Credința

Cum aș putea să îmi uit satul,

Când eu aicea m-am născut,

E locul unde am copilărit

Și multe năzbâtii am făcut

Eram un trio de băieți isteți,

Prieteni buni, foarte uniți,

Pe nume Radu, Cezar, Cristinel

Pe șotii mai mereu porniți

Dimineața toți la școală

Iar apoi cu vaca la păscut,

Seara ne jucam cu mingea,

Pân' ajungeam în așternut

Clasa întâia pân' a șaptea

Le-am făcut la noi în sat,

Iar când a venit a opta,

În alt sat am fost mutat

Cu-nvățatul am stat bine,

Mai împinși ci de la spate,

De părinți și de profesori,

Cu proverbul ,, carte, parte"

Doi am urmat multe școli,

Iar celălalt profesională,

Ne-am format în astă țară,

Unde se mai făcea școală

Viața ne-a purtat în multe zări,

Și cu greu mai ținem legătura,

Doar rar ne dăm câte-un mesaj,

Scris sec, făr' a ne pune semnătura

Tot ce-a rămas în mintea noastră,

E doar copilăria și-un mare dor,

Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,

Și amintiri să depănăm pe viitor,

Sub deal, unde mai curge..un izvor!

Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,

Eu însumi mă acuz în toate cele,

Memoria mă biciuie constant cu ură.

Iar carnea-mi freamătă sub piele.

De ieri stau tolănit pe buza lunii,

Cu hoitul toamnei prins în cârcă,

Să storc un must să-l bea străbunii,

Că-s arși de rai iar gura li se uscă.

Trec zei grăbiți în zori de dimineață,

Se duc la muncă să câștige-o pâine,

Au ochi de foc și cearcăne de gheață,

Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.

Se vede-un fum venit din loc ostil,

Se construiește înc-un cal troian,

Amurgul miroase a sânge de copil,

Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.

Pe loc aș face toți norii din pământ,

Să plouă cu pietroaiele cât casa,

Prelații să intre cu toții în mormânt,

Să fie slobodă din nou mireasa.

Cartea mănâncă din scris,

Analfabeți să hrănească,

Cititul să fie numai în vis,

Și foile albe să crească.

Lampa se stinge devreme,

Omul își iese din fire,

Mintea urlă și geme,

Ochiul se mută-n orbire.

Poiana e tristă și goală,

Ziarul, cine-l citește...?

Iocan bocește pe nicovală,

Moromete-n Italia trudește.

E poate altfel ce s-a scris, 

Dar slova așternută strigă, 

Eu nu mai am nimic de zis, 

Şi lumea-ntreagă mă intrigă. 

Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă, 

Sunt prea adesea păcălit, 

Și nici sub soare nu fac umbră, 

Sunt eclipsat și pustiit. 

Picioarele mi-s ferecate, 

În minte parcă am un zid, 

Încerc adesea a-l răzbate, 

Dar pasu-mi este prea timid. 

Alerg turbat înspre prăpăstii, 

Cu numele deja în catastif, 

Doar griji în jurul meu împrăștii, 

Și duc întruna o muncă de sisif. 

Neîmblânzit mă întorc în grote, 

Să mă ascund de tot ce e uman, 

Departe de cutume și marote, 

De omul lacom și viclean.

Aşa departe stã înţelepciunea

De gândul oricãrui nepãsãtor!

Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã

Şi mai lipitã coada, de topor.

El nu e deranjat defel, sãracul,

Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.

Ba-i mulţumit, având stimã de sine

Şi zice cã aşa e felul lui...

Nu are nici mustrãri de conştiinţã,

Cã pierde-atâta vreme în zadar

Ci, din pocalul firii, socoteşte

Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.

Îşi vânturã secundele, de-a dreptul

Şi crede c-are vreme, berechet,

Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã

Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...

Pe eșafod stă și m-așteaptă viața,

Cu ștreangurile puse-n rând,

De aceea merg pe fir întins ca ața,

Echilibrist pe moarte pedalând.

Mă-mbrac și-n clovn câteodată,

În orice număr la nevoie figurez,

Căci viața într-o zi m-așteaptă,

Să fac un salt mortal de la trapez.

Înot mereu pe sub năvoade,

Și am lansări de bumerang,

Târâș mă-ndrept spre eșafoade,

Ca umbra-mi s-o agăț în ștreang,

Să păcălesc pe viață și pe moarte,

Să fiu uitat aicea pe pământ,

Și zilnic să-ntocmesc rapoarte,

Cu toți acei ce intră în mormânt.

