Autorul Iasmina Andrei

Miroase a parfum în beci,

Buchetul vinului se varsă,

Afară suflă vânturi reci,

Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.

Orașul a căzut în beznă,

Îmi cântă un ţigan la cap,

Valsez lejer din gleznă,

Cu partenera din ciorap.

Îmi curge somnul în pahar,

Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,

Parfumu-n beci e tot mai rar,

Şi iarna-și caută culcuș.

Lumina mea

Dulcea mea lumina

Scânteietoare ,plina de vitalitate 

Adâncește vraja nepătrunsei nopti

Umplând misterele de sensuri

Și găsind rațiuni eterne 

În orice lucru mic

Caci lumina mea e iubire 

Iubire vesnic vie

Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila 

Lumina ce o simt

O simt atât de tare

Îmi modelează fiinta și umple existenta

De misterele sacre

Ahh,de as avea mai multa iubire

Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească

Infinitul vesnic indescriptibil

Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii 

Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu

Sa simt astrele și spațiul ca ale mele 

Cu lumina rațiuni luminata de iubire

sinteti minunat, aveti cinste deplina,

fidel, ideal, prieten la greu.

dintre noi doi doar eu sint de vina.

sinteti bun, monstru sint eu.

imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.

rautate ascund sub grimasa.

cu credinta imi dati din suflet o parte.

sinteti bun, iar eu nemiloasa.

eu v-aduc suferinta, asta imi place,

iar iubirea v-o calc in picioare,

si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.

sinteti bun, eu sint o teroare.

Mă privește din oglindă 

Chipul ofilit 

Și o voce plăpândă

Freamătă un ticăit .

-Cine ești?-întrebam 

Te cunosc de undeva?

Ochii mei ,din geam

Erau reflecția cuiva..

-Ce lași în urmă 

Prin sticlă glăsuia 

O umbră oviformă

Ce-n răsunet zguduia.

În imagini perinda 

Anii scurși în zare 

Și obrazul mi -l uda

Din cărunta ei culoare. 

Mă-ndepărtez ,mä pândește, 

Mä imită, surâzând. 

Ìntr-un jilț se adâncește, 

Sorbind din simț și gând.  

n-am niciun chef să mă întorc acasă

nici nu mai știu dacă este casa mea

de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele

sufletului

vin tot mai rar

nu m-am risipit niciodată în atâta albastru

de cer

printre atâtea păsări nocturne

și pereți translucizi

penetrați doar de liniște

într-atât încât să mă pierd de mine însumi

s-a întâmplat acum

mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta

uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla

dacă s-ar prăbuși Soarele

luna

stelele

peste noi

nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa

a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele

într-un suflet de om

în mintea acestuia

de care stă agățat tot Universul

dar a fost prea târziu

nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii

în locul meu aparea o iederă

înverzând un zid igrasios al disperării

cineva dinăuntru îmi striga

„ sparge oglinda

poate mai găsești ceva printre cioburi!”

Mama, scump și dulce cuvânt 

Și cea mai bună ființă de pe pământ. 

Cea mai bună și frumoasă, 

Iubitoare și miloasă, 

Scumpă și înțelegătoare, 

Ea e singura ce-mi oferă alinare. 

Mama, draga și iubita de ea, 

O mai supăr că greșesc, 

Chiar dacă nu îmi doresc, 

Dar ea mă înțelege și mă iartă, 

Căci este a mea mamă. 

O ador și prețuiesc, 

Cel mai mul o iubesc, 

Căci m-a ajutat să cresc, 

Să merg și să vorbesc. 

m-a înțeles și nu m-a judecat, 

Nici atunci când prea strâmb am călcat. 

Nimeni n-ar fi suportat 

Atâtea câte mama a îndurat, 

Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea, 

De aceea încerc a mă schimba.