Secunde de realitate

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.

Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot

Să te uit încerc dar tot nu pot

Amnezic ești în iubire

Încă mai aștept și o privire

Ce am trăit noi a fost un fel de rai

Parcă doar ieri al meu erai

Cu pumnii în lacrimi încă te aștept

Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept

Vreau doar prin vis să ști

Că te caut ca-n povești

Să-ți spun că eu încă te aștept

Să-mi alini durerea ce o simt în piept

Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc

Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc

Că mă lupt să te las în amintiri de dor

Dar nu mă pot opri să te ador

Chiar de știu că nu te vei întoarce

Te tot chem în visele mele prin șoapte

Urlând că eu încă te aștept la mine

Căci doar inima ta mai poate să mă aline

Dacă ți-aș fi spus cât te iubesc

Ai mai fi ales să pleci ?

Dacă florile nu mai înfloresc

Ar fi câmpurile seci ?

Dacă soarele nu ar mai răsării

Ne-am ascunde în întuneric ?

Dacă nimeni nu ar mai suferii

Ar mai fi amor himeric ?

Dacă gheața nu s-ar fi topit

Mi-ai mai fi încălzit inima ?

Dacă dragostea n-ar fi pierit

Ochii reci ar mai lăcrima ?

Dacă întreg pământul s-ar usca

Și ți-ar arde focul din privire ?

Dacă cel de pe comoară s-ar isca

Ai aștepta a lui venire ?

Dacă de patimă ar seca întreg oceanul

Te-ai mai lăsa purtat de valuri?

Dacă ai putea suprima tot chinul

Te-ai mai pierde prin tuneluri ?

Dacă din cer ar cădea toate stelele

Ți-ai pune o ultimă dorință?

Dacă ți-as spune că-s spre sfârșit zilele

Te-ai speria de suferință?

Dacă nu te-ai fi născut în matca focului

Te-ai mai fi luptat să ajungi în paradis ?

Dacă ai fi rămas un vis în largul locului

Ți-ai fi rostit sentința printre abis

Prima dată când mi-ai dat mesaj

L-am deschis parcă era miraj

Mi-ai plăcut de la început

Când nu-mi erai deloc cunoscut

Apoi ca într-un vals lent , pas cu pas

Lumea amuțea și doar tu aveai glas

Ochii mei îți căutau privirea

Căci doar ei îmi puteau vedea strălucirea

Prima dată când mi-ai dat mesaj

Inima mea a făcut cu tine un colaj

De sentimente adunate aderent

Și doar prezența ta îmi era tratament

Și-am început să ne iubim ca focul pe pământ

Tot mai tare cu fiecare cuvânt

Nici unul n-a știut ce avea să fie în viitor

Nici că copacul din Eden v-a fi înfloritor

Te-am întâlnit ca pe-o poveste

Un vis curat de dor ce mă lovește

Atingerea ta caldă m-a făcut din nou să sper

Că viața mea are iarăși mister

Cu tine râdeam tare ca un copil

Totul părea ca un glob cristalizat fragil

În ochii tăi senini găseam alin

Iar în brațele tale mari un drum divin.

Mi-ai fost balsam pe buze greu

Și un foc aprins în gândul meu,

Dar focul dintre noi se stinse repede

Lăsând în spate doar nopțile secrete…

Am strâns puternic secundele în palme

Săruturi dulci si inimile noastre calme

Ai fost ca un vis, ai fost furtună,

Mi-ai fost și soare cald, și un noapte bună.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Barco a vela

Querido barco a vela, você flutua no oceano aparentemente interminável,

Para quais continentes você irá novamente desta vez,

O que espera por você no seu próximo destino?

Barco a vela, barco a vela...

Por que você não me disse que gosta tanto de velejar?

Por que você não me avisou?

Por que, virando as costas para você, por um momento, você saiu do porto?

Como posso me acostumar com o vazio que você me deixou?

Como vou preenchê-lo?

Barco a vela, barco a vela...

Você era leve como um pardal,

Espero que você volte mais feliz do que onde foi,

Eu percebo que você teve que ir

Foi assim que você se sentiu

Isso é o que você pensou.

