Regele dement

Muzica-mi plânge-n căști, încet,

Și ochii-mi ard de dor discret,

Liniștea cade greu, în val,

Pe suflet frânt și inegal.

Lumea aleargă fără rost,

Pe drumul ei, cum a mai fost,

Iar eu rămân cu mii de gânduri,

Pierdute-n umbre și-n secunde.

Dar luna bate iar în geam,

Cu pasul ei ușor, de-aram’,

Și mă întreabă-n taină, blând:

„De ce rămâi iar plângând?”

Ea parcă știe tot ce simt,

Că dorul meu nu are timp,

Că el nu m-a privit deloc,

M-a șters din viața lui, pe loc.

De parcă n-am fost niciodat’,

Un vis frumos, dar spulberat…

Doar luna, martor peste toate,

Îmi ține inima în noapte. 

Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,

Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.

Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,

Apusul de soare roşu din nou dispare visând.

Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,

Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.

Pe cer, stelele palide te caută iar,

Când visul tău se-nalță spre hotar.

Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,

Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.

Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,

Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.

Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,

Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.

Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,

Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.

Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.

Poezie compusă pe 13.01.2025

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

deux yeux qui m'aimaient

ils se sont fermés devant moi.

tes bras m'ont embrassé

et les pleurs semblent m'avoir quitté.

mes roses mortes ont refleuri

dans le rude hiver

parce que je t'aime encore aujourd'hui.

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

Niciodată nu m-am văzut poetă,

Dar versul mă arde, inima-mi e completă.

Fără poezii, nu mai pot trăi,

Ele-s sensul vieții ce vreau să-l știi.

Poezia e focul meu sacru și sfânt,

În fiecare poem sufletul îl cânt.

Fără cuvinte, viața-i pustie și gri,

Și zilele trec fără sens pentru mine, știi.

De azi și de mâine, nu pot să tac,

Cuvintele-mi ard, le las să zboare-n trac.

Fără poezii, lumea nu mai are culoare,

Ele-mi sunt lumina, dor și alinare. 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia compusă pe 18.10.2024

Iar mă-ntorc la primul meu vers pierdut,

Îl citesc în tăcere, cu dor ascuns și mut.

Mintea s-a schimbat, timpul a rărit culorile,

Dar în poemul acela trăiesc vechile mele ore.

Poeziile cresc, altele se nasc pe rând,

Dar prima rămâne tristă, ca un vânt blând.

Chiar dacă scriu altfel, cu glas mai matur,

Prima mea poezie e ecoul unui dor pur.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 18.10.2024

    De dorul tău inima mi s-a frânt,
    În zori de zi rămas fără cuvânt,
    Nu mai există-n mine rai sau iad,
    Spre care să zbor, spre care să cad...
    
    Căci de urăști, porți iadu-ntreg cu tine,
    Iar de iubești, așa cum se cuvine,
    Întregul rai ți se deschide-n sărbătoare,
    Străluminat de stele, lună și de soare…

Ochii căprui fura inima oricui,

Dar e ciudat, căci ai mei

Doar la tine ma atrag.

Ochii tai limpezi ca mare,

Mereu ma infunda,

Ca un ocean de vise,

Ce ma scufunda.

Realitatea e dura,

Dar visele ma innebunesc,

Ele ma fac sa gândesc profund,

Fără sa mi imaginez ce sunt.

E dur sa te visez mereu,

Căci mereu totul e în mintea mea,

Și când ma trezesc,

Ma ascund în realitatea mea.

Ma prefac sa sunt ok,

Dar mintea mea,

Doar la tine se gândește.

O mie de filme,

O mie de vise ce dor,

Iar mintea mea striga ajutor.

Toți îmi spun sa ma liniștesc,

Sa nu ma mai gândesc la tine,

Dar e foarte greu,

Căci mereu ești în capul meu.

Îmi fac rau pe zi ce trece,

Dar nimeni nu știe

Cât de greu îmi e

Sa nu ma mai gândesc la tine...

Mi-am zis că dorm devreme, gata,

Dar somnul… s-a ascuns ca un copil,

Că m-am gândit la tine mult,

Și uite-așa s-a dus, tiptil.

Cu ochii plini de stele albastre,

Așa, fără motiv anume,

Mi-ai furat somnul, nu-i nimic,

Că-i cel mai dulce furt din lume.

Fără "trebuie" nu există direcție,

Fără direcție nu există nimic,

Concretul dispare dacă nu există abstractul "trebuie"

De aceea trebuie să te iubesc!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu, nu voi, eu

Eu am vrut să mă nasc

Să ajung aripă de nor zburând măiastru

Frântura albă a curcubeului

Voi ați fi vrut, dar eu

Eu nu știam să pot

Și-atunci am învățat verdele frunzelor,

Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.

Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor

Mă-nvață rece să tac rodind sămânță

Nu, nu voi

 Eu să mă caut

Umblând desculț printre oarbe speranțe

Ajung umbră cerșind  lumina

Storcând povară udă

Curg despletit în neștire

Adun frânturi din voi și tot nu știu

Ce-i vrerea când nu vrea

Ce-i drept când umblă strămb

Ce-i sufletul nătâng

De ce-am ajuns să plâng

Vreme de-un vin roșu și strâns in brațe...

Mă pierd printre umbre de amintiri, în loc de fluturi,

Simt sufletul obosit, gol, in cioburi după lupta asta

Fără chef de speranță, de "va fi bine"... de visuri.

Nu mai cred în tot ce credeam altădat'

Cuvintele azi îmi par de fier forjat 

Zâmbesc prea rar... mă-nchid cum pot mai bine

Nu de lume.... pe cât o fac de mine...

Când ești dezamăgită de cel ce ți-a fost DOR

Nu doar suferi și nopțile le plângi... te schimbi

Și mori puțin câte puțin in fiecare zi...

În orice șoaptă ce nu ai cum s-o spui, te stingi..