Te caut, o...soare!

am promis ca nu am sa mai vin..

am mintit.

venin cu gust de vin,

buze rosii de la vin ,

suflet negru de la prea mult venin,

de la atata dor amar..

dar mai toarna inca puti  in pahar.

poate asa nu o sa mi mai aduc aminte iar..

de datile in care calcai pe mine fara habar,

cand ma puneai intr un tablou rece si sumar...

atat de vulgar

erai…murdar.

murdar, singur, si ranit,

eu, te puneam pe piedestal, pe un altar

dar in zadar.

caci erai clipa intre vis si cosmar...

cand simti ca te ai nascut doar ca sa dispari.

dar tu, paradoxal apari.

desi cioburile mele erau tăioase

ai venit cu maine goale sa ma repari

nu mai simt moarte in parfum de crin

iar ma dezbin, de aceasta data, sublim

in fata mea, alb deplin

ai vazut haosul din mine si n ai fugit

per-asamblu, un dezastru, am orbit

un cer fara stele, dezgolit

am avut oare ceva de oferit?

ceva diferit?

te ai intâmplat sa pot mă întâmplu

afara era un aer asa sumbru

dar ai fost ca un anotimp

o noapte de martie

tu, eu

sorbim din acelasi pahar de vin

si iar ma dezbin

de aceasta data, sublim.

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.

Am un suflet cat un graunte de ceara

Topita intr-un pahar de cristal

Spart prin care curge apa lacrimilor varsate

De neputinta de a fi un pahar de plastic

Ce rost are sa semene soarele in tine?

Cand in acelasi timp seamana si creste buruiana?

Se intind intre aici si acolo

pasii calcati in cenusa

Totul este o nada

Pentru ca nimic sunt si eu

Iar voi, multi, sunteti totul

Cand ar fi trebuit sa fiti nimic.

Poate nu e totul lin ❤️🫂

Poate nu e totul lin,

Dar iubirea n-are vin.

De ieri nu te-am mai văzut,

Și dorul m-a durut.

Te iubesc cu dor aprins,

Cu un foc ce nu s-a stins.

Clipa asta e frumoasă,

Dar și prea periculoasă.

De când chipul ți-am zărit,

Eu pe mine m-am mințit,

Că n-am fost îndrăgostită,

Ca iubirea mea mplinită.

E o stare grea, profundă,

Inima-mi adesea-i scundă,

Dar din umbre, pas cu pas,

Găsesc forță și n-aș vrea s-o las.

Susținerea ta tăcută

Îmi aduce viață mută.

Dorința de-a fi cu tine

E ca steaua-n nopți senine.

               Intrasem în cameră

               Și era peste tot întuneric,

                Însă mă așezasem să scriu

                Cât gândul e viu

                La o lumină palidă.

              Mă gândeam la noul vers,

             La o nouă frază,o nouă poezie 

             Mă gândeam la-atâtea,fiindcă nu-mi vine să cred !

            Câștig sau pierd,

            Vorbind cu ideile mele.

           Vorbeam

            Dar nu credeam

             Că stăteam cu ideile în nori,

             Dar tot cuvintele nu se așezau pe foi

             Vorbeam cu ideile mele.

În Hristos să ne încredem 

Căci El ne e Pastor,

Călăuza ce ne duce 

Sus în cer la Creator.

Noi trebuie să ne smerim 

Ajutor în El găsim;

S-ajutăm pe fiecare 

Să ajungă la scăpare.

Întind mâna, e liniște

Adun întuneric în palmă

Alunecând în pori mă condamnă

Strigând lumina ard

Răspunde luna aprinsă

Căutând soare întind mâna

Îngheață printre stele în beznă

Mă retrag să ascult tăcerea

Șoptește visul cu raze

Undeva e totuși  lumină

Întind mâna degeaba și cad

Mă primește un nor să mă ploaie

Dacă-i soare ajung curcubeu

Mă trezesc înotând prin noroaie

Întind mâna să nu mă mai scurg

Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng

Fremătând de durere  mă scutur

Rămân eu risipit în adânc

Unde sunt încep să mă caut

Încet întind mâna, e liniște

Oare

E drept cea ce simt 

Doare

Din ce în ce mai tare

Si azi mă întreb 

Oare,cine sunt eu?

Un străin care nu stie sa fie el

Cu frici si regrete

Ca si azi mă întreb 

De ce am dat cu piciorul la tot

Te vad peste tot

Ca tu fată cu buze rare 

Si prin gânduri îmi dai chemare 

Te caut prin orice ochii 

Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume 

Nu fac ca ai tai

Oare,îți amintești de ce oare?

Eu stiu de ce,dar uite ca si azi 

Încă doare 

Iubesc dar cu chemare

Rece dar buzele calde

Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu

In liniștea dulce de câmpie 

Unde nu te vede nimeni 

Unde e o liniște profundă, oare

Îți amintești de ce oare

Planuri duse pe apa rece de lac

Unde ,poate undeva se vor întoarce 

Cu o apă caldă si un val mare de răcoare 

Unde nimeni nu ne vedem

Dar uite fată dragă

Ca si azi,doare

Va durea mereu

Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare

Val de îngerii ce mă acoperă 

Sa fiu tare,ca eu naivă fată 

Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă 

Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare

Si eu încă te iubesc 

De asta încă doare

Si da,încă va durea

Prin sânge dulce de moarte 

Prin oase rece de iarnă 

Ca inima mi-sa înghețat

Dar flacără ce e oare

Se aprinde, prin fur copac

Cand te văd si iti aud voace dulce de vară 

Unde totul e cald si fierbinte 

Dar uite oare

Ca doare, din ce in ce mai tare

Cand ai sa-mi iesi in cale iar,

Sa nu spui nici o vorba

Doar,

Sa te apropii-ncet,tacut

Sa regasim intr-un sarut

Trecutu-ntreg...

Uitand de noi

De toti uitati,

Si sa ramanem astfel dusi

Ca in -Sarutul-lui Brancusi.

În palme-aș lua o bucată de cer
să afle și norii al nostru mister,
eternul sălbatic din zări să-l supun
cu vise-ncărcate-n ghiulele de tun.

Din stele mi-aș țese o noapte-n pridvor
să simtă și ele că omul e dor
ce moare și-nvie ca astrul din zori,
hoinar fără voie prin mii de alți sori.

Din ploaie mi-aș umple cu lacrimi un gând
în mine furtuna să tune râzând,
cu fulgere-n ochi înspre lume să curg
iubiri să aprind când iubirea-i amurg.

Doar părul l-aș ține departe de ierni,
cu albul zăpezii nu vreau să îl cerni,
căci albul mi-l lasă chiar timpul hulpav
ce tare aș vrea să mai cadă bolnav.

În suflet de-aș prinde o clipă pe veci
eu trupul ca haină ți-aș da să-l petreci
prin veacuri lăsate să-mi fie răgaz
în somnul ce nu știm de are zăgaz.

În palme de-aș ține-o bucată de cer
aș fi trubadurul născut din mister,
alese trăiri înspre zări să supun,
iubire să-ntorc peste glasuri de tun.

Toate poartă numele tau... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi abis,

Toate poartă zâmbetul și râsul tău rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis,

Toate poartă hainele și aroma ta vrajă,

Dar,numai tu ai gust de paradis...

Poezia lui răsună,

Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...

Lipsită de iubire și speranță...

Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață. 

La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...

ca-i năucă...

Naucă de tristețe și bătrânețe

Naucă de speranță și trăiri.

Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!