando as unhas dela, e o irmão dela estava assistindo a uma partida de futebol do não sei qual time argentino, se o pai dela a subestimou, ele lambuzou o forro da jaqueta que usava com mais frequência com antitranspirante roll-on, ele sabia quanto tempo iria acabar de todos os cereais em sua tigela, ela também sabia quem iria fornecê-la e antes que acabasse, ela sempre escolhia leite da mesma empresa (porque ela só gostava daquele), ela também poderia dizer de os olhares quanto derramar para não inundar a toalha de mesa, ela sabia não ser ridicularizada nos bailes pisando no pé do companheiro, sabia quando ia chover com uma precisão muito melhor que o app AccuWeather, ela sentia quando ela foi rejeitada ou aceita por quem estava eu juro, muitas vezes se sentia incompreendida, embora entendesse todo mundo o tempo todo, sabia quais eram os motivos e medos de todos, sabia não se deixar ser inferior, sabia lutar pelos seus direitos , por justiça e verdade. Para ela, sempre importou o que era justo. Ele sempre foi uma pessoa calma e pé no chão, mas igualmente engraçado. Cantando o esforço de todos, ninguém ficou injustiçado ou ignorado.
Ele viu as intenções de cada um, o que anima cada homem, o que o revigora, o que o deprime ou cansa. Ela sabia em quem confiar e quem a teria decepcionado em uma situação mais complexa. Cam quase conseguia imaginar o que esperar de cada um, como reagiriam, o que os faria cooperar ou rejeitar a ideia de cooperação, como falariam com cada um individualmente. Ninguém poderia surpreendê-la com nada, ela estava familiarizada com a maioria das situações que poderiam surgir ao longo do caminho.
Ele podia ver a beleza natural das pessoas, não a beleza artificial, que elas colocariam maquiagem, que passariam batom, que criariam um volume bufante nos cabelos, ou que estariam na academia trabalhando em todos os seus grupos de músculos. Não, nada disso, ela apreciava as pessoas pelo que eram, não pelo que queriam parecer. Ela não precisava de cosméticos desnecessários, a naturalidade era a mais real, por isso ela era linda. O que havia de mais especial nela era o fato de valorizar as pessoas pelo que elas eram, não necessariamente pelo que elas ofereceriam ou provariam. Tudo isso porque ela via as pessoas de todas as perspectivas, absorvia seus olhares, lia-os como se estivesse lendo romances. Ela estava ansiosa para observar os detalhes da personalidade de cada pessoa, para tirar o melhor de cada uma, assim como uma abelha coleta o pólen das flores para processar e transformar em mel.
Ao mesmo tempo, ela era modesta, percebia o que podia e o que não podia fazer. Ela nunca pensou por um momento que poderia fazer tudo sozinha. Ele conhecia seus limites. Ela entendeu que há situações em que ela também precisa consultar conhecidos para opinar e agir com conhecimento do caso.
Ele tinha uma avaliação muito precisa e cuidadosa das consequências de suas próprias ações e de como elas poderiam afetar as pessoas ao seu redor.
O personagem do livro de Roald Dahl poderia encontrar seu equivalente moderno em ninguém menos que Cecilia.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în turcă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Açık kırmızı şarap iyidir
Açık kırmızı şarap iyidir,
Sonbahar sonlarında hasat edilir,
Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,
Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.
Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim
Ama kendimi tutamıyorum
İyi şarap, güzel hoşuma gitti
Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.
Nadir elma şarabı
Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,
Yeşil bojilerin asması
Adamı görünmez yap.
Şarap güzel ve lezzetli,
Yakışıklı bir adamla içtiğinde.
Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,
Şarap boğazda durur.
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în spaniolă
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Perdóname este capricho infantil
Perdóname este capricho infantil,
Perdóname, vuelve a mí como antes !
Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.
Perdóname este capricho infantil,
Perdoname, vuelve a mi como antes !
Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.
Aquellos eran los días de "te quiero"
Los dos viviendo felices en nuestros sueños.
Esos fueron los días de "Te amo".
Y entonces quise extender mis alas.
Quería experimentar otros amores
Otros "te quiero", otros "siempre".
Pero era a ti a quien yo soñaba por las noches, mi amor.
Perdóname este capricho infantil,
Perdóname, vuelve a mí como antes !
Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.
Fue querer y saber
Todo sobre la vida, quizás demasiado rápido.
Fue descubrir la vida
Con sus penas, sus alegrías, sus locuras.
Quería vivir como el tiempo,
Seguir mis horas, vivir el presente
Cuanto más vivía, más tiernamente te amaba.
Perdóname este capricho infantil,
Perdóname, vuelve a mí como antes !
Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.
