Pentru o ultimă dată...
Îmi doresc să plec undeva departe de tot,
Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,
Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot
Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop
Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale
Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale
N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...
Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,
Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc
Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.
În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,
Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.
În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop,
Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort
Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop
Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....
Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,
Măcar o dată să fac parte din ale tale vise
Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești
Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 13 iunie 2024
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 1
Vizualizări: 572
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Doamna și toamna
Cad frunzele, moartă e vara!
Ai zice că-i doar veșnica toamnă!
Anotimp singular solitar...
Eternă, calmă ,roșcată galbenă
Lipsită de vlagă....
La noi în ogradă se plimbă o doamnă...
Ce poartă neagră năframă,
Și duce un coș de nuiele,
Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..
Eu n-am grădină și nici curte,
Privesc doar trist pe fereastră,
Cum trece și doamna și toamna,
Ținându-se delicat de mână!
Tomnatică e doamna, târzie e toamna,
Se bea must, depinde de gust,
Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!
Amorul din gândul apus tresare...
Ar vrea să guste viața acum,
Când dusă-i iubirea,
Trăind doar speranța,
Fată bătrână,uitată fecioară
Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!
Vinul își are vesel refrenul,
Tristețea fuge departe,
Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,
Nu fac decât să-i sporească misterul!
(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
Doamne,răbdare ai cu noi
Trece timpul iute, Doamne,
Noi zăbovim pe la icoane
In speranța că poate,
Ne vei ierta de păcate.
Ne-agătam de -al tău renume,
Ce strălucește pe o culme,
Îți închinăm ode sublime;
De -ai pogorâ din înălțime,
Să ne mai rostești din pilde
Și să te urmăm oriunde.
Avem atâtea întrebări,
Încercați de provocări.
Doamne, răbdare ai cu noi,
Nu ne lasă la nevoi;
Tu ești etern,noi muritori,
Ești Creator,noi visători.
Suntem atât de slabi, părinte
Și străini de cele sfinte..
In ochii tăi egali suntem,
Tu ești unicul suprem.
In catastiful tău,de veacuri
Notezi băbește leacuri
Pt sufletele frânte
Scăpate din morminte,
Ce nu găsesc calea spre tine,
Rătăciți de -ai lor destine.
Ne privești tăcut și judeci,
Rănile din noi le vindeci..
De ziua mea..
E o zi de august,
Nu ori care. .,
O zi frumoasă,
Zi in care,eu m-am născut,
Cândva în ani ... frumoasă zi,
De " La mulți ani ! "
Astăzi când este ziua mea,
Pe toți doresc a vă avea. ,
Va îmbrățișez, și vă iubesc,
O zi frumoasă vă doresc.
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
Doamna și toamna
Cad frunzele, moartă e vara!
Ai zice că-i doar veșnica toamnă!
Anotimp singular solitar...
Eternă, calmă ,roșcată galbenă
Lipsită de vlagă....
La noi în ogradă se plimbă o doamnă...
Ce poartă neagră năframă,
Și duce un coș de nuiele,
Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..
Eu n-am grădină și nici curte,
Privesc doar trist pe fereastră,
Cum trece și doamna și toamna,
Ținându-se delicat de mână!
Tomnatică e doamna, târzie e toamna,
Se bea must, depinde de gust,
Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!
Amorul din gândul apus tresare...
Ar vrea să guste viața acum,
Când dusă-i iubirea,
Trăind doar speranța,
Fată bătrână,uitată fecioară
Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!
Vinul își are vesel refrenul,
Tristețea fuge departe,
Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,
Nu fac decât să-i sporească misterul!
(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
Doamne,răbdare ai cu noi
Trece timpul iute, Doamne,
Noi zăbovim pe la icoane
In speranța că poate,
Ne vei ierta de păcate.
Ne-agătam de -al tău renume,
Ce strălucește pe o culme,
Îți închinăm ode sublime;
De -ai pogorâ din înălțime,
Să ne mai rostești din pilde
Și să te urmăm oriunde.
Avem atâtea întrebări,
Încercați de provocări.
Doamne, răbdare ai cu noi,
Nu ne lasă la nevoi;
Tu ești etern,noi muritori,
Ești Creator,noi visători.
Suntem atât de slabi, părinte
Și străini de cele sfinte..
In ochii tăi egali suntem,
Tu ești unicul suprem.
In catastiful tău,de veacuri
Notezi băbește leacuri
Pt sufletele frânte
Scăpate din morminte,
Ce nu găsesc calea spre tine,
Rătăciți de -ai lor destine.
Ne privești tăcut și judeci,
Rănile din noi le vindeci..
De ziua mea..
E o zi de august,
Nu ori care. .,
O zi frumoasă,
Zi in care,eu m-am născut,
Cândva în ani ... frumoasă zi,
De " La mulți ani ! "
Astăzi când este ziua mea,
Pe toți doresc a vă avea. ,
Va îmbrățișez, și vă iubesc,
O zi frumoasă vă doresc.
