În liniştea inimii
Câteodată vreau să zbor,
Dar nu mă pot desprinde de pământ
Şi atunci visez....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot
Şi atunci mă închin lunii....
Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....
Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd
Şi atunci îmi limpezesc mintea....
Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,
Dar ochii mi se închid
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,
Dar mă tem să nu fiu văzută
Şi atunci ascult cântecul inimii....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,
Dar mi le prind în păr
Şi atunci chem îngerii să le plângă....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,
Dar sunt prea mică
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor
Transformându-se în reverii,
Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,
Alteori iau înfăţişarea tăcerii
În liniştea inimii .
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: iudita_ecaterin
Data postării: 5 iulie 2018
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 2007
Poezii din aceiaşi categorie
Lecția de pian
Ne bucurăm extrem de tare,
Că se întoarce mătușa din Spania, de la mare,
Mătușa spune multe, de felul ei, este vorbăreață, glumeață,
Dar asta nu înseamnă că minte de îngheață
Apele, atunci când îți spune că vei avea propriul tău pian la care să te învețe
Să cânți opere ascultate la concerte și recitaluri mărețe,
Te sună, cobori să o ajuți să îți aducă acel pian, de răsună hardughia,
Se zgâlțâie și temelia,
Ea te va învăța să cânți la pian, că ea știe, a avut tutorii ei,
Atât bărbați, cât și femei,
Începem cu lucruri simple, tonalități de octave, gama Re minor,
Deci teoretic, ar trebui să fie ceva ușor,
Cânți tu ce cânți, încerci tu ce încerci,
Mai are puțin și te face terci.
,, Fată, tu n-ai ureche muzicală,
Asta nu-i o navetă spațială,
Să apeși pe ce vrei,
Când vrei,
Mai încercăm și de această dată,
Vreau că urechea mea să poată,
Percepe armonia sunetelor pe care le cânți,
Deocamdată nu mă încântă ceea ce cânți"
Mai exersează,
Ia și te stresează,
Că de ce oare nu e bine? Ai făcut totul ca la carte,
Dai totul la o parte,
Să observi că o clapă este defectă,
Iar asta se reflectă,
În cum poți folosi pianul, scandalos lucru,
Că un asemenea maestru,
Nu și-a dat seama de ce treburile nu merg,
Spre vreun centru de instrumente muzicale alerg,
Să îmi repere frumusețea,
Ce m-a ajutat să le văd sunetelor naturalețea.
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Am început să spun și mai oprit
Am început să spun,
Și mai oprit,
Spuneai vorbești încet ,
Dar mai mințit.
Sunt bună la șah și la jocuri de cuvinte,
Nu te supăra eu joc foarte, cuminte.
Pot să spun sunt o expertă,
Pot să-ți dau și o ofertă,
Dacă dorești joacă cu mine,
Și eu joc doar până mâine.
Doar iubire fără ură!
Ce sentiment frumos este să ierți,
Și cât de greu îți vine ca să uiți,
Ceva ce-n viața ta s-a întâmplat,
Și care te-a durut, rănit și întristat
Cât de ușor e uneori a acuza,
Și cât de dificil este a te scuza,
Când realitatea spune altceva,
Iar adevărul nu-i de partea ta
Iar deseori uităm să mai iubim,
Chiar și pe-acei ce noi îi prețuim,
Tot timpul avem ceva de invocat,
Și n-acceptăm cuvântul ,,ne-ai uitat"
Cu toții știm ce grea e despărțirea,
Și cât de dulce poate fi reîntâlnirea,
Dar când îndepărtarea e uitare,
Rănește trupul, sufletul și doare
Suntem făcuți doar din iubire,
Și să iubim e a noastră menire
Vedem în jur, în lume, multă ură,
Și ne urâm unii pe alții fără măsură
Cuvântul sfânt dorit e dragostea,
Așa cum sfântă a fost Nașterea,
A Pruncului IIsus cel mult dorit,
De cei ce cred în Duhul Sfânt
Așa că pe pământ hai să iubim,
Și dragoste în noi cu toții să sădim,
Să fim smeriți și buni și să iertăm,
Iar ura dintre noi vă-ndemn...s-o-ndepărtăm!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Lecția de pian
Ne bucurăm extrem de tare,
Că se întoarce mătușa din Spania, de la mare,
Mătușa spune multe, de felul ei, este vorbăreață, glumeață,
Dar asta nu înseamnă că minte de îngheață
Apele, atunci când îți spune că vei avea propriul tău pian la care să te învețe
Să cânți opere ascultate la concerte și recitaluri mărețe,
Te sună, cobori să o ajuți să îți aducă acel pian, de răsună hardughia,
Se zgâlțâie și temelia,
Ea te va învăța să cânți la pian, că ea știe, a avut tutorii ei,
Atât bărbați, cât și femei,
Începem cu lucruri simple, tonalități de octave, gama Re minor,
Deci teoretic, ar trebui să fie ceva ușor,
Cânți tu ce cânți, încerci tu ce încerci,
Mai are puțin și te face terci.