Dă-ți voie
Dă-ți voie să greșești, pentru că doar greșind vei învăța,
Dă-ți voie să fii autentic, nu încerca să fii copia perfectă a unei persoane pe care o admiri, fii tu însuți pentru că doar așa lumea va ști ce să aprecieze și ce nu,
Dă-ți voie să spui ce nu poți să faci, poate ți se va arăta cum anume trebuie să procedezi,
Dă-ți voie să fii optimist, un optimism adevărat și nu un pansament la ceea ce a trecut,
Dă-ți voie să fii trist, poate ceva nu a fost cum te-ai fi așteptat,
Dă-ți voie să iei pauze, nu sunt dovezi de lene, dar ai nevoie să îți revii după perioade mai complicate care au scăpat de sub control,
Dă-ți voie să te autocunoști mai bine, să ai răgazul să te autoanalizezi, te va ajuta mai mult decât ai crede,
Dă-ți voie să nu corespunzi idealurilor impuse în general de societate,
Dă-ți voie să pui întrebări, cu siguranță vei primi și răspunsuri,
Dă-ți voie să fii sensibil, toți avem sensibilitățile noastre,
Dă-ți voie să te plimbi și să te bucuri de natură,
Dă-ți voie voie să nu accepți tot ce ți se oferă, pe termen lung s-ar putea isca: conflicte, situații din care nu trebuia să faci parte, la fel cum nici ele nu trebuiau să facă parte din realitatea ta,
Dă-ți voie să ai curajul să te ridici, să vrei să înveți din greșeli,
Dă-ți voie să nu te mulțumești cu puțin, să știi exact care îți este locul, unde este, să nu ajungi în postura să ți-l aleagă alții,
Dă-ți voie să fii fermă, hotărâtă, când știi exact ce vrei și de ce vrei,
Dă-ți voie să faci compromisuri când e cazul,
Dă-ți voie să fii în urmă cu ceea ce se petrece la momentul de față, nu suntem la școală să trebuiască să răspundem când nu se cere, fii împăcată cu propriile alegeri și cu propriul ritm de a le implementa,
Dă-ți voie să renunți când e cazul,
Dă-ți voie să continui când ai rămas abia la jumătatea drumului pe care îți doreai să îl parcurgi,
Dă-ți voie să nu invidiezi, să nu respingi persoane care s-au purtat urât cu tine, să ai încredere în oameni, pentru că toate sentimentele negative pe care le te îmbătrânesc, îți iau din vigoarea pe care ai fi avut-o cu altă ocazie,
Dă-ți voie să combini bunătatea cu fermitatea și corectitudinea,
Dă-ți voie să nu fii de acord, mai ales cu profitori, manipulatori,
Dă-ți voie să ai propriile interese, pasiuni, nu cele impuse de alte contexte,
Dă-ți voie să faci lucrurile din dorința de a le face, nu de nevoie,
Dă-ți voie să înțelegi că viața nu este o listă de pe care să bifezi, rând pe rând, una, alta, pentru că timpul venirii acelor evenimente noi nu îl putem ști,
Dă-ți voie să nu le ceri altora lucruri pe care nici tu nu ai avea răbdarea/ perseverenta/ voința de a le face,
Dă-ți voie să ai regrete, când nu ai știut să prețuiesti ce ai avut,
Dă-ți voie să nu devină regretul sentimentul cu care trăiești mai tot timpul,
Dă-ți voie să fii dezordonat, doar în dezordine vei găsi exact ce îți trebuie,
Dă-ți voie să te plictisești și să întrerupi lucruri deja începute, dacă te simți legată de unele decizii pe care le-ai luat, atunci deja uiți că tu le-ai luat,
Dă-ți voie să nu te preocupe tot timpul același lucru, sunt atâtea alte activități, locuri pe lumea aceasta, că ar fi păcat să ne epuizăm toate opțiunile în favoarea uneia și aceleiași,
Dă-ți voie să diversifici activitățile, pentru că doar așa te vei autodezvolta,
Dă-ți voie să greșești, nu este nicio rușine și doar așa vei descoperi cum ar fi putut merge totul mult mai bine.
(poezie de suflet și pentru suflet, cu rol terapeutic și de automotivare)
Moștenire în finlandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Perintö
Tänään keskustelemme erikoisesineestä, rakkaasta esineestä meille, meille, jotka edelleen säilyttävät talon ullakolla tavaroita, tarkemmin sanottuna huopahattu. Baijerin hattu, kiistaton historiallinen hattu, sai viisi kastetta, kaksi valmistujaista, useita häitä ja siinä se. Hattu, joka oli vain useilla sukupolvilla, mutta puettavana, en usko, että he sitä käyttivät, sitä ei voi käyttää enää kauan sitten. Kuten aiemmin mainitsin, se on huopa, se on sininen (sähkösininen tai kuninkaallinen), ja sen sivuun on kiinnitetty höyhen.
Cecilian isoisoäiti vaati, että hänet pidettäisiin parhaissa mahdollisissa olosuhteissa. Jotakin tapahtui, vain ajan kuluminen on sanonut, se ei ole enää sitä mitä se oli, se ei enää istu niin kuin ennen. Edes sinisen sävy ei ole enää eloisa, se on nuhjuisempaa, vanhaa, pölyistä. Se olisi hieno vintage-asuideoille, mutta muuten pidä se kauniina, vain kokoelmaa varten.
