[ Să mă minți ]

 Dimineața… după tine

 Într-un bar, habar n-am știre

 Prin acorduri whiskey… gânduri…

 Îți scriu mahmur aceste rânduri.

 Câtă poezie aș scrie

 Într-un strop de nebunie!

 Versuri scrise despre tine

 Cerul plânge… pentru mine.

 Și dacă nu îți scriu mă doare

 Pahar de whiskey cu o floare,

 Tristă-n gândurile mele…

 Scuturată de petale.

 Și prin fumuri de țigară

 Te-am văzut plecând aseară,

 Să te las a fost greșit …

 Tu, un suflet rătăcit!

 Pe tejghea se scurg pahare

 Și un oftat de supărare,

 Murmur de cuvinte goale

 Cu rateuri orbitale.

 Te privesc intr-un pahar

 Și aș vrea să te declar

 Vis pierdut în miez de noapte

 Rupt de tine și de toate.

 Priviri îmi spun de ne-nțeles

 De ne-nțeles e ce-am ales,

 Whiskey și un chip de gheață

 Și mahmur spre dimineață.

 Whiskey, blues și rock

 Oglinzile îmi spun “noroc!”

 Cerul plânge-n versuri triste…

 Gânduri negre… și rasiste!

 Gând ciudat ce nu-mi dă pace,

 De ce iubirea noastră trece

 Dacă noi n-avem hotar …

 Whiskey, blues… la un pahar…

 Prin gândul meu încerc să zbor

 Să te găsesc, plăcut fior…

 Și din când în când iubirea

 O ghicesc într-o cafea.

 Ascult pian și te sărut

 Pe un pahar de whiskey mut

 Prieten sec, prezent și fost

 Când nimic nu avea rost.

 Pe-un pat de calde amintiri

 Al trecutelor iubiri

 Cu fruntea pe tejghea visez

 Cum pe note te pictez.

 Și în visul meu banal

 Se-aud pahare într-un scandal,

 Cum zboară și se sting ca mine

 Între lacrimi și suspine.

 Și mă clatin câteodată

 Într-o scuză demodată

 Ca-ntr-un dans pe ritm de blues…

 Nesigur și mereu confuz.

 Disco globe-ul… un dement!

 Îl declar eu permanent

 Inutil și arogant…

 Și la moarte condamnat!

 Mi se par că toate-s puse

 În privirile-mi înguste

 Și mi-e teamă că am să uit,

 Tot ce-ai fost, ce am iubit…

 Un gust de wiskey cu-al tău chip

 În bule calde de nisip,          

 Și-n gândul meu defel defect     

 Văd chipul tău firesc, perfect.

 Și totu-mi pare tot mai lent

 Fără tine sunt absent!

 Noaptea-i lungă fără tine …

 Aștept noaptea care vine.

 Un cub de gheață din pahar

 Se topește-ntr-un amar

 Și prin gânduri whiskey sec ...

 -Ăsta-i ultimul și plec!

 Whiskey, blues și rock

 O domnișoară-mi cere-un foc…

 Whiskey și un chip de gheață…

 Sexy blues spre dimineață.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Te scriu cu pietrele de apă

în râuri curgătoare

Să te cunoască și peștii …

și caii ce se-adapă

așa … nemuritoare.

Te scriu cu stelele pe pământ

să se mire de tine și cerul

cât ești de strălucitoare,

Să te iubească cât te iubesc

și să rămâi … nemuritoare.

Te scriu cu dorul meu

pe o inimă deschisă

Să mi te trimit lui Dumnezeu …

ca o flacără aprinsă,

să te știu … nemuritoare.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

 Unde sunt poeții noștri
 Când corăbii în larg dispar
 Și apare în calea noastră
 Numai umbra unui far?
 
 Unde sunt poeții noștri
 Atunci când visele dispar
 Și răsăritu-i plin de nori
 Cu valuri sparte în zadar?
 
 Oare unde sunt poeții noștri
 Când aleile-s întunecate
 Și zărim prin umbre monștri
 Ce ne-ndeamnă în păcate!?

 Unde sunt poeții noștri

 Ce demult au fost uitați,

 Creionând doi ochi albaștri

 Ne-nțeleși și resemnați.

 Unde sunt poeții noștri
 Când frunzele nu pot zbura
 Iar căderea stelelor
 Strigă-n cer: -Nu mă uita!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

Ai zis că vrei să-ți dedic o poezie doar ție

Pot să-ți îndeplinesc dorințele,dar când te vei căsători cu mine?

Nu rezist să nu te știu al meu,să nu îți fiu soție

Știu că la finalul timpului meu îmi vei aparține.