Frumoasa mea iubită ..

Duminica este divină sărbatoare!

Hristos în haine de lumină

Doar în Biserică apare,

Iar Sfanta Liturghie e jertfa Cerului trimisă,

Să ne salveze pe mine și pe tine

Doar prin iubirea sacră și mântuitoare,

Căci dragostea noastră de-acolo știu că vine!

Când îți declar iubire,

Am șansa luminării,

Simt bucuria cum grăiește,

Dar dacă tu-mi declari iubire,

Ei bine simt că mă topesc Precum o lumânare se topește

Murind încet în tremurândă pâlpâire,

Cuprins de nesfârșita fericire..

Iubito e timpul să mă ții de mână iarăși,

Spune-mi ce-ți place ție,

Iubește-mă în zi de sărbătoare,

Duminica-i divină!

(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Zi de zi,declarații de dragoste sosite,

Toate-s noi pentru tine scornite,

Este dragostea noastră născocire?

Dacă da,de cine?

Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,

Doar așa depărtarea cea rece trece,

Doar așa ești aici,acum lângă mine!

Zi de zi construim o frumoasă iubire,

Dumnezeu e prezent e chemat permanent,

Când de tine când de mine,

Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...

Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,

Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...

Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,

Arhitect e de fapt Dumnezeu,

Zi de zi tu si eu...

(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito,prin tine-mi vine pace și iubire,

Ți-am spus că dragostea-i doar Dumnezeu,

Ținându-te de mână,

Simt Raiul nostru cum șoptește

Taina iubirii absolute

Și pe Hristos cu-a lui chemare,

Dar și pe Sfinții blânzi ai Cerului...

Iubito, te-am cerut în rugaciuni fierbinți,

Neștiind că tu exiști și porți tristețe dar și frumusețe,

Sau că destinul o să mi te-arate,

Așa cum îngerii tăcut sosesc,

Sau când va fi frumoasa zi..?

Dar iată, ziua aceea a sosit,

Când Maica Domnului prin tine mi-a găsit răspuns,

Și alinare la chinul ce-l aveam demult...

Ești darul meu sfințit,

Și mare grijă o să-ți port,

Iubito tu ești cea care iubirea mi-ai adus,

Pot eu să-ți mulțumesc cumva?

Cuvintele dar și vorbirea-i de prisos!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce-mi pasă de cădere

Știind că aceasta mă înalță tare,

Nerenunțând la dragostea cea mare,

La tine,la visare,

La vraja ta ce nu are cărare,

Știind ce tu acum uitat-ai poate,

Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,

Ori când dorește ca să moară...

Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,

De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?

Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?

(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Visează frumoaso,

Povestile toate sunt ale tale!

Deschide cartea,citește,trăiește,plângi, râzi...iubește!

Și pleacă din lumea aceasta!

İntră acolo unde totul e altfel

Și marea și norii și vântul

Culorile,muzica,personajele toate-s purtate de gândul

Ce-l ai!

Ai mii de noi lumi ce te așteaptă!

Literele toate dansează-n imagini...

Te prind delicat de-a ta mână

Și te poartă departe,

Cu tine valsează și îți arată

Lumi ce nu-s moarte care-ți vorbesc...

Este zeul Apollo fiul lui Zeus?

Trăiește Romeo bătrân fiind cu-a lui Julietă?

E Afrodita zeița iubirii cea mai frumoasă?

Mor gladiatorii Spartacus și Crixus?

Cine-s Athos,Porthos,Aramis și D'artagnan?

Regretă Don Quijote pe patul de moarte

Aventura nebună și supărarea pricinuită credulului Sancho?

Exista Dulcinea din Toboso ori ba?

Iar Nero, Împaratul nebunul,dă foc Romei

Și-și face calul senator!

Cum Michelangelo pictează Capela Sixtină?

Iar Leonardo da Vinci este geniul fără pereche...

Ce tragic Petru și Pavel au fost martirizați...!

E William Shakespeare doar o scorneală,

Iar pentru mine Ghirlanda Dragostei a lui Tagore n-are egal!

(4/6 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

O să m-arunc in brațele amorului nebun,

Am să te strig precum e tunetul furtunii,

Să știi că vin,

Că-s eu cel care urlă ca un lup,

Iar tu să mă aștepți în timp,

Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!

Vreau să îți șterg ce-ai suferit,

Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,

Atâta timp s-a irosit,

Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...

Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,

Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,

De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,

Nu vom avea vreo teamă de eșec,

Și nici de trista sau blestemata despărțire!

(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)