Tínhamos construído você tão bem, de madeira, o leme, o convés,

De várias folhas de vela,

Eu até anexei sua âncora,

Eu sei que não será fácil para você,

O oceano tem seus caprichos,

Você não sabe o que esperar,

Quando fica agitado e sacode você em todas as direções,

Ele só leva você pelas rotas que são mais acessíveis para ele,

Quando for difícil para você, quando você sentir que não tem como se manter à tona,

Por favor, olhe para baixo, veja a âncora anexada,

Pense que de longe, mesmo a milhares de quilômetros de distância,

Eu cuido de você, tenho você em meu coração,

É que você não está mais perto de mim para te mostrar,

Na verdade, o quanto nossa conexão significou,

(Em tom argumentativo)

Sinta-se bem, deixe ir, esqueça quem te fez,

Em duas semanas nem chegamos perto,

Se você pensa assim, a escolha é sua...

Só saiba que me importo com você, é por isso que te construí tão bem,

Como último incentivo, digo-lhe: “Não se deixe intimidar pelas tempestades que encontrará ao cruzar o oceano. Não se esqueça que depois da tempestade vem o bom tempo”.

O barco a vela:,,O que você faria? Não posso ficar um dia no Rio de Janeiro? Só um dia, é tudo que eu quero, depois voltarei para você, prometo!"

Eu n-am venit din lumea voastră,
Ci dintr-un gând prea adânc spus,
Cuvântu-mi arde-n piept ca focul
Și-n gură-mi moare, neajuns.

Când râdeți voi, eu aud plânsul
Unui adevăr ce nu încape,
Când voi dormiți, eu stau de stradă
La marginea dintre nopți și ape.

Mi-e sufletul o casă veche
Cu porți ce scârțâie-n pustiu,
Cei ce intrară n-au înțeles
De ce trăiesc… și de ce scriu.

Și-atunci rămân, sub cerul rece,
Cu stelele ce nu vorbesc,
Mai bine singur cu tăcerea
Decât cu lumea ce-o gândesc.

noi, condamnații la iubire

ne-am despărțit unul de altul,

cine face acum saltul?

și se predă cu mâini rănite 

în brațele unui bolnav,

ce așteaptă pe nesimțite 

să simtă pentru prima dată 

ceva pur, de care noi

de multă vreme ne-am lepădat. 

nu-mi aduc aminte 

dar mi-ai promis ruine,

mi-ai spus că numai praful

mă va face să disper

de a ta prezență

sufocătoare. 

mi-am închis ochii și am strigat

că tu nu poți lăsa dezastru

și urma ta îmi va rămâne 

doar o amintire, spintecătoare

ce mă va amăgi mereu.

căci tu mi-ai fost doar libertate,

și muză în fiecare vers

de a ta iubire ce mă arde,

când vorbele se risipesc.

Ineca-tu-m-am de parfumul morbid,

Desele crengi, in sicriu' de molid...

Infrigurat e universul lui Saturn,

Hercul' infrange, eu nu curm.

Parfumul efemer, al dragostei etern,

Legatura rupta a materialului tern.

Ura, desparte numeroase turme,

Iubirea despica ale inimii urme... 

Ne e mut sufletul de zâmbete

Zâmbete celeste, suflate de copii

Pe-ale noastre frunți bătătorite 

De paradigme tot mai încâlcite 

Uităm că suntem toți copii!

Ei sunt speranță, ei sunt rouă

Ei sunt astrele-aurii

Ce dau nouă, norilor, răgaz

Să scuturăm atâta ploaie

Povarnic suntem încărcați

În simplitatea lor zeiască, reușesc

Cu un surâs încântător să ne privească

Neîncetat cuprinzători ne întăresc

Ne readuc copilăria noastră cea primară

În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !

Marius Ene, Polonia, 01.06.2024

Te dor oasele, bătrâne, 

Din rărunchi trosnesti și gemi.

Nu mai speri ziua de mâine 

Si de umbra ta te temi.

Uscativ, palid la față 

Zaci in scaun cu rotile 

Si te scufunzi in ceață, 

Blocat în vorbe inutile.

Pufai din țigara stinsă, 

Sorbi din paharul gol;

Iar povestea ta nescrisă 

E ferecata  la subsol.

Joci in lumea ta fictiva, 

Te complaci la izolare

În odaia ta captiva 

Fără cer ori soare..

Din coltul tăcut răzbate 

Radioul îmbătrânit cu tine;

Notele -I șterse și mate

Te imită in suspine..

Moșule, deschid fereastra 

Nu mustra,nu bombani:

Nu te -mpotrivi și basta 

Sa -ți vezi rostul de păianjeni...