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
Alte poezii ale autorului
Deprimat.
Seara deprimat mă uit la stele
Le privesc și mă gândesc la tine,
De ce nu ești în brațele mele
De ce nu ești lângă mine....
Regret că nu mai ești a mea,
Dar eu încă sunt la tău,
De pe cer s-a furat o stea,
Lipsa ei îmi face rău......
Defapt... nimic nu s-a furat
Eu sunt cel care am pierdut-o,
Merit să fiu deprimat,
Eu sunt cel care am rănit-o.....
Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Fara titlu
Iubirea doare tare și eu simt că nu mai pot
Iubirea doare tare de asta am ales să-i pun stop
Tot ce-am îndurat am îndurat degeaba, sa dovedit că n-avea rost
Ce sens are să tragi tare dacă tragi fără ca măcar să ai un scop
Nu poți să iubești pe deplin dacă ai sufletul pe jumătate mort
Fără ea te simți al nimănui, singur și incomplet
Așa te-ai simțit mereu, în viața ta n-a fost nimic perfect
Ți-ai pus speranța în ea pentru că o vedeai fără nici un defect
N-aveai de unde să ști că asta îți va aduce cel mai mare regret
N-aveai cum să ști c-ai s-ajungi să plângi seară de seară
Nu credeai că iubirea asta blestemată te va lăsa cu inima goală
Nu credeai că sentimentele tale față de ea pot să fie o greșeală
Nu știai că vorbele dulci pot să-ți facă viața amară
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Fara titlu
Vreau să mor ca să-mi iau gândul de la tine,
Vreau să cred că după moarte totul va fi bine
Vreau să mă asigur că toți o să uite de mine
Îmi cer scuze în avans pentru toate lacrimile care o să curgă
Din ochi persoanelor ce cred că mă cunosc dar niciodată nu m-ascultă
Îmi cer scuze pentru tot binele și răul pe care l-am făcut
O să uitați de mine pentru că niciodată nu m-ați cunoscut
Tu ai fost singura care m-a cunoscut cu adevărat
Doar tu ști prin câte am trecut și cât sunt de devastat
Dintre atâtea persoane tu ai fost singura care m-a ascultat
Ție ți-am spus tot de fiecare dată când viața m-a dărâmat
Nu-mi pasă dacă ajung în iad, am să le iau toate ca pe un vis
Nu-mi pasă dacă am să rămân blocat singur o eternitate în abis
Nu-mi mai pasă de jurăminte și nici de cea ce ți-am promis
Nu-mi mai pasă de nimic, ce rost ar avea să-mi mai pese
Am prea multe versuri scrise, dar prea puține înțese
Am ajuns să nu mai reușesc să-mi înțeleg propriile gânduri
De asta am ales să le las pe toate printre rânduri
Cine știe, poate cândva am să reușesc să înțeleg
Poate că n-am nevoie de o jumătate ca să fiu întreg
De ce mai trăiesc?
Nu credeam că lipsa ta o să mă pună la pământ,
Ultimul sărut mi-a deschis drumul către mormânt,
Nu știam că pentru tine iubirea-i doar un cuvânt,
Ști că fără tine nu-mi găsesc locul pe acest pământ........
De ce n-ai venit cu mine când te-am chemat?
De ce mi-ai zis că mă iubești și după ai plecat?
De ce m-ai abandonat fix când eram complet debusolat?
Vreau să-ți spun că .....de tine nici acum nu m-am vindecat.........
Nu pot să renunț la noi,
Nu pot să renunț la tot ce-am trăit împreună,
Dacă știam că n-o să m-ai fim noi,
Nu-ți dădeam niciodată drumul la mână.....
Poate pentru tine n-a însemnat nimic,
Însă pentru mine a însemnat tot,
Nu-nțeleg de ce-mi place să mă complic,
Nu-nțeleg de ce încă nu sunt mort.....
Mi-e greu, mi-e dor și incă mă doare
Eram dispus să-ți pun întreaga lume la picioare,
Sunt dispus să trec prin iad pentru a ta sărutare,
Doar că uneori simt cum rămâm fără răbdare......
Uneori îmi vine să plec, să las totul în urmă,
La fel ca-n prima zi, vreau să-mi iau viața-n glumă....
Deprimat.
Seara deprimat mă uit la stele
Le privesc și mă gândesc la tine,
De ce nu ești în brațele mele
De ce nu ești lângă mine....
Regret că nu mai ești a mea,
Dar eu încă sunt la tău,
De pe cer s-a furat o stea,
Lipsa ei îmi face rău......
Defapt... nimic nu s-a furat
Eu sunt cel care am pierdut-o,
Merit să fiu deprimat,
Eu sunt cel care am rănit-o.....
Cosmos.
El o sună ca disperatul
Dar apelurile sunt respinse,
Regina a părăsit regatul
Acum planurile regelui sunt compromise..
