Scut de iubire

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Trec clipele ca valul lin,

Și viața curge-n al său rost,

În urma noastră lasă-un spin,

Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,

Și-n suflet strângem dor și vis,

Uităm că timpul ne-a-nvățat,

Că totul trece… chiar și-nchis.

Adunăm aur, strângem faimă,

Dar ce rămâne e iubirea,

Nu-i loc pe drum pentru o haină,

Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,

Să prețuim ce-avem acum,

Căci Cerul ne va dărui

Lumină-n loc de al nost’ drum.

Ai fost lumina-n care-am crezut,

Refugiul blând, un vis tăcut,

Dar tot tu, ca un vânt hain,

Ai spulberat al meu destin.

Mi-am pus în tine suflet frânt,

Te-am îmbrăcat în dor și cânt,

Dar ai plecat fără să-ți pese,

Lăsând în urmă doar regrete.

Ai fost speranță, dar și ger,

Un foc ce-a ars și-a devenit mister,

Un vis ce-n zori s-a risipit,

O promisiune… ce-a murit.

Doar inimile știu mai bine

Doar inimile știu mai bine

Cine iubește pe cine,

Cine tresaltă în tăcere

Și cine plânge în cădere.

Doar ele simt când dorul doare,

Când visul piere în uitare,

Când arde focul stins demult,

Când glasuri mute spun mai mult.

Doar inimile, fără teamă,

Se-ntorc la ceea ce le cheamă,

Chiar dacă timpul le desparte,

Iubirea le unește-n moarte.

Doar inimile știu mai bine

Cine rămâne în suspine,

Cine, deși se pierde-n zbor,

Trăiește-n celălalt… și mor.

Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,

Când sufletul plângea căzut și pierdut,

Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,

Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.

Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,

Când drumul părea o prăpastie-nchis,

Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,

Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.

El mâna și-a pus peste rana din piept,

Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”

Și-n loc de durere, în loc de oftat,

Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.

Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,

Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.

Cuvintele toate rămân suspendate,

În spații pierdute de timp și de fapte.

Atât de târziu, încât n-are rost

Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.

Un ceas fără glas a trecut în tăcere,

Lăsând doar priviri pierdute-n durere.

Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,

Când inima-i gata, trecutul e strin.

Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?

Târziul răspunde: „E doar o etapă.”

Prea târziu să repar, dar destul să învăț,

Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.

Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,

Și las un ecou în lumea-n schimbare.

Iubirea mea, în noaptea stinsă,
Se pierde-n vânt, ca frunza ninsă.
Pe ruine arde-n scrum,
O stea ce plânge-n cer postum.

Am fost ecou pe sticlă rece,
Un vis ce-n umbre se petrece,
Un dor ce-n ziduri se destramă,
Lăsându-și lacrima ca teamă.

Sub cer de jar, pe căi de fum,
Mă-ntreb de-a fost iubire-n drum,
Sau doar un cântec de uitare,
Ce s-a sfârșit în depărtare.

Sub cruce neagră de tăcere,
Te caut printre amintire,
În șoapte reci de vânt hoinar,
În pași pierduți pe drum fugar.

Din Pilde am învățat iertarea,
Să-ți aștept pasul și chemarea,
Cu ochii-n rugi, cu dor arzător.
Ca tatăl fiului rătăcitor,

Pe străzi pustii, sub felinare,
Se sting și visele amare.
În ploaia rece, sub lumini,
Mi-e dor de ochii tăi divini.

Un ceas bătrân ne plânge-n șoapte,
Ca o fantasmă dusă-n noapte,
Dar timpul, rece și hain,
Ne-a risipit ca pe-un suspin.

În zidul vechi, cuprins de gheață,
Îți strig iubirea ce nu-ngheață,
Dar piatra tace, visul moare,
Iar luna-n cer ne plânge-n zare.

Dar, dacă mâna ta se-ntinde,
Prin focul nopții mă cuprinde,
Vom reclădi, din visul frânt,
Un nou destin, un nou cuvânt.

Și-n bezna grea, din dor rănit,
Se va aprinde-un foc sfințit,
Iubirea noastră – stea divină,
Un legământ ce nu se-nclină.

Vom prinde aripi, vom zbura,
Prin cer de vise vom dansa.
Și-n zori, sub raze argintii,
Vom fi din nou ce-am fost cândva...