Ce-ar putea glasul meu mort să împărtășească despre noi,

Dacă iubim așa mult, încât ne evităm și ne ascundem?

Poveștile de dragoste mereu se vor termina în doi

Astfel cei goi,și anume noi,sufletul unul altuia îl pătrundem.

Dacă am juca vreodată într-o piesă de teatru,

Eu aș fi acea femeie care e nebună după tine,

Iar tu, tu ai fi acel bărbat pe care l-ar împărți dracu-n patru,

Încercând din răsputeri să mă facă să nu-l pot obține.

Ești un mare porc care nu-și vede de treaba lui.

Ți-aș da în cap cu tot ce aș prinde la mâna dreaptă,

Dar și când te-oi prinde te voi săruta în noapte până vei simți razele soarelui…

Până atunci las ca relația dintre noi să rămână tăcută,să vorbească în șoaptă.

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

Simt un miros plăcut de primăvară
Adus de adierea vântului de munte,
Ce îmi vestește că iarna... e poveste
Și pot s-arunc și cușma de pe frunte.

Privesc cum florile-și arată floarea
Și ochiul îmi inundă cu-atâta fericire,
Iar cântul înnălțat de păsăret spre cer
Auzu-mi fericesc...visând la nemurire.

Pornesc spre o cărare ce m-așteaptă
S-o bat și, amintiri să îmi stârnească,
De vremi trecute, ce repede s-au dus
Și unde o idilă, începea să înflorească.

Apăs pedala bicicletei și o zbughiesc
Spre locuri pitorești pline de farmec,
Să ard grăsimile depuse-n hibernare
Și pe potecă sus, cu-o bere..să petrec.

.......................................
Seară se lasă și mă întorc spre casă
Unde îmi e iubirea și liniștea găsesc,
E primăvară, e viață, e binecuvântare
Așa, că Ție Doamne... îți mulțumesc!

M-ai lăsat printre ruine
a tot ce am fost cândva,
și ai plecat fără să te uiți înapoi,
de parcă nu însemnam ceva.

Nu ți-a păsat de mine,
ci doar de tine —
iar eu am rămas
să mă adun din mine.

M-ai aruncat într-un întuneric
pe care nu-l cunoșteam,
iar lumea ce era odată a mea
nu o mai recunoșteam.

Și totuși… merg.
Cu pași mici, dar merg.
Prind rădăcini în gol
și învăț să nu mai plâng.

Ce simțeam nu era doar al meu,
era și din tine,
o umbră care m-a ținut
legată de tine.

Dar m-am desprins.

Din mine au căzut bucăți,
s-au transformat în scrum,
iar din acel nimic
am început să fiu eu acum.

Nu mai sunt ruina ta.
Nu mai sunt trecutul tău.
Sunt liniștea de după furtună
și începutul meu.

Sărut ce tainic mi-ai pătruns 

În suflet și în gând 

Nu este unul prefăcut 

El vindecare a fost

Nu doar în mine sau in tine

In tot ce înseamnă noi

Doi rătăciți ce dau iubire

Din golul ce-i în ei

Treziți grăbiți de dimineață 

Ei rătăceau pe drum

Aveau un singur scop în viață

Al lor sărut profund

Acel sărut ce vindeca

In suflete de dor

Nu promite și nu cerșea 

Era venit din stări 

Acele stări ce renășteau 

În fiecare seară 

Și așteptau o marți sa vina

Ca ei să se revadă 

Și fiecare tremurat

Și orice așteptare 

Când ea bătea la ușa lui

El era la intrare

Timizi și dornici sa se-atinga

Priveau spre singurul dușman

Un ceas pe-al lor perete pus

Sărutul ticăia....

E toamnă pe pământ, între noi,

Din cer primul strigat al iernii răsună,

Copacii desfrunziți și înfrigurați

Poartă doar haine trecătoare de brumă.

Nepregătiți, s-ar ascunde

De zăpadă, de iarnă, caută soare,

Și mă întreb de ce se tem atât,

De prima ninsoare.

Știm prea bine că primii fulgi de nea nu rezistă,

Doar îmbracă pentru puțin lumea

Într-un decor gri, în sine.

Iar eu, prins în acest peisaj,

Mă gândesc ba la toamnă, ba la prima ninsoare, ba la tine.

Mă plimb printre copacii goi

Și îi aud murmurând între anotimpuri:

Le e frică de iarnă, de frig, își șoptesc,

Dar nu știu ei că prima ninsoare

Nu-i mai rece decât să fii aproape

Și să nu pot… să te privesc.