Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 28 noiembrie 2024
Vizualizări: 230
Poezii din aceiaşi categorie
Le point noir
Le point noir.
c'est écrit
sur
un papier blanc.
De Alina Zamurca 🤍 🎀
10.09.2024
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Credea
Ea credea ca rupe clipe,
dar zmulgea ceva din timp
cu tristetea invelita,
si cu gindul impletit.
Unde mai striga cu soapte,
unde culegea din frig
asteptarile desarte
mai lasat imbatrinit.
Ea credea ca este piatra,
aruncind-o ridicind
dar o inima desarta
intre cer si un pamint.
Tot credea si poate crede
ea asa si a ramas,
cu rupturi tristete,clipe
fara timp ce are pas.
Clasă normală
Eu am o clasă
Foarte normală,
Diriga ne ține
numa morală.
Câteva fete-s ca maimuțe,
Imediat le vezi că apucă niște PUNGUȚE.
Că ș-așa le place să sufle-nțigară.
Și dacă nu-i țigară,
Le e buza umflată sus,
Cu ce dracu mai e și ăla „snus”.
E unu cât un „urs”,
Așa i-a zis pe tot drumu parcurs.
De 5 ani încoace,
Nu termină să-l provoace.
Îs câțiva șmecherași,
Deloc dezvoltați.
La riglă măsurați,
Și poate chiar concurați.
Dar îs câteva anume,
Căteva mai calme dame,
Fete mai normale.
Îs vreo câțiva băieți normali,
În ore, mai puțin vocali.
Sigur, NU perfecți,
Dar nu așa de demenți,
(Adicăă.. să fim serioși,
nu de la vârsta asta te-mbeți!!!)
Patimile lui Hristos
Cu lacrimi Te privesc,
Cu lacrimi Te iubesc,
Cu lacrimi Te sărut smerit
Căci pentru mine-ai suferit.
Ajută-mi Doamne gândul meu
Smerit precum ești Tu să fie;
Să port cununa vieții
Întreaga veșnicie.
Liceu de George Bacovia în daneză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Højskole
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Pedante lærere
Og svære eksamener...
Og i dag får du mig til at gyse
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom! –
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer –
I dag er jeg ikke længere mig
Og mit sind gør ondt...
Jeg vil ikke have noget mere -
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer... –
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Du gav mig til verden
I de tunge bølger,
Så blaseret...
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom!
Le point noir
Le point noir.
c'est écrit
sur
un papier blanc.
De Alina Zamurca 🤍 🎀
10.09.2024
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Credea
Ea credea ca rupe clipe,
dar zmulgea ceva din timp
cu tristetea invelita,
si cu gindul impletit.
Unde mai striga cu soapte,
unde culegea din frig
asteptarile desarte
mai lasat imbatrinit.
Ea credea ca este piatra,
aruncind-o ridicind
dar o inima desarta
intre cer si un pamint.
Tot credea si poate crede
ea asa si a ramas,
cu rupturi tristete,clipe
fara timp ce are pas.
Clasă normală
Eu am o clasă
Foarte normală,
Diriga ne ține
numa morală.
Câteva fete-s ca maimuțe,
Imediat le vezi că apucă niște PUNGUȚE.
Că ș-așa le place să sufle-nțigară.
Și dacă nu-i țigară,
Le e buza umflată sus,
Cu ce dracu mai e și ăla „snus”.
E unu cât un „urs”,
Așa i-a zis pe tot drumu parcurs.
De 5 ani încoace,
Nu termină să-l provoace.
Îs câțiva șmecherași,
Deloc dezvoltați.
La riglă măsurați,
Și poate chiar concurați.
Dar îs câteva anume,
Căteva mai calme dame,
Fete mai normale.
Îs vreo câțiva băieți normali,
În ore, mai puțin vocali.
Sigur, NU perfecți,
Dar nu așa de demenți,
(Adicăă.. să fim serioși,
nu de la vârsta asta te-mbeți!!!)
Patimile lui Hristos
Cu lacrimi Te privesc,
Cu lacrimi Te iubesc,
Cu lacrimi Te sărut smerit
Căci pentru mine-ai suferit.
Ajută-mi Doamne gândul meu
Smerit precum ești Tu să fie;
Să port cununa vieții
Întreaga veșnicie.