Departe de-al mulțimilor vacarm,
Nepăsători la ploaie și la toate, ne plimbam,
Nimic și nimeni nu ne mai aleargă:
Căci ne-am pierdut în lumea asta largă...

Iar ploaia asta de aur încet se cernea,
Pe ziduri înalte, lumina în umbre se risipea,
În cântecul ploii, burlanele se-mpletesc,
Pe străduțele înguste, într-un vis pitoresc...

Sub streșini am simțit priviri întrebătoare:
"De ce s-or plimba cei doi pe ploaie, oare?"
Dar noi le dezvăluim al nostru mic secret:
Că nu se-ntâmplă mai des, e singurul nostru regret!

Piața soarelui era de lume golită,
De "passeggiata degli innamorati", pustiită...
Părea că orașul ne pregătise-n grabă scena,
Îmbrăcând cu diamante turnul din Siena...

Mâini contopite împletit

Priviri albastre de copil

Strălucirea gândului fierbinte

și altceva nimic

E prea multă lumină să mai conteze lumea

ascunsă-n poverile realităților mărunte,

pribegind în rătăcitul virtual,

amorf stă-nghesuită-n amorțire

Se risipesc  tristețile în  alb

Norii sunt apa, soarele-i rod

și împreună curcubeu

Pământul zâmbește verde,

totul e viață

Și-atunci se naște om

Minunea cea creat minune

Altfel mirare-ar fi că încă existăm

N-am fi nimic fără mirabila minune

Te iubesc enorm,

chiar și fără nopti de amor.

cand nu te simți bine,

amintește ți ca eu cred in tine.

Ochii tai strălucesc,

mai puternic ca orice cer ceresc.

Intr o noapte de luna plină,

tu ești a mea lumina.

Ai observat ca am defecte,

dar tu ma iubești și cu aceste aspecte.

Iti multumesc ca ma iubești,

si ma bucur ca ma primesti,

undeva prin inima ta,

Deoarece ma faci sa ma simt ca și luna.

Strălucitoare,și doar una singura,

ma faci sa ma simt ca o copila.

Mica,pot spune,

de abia aștept sa creștem prin lume.

Si la apus de seara,

Sa privim cum soarele răsare.

Cu inima pătată de iubire,

esti deja a mea fantezie.

Cred că visez sau poate nu

La anii ce repede-au trecut,

La amintirile din facultate

Unde pe tine te-am cunoscut

Era o zi de toamnă

Pe care n-o s-o uit,

Că mi-ai ieșit în cale

Și m-am îndrăgostit

Și greul a-nceput

Cum pot să-i spun,

Că inima îmi zice

Cu ea să mă cunun

Dar pân' la cununie

Era o cale lungă,

Întâi s-ajung la ea

Și nu cumva să fugă

Curaj eu mi-am făcut

Să o invit la o plimbare,

Și fără a primi răspuns

Șiret i-am oferit o floare

O văd cât s-a mirat

De îndrăzneala mea,

Și cum m-a refuzat

Și mi-a întins floarea

Pe loc m-am rușinat

Și scuze mi-am cerut,

Capul mi-am înclinat

În semn de bun salut

Atunci vă spun că am trăit

O foarte mare dezamăgire,

Și trist pe loc eu am simțit

Că totu-a fost doar amăgire

Dar cum pe lume este-o soartă

În care eu tot timpul am crezut,

Când s-a făcut anul de studiu

Noi împreună, în grupă, am căzut

De-aici n-au fost prea multe piedici

Până ce noi prieteni buni am devenit,

Și nici să facem vreun efort prea mare

Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit

Anii s-au perindat cu multe încercări

Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,

Până ce anul cinci a dat verdictul

E timpul pentru voi...la verighete!

1.Două inimi cu aceleași sentimente

Uite dragostea cum prin aer plutește

Un simplu răsărit de soare

Ne va aduce mult mai aproape.

2.Același drum plin de petale

Pentru două inimi zâmbitoare

Va uni o dragoste neînteleasă

Una de zei aleasă!

3.Această scânteie dintre noi

Reușește să îmi dea fiori

Pentru că focul dragostei e acum

Iar eu nu știu ce pot să spun..

4.Însă, zâmbetul tău frumos

Dar totodată, și orgolios

Mi-a reînviat inima

Doar cu o simplă privirea de-a ta.

5.Și din stana de piatră din trecut

Ai reușit să trezești un suflet

Care tânjește dupa o clipă fericire

Alături doar de tine!