Vinovată vină

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios

fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice

plutind impertinent între hohote stupide

irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți

Sticluțe triste se dezbracă secătuind

Lacrima-și varsă în pahare poposind vremelnic

uscându-se într-un vârtej lacom

Valul loveș maiestuos neuronii

 înecându-i descompletați etilic

Turmelentații se ridică descendent

Pornind târâș satisfăcuți în transhumanță

De mână-i ține gardul lung și groși pereți

La stână mare bucurie îi așteaptă

Dorul e ud și un copac ar lua în brațe

Iarba se mișcă , un covor amețitor

E drumul srâmb, plin de obstacole abstracte

Patul îi chiamă să se vindece cu somn

Se-nvârt imagini cu steluțe colorate

Gândul se plimbă-n altă lume visător

Idei se-ncurcă dovedind ebrietate

Biete ființe abuzate de alcool

O scânteie, un fior, o adiere parfumată

Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă

Topește piatra sculptând alb imaculat

Cresc aripi hoinare tremurând despletit

Lumea se-nchide afară înghesuindu-se mut

Privirea nudă șoptește alunecând strălucitor

Timpul sintetic dispare curgând imprecis

E primăvară-n tot înflorind expansiv

Albastrul îmbată frenetic colorând sufletul

Buze flămânde freamătă-n roșu aprins

Lipindu-se dulce-amestecat frământă cu sete

Pătrunde gustul torid aleargănd năpustit

Mâinile caută mâini înfrigurat

Strâng trupuri fuzionând unic

Focul se-aprinde clocotind vulcanic

Lumina crește infinit orbind cerul

Împăcat, soarele fuge reflectând selenar

E-acel ceva, imprecisă chimie

Fluture curcubeu zburând intempestiv

Anotimpul fraged-obsesiv împăcat cu viitorul

Pășește fără ezitare

E timpul să cobori din nicăieri

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

Iubito,tu ești libertatea mea,

Dragostea nu există în afara ta!

De aceea prefer să stau închis în dragostea mea pentru tine,

Precum prizonierul și-a pierdut speranța,

Așa și eu m-am predat ție!

Iubito,tu ești dragostea mea,

Nu există libertate în afara ta!

De aceea te doresc necontenit

Chiar dacă știu că absența ta

Îmi pricinuiește suferință...

Vreau să mă jertfesc ție,

Prefer neexistența decât neiubirea ta,

Iubito,tu ești libertatea și dragostea mea!

(31 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Uneori mai văd și eu

soarele cum se revarsă

în părul tău, pe umerii tăi…

doar pentru că ești așa de frumoasă.

Nu-l condamn, aș face la fel

dacă aș fi soare și aș avea ca el fața brună…

te-aș căuta pe pământ să te văd în fiecare zi,

nu mă aștept să te văd și azi

pentru ca te-am văzut și ieri și cred că mi-am folosit tot norocul din această lună.

(Oricum, în dimineața asta nu prea văd soare,

deci cred că o să fie o zi bestială)

(Oh, nu mai contează,

e acolo, ne privim pe fereastră)

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Esqueça a nostalgia!

A lágrima da neve entre os pingos de neve

Sempre tem um propósito,

É um eco do inverno que passou,

O que já não desperta um sonho perdido.

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia

pretérito,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Um amor antigo deixa lembranças,

Mas também abre caminhos para novos amores.

O sol às vezes aparece sorrindo.

Esqueça a nostalgia,

Não fale sobre ela

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

Esqueça a nostalgia,

É um assunto passado,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia,

Não fale sobre ela

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

E dos olhos azuis

Limpe sua lágrima!

Esqueça a nostalgia,

Chega de lágrimas!

Sempre cante

Sua primavera!

Esqueça a nostalgia

pretérito,

Cante alegria

Que nos conhecemos.

Esqueça a nostalgia!

Plecati pe rand, iubitii mei

Lasandu-ma in urma,

Colind incet pe lungile alei

Si viata mi se curma.

Cand cred ca am gasit marea speranta,

Ce ma va inapoia iubirii, 

Acelasi mincinos imi intra-n viata

Si ma reda, fortat, nefericirii.

Iubirea nu mi-e scrisa in destin

Caci, ridicandu-ma, am cazut din nou

Gustand mereu din cupa cu pelin,

Visand, ca-n basme, la mine sa apara un erou.

Mereu m-am întrebat dacă-ți place mai mult ziua,

Când lumina se strecoară lin printre genele tale,

Sau dacă iubești mai mult noaptea și tăcerea,

Când cerul se scaldă-n străluciri albastre.

Dacă mă întrebi ce anotimp te descrie cel mai bine,

Aș spune că eeeeești... primăvară, pură culoare,

Că oriunde ești, lumea renaște cu tine,

Dar te regăsesc să știi, și-n toamnă, în liniștea aceea născută din ploaie.

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă pentru tine?

Te văd într-o după amiază senină cu o carte în mâini, deschisă pe jumătate,

Cu raze de soare trecându-ți prin păr…citești absorbită,

Și alături de tine o cafea… răcită, uitată.

Aș spune deci că îți place liniștea mai degrabă,

Că vezi lucruri pe care alții le pierd,

Și totuși, în spatele acestei liniști,

Nu pot să nu observ spiritul aventuros ce-ți vibrează în piept.

Am atâtea gânduri despre tine, nespuse și vii,

Și cu fiecare vers te simt mai aproape,

Ca și cum te-aș citi din tăcerile lumii,

Un compozitor incurabil, scriind din dor pe file de noapte.

Și dacă te întrebi pe prima filă ce scrie... citez:

*Contezi pentru mine mai mult decât știu,

Mai mult decât pot vreodată să scriu,

Iar adevărul, simplu și firesc,

Când mă gândesc la tine… mă topesc 🫠!*

A nins, dar la mine în cuget a plouat...

Și iar mă văd indecis la răscruci de drumuri.

Nu mă interesează, onest vorbind, cum ai acceptat

Ca eu să devin un simplu indaptat

La a ta lovitură de stat.

Nu ești tu ultimul tren ratat,

Nici pe departe destin blocat.

Totuși, mi-am adus aminte, accidental...

Că nu ai ezitat să zici că vei declanșa ceva infernal.

Bravo, ție, ce pot spune!

Eu merg mai departe, cu armele deoparte,

Dar cu spiritul latent aparte.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără