Lumea dorului

În vârful muntelui, un brad înalt și trist,

Cu crengile-i lungi, ca niște brațe întinse,

Își plânge singurătatea și amintirile pierdute,

Într-o lume rece, unde nimeni nu-l ascultă.

Pe cerul senin, stelele strălucesc,

Dar bradul rămâne singur și neînțeles,

Își dorește să fie parte dintr-un colind vesel,

Dar nimeni nu se oprește să-l audă cântând.

În nopțile lungi, el suspină adânc,

Dorindu-și companie și o rază de speranță,

Dar toți trec pe lângă el fără să-l vadă,

Ca și cum ar fi invizibil în această lume grea.

Dar bradul înalt și trist nu se lasă doborât,

Continuă să crească cu demnitatea-i nemuritoare,

Își păstrează frunzele verzi și speranța vie,

Că într-o zi va găsi bucuria și iubirea.

Așadar, să nu uităm de bradul înalt și trist,

Să-i oferim căldură și prietenie sinceră,

Pentru că fiecare suflet are nevoie de alinare,

Și împreună putem aduce lumina în întunericul său.

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.

Tată de copil,

Un înger într-un trup mic și fragil.

În ochii tăi, lumina se aprinde,

Iar sufletul meu de iubire se umple.

Te privesc cum crești și te dezvolți,

Cu fiecare zi, cu fiecare pas.

Mâna ta mică mă ține strâns,

Și simt că nimic nu ne poate despărți.

Îți aud râsul ca o melodie dulce,

Ce-mi aduce bucurie în inimă.

Ești comoara mea cea mai de preț,

Și pentru tine aș face orice sacrificiu.

Tatăl tău sunt și mereu voi fi,

Ghidându-te pe drumul vieții tale.

Te voi învăța să fii curajos și bun,

Să ai încredere în tine și să zbori spre stele.

În noaptea întunecată, într-un vis misterios,

Un coșmar m-a cuprins, plin de umbre și suspans.

Mă trezesc într-o lume stranie, nefamiliară,

Unde totul pare a fi într-o continuă schimbare.

În jurul meu se conturează forme ciudate,

Creaturi înspăimântătoare, cu ochi arzând ca flacăra.

Simt cum inima îmi bate sălbatic în piept,

Încercând să scap din acest coșmar nesfârșit.

Privesc în jur și văd un cer întunecat,

Fără stele sau lună, doar nori grei și amenințători.

Pământul tremură sub pașii mei incerți,

Simt cum frica mă cuprinde și sufletul mi se zbate.

În labirintul acesta de gânduri confuze,

Mă simt pierdut și singur într-o lume în care nu-mi găsesc refugiu.

Încerc să strig, dar sunetul se pierde în neant,

Coșmarul mă învăluie tot mai mult, fără un sfârșit garantat.

În mijlocul acestui haos, îmi amintesc că puterea e în mine,

Că pot învinge frica și să scap din această prizonieră realitate.

Îmi adun curajul și încep să lupt cu toată forța mea,

Sperând că voi găsi o cale de ieșire și eliberare.

Prin labirintul întunecat al coșmarului meu,

Merg cu hotărâre și determinare, fără a mă opri.

Cu fiecare pas pe care-l fac, lumina începe să strălucească,

Și simt cum speranța renasce în mine, dându-mi putere să rezist.

Coșmarul se estompează treptat și încep să văd lumina zorilor,

În timp ce umbrele se risipesc și dispar în zare.

Respir adânc, simțindu-mi inima calmându-se,

Coșmarul se topește ca un fum subțire.

Mă trezesc din visul întunecat și misterios,

Cu o senzație de ușurare și eliberare în suflet.

Îmi dau seama că acele temeri și neliniști,

Erau doar o proiecție a fricilor mele interioare.

Coșmarul m-a învățat că puterea mea e reală,

Că pot înfrunta orice provocare cu curaj și hotărâre.

Chiar și atunci când pare că totul e pierdut,

Speranța și determinarea pot schimba cursul destinului meu.

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

Într-o lume de vis și de culoare,

Un fluture zboară cu aripile-i fine,

În căutarea unui loc de odihnă,

Sau poate doar de o floare să se atingă.

El zboară printre flori și printre copaci,

În căutarea unui loc de pace și liniște,

Dar viața-i plină de capcane și pericole,

Și fluturele nostru a învățat asta.

Când vântul puternic îl ia în zbor,

El se luptă cu el și nu cedează,

Să fie puternic și sănătos,

Și să nu uite niciodată de visul său frumos.

Acum, fluturele zboară prin lume,

Cu viteza fulgerului și cu inima plină de speranță,

El știe că viața-i plină de capcane și pericole,

Dar el nu se teme, pentru că el e puternic și curajos.

Când ne apasă zile grele,

Privim spre ceruri, strigăm spre stele:

„De ce, Părinte, atâta chin?

De ce durerea nu are alin?”

Dar El, tăcut, cu ochii grei,

Ne poartă vina în al său piept.

Cui să-i șoptească noaptea amarul,

Când omul Îi sapă în suflet hotarul?

Când Îl rănim cu grele vorbe, 

Sau sufletu-i zdrobim,

El tace și iubește in tacere,

Chiar dacă noi Îl rănim.

Și-n taina senina nopții, 

Glasul Lui usor se frânge,

În fața acestei lumi reci, 

Ce doar de sine plânge.

Și-atunci, din milă poate,

Invață-ne tăcând,

Să fim mai buni cu Cerul, 

Si să-L purtăm in gând.

„Un om fără Dumnezeu este ca un animal, pierdut în colții păcatului. Nu pierdeți ceea ce ne-au lăsat străbunii noștri, nu-L pierdeți pe El, căci doar pe El îl mai avem.”

Un joc e joc,

Focul e foc,

Dar ziua e ziua,

Și așa o să fie.

Unu.

Unu.

Unu.

Unu.

Universal este plânsul!

La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!

Pașii despărțirii au glasul tăcerii,

Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!

Adio îți spun,adio îmi spui!

Capitolul nostru se vrea terminat...

Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!

Tot începutul își are-un final,

Destinul își spune cuvântul fatal!

Clepsidra e spartă de tine,

Timpul din ea este scurs,risipit

Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,

Ne întâlnim aevea, închipuit,

La tine sau mine în gândul timid!

Lumea pare ceva trist îndrăcit,

Orice reproș este timp irosit....

Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!

Plecările toate-s schimbările vieții,

Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,

Sperietoarea se destramă la rându-i,

Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,

Înțelept este omul acum,

Suferința-i parte din ea!

Copiii au chipul ce-l mai iubit,

Optimismul acolo se află,

Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,

Iar lacrimile toate prevestesc

O mare iubire și-un nou început!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Vroiam să plec dar corpul îmi înțepenise 

De parcă devenisem un ac metalic furat de un magnet de trei tesla

Stăteam în lojă cu mâinile încleștate pe balustradă 

Inima-mi intrase în acea arie de staccato

Era cea mai bună voce de soprană de coloratură pe care o auzisem

Cum să plec când "respiram" muzica ei?

De regină a nopții din "Flautul fermecat".

Uneori simt că trăiesc
ca într-un cronometru stricat,
merge, dar nu spre nimic.
Numără pașii mei prin casă,
cuvintele nespuse,
și momentele în care n-am putut plânge
că era cineva de față.
La final,
când se oprește,
nu țipă.
Doar tace.