Liceu de George Bacovia în daneză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Højskole
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Pedante lærere
Og svære eksamener...
Og i dag får du mig til at gyse
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom! –
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer –
I dag er jeg ikke længere mig
Og mit sind gør ondt...
Jeg vil ikke have noget mere -
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer... –
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Du gav mig til verden
I de tunge bølger,
Så blaseret...
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom!
Alte poezii ale autorului
Menü de masă-n trei
În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,
Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,
Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,
Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:
Mâine, la mine, de-o fi să vii,
Vorbesc rezón, nu zic prostii,
Îți voi zice, chiar de la ușă,
Că am trei sticle de Frâncușă,
Soi bun de la Cotnari,
Nu din cel de potlogari,
Ce-ndoaie vinul în butoi
(Le cuca-n mur de marțafoi!),
Cu apă rea ce pute-a clor,
De-l bei, mai va, să faci amor !
Și de o fi, în completare, încă o sticlă
Un plus la fiecare cam de o litră.
De buna seamă, voi pune și mâncare,
Un mizilic, o măslină, o brânză mare,
Un mușchi ce împănat,
A fost rulat și-apoi legat,
Ce din cuptor, scos rumenit,
În asorté va fi servit,
C-o mixtă în savori salată,
Nici acră, da' nici seacă.
Dară să știi: n-om face-o lată !
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Кто я?
Я цыган, я поля человек
Из моего у меня лишь пара век
Дом мой движим, как и я
Табор - вся моя семья
Утром рано, на рассвете
Я беру коня... И с ветром!
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Mi te-aș povesti tuturor
Mi te-aș povesti tuturor
Fie că îi știu sau nu
Îmi doresc să vorbesc despre tine
Ești la începutul fiecărei mele fraze
Cu tine închei orice conversație…
Nu mai contează nimic
Important e doar preaplinul meu de tine
Care debordează.
Aproape că nu te mai pot ține în propria-mi ființă…
Mă înflorești pe dinăuntru
Simt cum ieși cu înflorirea mea cu tot din mine
Și îmi doresc să o faci.
Însă când simt cum ieși
Te vreau înapoi închis în mine
Devin taciturnă, te cuprind cu florile mele cu tot înapoia sufletului meu
Te forțez să mă viețuiești.
Nu vreau să te împărtășesc…
Menü de masă-n trei
În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,
Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,
Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,
Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:
Mâine, la mine, de-o fi să vii,
Vorbesc rezón, nu zic prostii,
Îți voi zice, chiar de la ușă,
Că am trei sticle de Frâncușă,
Soi bun de la Cotnari,
Nu din cel de potlogari,
Ce-ndoaie vinul în butoi
(Le cuca-n mur de marțafoi!),
Cu apă rea ce pute-a clor,
De-l bei, mai va, să faci amor !
Și de o fi, în completare, încă o sticlă
Un plus la fiecare cam de o litră.
De buna seamă, voi pune și mâncare,
Un mizilic, o măslină, o brânză mare,
Un mușchi ce împănat,
A fost rulat și-apoi legat,
Ce din cuptor, scos rumenit,
În asorté va fi servit,
C-o mixtă în savori salată,
Nici acră, da' nici seacă.
Dară să știi: n-om face-o lată !
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Кто я?
Я цыган, я поля человек
Из моего у меня лишь пара век
Дом мой движим, как и я
Табор - вся моя семья
Утром рано, на рассвете
Я беру коня... И с ветром!
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Mi te-aș povesti tuturor
Mi te-aș povesti tuturor
Fie că îi știu sau nu
Îmi doresc să vorbesc despre tine
Ești la începutul fiecărei mele fraze
Cu tine închei orice conversație…
Nu mai contează nimic
Important e doar preaplinul meu de tine
Care debordează.
Aproape că nu te mai pot ține în propria-mi ființă…
Mă înflorești pe dinăuntru
Simt cum ieși cu înflorirea mea cu tot din mine
Și îmi doresc să o faci.
Însă când simt cum ieși
Te vreau înapoi închis în mine
Devin taciturnă, te cuprind cu florile mele cu tot înapoia sufletului meu
Te forțez să mă viețuiești.
Nu vreau să te împărtășesc…