Cecilia ei ollut mikään pieni yllätys, että toistaiseksi runollisesti kuvattu hattu kätkee sisäänsä suuren puutteen, tarkemmin sanottuna siinä asuu koiperhe. Joten totta puhuen, kun joku perii hatun, hän ei vain saa hattua, hän saa siihen myös koit.
Perhe asuisi hatussa. Perhe?, niin monta?, dynastia ehkä, sillä on myös kuningas ja hallitsija ja melkein kaikki, mitä se tarvitsee ollakseen täysivaltainen monarkia. Mutta miten tästä voi tykätä? Kuinka kauan hän on ollut poissa koipalloista?, mistä lähtien Prontoa on käytetty tuholaistorjuntaan? Vihainen ja miettivä Cecilia kysyy itseltään näitä kysymyksiä jatkuvasti. Kuinka kaikella ilmeisellä huolella, jota kaikki ovat pitäneet, hattu päätyy hajoamaan tällä nopeudella. Jos tuo isoisoäiti tietäisi ja olisi elossa, hän olisi erittäin vihainen. Cecilia istuu ja istuu miettien ratkaisua loistonsa palauttamiseen toisella kertaa.
Hän löysi sen, hän tietää mitä tehdä, hän keksii ratkaisun, joka tappaa heidät, kun he kuolevat, hän ottaa ja leikkaa pois materiaalin osan, joka halutaan poistaa.
Jatka kuten kuvailin. Vain leikkimällä ja syventämällä leikkauskohtaa yhä enemmän, hän pääsee saksilla materiaalin toiselle puolelle. Hyvät ihmiset, teillä on ollut se neljä sukupolvea, mistä tiedätte kuinka pitää huolta jonkun teille jättämästä omaisuudesta? Hän ei antanut sinulle sitä, että asetat vastuuta harteillesi, hän antoi sen sinulle, koska hän ajatteli, että olisi mukavaa, jos sinulla olisi jotain, josta hän piti melko vähän. Ylitit todella kevytmielisyyden rajan! Ymmärrämme, että sinä et todellakaan välitä itse hatusta, mutta etkö välitä myös isoisoäidistä, joka uskoi sen sinulle?
Cecilia aloitti ompelemisen samanvärisellä langalla kuin hattu alun perin olisi ollut. Mikä on pointti? Täydellistä synonyymia ei ole olemassa, ei väreissä eikä sanoissa, valitettavasti väri oli ainutlaatuinen, se oli korvaamaton. Cecilia, jonka dioptria on +1,75, luulee sen olevan samanvärinen. Emme tiedä mitä muuta sanoa... tarkoitus oli hyvä... "antaa loistonsa toisella kertaa", mutta liian suuren innostuksen vuoksi tulos oli hieman huonompi. Cecilia, arvostamme huolehdit siitä, että käytit sitä, desinfioit, puhdistit, huolehdit siitä, mikä on aina arvostettua, mutta jos sinulla ei olisi ollut niin hauskaa leikkaus, se oli silti erittäin hyvä.Kaikessa on aina suositeltavaa olla tasapainossa. Miksi on hyvä mitata tekojamme, päätöksiämme? Koska oletetaan, että ajamme ja meidän on käännyttävä, meillä on mutka edessä, meidän on mitattava nopeutta (koska liian paljon voi viedä meidät pois tieltä, poikkeaa meidän polkumme), halu, jolla haluamme ohittaa tuon kaaren, ei ole väliä kuinka kauan se kestäisi, kuinka nopeasti, kuinka asiantunteva, mitä en tiedä mitä.. tärkeintä on kuinka harmonisia ja kuinka turvallisia olemme Kukaan ei taputtaa meille, olemme vain oma itsemme, emmekä tarvitse taputuksia.
Myös tässä tapauksessa perinnöllinen hattu olisi voinut pysyä ehjänä, se ei olisi vaatinut toimenpiteitä, korjauksia, koristeluja, retusointia, ellei rakas Cecilia olisi niin innokkaasti halunnut parantaa sitä kokonaan. Harkinnan arvoista on myös se, että asiat eivät usein vaadi radikaalia muutosta toimiakseen, vain osittainen tai vain neljännes auttaisi yhtä paljon.
Cecilia...Cecilia...joko sinulla ei ollut varmaa käsiä tai välitit liikaa hatusta.
Mai frumoasă de Laura Stoica în italiană
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Più bello
Sei lontano e mi hai
Un potere immenso
Mi sveglio sorridente ogni giorno
Che occasione di averti incontrato
Per molto tempo non ho creduto all'amore.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Non mi sono mai innamorato così prima
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Per svegliarsi sorridente ogni giorno
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
A volte senza di te
La strada è dura
Vorrei che tu fossi con me,
Sempre con me.
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.