În liniştea inimii
Câteodată vreau să zbor,
Dar nu mă pot desprinde de pământ
Şi atunci visez....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot
Şi atunci mă închin lunii....
Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....
Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd
Şi atunci îmi limpezesc mintea....
Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,
Dar ochii mi se închid
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,
Dar mă tem să nu fiu văzută
Şi atunci ascult cântecul inimii....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,
Dar mi le prind în păr
Şi atunci chem îngerii să le plângă....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,
Dar sunt prea mică
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor
Transformându-se în reverii,
Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,
Alteori iau înfăţişarea tăcerii
În liniştea inimii .
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: iudita_ecaterin
Data postării: 5 iulie 2018
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 2076
Poezii din aceiaşi categorie
7 AM
M-am trezit pe podea, fără limbă,
gura secată… de gânduri,
în față: un pahar cu vin, mort,
și-un plic cu oase de rânduri.
Am deschis căldura pietrei,
cu tâmpla-nfiptă-n paie coapte,
căutam un rost… în greșeli,
printre coaste ude, sparte.
Sub piele crăpată: molii
clocoteau în zarea strâmbă.
Am sorbit tăceri, cu solii,
pulpă amară… scârbă.
Mi-am scuturat șira spinării
peste-o chiuvetă crăpată,
unde buzele uitării
scuipă o pastă… uscată.
Genunchiul visului, închis,
călca pe moloz și termeni.
Fereastra trosnea cu aprins,
un ghem de viermi și semne.
Am zărit o poză… frântă
într-o ceașcă cu dungi grase.
Mi-am pictat o coastă… sfântă
cu unghii albastre, trase.
Aerul venea cu vine
umflate sub pavaje sumbre,
lacrimi mișcătoare…
dansau pe ficat și umbre.
Oglinda crăpa-n spate,
un profil făcut din gheață,
iar laringele, o carte,
scrisă-n limbă de paiață.
Tăceam cu coapsa strânsă
de-un sunet sleit, rânced,
mi-am înfășurat timpanul,
murind de patru ori pe rând.
Apoi m-am rostogolit spre chiuvetă
ca spre sânul unei mame… de tinichea,
am vomitat ce nu trăisem niciodată...
și-am adormit în poziția mea.
Am plâns
Ai plâns?
Am plâns că mi-ai fost drag și ai plecat
Am plâns să văd că nu pot să te-mpac..
Am plâns să simt că pentru tine n-am contat
Am plâns c-ombratisare tu mi-ai refuzat..
Plângi?
Mai plâng când amintirile mă năpădesc
Și plâng cu gândul la vinul ce-l doresc..
Mai plâng când gândurile mắ învăluiesc
Și plâng când de zidul dintre noi mă izbesc.
Mai plângi?
Uneori când simt că nu mai am putere
Alteori când mult prea mult îmi pasă
Și... când în inimă simt doar durere
Dar plâng mereu...c-un licăr de speranță!
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
7 AM
M-am trezit pe podea, fără limbă,
gura secată… de gânduri,
în față: un pahar cu vin, mort,
și-un plic cu oase de rânduri.
Am deschis căldura pietrei,
cu tâmpla-nfiptă-n paie coapte,
căutam un rost… în greșeli,
printre coaste ude, sparte.
Sub piele crăpată: molii
clocoteau în zarea strâmbă.
Am sorbit tăceri, cu solii,
pulpă amară… scârbă.
Mi-am scuturat șira spinării
peste-o chiuvetă crăpată,
unde buzele uitării
scuipă o pastă… uscată.
Genunchiul visului, închis,
călca pe moloz și termeni.
Fereastra trosnea cu aprins,
un ghem de viermi și semne.
Am zărit o poză… frântă
într-o ceașcă cu dungi grase.
Mi-am pictat o coastă… sfântă
cu unghii albastre, trase.
Aerul venea cu vine
umflate sub pavaje sumbre,
lacrimi mișcătoare…
dansau pe ficat și umbre.
Oglinda crăpa-n spate,
un profil făcut din gheață,
iar laringele, o carte,
scrisă-n limbă de paiață.
Tăceam cu coapsa strânsă
de-un sunet sleit, rânced,
mi-am înfășurat timpanul,
murind de patru ori pe rând.
Apoi m-am rostogolit spre chiuvetă
ca spre sânul unei mame… de tinichea,
am vomitat ce nu trăisem niciodată...
și-am adormit în poziția mea.
Am plâns
Ai plâns?
Am plâns că mi-ai fost drag și ai plecat
Am plâns să văd că nu pot să te-mpac..
