Scrisoare către tine partea 11

Oare când mă vei căuta să vorbim amândoi?

Fără să mă tem că ne vor prinde cineva într-o zi?

M-am săturat să îmi ascund sentimentele fără să știe alții,

Și nu luptăm pentru ce simțim.

Cât aș vrea să fi aici cu mine,

Dormind lipiți unul lângă altul,

Să mă trezești cu sărutări dulci,

Și să nu mă părăsești niciodată.

Deși îmi stăpânesc greu emoțiile,

Te vreau pe tine și nu pe altul,

Fiindcă doar tu îmi aduci zâmbetul pe buze,

Când mă gândesc la tine,

Altceva nu îmi mai trebuie.

Ce vrei mai mult să îți spun?

Sunt nebună după tine și mă topesc de dor,

Mă schimb in bine doar dacă ești cu mine,

Te rog crede-mă iubire,

Că nu am liniște dacă nu te am pe tine.

Copacul îmi amintește de tine,

Când noi eram apropiați,

Timpul parcă stătea în loc,

Restul nu mai conta,

Când eram fericiți cu adevărat.

Copacul este martorul iubirii noastre,

Când noi doi ne-am sărutat,

S-a reaprins scânteia dintr-o magie,

Cât timp te-am văzut pe tine,

Și nu mă mai satur să te privesc.

Te-am așteptat de foarte mult timp în urmă,

Că să ne reîntâlnim,

Că să recuperăm ce am pierdut,

Cu un simplu te iubesc și îmbrățișați.

Auzi inima mea cum bate tare?

E pentru tine, să mă simți aproape,

Să ne veghem somnul pe rând,

Să ne trezim zâmbind.

Aș vrea să simt buzele tale dulci și răsfăț în doi,

Să ne lăsăm purtați de val,

Fără să ne deranjeze nimeni.

Tu nu poți să fi înlocuit de nici unul,

Fiindcă ti-am promis că te voi aștepta,

Și nu am mințit, m-am ținut de promisiunea mea.

Spune te rog că nu te-am așteptat în zadar,

Și că vom fi împreună la un moment dat,

Cu lacrimi de fericire,

Eu nu mai am cuvinte,

Las sentimentele să curgă de la sine.

Însemni totul pentru mine,

Si mi-ai redat zâmbetul rătăcit,

Încrederea în mine dar mai ales în noi,

Sclipirea din ochi s-au reaprins,

Și focul inimii mele niciodată nu s-a stins.

Te privesc de ceva vreme de la distanță,

Încercând să îmi fac curaj să mă apropii de tine,

Să te iau prin surprindere,

Strigând numele tău.

Mi-aș dori să mă arunc în brațele tale,

Când te voi vedea în fața mea,

Fără să mă abțin de data aceasta,

Chiar de ar fi să înfrunt viața.

La momentul potrivit,

Timpul ne va dovedi,

Că noi doi suntem predestinați,

Orice ar zice lumea.

Sentimentele nu le pot descrie in cuvinte,

Dar le pot desena să îți dovedesc iubire,

Să simți energia mea că și cum aș fi acum cu tine.

Îți scriu aceste rânduri,

Că poate întâmplător vei citi ce am de zis,

Nu știu în ce moment am uitat numele tău,

Deși a trecut foarte mult timp de atunci,

Îmi amintesc vocea ta cum spune-ai că ești nebun după mine.

Mă întreb oare ce am însemnat pentru tine in trecut?

A fost real sau imaginație?

Doar eu am sentimente pentru tine?

Sau și tu simți la fel?

Nu știu ce se întâmplă cu mine,

Inima mea îmi bate mai tare decât de obicei,

Și simt că ne vom conecta prin telepatie când ochii vor începe să se închidă.

Cântec de dragoste 

Germinezi în inimi !

Dă-i rod primăverii !

Te strecori pe furiș ,

Luminat doar de lună ,

Rătăcești pe poteci ,

Te ascunzi în frunziș

Tot ce trăieste și-i viață

Te cântă , cântec de dragoste

Și imn îți înalță 

Dragostea și dorul ,

Împăștie reul și norul ,

Ea cheamă lumina

Și cheamă seninul ,

Inima cântă ,

Ochiul visează ,

Doar dragostea-i trează .

                    T.A.D.

Ce-aș da să stau...la pieptul tău,

Să-ți simt mirosul de care mor,

De fiecare dată când îmi ești aproape,

Și când îmi spui cuvinte de dragoste în șoapte.

Prezența ta îmi face viața lină,

Mereu când sunt cu tine e la fel de senină,

Ca în prima seara în care ne-am văzut,

De atunci n-aveam habar că m-ai plăcut.

M-ai lăsat să cred c-aș fi infimă,

Tu, cu atitudinea ta nepăsătoare...

Îmi dădeai semne de întrebare,

Pe când inima ta vedea în mine o salvare.

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

    Cu ce-am greşit...?
    De te-am iubit,
    Aşa cum nimeni n-a iubit vreodată... 
    Această dragoste... s-a stins... imaculată 
    Şi acum..., rătăcim din nou prin cuvinte, 
    Care nu mai pot să repare nimic,
    Nimic nu mai e ca înainte,
    Acum, avem nevoie de o hartă,
    Pentru a ne regăsi drumul înapoi,
    Spre sufletele noastre...
    Dar, e mult prea târziu oricum,
    Căci suntem condamnaţi,
    Să nu ne mai putem întoarce...

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute

Acoperind cu aripi ude zborul orb

Târând spre noapte amintirile flămânde

Se-necă-n valuri căutând albastrul mort

Pălind culorile umbresc fără lumină

Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost

Răspund doar razele marcate pe retină

Arzând scrisorile trimise-n avanpost

Vorbind tăcerile ne-aude luna plină

Se-abțin cuvintele aflându-se în post

Călugărind așteaptă șoapte să devină

Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost

Cărând păcatele dorința e-o toxină

Veninul oarbelor speranțe poartă cost

Amenințate cu inspecția divină

Caută-n grabă prin uitare adăpost

Toate durerile întreabă de morfină

La judecată ajungând nu recunosc

Sunt condamnat la existență clandestină

Un personaj intempestiv și fără rost

Pe margini de tăceri albastre

Se leagănă un vis târziu,

Iar luna-și cerne-n nopți sihastre

Argintul pal și pustiu.

Sub teiul gândului ce doare,

Adorm povești fără răspuns,

Și-n frunze moarte, fiecare

Ascunde-un dor ce nu s-a spus.

Tu ai plecat, și-n urma ta

A mai rămas o rană vie,

Ca o lumină ce-ar putea

Să ardă-n veci… dar nu mai știe.

Căci timpul, crudul cerșetor,

Ne fură clipele din suflet,

Și lasă-n loc doar un fior

Ce-nvață moartea cum să umble.

Iar eu, străin de mine însumi,

Te caut printre amintiri,

Dar pașii mei se pierd în gânduri

Și mor sub vechi nedumeriri.

Și poate-n altă existență,

Sub ceruri reci, fără păcat,

Vom fi din nou o conștiință

Ce nu cunoaște „am plecat”.