,, Fată, tu n-ai ureche muzicală,
Asta nu-i o navetă spațială,
Să apeși pe ce vrei,
Când vrei,
Mai încercăm și de această dată,
Vreau că urechea mea să poată,
Percepe armonia sunetelor pe care le cânți,
Deocamdată nu mă încântă ceea ce cânți"
Mai exersează,
Ia și te stresează,
Că de ce oare nu e bine? Ai făcut totul ca la carte,
Dai totul la o parte,
Să observi că o clapă este defectă,
Iar asta se reflectă,
În cum poți folosi pianul, scandalos lucru,
Că un asemenea maestru,
Nu și-a dat seama de ce treburile nu merg,
Spre vreun centru de instrumente muzicale alerg,
Să îmi repere frumusețea,
Ce m-a ajutat să le văd sunetelor naturalețea.
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Am început să spun și mai oprit
Am început să spun,
Și mai oprit,
Spuneai vorbești încet ,
Dar mai mințit.
Sunt bună la șah și la jocuri de cuvinte,
Nu te supăra eu joc foarte, cuminte.
Pot să spun sunt o expertă,
Pot să-ți dau și o ofertă,
Dacă dorești joacă cu mine,
Și eu joc doar până mâine.
Doar iubire fără ură!
Ce sentiment frumos este să ierți,
Și cât de greu îți vine ca să uiți,
Ceva ce-n viața ta s-a întâmplat,
Și care te-a durut, rănit și întristat
Cât de ușor e uneori a acuza,
Și cât de dificil este a te scuza,
Când realitatea spune altceva,
Iar adevărul nu-i de partea ta
Iar deseori uităm să mai iubim,
Chiar și pe-acei ce noi îi prețuim,
Tot timpul avem ceva de invocat,
Și n-acceptăm cuvântul ,,ne-ai uitat"
Cu toții știm ce grea e despărțirea,
Și cât de dulce poate fi reîntâlnirea,
Dar când îndepărtarea e uitare,
Rănește trupul, sufletul și doare
Suntem făcuți doar din iubire,
Și să iubim e a noastră menire
Vedem în jur, în lume, multă ură,
Și ne urâm unii pe alții fără măsură
Cuvântul sfânt dorit e dragostea,
Așa cum sfântă a fost Nașterea,
A Pruncului IIsus cel mult dorit,
De cei ce cred în Duhul Sfânt
Așa că pe pământ hai să iubim,
Și dragoste în noi cu toții să sădim,
Să fim smeriți și buni și să iertăm,
Iar ura dintre noi vă-ndemn...s-o-ndepărtăm!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pentru amandina tricolora
Ha! Te-au facut dulce!
Vor sa te rasfete.
E bine sa ai grija,
Sa n-asculti ganduri crete!
Intr-un punct de cotitura,
Cand tovarasii se-njura,
Concentrez atentia:
Invata-ne-am lectia!
Imbibata cu minciuni,
Tara-i cuib de amaraciuni,
Se trezesc oamenii buni
Folosind vag notiuni,
Prin discursuri fel de fel,
Ca sa-i creada... Bombonel.
Dintre cei mai curajosi,
Se gasesc doi mosi frumosi,
Care viata-si povestesc,
Prin cuvinte ne-amarasc.
Cica le era odata,
Casa toata agitata.
Cum, de altfel, noi mai stim,
Fiindca tot asa patim.
Se-adunau gramezi la vot,
Ca sa schimbe tot ce pot.
De la ganduri, pan’ la port,
Construind complex-resort.
Intr-un abur de exces,
’Chipurile’, vor progres.
La nivel conceptual,
Fiindca toate, in final,
presupun buget,
Normal...
Minti, cuminti in care arde
O dorinta sa se scalde,
Cartea.
