𝗗𝗢𝗥 𝗗𝗘 𝗜𝗡𝗩𝗘𝗥𝗦

Zgomotos gândim - să vină iarna!

Dar atunci când ea apare,

Ne sucim și gâtul, ochii...

Poate vine totuși vara!

 

Apusuri lungi anunță vara,

Sortimente noi de soare tot apar;

Lâncezi, în urale, ne topim ca ceara

Poate vine totuși iarăși iarna!

 

Marius Ene, Ianuarie 2026, Sibiu 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Marius Ene poezii.online 𝗗𝗢𝗥 𝗗𝗘 𝗜𝗡𝗩𝗘𝗥𝗦

Data postării: 15 ianuarie

Adăugat la favorite: 1

Comentarii: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 650

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Alte poezii ale autorului

𝗡𝗘𝗩𝗢𝗜𝗔 𝗗𝗘 𝗦𝗜𝗡𝗧𝗢𝗡𝗜𝗘

Evoluția unui om nu se produce sub asediul criticii cronice, care erodează stima de sine și blochează inițiativa, ci în spațiul în care efortul și viziunea îi sunt recunoscute. Acolo unde parteneriatul este redus la un bilanț de sarcini și profit, iar prioritățile se mută către validarea exterioară în detrimentul intimității și al unității, spiritul stagnează sub o rutină care omite nevoile umane fundamentale. Nu se poate pretinde optimism sau creativitate de la cel tratat ca un simplu instrument de achiziție, căruia îi este negată nevoia de apreciere și susținere morală. Succesul este relativ și nu trebuie să reprezinte o demonstrație în fața așteptărilor lumii, ci un echilibru regăsit prin discreție, viziuni comune și bucurii simple. Adevărata împlinire apare doar atunci când un om este prețuit pentru cine și ce este, nu pentru cât produce — fiindcă a trăi cu adevărat înseamnă a construi conform propriei identități alături de cineva care hrănește dorința de a fi viu, uman, care crede în tine și vede certitudinea că un om, oricât de puternic, are nevoie să fie văzut și susținut, nu doar evaluat pentru capacitatea de a aduna.
 
Mai mult, armonia depinde de efortul fiecăruia de a rămâne o prezență care contează pentru celălalt, înțelegând că a-ți păsa de felul în care te prezinți este esențial pentru a menține vie dorința, nu pentru a o lăsa să se stingă sub pretextul obișnuinței sau al priorităților externe. Neglijența de sine nu este justificată de grija pentru alții și nu aduce decât îndepărtare. Nu poate exista un parteneriat real acolo unde capacitatea de analiză și opiniile unuia sunt minimalizate, iar dezacordul este etichetat drept lipsă de viziune în favoarea unei voințe unilaterale. O cale parcursă împreună rămâne autentică doar atunci când se bazează pe consultare și pe încrederea că și celălalt are discernământul de a evalua corectitudinea unei direcții, evitând ca ignorarea perspectivei partenerului să se transforme în sursă de tensiune și îndepărtare.
 
În definitiv, un astfel de parteneriat nu trebuie confundat cu un mediu profesional axat strict pe eficiență, venituri și performanță. Dincolo de asigurarea unor resurse substanțiale și sustenabile, un cămin are nevoie de hrană emoțională și de acea latură umană care prețuiește bucuria de a fi și de a experimenta frumosul. Viața necesită și o formă de artă în trăire, un spațiu în care sensul nu se rezumă la pragmatismul unei noi achiziții, ci la capacitatea de a vedea și de a cultiva valorile care rămân atunci când cifrele încetează să mai fie singura măsură a reușitei.
 
Evoluția autentică ar fi posibilă pentru mult mai mulți dacă s-ar depăși bariera psihologică a luptei pentru dreptate, înlocuind-o cu dorința de a învăța reciproc. Este o iluzie toxică să crezi că nu ai nimic de schimbat la tine și să te proiectezi ca fiind perfect, considerând că celălalt te ține pe loc, deși acesta îți oferă întreaga libertate de a te dezvolta individual. A face ce vrei pentru tine este un drept, însă a face ce vrei la nivel de decizii în parteneriat, fără consultare, este o eroare care devine parte a prăbușirii unei evoluții frumoase. Această atitudine ignoră faptul că ambii au fragilități emoționale de gestionat, iar convingerea că unul este superior în timp ce celălalt reprezintă un impediment transformă relația într-un tribunal al criticilor distructive.
 
Marius Ene, Februarie 2026, Brasov
Mai mult...

Doar fii...

Oricât de surprins ai fi de-adulți

Din postura de copil

Niciodată nu tânji, puiuț

Să devii ce poate nu vei vrea să fi 

 

Poate pare că e bine

Să te uiți de-aici de sus,

să imiți ce ți s-a spus

Rămâi pur, duios şi dulce

Într-o lume de adulți,

Într-o lume de reci umbre

 

Sunt mulți, atât de mulți acum

Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni 

Doar aparent ei par plăpânzi 

Însă prezentul o confirmă

Sunt toți doar nişte lei leproşi

 

Dar tu! copil curat ca un izvor de munte

Atât de crud, atât de cald,

atât de iubitor de toate!

