Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Sergiu Dulgheru
Дата публикации: 18 апреля
Просмотры: 54
Стихи из этой категории
Nu am uitat
Ce-i iubirea n-am uitat
Și inima mereu a palpitat.
Să nu iubesc nu am gândit
Doar sufletul mi-e osândit.
Când cu ochii de Lună am dat,
Din străfunduri adânci am aflat,
Că pot din nou să mai iubesc
Și sorții din nou să-i zâmbesc.
Ziua, noaptea nu-mi ajung,
Nici că visu-i cât mai lung,
Să mă-ntorc din nou la tine
Dragă creatoare de destine.
Mereu iubirea să o păstrăm
Și nicicând în viață s-o contrăm.
Să trăim cu iubire atât de bine
Ca să ne fie o coroană cu rubine.
O dragoste rănită
Oare
E drept cea ce simt
Doare
Din ce în ce mai tare
Si azi mă întreb
Oare,cine sunt eu?
Un străin care nu stie sa fie el
Cu frici si regrete
Ca si azi mă întreb
De ce am dat cu piciorul la tot
Te vad peste tot
Ca tu fată cu buze rare
Si prin gânduri îmi dai chemare
Te caut prin orice ochii
Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume
Nu fac ca ai tai
Oare,îți amintești de ce oare?
Eu stiu de ce,dar uite ca si azi
Încă doare
Iubesc dar cu chemare
Rece dar buzele calde
Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu
In liniștea dulce de câmpie
Unde nu te vede nimeni
Unde e o liniște profundă, oare
Îți amintești de ce oare
Planuri duse pe apa rece de lac
Unde ,poate undeva se vor întoarce
Cu o apă caldă si un val mare de răcoare
Unde nimeni nu ne vedem
Dar uite fată dragă
Ca si azi,doare
Va durea mereu
Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare
Val de îngerii ce mă acoperă
Sa fiu tare,ca eu naivă fată
Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă
Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare
Si eu încă te iubesc
De asta încă doare
Si da,încă va durea
Prin sânge dulce de moarte
Prin oase rece de iarnă
Ca inima mi-sa înghețat
Dar flacără ce e oare
Se aprinde, prin fur copac
Cand te văd si iti aud voace dulce de vară
Unde totul e cald si fierbinte
Dar uite oare
Ca doare, din ce in ce mai tare
Pahar de octombrie
E sfârșit de octombrie
Și-as vrea să te beau
Dintr-un pahar de vin
Rosu, cum buzele-ți erau.
Sfârşit de octombrie
Altă lună fără de noi
Visele-mi miros a-nceput
Tăcerea ta .doar a ploi...
Acuș ne ajunge brumarul
Și gol tu fmi tiipaharul
De simţi ce dor mi-e de voi
la seamă și.. vino inapoi.
O DORINȚĂ CENZURATĂ
Mă inundă câteodată
O dorință cenzurată,
Să alint să strâng în brațe
Ființe raționale...
Neamuri ,cunoscuți ,amici
Pentru toți am loc aici
Într-un suflet mare
Încăpăror, simțitor și tare.
Sunt aptă pentru iubire
Pentru vis și fericire,
Chiar și atunci când vântul bate
Ochii-s plini de duioșii.
Dese ori sunt în dilemă...
Îmi doresc așa de mult
Raiul aici pe pământ
Însă știu că-i utopie.
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
VIS DE NOIEMBRIE
Şi-n astă seara ~am fost împreună~
Și mi-am permis să te îmbrățişez,
Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună
În versuri m-a îndemnat să te pictez.
Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață
Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,
Ştiind că te voi pierde înspre dimineață
Că-i doar un vis am învătat să accept.
Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată
Când zorii zilei îmi răzbat prin geam
Că mi-e doar un vis și poate niciodată
Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.
Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie
De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.
E-un an trecut...un alt noiembrie
Aceeași poveste cu finalul ratat.
Poveste fără final, ca și când nu a inceput
Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,
lar rolul principal, pe scena tristă, mut
Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.
Nu am uitat
Ce-i iubirea n-am uitat
Și inima mereu a palpitat.
Să nu iubesc nu am gândit
Doar sufletul mi-e osândit.
Când cu ochii de Lună am dat,
Din străfunduri adânci am aflat,
Că pot din nou să mai iubesc
Și sorții din nou să-i zâmbesc.
Ziua, noaptea nu-mi ajung,
Nici că visu-i cât mai lung,
Să mă-ntorc din nou la tine
Dragă creatoare de destine.
Mereu iubirea să o păstrăm
Și nicicând în viață s-o contrăm.
Să trăim cu iubire atât de bine
Ca să ne fie o coroană cu rubine.
O dragoste rănită
Oare
E drept cea ce simt
Doare
Din ce în ce mai tare
Si azi mă întreb
Oare,cine sunt eu?
