Mi-e o sete sălbatică…
Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,
Am buza uscată și gâtul aprins,
Plouă în jur într-un ritm infernal,
Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal.
Strigătul lumii se frânge în mine,
Un clopot de fier răsună a sodom,
Iar umbre răsar din mii de ruine,
Împingându-mă-n carnea unui alt om.
Mă-nchin la furtuni, la focul din ele,
Mă mistuie dorul de-un loc nevăzut,
Din buza de jar îmi cresc mii de stele,
Ce scapără-ntruna în trupu-mi de lut.
Mi-e sete de viață, dar nu de izvoare,
Mi-e sete de moarte, dar nu de sfârșit,
Căci sângele-mi curge din veșnicul soare,
Iar ochiul îmi plânge cu aur topit.
Aud cum pământul trosnește din oase,
Cum iarba înghite păcatul cel greu,
Iar cerul își plânge icoanele arse,
Ținute în palmă de chiar Dumnezeu.
Setea din mine se urcă pe cruci,
Mă sapă prin vene, mă sfâșie-n rug,
Și simt cum din mine se naște atunci,
Un imn pentru îngerii căzuți în amurg.
În dinți de arhangheli se sfarmă văzduhul,
Se frânge pământul sub ploi de blestem,
Iar setea-mi străpunge și trupul, și duhul,
Stropind cu-al meu sânge întregul Eden.
Din cranii de piatră curg râuri de jale,
Se scriu evanghelii pe ziduri de fum,
Iar trupul mi-e templul suitei regale,
Cu porțile lipsă și poteci fără drum.
Se scutură cerul ca o piele de șarpe,
Se sting constelații în ochiul de foc,
Iar setea din mine se schimbă în ape,
Ce rup începutul din vechiul soroc.
Se clatină tronuri și regii se tem,
Căci jugul de sânge se rupe-n genuni,
Iar crucea cea mare rămâne un semn,
Ce învie din lutul uscat alte lumi.
Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,
Fiindcă apa e moartă c-un miros neplăcut,
Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal,
Să spăl tot pământul pentr-un nou început.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin ![]()
Data postării: 31 august 2025
Timp de citire: ~4 min.
Vizualizări: 482
Alte poezii ale autorului
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 noiembrie
A D O RRRRR
Plouă cu dor de tine
Cosmin_P
8 noiembrie
Foarte frumos scris
Camera
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Superba!