Rămâi te rog neînfricat

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

 

De aş putea să te îngheț

Să te păstrez cât se cuvine

Sperând că va veni o nouă lume

După sfârşitul celei vechi

Să pot să te dezgheț copile

Ca tu să fii ce astăzi eşti

Şi tot aşa să fii şi mâine

Dar fără ei

atei, păgâni si lei leproşi

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

 

Marius Ene, UK, 23:30

Mai mult...

Fanta

Fanta, Fanta, dulce Fanta

Esti ca o zeita acra

Si de-or pune mai mult zahar

Tot asa ii fi, tot acra

Nu esti acra ca de bors

Ci esti ca o zama chioara

Care face numa' rana

La stomace

Ca pe-acolo sta si face, zaharul

Tot ce ii place.

 

Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :) 

Mai mult...

Statui

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

 

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

Mai mult...

Mare mare...

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

 

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

Mai mult...

Zicala

Dacă tot faci umbră pământului, fă-o să fie răcoroasă.

 

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:06

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Mântuirea

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Mai mult...

Debutant

 

Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,

În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,

Un amalgam ciudat de versuri pribegite

În mici volume scrise ce zac neprețuite.

 

Incendiat de soare și părăsit de om

Călătoresc în noapte cu ochi de visător,

Rostogolesc tăcerea unui poet minor

Spre universuri calde ce vor să mă omor.

 

Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,

Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,

Mi se arată coala pe care să semnez

Cerneală albă-i viața în negrul Univers.


Mai mult...

Melodia mării

Melodia mării, cântecul sălbatic,

În valuri se pierde și-n vânt se ridică.

O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,

Cu sunete blânde și putere divină.

 

Pe plaja pustie, nisipul strălucește,

Valurile dansează și soarele răsare.

Melodia mării ne cheamă să visăm,

Să simțim libertatea și să ne eliberăm.

 

În adierea vântului, se aude un suspin,

Pescărușii zboară într-un dans ușor.

Melodia mării ne umple de bucurie,

Ne aduce liniștea și o nouă energie.

 

Valurile se sparg cu putere pe stânci,

Un cor de scoici cântă în armonii divine.

Melodia mării ne îmbracă în albastru,

Ne învăluie cu mister și cu dor.

 

Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,

În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.

Melodia mării ne cheamă să călătorim,

Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.

 

Când soarele apune și cerul se aprinde,

Melodia mării rămâne mereu în suflet.

O amintire vie, ce ne aduce bucurie,

Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.

Mai mult...

Refrenul prostului cotidian

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile

 

Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,

un fir de nisip în bătaia furtunii.

Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,

dar nu în slavă, ci în rușine.

 

Nu mai am putere nici să lupt,

nici să cad cu demnitate.

Totul în mine se frânge,

chiar și dorința de a fi întreg.

 

Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,

nu cu izbândă, ci cu milă.

Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.

Atinge rădăcinile fricii mele

și scoate de acolo boala uitării de Tine.

 

Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,

și m-am clătinat.

Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,

dar înăuntru eram gol.

Un zid vopsit cu speranțe obosite.

 

Vino Tu, Doamne, și zidește în mine

ce eu n-am știut să păstrez.

Fă din neputința mea loc de minune.

Fă din tremurul mâinilor mele

o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.

 

Întărește-mi curajul,

dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,

ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.

 

Să pot merge prin valea umbrelor

cu pași care știu că Tu ești cu mine.

 

Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,

ci ca să nu mă pierd.

 

Mai mult...

Grădina speranței

Sub lumina blândă a unei zile senine,

În grădina unde speranța se înfiripă,

Se deschid petale de iubire și căldură,

Pe alei de taină unde viața încă pulsează și respiră.

  

Cei care veghează, ca brazii tăcuți,

Cu mâini de lumină și zâmbet de flori,

Îndrumă pașii obosiți, cu glasuri de crini abia-nfloriți,

Și alinarea curge lin, ca un râu printre izvoare pline de dor.

 

Boboci și stejari cărunți,

Găsesc în atingere și cuvânt o primăvară nouă,

Învățând că-n fiecare clipă de suferință,

Se poate să înflorească curajul și speranța cea nouă.

 

Dragostea lor nu se rupe, nu se frânge,

E floare nemuritoare în clepsidra timpului,

Și chiar dacă umbrele trec peste clipele fragile,

Întotdeauna rămâne parfumul cald al grijii.

  

Și noi, ca frunze ce tremură la adiere,

Învățăm să fim răbdători, să ne lăsăm purtați,

Căci aici, în acest colț de grădină miraculoasă,

Durerea devine floare și speranță.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