Reverie

Nu mi-am imaginat vreodată

Că imaginația își are propria imaginație,

Născută din imaginația Creatorului!

Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,

Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,

Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!

Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă

Desculță și mai mereu înfometată,

Nu ne-ar vizita!

Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni

Cu tot cu posesorul ei...

Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,

Este lipsită de maturitate dar totuși,

Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,

Apelează la ea!

Cu siguranță te va salva!

Imaginatia are personalitate nu glumă,

Incredibil ce putere are!

Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!

(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Să respirăm iubirea împreună

Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând,

Căci dragostea este chiar viața ce respiră,

Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,

Iar tu îmi spui că mă iubești etern...

Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,

Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

De ochii lumii nebune

Nu-mi pasă!

Îmi pasă de tine

Zilnic să-ți fac declarații de iubire...

Este exact ce contează pentru mine!

În rest poate să fie

Sfârșitul lumii ăsteia păcătoase..

Mie nu-mi pasă dacă în clipa aceea

Ne ținem de mână

Într-o clipă târzie

Sau e deja veșnicie!

(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Îți voi compune sonete de iubire

Interminabile precum este cascada Niagara...

Și-ți voi cuprinde-n versuri sau în șoapte de amor întreaga ființă!

Cazut voi sta în fața ta precum se pleacă cavalerii când au în preajmă a lor regină...

Tu preafrumoasă Vasilica,

Ai milă de-un trubadur ce-i prins în a ta cursă sângeroasă,

Ce te iubește și vrea să îți sărute genunchiul drept atunci când doare,

Sau să-ți sărute degetele tale sacre de la picioare...

Nimeni neștiind de unde-ai furat atâta frumusețe,

Eu fiind acel nebun ce vrea să te răsfețe!

(3 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu sună mincinos deloc,

Minciunile n-au loc într-o iubire,

Poți crede ce îți place ție,

Eu știu ce inima-mi șoptește...

Că te iubesc mai mult ca ieri

Și mai puțin ca mâine,

Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,

Cel care te iubește fără formă

Și pune dragostea în conținut,

Dar îți cerșește zilnic a ta iubire

Dorindu-te cu el în infinit!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Oh suflet drag... ,

Cât timp mai este nevoie să te aștept ? 

Să fi cu mine , să mă înțelegi

Să mă iubești ....

Să vi cu mine în marea mea de haos 

Să ne vegheze luceferii nopții

În de mult uitate vorbe și emoții

Care te fac să trăiești,

Să respiri,

Să zâmbești,

Cu aripile întinse spre orinzontul larg 

Împreună să fiim...

Să vedem o lume noua a fericirii

În care tot ce contează este trăirea 

Pe vârf de munte,

Pe nispul marii,

La apus, 

La răsărit,

În brațe să mă tii 

Și bucatele de suflet să adunam 

Pentru a-l face rai mereu .

Să te iubesc n-a fost greu,
Să te uit e imposibil,
Tot ce am vrut să-ți zic mereu
E că te iubesc și că niciodată n-o să-ți mai greșesc

Știu că m-ai uitat deja,
Așa dai de înțeles,
Chiar dacă simt că inima ta,
Bate în sincron cu a mea.

Să te mai am înapoi e greu de crezut,
Când în ochii tăi,
Nu m-ai pot vedea iubirea,
După care am tânjit mult.

Încerc să te uit,
Așa cum ai făcut și tu,
Chiar dacă imaginea ta, îmi apare în minte
Noaptea,când pe cer, văd o stea.

Irosită-i clipa ,nu credeam c-o pierd

Pentru o veșnicie ,am pierdut iubirea

Preschimbată-n în scrum

Cioburi de iubre ,în amforă adun .

Cerul înseninat ,îmi pare așa departe!...

Viața e prezent...Ce va fi după moarte?...

Есенина читал когда-то,

Не понимал ни слова я тогда. 

Сейчас читаю рот открыв припадно,

Запоминая гениальные слова.

Мой друг ушедший в давние писания,

Сегодня в сердце как прекрасный сон,

Вся жизнь его полна была страдания,

С стихах его я слышу сердца стон.

Сегодня рифмы стали как проклятие, 

Как яд в душе все эти тошнотворные стихи.

и книгу я твою читаю как заклятие,

Чтобы от глупости от этой всей уйти.

Oare

E drept cea ce simt 

Doare

Din ce în ce mai tare

Si azi mă întreb 

Oare,cine sunt eu?

Un străin care nu stie sa fie el

Cu frici si regrete

Ca si azi mă întreb 

De ce am dat cu piciorul la tot

Te vad peste tot

Ca tu fată cu buze rare 

Si prin gânduri îmi dai chemare 

Te caut prin orice ochii 

Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume 

Nu fac ca ai tai

Oare,îți amintești de ce oare?

Eu stiu de ce,dar uite ca si azi 

Încă doare 

Iubesc dar cu chemare

Rece dar buzele calde

Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu

In liniștea dulce de câmpie 

Unde nu te vede nimeni 

Unde e o liniște profundă, oare

Îți amintești de ce oare

Planuri duse pe apa rece de lac

Unde ,poate undeva se vor întoarce 

Cu o apă caldă si un val mare de răcoare 

Unde nimeni nu ne vedem

Dar uite fată dragă

Ca si azi,doare

Va durea mereu

Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare

Val de îngerii ce mă acoperă 

Sa fiu tare,ca eu naivă fată 

Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă 

Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare

Si eu încă te iubesc 

De asta încă doare

Si da,încă va durea

Prin sânge dulce de moarte 

Prin oase rece de iarnă 

Ca inima mi-sa înghețat

Dar flacără ce e oare

Se aprinde, prin fur copac

Cand te văd si iti aud voace dulce de vară 

Unde totul e cald si fierbinte 

Dar uite oare

Ca doare, din ce in ce mai tare

Privesc cifrele, degetele tremură ușor,

Tastez unu, patru, apoi 0, fără nor.

Apelul se-nchide, nimeni nu răspunde,

Și 0 se așterne, ca un abis care mă cuprinde.

Tristă strâng telefonul lângă piept,

Gândurile-mi plutesc, fără vreun efect.

Mă culc și las 0 să mă învăluie,

Umbra lui tăcută în suflet mă cucerește cu răce.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am scris-o pe 14.10.2024