Автор matilda_17

Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,

La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă, 

Mă uit la ea în fiecare zi, 

Și spun așa, e ca o păpușă. 

Frumușică...frumușică, 

Drept se spune... în căsuțe,

Că este... ca o păpușică, 

De parcă i...nătăfleață mititică.

Autor Nicoleta postovan 

Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.

Ce este omul, fiinţa trecãtoare?

Un chip scãldat în umbre şi în soare!

Minune care-apare şi-apoi trece

Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.

Lut moale, bucuros c-a fost sãpat

Şi îngrijit, udat şi cultivat,

Ţãrânã, socotindu-şi viaţa-n "ani",

Şuvoi încetinit de bolovani.

Nu este fiinţa dulce şi hazlie

Mai mult decât un vers de poezie...

Se bucurã şi strofa şi poetul,

Şi-apoi se stinge-ncetul cu încetul.

Cum trece coasa peste pipirig

Şi tremurã ţãrâna şi i-e frig,

Cum se deşirã firul de pe fus,

Aşa-i şi omul. Nu mai e. S-a dus!...

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.

Îmi pare rău

Eu sunt acel ,,Îmi pare rau",

Tu doar ,,Lasă că trece",

Aș vrea să fii  în locul meu

Să vezi cum totul trece…

Ego-ul nu mă reprezintă,

Orgoliul-ți este scut,

Ți-ai construit chiar și o țintă,

Și nimerești doar  în trecut...

Eu ,,Scuză-mi dramele nevinovate"

Tu doar ,,Mă faci să-mi ies din minți"

Eu ,,Hai să trecem peste toate"

Tu taci și nu-nțeleg ce simți...

Ce cuvinte ne-ar descrie?

Cine sunt eu?...Cine ești tu?

Eu simt, și am o teorie,

Eu sunt a ta,dar nu ești Tu

Mai am doar un cuvânt de spus,

,,Pleacă" și de mai vrei să vii,

Eu voi fi la polul opus,

Iar tu vei înceta să fii.

Căci și ultima pală de lumină

Se stinge ușor în surdină

Lăsându-mă pe mine vie

Iar pe tine o stafie.

Mă gândesc la tot ceea ce faci;

la tot ceea ce zici;la ce-ți mai iese pe gură.

Îmi fac singură șase mii de draci.

Mă fac singură să am ură.

Ajungi în final să nu mă mai placi...

Îmi pun întrebări complicate.

Oare vorbești cu altă fată?

Oare îmi poți citi gândurile amestecate?

Am să o las baltă.

Nu mă pricep nici măcar la soartă...

Nu înțeleg cum poți să mă lași așa,

nu înțeleg de ce doar îmi privești mesajele.

Le privești,nu răspunzi,

mă lași cu sufletul cenușă;

cu un lac de apă sărată pe obraji.

Mă ignori din nou și din nou

și în final tot te iubesc ca la început.

Voi scrie mereu cu același stilou

chiar dacă începe să scrie neplăcut;

chiar dacă nu mai e nou...

Fiindcă în căutarea unui alt mai bun

vei găsi prea multe alegeri,

dar tot pentru cel mai prost vei deveni lăstun.

Apoi vei dori să-ți poți scoate din creieri

toate amintirile care apun...

Astea sunt doar gânduri de ale mele;

gânduri nebune;gânduri care nu se știe de unde vin.

M-am plictisit de ele,

am un sentiment de antipatie

în legătură cu ele,cu mine,cu tine, în legătură cu poemele...

Iubita mea frumoasă dar și dragă,

Cum pot cuvintele să spună

A nevorbirii veche taină?

Dar eu îți spun acum...

Tu ești îngerul meu tăcut,

Venit din Cerul cel de sus,

Ce-i coborât pe dealurile-nalte,

Priveliște de basm ce poartă o iubire mare,

Atâtea bucurii și nostalgii cu toate laolaltă,

Iar jos la vale se văd colorate case...

Tu ești cea care-mi vorbește o limbă dulce,

Ce pare nerostită,neînteleasă,

De muritorii cei de rând,

Rostită ca un cântec ca un susur,

Izvor de șoapte calde pline de mister,

Ce taine-aduc din Raiul ce-i văzut de tine,

Sau din frumosul Dobrovăț!

(23 martie 2024 Vasilica dragostea mea)