Un gînd pe geană

Tu as eu quarante-cinq ans

Comme si tu avais vingt-cinq ans.

Fort, tu as beaucoup de chances

Et tu auras cent ans par intelligence.

Sois toujours heureux!

Joies et la vie en réalisations,

Tous créés pour toi par Dieu

Richesse spirituelle en dons.

Beaucoup de moments agréables,

Recevoir un bonheur nécessaire

Avec tous les proches inséparables

Qui te dit joyeux et bon anniversaire!

Am greșit atât de grav...

Nici Dumnezeu nu poate ierta

Fapta unui om bolnav 

Ce nimeni-n veci n-o va purta.

I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,

I-am scârbit cum nu credeau;

La Judecată nu voi fi adus,

Nemuritorii mureau de mă vedeau.

Tată! Voi putea eu oare

Să obțin a ta iertare?

Iadul cel mai rău să mă-nghită,

Sunt ființa cea mai umilită, 

S-aruncați cu pumnale-n mine,

Pământu-mi scuipă al meu sânge,

Sunt mort-n extrema rușine

Că mi-am făcut tatăl a plânge. 

Am simțit cum se topește 

Sufletu-n mine de disperare,

Cum viața de tot mi-o stârpește 

A lui lacrimă și-ntristare.

Tată, nicicând nu voi primi iertarea

Și-mi refuz șansa, mântuirea,

În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale

Să mă-ngroape tot în smoale,

Să-mi smulgă inima s-o rod,

Sângele prin gât să ardă, 

Să mă zbat ca un irod. 

Nicicând chinul să sfârșească,

Suferința să-mi sporească,

Cu remușcări să mă străpungă 

Căci mi-am făcut tatăl să plângă!

Am incercat sa ma prefac ca uit,

aceasta este chiar in mine

Am incercat sa-l ard,sa-l rup,

trecutul tot trecut ramine.

Si poate mine poate azi,

mai indoelnic eu voi scrie

doar ca aceasta as putea sa sterg

insa trecutul tot trecut ramine.

Si voi rostogoli un an

sa nu se ruineze timpul,

Sa stiti ca eu rabdare am

Dar nu mai vreau

trecutul sama friga.

Am incercat sa ma prefac ca uit

Trecutul sa uitat spre mine

Eu ochii i-am inchis spunind

E timpul ca sa-l scot din mine.

Irina, eşti floarea cea din zori,

Cu ochi senini și dulci fiori.

Când zâmbești totul prinde viață,

Tu esti raza mea blândă,

cea de dimineață!

Irina, eşti un val de gânduri clare,

Ea în marea timpului nu dispare.

Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,

Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!

Ești o șoaptă-n univers,

Un nor pierdut în stele,

ce își caută un sens.

Țeși vise în aerul tăcut,

Şi lași cerul gol, de necrezut!

Ești o carte nesfârșită,

Cu pagini scrise-n stele liniştită.

Porți în tine răspunsuri ce nu mor,

Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!

Irina fata fericită

Cu zâmbetul cald

Şi privirea rece.

Privesc la stele

Cu gândul ca te voi vedea printre ele

Cobor în deal și în vale

cu gând că te voi regăsi în zori

Orice speranță orice dor

Doar un strigăt de dor

Doar o clipă pentru noi

Doar o eternitate pentru noi ...

O perlă dintr-o frumoasă scoică,

Ce oceanul a făcut-o rodnică,

A acostat la malul vieții

Strălucitoare în zorii dimineții.

Un boboc de floare înmiresmată

Ai răsărit în viață entuziasmată,

Pe drumul ce destinul l-a călăuzit

Și de îngerii din ceruri bine păzit.

Azi ai șaptesprezece ani

Sper cel puțin pe-atâția fani.

Sunt câțiva care te iubesc

Și mulți ani îți și doresc.

Să ai primăveri în suflet,

Vorbe dulci ca de poet,

Mintea plină de înțelepciune

Și spiritul mereu o vioiciune.

Știu că doare,

Dragostea cea arzătoare,

Știu că încerci

Să nu mai răcești.

Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,

Ca ciocolata aceea din primăvara.

Știu ca-i greu, iar si iar

Dar de data asta, ai evoluat.

Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.

Ai văzut cum e sa suferi din dragostea  dulce ca mierea cea sărată.

Dar acum te vindeci,

Rănile ti se închid,

Si parca viața un pic mai bine a devenit.

Eu te iubesc, prietena mea draga,

Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,

E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,

Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.

E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.

O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.

S-a coborât peste pernă
Liniștea
Jocurile - s răvășite
Să alunge o mie de ani
tristețea.
E ziua când copilăria
Culege prima dată
Tinerețea.

Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.

Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.

Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…

Vinerea răstignirii și zorii Învierii
Zile cu roșu-n sufletul nostru însemnate
Stau pe bolta universului și-a nemuririi…

Doar minciuna, amfitrioana crucificării,
Rânjind, numără cuiele însângerate
Înfipte adânc din jocul perfid al trădării
Când, talanții se risipesc mânjiți de păcate,
Iar mâini ce vindecau, mâinile mângâierii
Și palmele lui Iisus, sunt pline de stigmate…
Din cer s-aud tunete și glasul disperării
Spre Tatăl Ceresc un ultim cuvânt străbate:
,, SĂVÂRȘITU-SA,,!

Bat clopotele…Voci divine în cer s-adună,
În evanghelie cuvântul lui Iisus îi sfânt
Răspândit în patru zări, ecoul lui răsună
Creștinii pe viață și-au făcut un drag legământ
În fiecare an, unul altuia să-și spună:

,, HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!,,.

La moartea  unui artist
E  ziua când îl plânge
Arcușul cântă  trist
Penelul  cerul  frânge.
Pianul ,singur  solist
Tăcute- i  sunt  clapele
La moartea  unui  artist
În  lacrimi  sunt  pleoapele.
Clovnul  mereu scenarist
Gongul  profund  îl bate
Astăzi  mâhnit, realist
Pleacă  târziu  în noapte.
Când  moare  un  aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă  trist
ȘI rolul vieții zace.

Ascuns în versurile tale
Trec  vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit  fiind de poezie.

Aveai cu tine şi  cavalul,
Pădurea, cerul  şi  iubita
Soarele  îţi  luminase  harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.

Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când  printre  flori, când  drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu  printre  aştri un peregrin.

Dacă nu te citeşte  lumea
Să-ţi  desluşească  al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești  pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.