Stai cu mine

Cel care mi-a readus zâmbetul pe buze,

Fără să mă-ntrebe dacă îmi doresc.

Care-i acolo mereu, fără a găsi scuze

Și fără de care eu înnebunesc.

E bărbatul care îmi alină mintea,

Când obosită cad și-ncep să lăcrimez..

Care îmi aude rugămintea

Și nu mă lasă singură să mă calmez.

Mâna mea, o strânge către pieptul său,

În momente bune, dar și arzătoare,

E acolo când mi-e rău,

Când gândurile zbuciumate dau furoare.

Ieri, astăzi și pentru totdeauna,

Doar pe tine să te am aș vrea.

Pe tine te iubesc , nebuna…

Cu multă dragoste - autoarea.

Îmi cer scuze de la tine, copile,

Ca nu m-am ținut de un simplu cuvânt,

Pentru că ai trecut din nou prin situații umile

Și ai ajuns , căzută la pământ.

Îmi cer scuze pentru promisiunea neîndeplinită,

Pentru ca ai suferit atât de mult,

Și ca n-am putut să te fac fericită,

Pentru asta te rog de mă iartă, eu nu am vrut.

Îți curg lacrimi șiroaie pe obrazul tău pal,

Din vina celor, ce păstra n-au știut.

Scuze ca nu te-am menționat ca erou principal

Și că prin viscol și frig ai petrecut.

Am călcat peste principii, peste a tale sentimente..

Și îmi pare rău, ca te-au zdrobit de pământ.

Pentru rele și nepăsătoare comportamente

Ce te-au băgat mai tare în mormânt.

Te rog iartă - mă , ca n-am putut să te acopăr

De oamenii răi, de cuțite și fapte..

Pe viitor, nu vreau lume nouă să descopăr,

Ci doar gândurile să le deleg în noapte.

Am crescut, mamă!

Îmi dau genele cu rimel, semnez contracte,

Îmi cumpăr haine pe gustul meu, întocmesc acte,

Dar totuși,

A ta fetiță mică am rămas.

Am crescut, mamă!

Știu precis: durerea nu mai vine

Din genunchi juliți, ci din oameni ce se cred divine,

Dar totuși,

A ta fetiță mică am rămas.

Am crescut, mamă!

Abia târziu am înțeles că lumea perfectă mi-ați creat-o voi,

Fără rău, fără lupte, fără arme, fără război,

Credeam că totul e frumos și viu,

Până copilăria s-a transformat în pustiu,

Dar totuși,

A ta fetiță mică am rămas.

Uite, mamă, am crescut!

Sunt matură.

Frica de oameni e tot mai mare,

Dar bunătatea ce mi-ați pus-o-n inimă

Nu dispare.

Culorile vieții demult le-am uitat,

De când cicatrici pe suflet am căpătat,

Dar totuși,

A ta fetiță mică am rămas.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când m-am trezit și primul meu gând era despre tine. Când dispoziția și starea mea depinde de ceea ce simți tu.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când pe zi ce trece, fiind la distanță de mii de kilometri, sufletul meu striga de dorul sufletului tău. De piele, de miros, de vorbă și de săruturi. De îmbrățișările și de zâmbetele care îmi fac ziua mai călduroasă.

Mi-am dat seama că te iubesc din ce în ce mai mult, când stăteam printre foarte multă lume și tot singură mă simțeam fără tine.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când spunând rugăciunea de seară , o făceam și pentru tine. Când seara de seara îi mulțumeam lui Dumnezeu ca îmi ești alături, chiar și în cele mai grele momente și nu ești persoana care renunță când vede pietre pe drum.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când distanța ne-a separat dar eu oricum încă te aștept acasă.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult , când numele tău îmi aprinde inima de fiecare dată iar apelul din partea ta este cel mai așteptat, la fel ca orice mesaj.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult , când ochii mei au început să te vadă doar pe tine…

Mi-aș fi dorit să te cunosc

Înainte de a suferi.

În tine, pe tata să îl recunosc,

Ce e gata, tot a oferi.

Mi-aș fi dorit să îmi vorbești

Despre pura ta iubire.

Când mă vezi să îmi zâmbești

Și să-ncepi o convorbire.

Mi-aș fi dorit să îmi tot spui

Cât de tare tu mă placi.

O plimbare să-mi propui

Unde-o clipă n-o să taci.

Mi-aș fi dorit să-mi fii alături

Lângă mine, aici, acum.

Nicidecum să nu te-nlături

Din al nostru trainic drum.

Mi-aș fi dorit să nu mai fim

La așa distanță mare…

Dragostea să n-o jertfim,

Pentru lucruri trecătoare.

Nu a bătut la ușă, nici nu a întrebat,

El doar și-a luat cămașa și simplu, a intrat.

A intrat în viața mea și de la un simplu trecător,

A ajuns la cel mai de preț bărbat, iubit cititor.

Vorbea destul de calm, mirosea a viitor,

Ochi căprui, parfumat și cu cel frumos umor..

Venea la scări și ..desigur , nu uita -

Ciocolata cu alune și ceașca de cafea.

Acum că e alături, sunt persoană-ndeplinită,

Absența lui cam doare, nu mă face fericită…

Dar știu că dacă-l sun, mereu va auzi

Sunetul persoanei, care răsare la 12 ‘n fiecare zi.

Astăzi este ziua Sf. Andrei. Tuturor celor care poartă 

diminutivele Sf. Andrei: Ana, Anuța, Any, Anișoara, Adela  e. t. c.

le doresc sărbători fericite, multă sănătate, și viață fără  nevoi!!!!!!

Nu mă duce dorule

Unde-s negre apele.

Nu mă duce nicăieri,

Unde există doar ieri.

Nu mă duce unde-s cruci

Și viețile la răscruci.

Nu mă duce la iubiri,

Care dor și au amintiri.

Dorul doare, dorul plânge,

Inima în două îmi frânge.

Dorul arde și te îndoaie,

Ca pe o creangă după ploaie.

Dorule eu ți-oi cânta,

Inima nu-mi frământa.

Dorule du-te departe,

Să nu te mai simt în noapte.

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

De les over de kubus

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale

Nu o întrebi cum e viața ei

Nici ea pe tine,

O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar

Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,

Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi. 

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

La o nuntă, seara cade lin,
Muzica răsună-n satul plin,
Paharele se-ntâlnesc voios,
Vinul curge-ncet, misterios.

Râsete și dans pe ritm ușor,
Băutura leagă-un dor ușor,
Sub lumina lunii, toți petrec,
Nunta e un vis ce-l tot aștept.

Cântecul răsună până-n zori,
Mireasa străluce printre flori,
Iar în zori, cu inimile pline,
Toți pășesc spre ziua care vine.