Nu ti-am cerut

Trec zilele prin viață ca o adiere. 

Azi suntem aici, mâine poate nu. 

Ne facem planuri, ne grăbim, ne supărăm... lăsând semne

Și uităm cât de repede se poate rupe firul...

Nu știm care îmbrățişare e ultima, 

Care vorbă va rămâne de suflet cusută

Care zâmbet îl vom pierde din priviri,

Care poveste, în orice clipă, de uitare va fi răpusă...

Trec zilele...sunt încă tânără, anii nu mă trădează 

Trec zilele... absent fiind ai rămas peste tot

În suflet, în minte, în ganduri, în vise

Trec zilele și din inimă, nu știu de tot...să te scot.

Îmi apari ades în gând 

Și ești motivul pentru care eu zâmbesc 

Te văd dincolo de durere

Și îți duc dorul în tăcere...

Îmi apari în minte ades

Nu stiu de eu mă gândesc 

Sau cel ce mă caută ești tu

Și-o speranță se naște din lacrimi ce curg... 

Imi apari ades in vis

Ce-mi poartă gândul în abis

Ma trezesc zâmbind printre lacrimi amare

Că te-am avut...si-o clipă, tăcerea nu mai doare...

E mult prea trist să simt 

Că pentru tine n-am contat 

Cât să-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final. 

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez aș fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Să-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zâmbeau 

Că azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2, de final.

De-ai ști ce teamă mă cuprinde

De se-ntâmplă in cale să-mi ieși

Deși inima toată imi surâde 

De chipul iti întâlnesc.

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cât și-ar dori o alinare

C-un vin și-o-mbrățisare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le frâng...și-aștept să-mi treacă...

Doar pentru o secundă de-ai fi în locul meu

Să simți și tu ce simt și eu

Ți-ai smulge inima din piept

Dar nu-ți doresc, ar fi nedrept.

Eu doar te scriu...aștept să treci 

Nu mi-e ușor să duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Că n-ai avut în gând  nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul încă-mi nimicesc

Când mă gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar în zadar

De nimic nu vrei să mai ai habar

Mă ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult încă doare...

...................................................

Doare.. deși am renunțat 

Să mai sper într-o schimbare

Gustul vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteți cerneală pe o foaie...

Dacă vrei să simţi iubirea,

Ascultă-i taina, nemurirea.

E-n râsul clar al unui dor,

E-n pasul tău spre viitor.

E cerul greu ce-ți dă răbdare,

Și visul frânt ce iarăși zboară.

E lacrima ce-n piept răsare,

Când dorul inimii tresare.

E liniştea dintr-un sårut,

E glasul cald de început.

E timpul care stă în loc,

Când arde viața-ntr-un singur foc.

Dacă vrei să simți iubirea,

Definește-o cu dăruirea.

Nu prin ce ceri, ci ce oferi,

prin daruirea unei calde-mbratisari.

Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă 

Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc 

Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață

Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...

De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine

Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește... 

Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine

Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...

Las ploaia să picure pe-ai mei obraji

Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate 

De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...

De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...

Purtând un dor pentru totdeauna 

Îmi ascund iubirea-n adâncuri, 

Sub valuri de tăceri și furtună, 

In gânduri ce mor printre rânduri.

Nu spun, nu strig, nu cer nimic, 

Dar dorul crește ca o rană....

În suflet cântă un vis mic, 

Și inima... mi-o ia la goană...

Și nu va şti nimeni vreodată 

Cât te-am sperat, tăcut, curat, 

Cum dorul meu plângea în soaptă 

Când ne visam îmbrățișați.

Purtându-ți dorul pentru totdeauna,

Rămas-am prizonieră în tăcerea grea, 

Povestea noastră...o taină bună...

E locul unde-n gând, mereu, te voi îmbrățișa...

Pe scaun doar cămașa lui 

Luminează locul întunecat

Emițând în aer

Un parfum de liliac.

Un ochi căprui si unul albastru

Ce odată ma priveau

Ma făceau sa tremur toată 

Si-n brațe-i alunecat

Dansam un vals

Ce părea nesfârșit 

Cine putea sa ne avertizeze

De al sorții plan iscusit?

S-a dus iubirea mea

Și cu ea s-a dus și timpul 

Frunzele au căzut toate 

Prevestind anotimpul.

Adio,dragostea mea!

Eu aici,pe Pământ

Îți voi cânta seara de seara

Adormind plângând.

Și asa destinul ne-a despărțit

Ne-a lăsat singuri pe lume

Tu ești steaua de pe cer

Eu sunt fata fără nume!

Tu, lună care-mi știi povestea

Și pe cărări de dor m-ai însoțit,

Te rog coboară rază peste mine

Și zi-mi de știi, unde-am greșit. 

Mai ieri pașeam sub clarul tău

Și lumea ne era jos la picioare,

Eram îndrăgostiți, doi visători

Iar azi străini, singuri sub soare. 

Poteca-n noapte, ne-o luminai

Când fericit furam o sărutare,

Și după nor, raza îți ascundeai

Să trecem mai ușor de rușinare. 

Privirea mi-o trimit în depărtare

Chiar dacă știu că totul e pustiu,

Demult ea a uitat cărarea noastră

Așa că banca părăsesc că e târziu. 

Pașii grăbesc, dar nu știu unde

Că nimeni, nu m-așteaptă acasă,

Durerea mea, n-am cui s-o spun

Și-apoi...cui de mine îi mai pasă. 

Arunc în sus înc-o privire tristă

Și văd cum luna raza își coboară,

Spre cei ce se sărută cu iubire

Și eu..un singur și asta mă doboară!

Încerc să străbat tăria nopților,

Să prind în palme raze rătăcite de soare,

Să țes din ele o pânză de vise,

Ca să mă strecor în visele tale.

Apoi să te simt mai aproape, cu fiecare vers,

Adun lumina ochilor tăi din apusuri și stele,

Să prind în mâini firul de rază ce te mângâie,

Și să te aduc în brațele viselor mele.

Din toate câte adun, să te aduc în lumea mea,

Dorul de tine și de zâmbetul tău mai tare învie…

Dar nu vreau să te grăbesc, te scriu în poezie,

Până când vei putea să vii tu spre mine.

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină

Pot ieși din gânduri multe, dar indiferența, nu,

E ca umbra ce te-ajunge, chiar de-ai fugi spre alt drum.

Pot să uit chemări de vânturi, să-nchid uși fără regret,

Dar când sufletu-i tăcut, totul pare incomplet.

Pot să râd cu jumătate, să vorbesc doar de decor,

Dar când simt un gol în mine, totul pare fără zbor.

Indiferența nu-i povară, dar nici aer n-are-n ea,

E tăcerea ce rănește mai adânc decât ceva.

Pot ieși din amintire, dintr-o clipă fără glas,

Dar rămâne colț de suflet ce mă ține în impas.

Indiferența nu m-apasă, dar nici vie nu mă lasă,

E un dor ce nu mai plânge, e un foc ce nu mai arde-acasă.

Doamne, dă-mi  scut de iubire,

Nu săgeți ce dor și dor,

Să nu rănesc în răzbunare,

Ci-n tăcere să cobor.

Dă-mi o inimă ce iartă,

Chiar când sufletu-i sfâșiat,

Să rămân lumină-n noapte,

Nu cuvânt întunecat.

Nu-mi da arme de dreptate

Dacă dorul e prea greu,

Dă-mi răbdare și blândețe,

Și puterea din cuvântul Tău.

Să fiu pace în furtună,

Să alin, nu să strivesc,

Chiar când inima-mi suspină,

Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.