Secunde de realitate
Suntem nebuni în această lume închisă,
Unde părerea diferită de alții e interzisă
Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,
Unde dragostea celuilalt cu greu se obține
Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,
Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem
Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,
Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva
Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”
Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim
Viața se rupe în fâșii de promisiuni
Și așteptăm mereu să se întâmple minuni
Patria noastră e fără valoare,
O luptă pierdută, fără onoare,
Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată
Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,
Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,
Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă
Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează
Și când nu primim ce vrem ne enervează
Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,
Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem
Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,
Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.
Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,
Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit
Prietenii ne spun „frate e doar un joc”
Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,
Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem
Când corupția ne sună îndată răspundem
M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun
Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Preda Loredana Gabriela
#viata #realitate
Data postării: 11 martie
Vizualizări: 109
Poezii din aceiaşi categorie
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
🎤 gențiana zilelor noastre
Poem poetic poezit
Poetul poetic poezește,
Din lemnul codrului ce îl zidește,
Din apa râului ce-l hărăzește,
Sau pârga câmpului ce îl hrănește!
Nimic din ce-i străin nu-i valoros,
Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,
Venind cu frații săi din moși strămoși!
Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,
Eu spun că doar Hristos împărățește!
Ca ortodox respir doar românește,
Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!
Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,
Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
trap auster
Trasuri negre-n noapte
Abur
Pe trap auster
Scirtiie frina
Arsa
Pe roata din fier
Tremura luna
Albastra
Ca-n visul stingher
Ridic doar privirea
Aprinsa
Cad cioburi din cer
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
🎤 gențiana zilelor noastre
Poem poetic poezit
Poetul poetic poezește,
Din lemnul codrului ce îl zidește,
Din apa râului ce-l hărăzește,
Sau pârga câmpului ce îl hrănește!
Nimic din ce-i străin nu-i valoros,
Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,
Venind cu frații săi din moși strămoși!
Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,
Eu spun că doar Hristos împărățește!
Ca ortodox respir doar românește,
Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!
Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,
Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
trap auster
Trasuri negre-n noapte
Abur
Pe trap auster
Scirtiie frina
Arsa
Pe roata din fier
Tremura luna
Albastra
Ca-n visul stingher
Ridic doar privirea
Aprinsa
Cad cioburi din cer
Alte poezii ale autorului
S-a dus…
S-a dus și vara asta
S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu
S-a dus și fericirea cu tot cu ea
S-a dus tot , s-au dus și amintirile
S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul
S-a dus , s-au dus și lacrimile mele
S-a dus și dorul tău
S-a dus durerea ce-mi lua respirația
S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol
S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte
S-a dus zâmbetul , se duce și durerea
S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine
S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci
S-a dus urletul de suspine
S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară
S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul
S-a dus și tristețea
S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine
Toate se duc , numai tu nu ai stat
Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Pe tine cine te iubește
Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie
Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe
Vocea din umbră sângerie îi vorbește
Pe tine cine te iubește ?
Gânduri diabolice o împânzesc
Inima țipând în interior lacrimi trezesc
Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește
Pe tine cine te iubește ?
Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele
Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele
Urletul morbidității inima-i albește
Pe tine cine te iubește ?
Trăgând de ea și rupând-o în bucăți
O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți
Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește
Pe tine cine te iubește ?
S-a dus…
S-a dus și vara asta
S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu
S-a dus și fericirea cu tot cu ea
S-a dus tot , s-au dus și amintirile
S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul
S-a dus , s-au dus și lacrimile mele
S-a dus și dorul tău
S-a dus durerea ce-mi lua respirația
S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol
S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte
S-a dus zâmbetul , se duce și durerea
S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine
S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci
S-a dus urletul de suspine
S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară
S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul
S-a dus și tristețea
S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine
Toate se duc , numai tu nu ai stat
Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Pe tine cine te iubește
Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie
Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe
Vocea din umbră sângerie îi vorbește
Pe tine cine te iubește ?
Gânduri diabolice o împânzesc
Inima țipând în interior lacrimi trezesc
Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește
Pe tine cine te iubește ?
Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele
Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele
Urletul morbidității inima-i albește
Pe tine cine te iubește ?
Trăgând de ea și rupând-o în bucăți
O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți
Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește
Pe tine cine te iubește ?