Un străin care nu stie sa fie el
Cu frici si regrete
Ca si azi mă întreb
De ce am dat cu piciorul la tot
Te vad peste tot
Ca tu fată cu buze rare
Si prin gânduri îmi dai chemare
Te caut prin orice ochii
Dar nici măcar cei mai frumoși ochii din lume
Nu fac ca ai tai
Oare,îți amintești de ce oare?
Eu stiu de ce,dar uite ca si azi
Încă doare
Iubesc dar cu chemare
Rece dar buzele calde
Simt ca cedez dar cum ai făcut-o si tu
In liniștea dulce de câmpie
Unde nu te vede nimeni
Unde e o liniște profundă, oare
Îți amintești de ce oare
Planuri duse pe apa rece de lac
Unde ,poate undeva se vor întoarce
Cu o apă caldă si un val mare de răcoare
Unde nimeni nu ne vedem
Dar uite fată dragă
Ca si azi,doare
Va durea mereu
Oare de ce? Ca te-am iubit prea tare
Val de îngerii ce mă acoperă
Sa fiu tare,ca eu naivă fată
Nam stiu cum ,sa îți fiu pură soartă
Ca regret ,ca nu ți-am dat chemare
Si eu încă te iubesc
De asta încă doare
Si da,încă va durea
Prin sânge dulce de moarte
Prin oase rece de iarnă
Ca inima mi-sa înghețat
Dar flacără ce e oare
Se aprinde, prin fur copac
Cand te văd si iti aud voace dulce de vară
Unde totul e cald si fierbinte
Dar uite oare
Ca doare, din ce in ce mai tare
Pahar de octombrie
E sfârșit de octombrie
Și-as vrea să te beau
Dintr-un pahar de vin
Rosu, cum buzele-ți erau.
Sfârşit de octombrie
Altă lună fără de noi
Visele-mi miros a-nceput
Tăcerea ta .doar a ploi...
Acuș ne ajunge brumarul
Și gol tu fmi tiipaharul
De simţi ce dor mi-e de voi
la seamă și.. vino inapoi.
O DORINȚĂ CENZURATĂ
Mă inundă câteodată
O dorință cenzurată,
Să alint să strâng în brațe
Ființe raționale...
Neamuri ,cunoscuți ,amici
Pentru toți am loc aici
Într-un suflet mare
Încăpăror, simțitor și tare.
Sunt aptă pentru iubire
Pentru vis și fericire,
Chiar și atunci când vântul bate
Ochii-s plini de duioșii.
Dese ori sunt în dilemă...
Îmi doresc așa de mult
Raiul aici pe pământ
Însă știu că-i utopie.
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
VIS DE NOIEMBRIE
Şi-n astă seara ~am fost împreună~
Și mi-am permis să te îmbrățişez,
Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună
În versuri m-a îndemnat să te pictez.
Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață
Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,
Ştiind că te voi pierde înspre dimineață
Că-i doar un vis am învătat să accept.
Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată
Când zorii zilei îmi răzbat prin geam
Că mi-e doar un vis și poate niciodată
Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.
Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie
De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.
E-un an trecut...un alt noiembrie
Aceeași poveste cu finalul ratat.
Poveste fără final, ca și când nu a inceput
Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,
lar rolul principal, pe scena tristă, mut
Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.
Другие стихотворения автора
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Iartă-mă
tot spun c-am crescut, că m-am maturizat,
dar de ce atunci când îmi treci prin minte, totul a rămas constant?
nu tu în sine,
căci ai crescut și tu, te-ai schimbat acum,
dar...
ale mele sentimente au rămas pe loc, ele nu
s-au extins în altă parte,
nu vor pe altcineva în afara ta.
și mă întreb: de ce?
de ce nu mă vezi la fel și tu?
de ce-mi rămâi în loc
ca o așteptare?
te-am rănit intenționat
și-mi implor iertarea,
iar tu mă pedepsești neîncetat,
însă, sunt om,
mai rănesc intenționat,
iartă-mă.
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Iartă-mă
tot spun c-am crescut, că m-am maturizat,
dar de ce atunci când îmi treci prin minte, totul a rămas constant?
nu tu în sine,
căci ai crescut și tu, te-ai schimbat acum,
dar...
ale mele sentimente au rămas pe loc, ele nu
s-au extins în altă parte,
nu vor pe altcineva în afara ta.
și mă întreb: de ce?
de ce nu mă vezi la fel și tu?
de ce-mi rămâi în loc
ca o așteptare?
te-am rănit intenționat
și-mi implor iertarea,
iar tu mă pedepsești neîncetat,
însă, sunt om,
mai rănesc intenționat,
iartă-mă.
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.