Стихи из этой категории
Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Scrie-mi
Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,
Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat,
Scrie-mi că încă te gândești la mine
Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat
Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat
Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat
Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat
Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Iubirea noastră
În privirea ta m-am pierdut,
Încă din prima zi în care te-am cunoscut.
Mi-ai zâmbit, mi-ai vorbit,
Şi atunci inima de tine s-a îndrăgostit.
Nu mă așteptam ca tu să fii,
Cel care mi va umple inima de bucurii.
Dar m-am pierdut în ochii tai senini,
Şi datorită lor, al meu am vrut să fii.
Mă iei de mâna, timpul se opreste în loc,
Îmi zâmbești și inima îmi ia foc,
Te iau de mâna, îți șoptesc încet,
Trecem împreună peste orice moment.
Şi dacă drumul e mai greu,
Mă vei avea pe mine mereu.
Împreună, orice luptă va fi ușoară,
Iubirea noastră, promit ca n-o să doară.
Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Scrie-mi
Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,
Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat,
Scrie-mi că încă te gândești la mine
Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat
Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat
Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat
Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat
Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Iubirea noastră
În privirea ta m-am pierdut,
Încă din prima zi în care te-am cunoscut.
Mi-ai zâmbit, mi-ai vorbit,
Şi atunci inima de tine s-a îndrăgostit.
Nu mă așteptam ca tu să fii,
Cel care mi va umple inima de bucurii.
Dar m-am pierdut în ochii tai senini,
Şi datorită lor, al meu am vrut să fii.
Mă iei de mâna, timpul se opreste în loc,
Îmi zâmbești și inima îmi ia foc,
Te iau de mâna, îți șoptesc încet,
Trecem împreună peste orice moment.
Şi dacă drumul e mai greu,
Mă vei avea pe mine mereu.
Împreună, orice luptă va fi ușoară,
Iubirea noastră, promit ca n-o să doară.
Другие стихотворения автора
Copilul
Mi-am lasat copilul baltă,
Ca sa fiu eu importantă.
Chiar nu vreau să recunosc,
Că mă simt ca un escroc.
El tace si se răzbună,
Abandonul nu-i a bună.
La școală nu prea se duce,
Note bune nu aduce.
Mi-am sacrificat copilul,
Ca să enervez vecinul.
Cât ioi da bine no fi,
Distanța so tot mări.
Chipul să nu mi-l mai vadă,
Vocea surdului so ceară.
Si regret si ma căiesc,
Far de cale mă găsesc.
Cum să dau timpu-napoi
Să fiu iar plin de nevoi?
Cu nevoi dar cu iubire,
Copilul meu făr de știre.
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
Cuibar rotind de ape
Trasnește-n juru-mi pretutindeni.
Vuiește negrul nopți-n jur.
De zor și fără de contur
Lumina gri împingen-n pinteni.
Se-ntinde gros pe-ntreg pământul
Ca linoleum de catran,
Și zguduind acest cazan
Melasa grea o-nvarte vântul.
N-am aer dincolo de zid
Și am decis s-opresc furtuna
Aici.Acolo.Mi-e totuna,
Și-aleg ca ochii să-i deschid.
Linistea
Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,
Iar poate e probabil.
Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Copilul
Mi-am lasat copilul baltă,
Ca sa fiu eu importantă.
Chiar nu vreau să recunosc,
Că mă simt ca un escroc.
El tace si se răzbună,
Abandonul nu-i a bună.
La școală nu prea se duce,
Note bune nu aduce.
Mi-am sacrificat copilul,
Ca să enervez vecinul.
Cât ioi da bine no fi,
Distanța so tot mări.
Chipul să nu mi-l mai vadă,
Vocea surdului so ceară.
Si regret si ma căiesc,
Far de cale mă găsesc.
Cum să dau timpu-napoi
Să fiu iar plin de nevoi?
Cu nevoi dar cu iubire,
Copilul meu făr de știre.
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
Cuibar rotind de ape
Trasnește-n juru-mi pretutindeni.
Vuiește negrul nopți-n jur.
De zor și fără de contur
Lumina gri împingen-n pinteni.
Se-ntinde gros pe-ntreg pământul
Ca linoleum de catran,
Și zguduind acest cazan
Melasa grea o-nvarte vântul.
N-am aer dincolo de zid
Și am decis s-opresc furtuna
Aici.Acolo.Mi-e totuna,
Și-aleg ca ochii să-i deschid.
Linistea
Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,
Iar poate e probabil.
Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T