El caută răspunsuri
La câteva sute de întrebări,
Inima lui plină de neajunsuri
Nu suportă a reginei plecări.....
O caută zi și noapte
Până și pe cele mai înguste cărări,
O caută printre strigăte și șoapte
O caută printre sentimente și diferite stări,
O caută printre galaxii și constelații,
Întoarce stelele și planetele pe dos,
O caută printre zvonuri și conspirații
Bate toate drumurile în sus și-n jos,
Uneori o zărește din depărtare,
Dar se face nevăzută la loc,
Inima i-se umple de disperare,
Și întregului cosmos ar da foc,
Ar spulbera planetă după planetă,
Ar stinge stea după stea,
Ar redirecționa fiecare cometă
Doar ca să se apropie de orbita ta,
Două corpuri astrale,
Fizice sau doar imaginere,
Suflete sau simple obiecte,
Perfecte sau pline de defecte,
În povestea mea suntem așa cum îmi imaginez eu........ fiecare defect poate să devină o calitate, fiecare cuvânt poate să spună o întreagă poveste, dar niciodată eu nu pot să te găsesc pe tine.
Fara titlu
Iubirea doare tare și eu simt că nu mai pot
Iubirea doare tare de asta am ales să-i pun stop
Tot ce-am îndurat am îndurat degeaba, sa dovedit că n-avea rost
Ce sens are să tragi tare dacă tragi fără ca măcar să ai un scop
Nu poți să iubești pe deplin dacă ai sufletul pe jumătate mort
Fără ea te simți al nimănui, singur și incomplet
Așa te-ai simțit mereu, în viața ta n-a fost nimic perfect
Ți-ai pus speranța în ea pentru că o vedeai fără nici un defect
N-aveai de unde să ști că asta îți va aduce cel mai mare regret
N-aveai cum să ști c-ai s-ajungi să plângi seară de seară
Nu credeai că iubirea asta blestemată te va lăsa cu inima goală
Nu credeai că sentimentele tale față de ea pot să fie o greșeală
Nu știai că vorbele dulci pot să-ți facă viața amară
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Fara titlu
Vreau să mor ca să-mi iau gândul de la tine,
Vreau să cred că după moarte totul va fi bine
Vreau să mă asigur că toți o să uite de mine
Îmi cer scuze în avans pentru toate lacrimile care o să curgă
Din ochi persoanelor ce cred că mă cunosc dar niciodată nu m-ascultă
Îmi cer scuze pentru tot binele și răul pe care l-am făcut
O să uitați de mine pentru că niciodată nu m-ați cunoscut
Tu ai fost singura care m-a cunoscut cu adevărat
Doar tu ști prin câte am trecut și cât sunt de devastat
Dintre atâtea persoane tu ai fost singura care m-a ascultat
Ție ți-am spus tot de fiecare dată când viața m-a dărâmat
Nu-mi pasă dacă ajung în iad, am să le iau toate ca pe un vis
Nu-mi pasă dacă am să rămân blocat singur o eternitate în abis
Nu-mi mai pasă de jurăminte și nici de cea ce ți-am promis
Nu-mi mai pasă de nimic, ce rost ar avea să-mi mai pese
Am prea multe versuri scrise, dar prea puține înțese
Am ajuns să nu mai reușesc să-mi înțeleg propriile gânduri
De asta am ales să le las pe toate printre rânduri
Cine știe, poate cândva am să reușesc să înțeleg
Poate că n-am nevoie de o jumătate ca să fiu întreg
De ce mai trăiesc?
Nu credeam că lipsa ta o să mă pună la pământ,
Ultimul sărut mi-a deschis drumul către mormânt,
Nu știam că pentru tine iubirea-i doar un cuvânt,
Ști că fără tine nu-mi găsesc locul pe acest pământ........
De ce n-ai venit cu mine când te-am chemat?
De ce mi-ai zis că mă iubești și după ai plecat?
De ce m-ai abandonat fix când eram complet debusolat?
Vreau să-ți spun că .....de tine nici acum nu m-am vindecat.........
Nu pot să renunț la noi,
Nu pot să renunț la tot ce-am trăit împreună,
Dacă știam că n-o să m-ai fim noi,
Nu-ți dădeam niciodată drumul la mână.....
Poate pentru tine n-a însemnat nimic,
Însă pentru mine a însemnat tot,
Nu-nțeleg de ce-mi place să mă complic,
Nu-nțeleg de ce încă nu sunt mort.....
Mi-e greu, mi-e dor și incă mă doare
Eram dispus să-ți pun întreaga lume la picioare,
Sunt dispus să trec prin iad pentru a ta sărutare,
Doar că uneori simt cum rămâm fără răbdare......
Uneori îmi vine să plec, să las totul în urmă,
La fel ca-n prima zi, vreau să-mi iau viața-n glumă....
Daria Petran