Am plâns să simt că pentru tine n-am contat
Am plâns c-ombratisare tu mi-ai refuzat..
Plângi?
Mai plâng când amintirile mă năpădesc
Și plâng cu gândul la vinul ce-l doresc..
Mai plâng când gândurile mắ învăluiesc
Și plâng când de zidul dintre noi mă izbesc.
Mai plângi?
Uneori când simt că nu mai am putere
Alteori când mult prea mult îmi pasă
Și... când în inimă simt doar durere
Dar plâng mereu...c-un licăr de speranță!
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
Alte poezii ale autorului
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Christos a înviat !
L-am văzut în firul ierbii,
În flori de măr,de cais și în magnolii,
L-am văzut în zborul lin de vrăbii
Și în trilul duios al privighetorii.
L-am văzut în adieri blânde de vânt,
În dimineți și-n boabele de rouă,
În grânele ieșite din pământ
Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.
L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil
Și-n bucuria pură din ochii lui,
L-am văzut în culoarea unui flutur fragil
Și în căușuri de inimi în trăirea viului.
L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,
Stropea pământul cu iubire,
Cu dragoste mângâia toată suflarea
Îmbrăcând-o în strălucire.
Nană mare
Nană mare , cum mai e pe la tine ?
Mai sunt cocori ce-ţi vin la poartă
Sau păsări ce-ţi aduc în cioc un dram de noroc ?
Mai şuieră vântul în surdină printre merii din grădină ?
Ploaia ţi-a mai bătut la fereastră printre florile din glastră ,
Iarba-i tot verde , înaltă şi piciorul ţi-l desfată ?
Şi la tine sunt răcoroase dimineţile ,
Te mai năpădesc din când în când tristeţile ?
Cum sunt serile la tine , au astâmpăr ?
Stelele ţi se agaţă-n păr sau îţi stau pe umăr ?
Nană mare spune-mi , îţi este bine ?
Ce-ţi spun păsările despre mine când se culcuşesc în nuc ?
Nu-ţi spun că la mine este ca la balamuc ,
Că mă doare asfaltul pe care merg ,
Că de dimineaţa până seara alerg ,
Nu-ţi spun că seara mea este un tei în floare ,
Că prin nori sunt călătoare ?
Nu ţi-au spus nici că îmi iau culoare dintr-o aripă de flutur
Sau că pe buze îmi pun roşu de mac
Şi când soarele-mi zâmbeşte eu mă ruşinez şi tac ?
Nu ţi-au spus nimic de mine ?
Las că-i bine , las că-i bine ....
Nană mare tu , vorbeşte-mi despre tine .
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Christos a înviat !
L-am văzut în firul ierbii,
În flori de măr,de cais și în magnolii,
L-am văzut în zborul lin de vrăbii
Și în trilul duios al privighetorii.
L-am văzut în adieri blânde de vânt,
În dimineți și-n boabele de rouă,
În grânele ieșite din pământ
Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.
L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil
Și-n bucuria pură din ochii lui,
L-am văzut în culoarea unui flutur fragil
Și în căușuri de inimi în trăirea viului.
L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,
Stropea pământul cu iubire,
Cu dragoste mângâia toată suflarea
Îmbrăcând-o în strălucire.
Nană mare
Nană mare , cum mai e pe la tine ?
Mai sunt cocori ce-ţi vin la poartă
Sau păsări ce-ţi aduc în cioc un dram de noroc ?
Mai şuieră vântul în surdină printre merii din grădină ?
Ploaia ţi-a mai bătut la fereastră printre florile din glastră ,
Iarba-i tot verde , înaltă şi piciorul ţi-l desfată ?
Şi la tine sunt răcoroase dimineţile ,
Te mai năpădesc din când în când tristeţile ?
Cum sunt serile la tine , au astâmpăr ?
Stelele ţi se agaţă-n păr sau îţi stau pe umăr ?
Nană mare spune-mi , îţi este bine ?
Ce-ţi spun păsările despre mine când se culcuşesc în nuc ?
Nu-ţi spun că la mine este ca la balamuc ,
Că mă doare asfaltul pe care merg ,
Că de dimineaţa până seara alerg ,
Nu-ţi spun că seara mea este un tei în floare ,
Că prin nori sunt călătoare ?
Nu ţi-au spus nici că îmi iau culoare dintr-o aripă de flutur
Sau că pe buze îmi pun roşu de mac
Şi când soarele-mi zâmbeşte eu mă ruşinez şi tac ?
Nu ţi-au spus nimic de mine ?
Las că-i bine , las că-i bine ....
Nană mare tu , vorbeşte-mi despre tine .