Dintr-un prim Abecedar,
Faureau si dau in dar
Zeci de mii de exemplare,
Pregatite de plecare.
Chiar de fu vot unanim,
Una, alta tot gresim...
Asadar si prin urmare,
Lectia dupa votare
E ca nu mereu se face
Dupa etica dreptate.
Cartea nu-si gasi salas,
Prin poporul patimas.
Iara romanasii mei,
Raman blegi ca niste miei.
Vine blocul gri din est,
Nelasand loc de protest.
Si asta i una; sa vezi doua!
Ei voiau o limba noua.
Despre carti nu mai e loc,
Sa citesti devine moft;
Dar aceasta ce-nsemna?!
Mai exact, sa fiu mai clara,
Ce era permis in tara,
Era munca-n combinat,
Fara loc de comentat.
Pana sa ne desteptam,
Trebuia sa asteptam...
Cei cu limba ascutita,
Azi isi fac vocea-uzita,
Simtind voia de dreptate,
Neghina dand-o deoparte...
Noi uitam ca in trecut,
Tot asa s-a petrecut.
Si mai tindem uneori
sa cream grave erori.
Spre exemplu, nu demult,
Auzeam aproape-n gand,
O batrana suspinand,
Cu un glas molcom de vai,
Ca n-are ce da la cai.
In coltul uitat de lume,
E batrana care spune,
C-are pensie micuta,
Dar e tare harnicuta.
E dispusa a munci,
Dar patronul n-o plati.
Un copil ar vrea o casa,
S-aiba sigura o masa,
Sa se stie ingrijit,
Sanatos, apoi scolit.
Vietatile padurii,
Cand nu au de ale gurii,
Sunt la mila...nu stim cui,
Chiar de-s cu ursoaica pui.
Costumatii, la pupitru,
Vorbe scot, parc-au arbitru.
Ei promit, cu vorbe-alese,
Ca urmeaza ... ce progrese?!
Trag de sfori c-au interese!
Fiti cinstiti, voi, oameni buni,
Nu mai indrugati minciuni!
Dati o forma mai concreta
Ideilor notate-n creta!
Lumea nu-i o discoteca,
Unde-i dans ametitor
Iar ca premiu, joci cu Amor.
E firesc a vrea putere,
Dar nu genera durere,
Pentru suflete-nnorate,
Prin esenta dezolate!
Intr-o Romanie dulce,
Lideri sinceri ar conduce,
Tara vie, tara mea,
Tare te-as ruga ceva.
Ai in paz-a da cultura
Si acelor care-ndura
Si celor fara masura.
Asa sigur vom schimba
Mostenirea ce vom da.
Poate asa vei mai scapa
De gandiri anapoda.
Suntem rai, capriciosi,
Adesea orgoliosi,
Concentrati, dar parca absenti.
Daca nu ne-analizam,
N-avem sanse sa schimbam!
Sa valorizam ce-i arta,
Si s-o folosim drept harta!
Cu drag, Nuca
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Alte poezii ale autorului
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Duminica sufletele tac
Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub coaste ,
Deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet .
Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie tăcerea .
Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni , aerul îngenunchează
Căci iată , trec îngeri cu aripi mari cât o duminică
Care şterg lacrimile din ferestre .
Duminica este o poveste cu ore rotunde
Cu mireasmă de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .
Duminica este o cetate în care se aprind muguri de lumină
Unde sufletele aşteaptă să primească felii de început ,
În duminică capetele stau plecate pentru iertări ,
Pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare .
Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini înfloriţi ,
Pâine caldă aburindă , coaptă în cuptorul de lut .
Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie ,
Cu un ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală peste lume .
Duminica urcă pe fir de lună , la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă .
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Duminica sufletele tac
Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub coaste ,
Deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet .
Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie tăcerea .
Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni , aerul îngenunchează
Căci iată , trec îngeri cu aripi mari cât o duminică
Care şterg lacrimile din ferestre .
Duminica este o poveste cu ore rotunde
Cu mireasmă de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .
Duminica este o cetate în care se aprind muguri de lumină
Unde sufletele aşteaptă să primească felii de început ,
În duminică capetele stau plecate pentru iertări ,
Pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare .
Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini înfloriţi ,
Pâine caldă aburindă , coaptă în cuptorul de lut .
Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie ,
Cu un ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală peste lume .
Duminica urcă pe fir de lună , la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă .
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?