Iubirea

Du-mă acasă drum nebun,

Du-mă, nu mă rătăci,

Am să-ţi cânt şi am să-ţi spun,

Toată jalea inimii.

Du-mă acasă nord şi sud,

Şi-n pustiuri nu mă pierde,

Vreau pe-ai mei să-i mai aud,

Vreau să calc pe iarbă verde.

Du-mă acasă est şi vest,

Şi mă-ndrumă la răscruci,

Pasul îl am tot mai funest,

Gândul mi-e un zbor de cuci.

Du-mă acasă drum îngust,

În străini nu mă lăsa,

Pâinea mamei vreau s-o gust,

Vinul tatei să-l pot bea.

Du-mă acasă drum nebun,

C-o să stau şi -o să-ţi adun,

Pietre din apă stătută,

Să-ţi fac calea mai bătută.

Du-mă acasă drumul meu,

Calea mea, destin ursit...

Căci de-un veac mă plimb mereu,

Şi mi-e dor, şi-s obosit.

Cum să te smulg din mine, când în carne,

Ai încolțit ca dorul din pustie?

Ești scrisă-n mii de pagini subterane,

Ce izbucnesc în cânt și poezie.

Și dacă-mi tai adânc din piept răbdarea,

Te voi găsi zvâcnind, mereu, în rană,

Căci tu-mi ești umbra, sângele, chemarea,

Și focul ce mă arde de sub haină.

Te port ca pe-un blestem de frumusețe,

Ca pe un cântec vechi, de neuitat,

Cu trupu-încimentat etern în tinerețe,

Ești înger, demon… Slavă și păcat.

În tine-mi cresc și vântul, și furtuna,

Și liniștea ce-mi cade peste pleoape,

Cu tine pot îmbrățișa chiar luna,

Și pot împarte zorii, în rouă și în ape.

Mi-e teamă să te strig, căci te-ai ascunde,

Ori te-ai preface a florilor tulpină,

Și-n drumul meu, ce duce orișiunde,

Aievea  înflorești din rană și lumină.

Aș vrea să fug, dar pașii mă refuză,

Căci tu ești calea, eu sunt rătăcirea,

Și-n pieptul meu, în inima confuză,

Ai răsădit speranța și iubirea…

Speranțe infinit am năruit

Vorbele îmi sunt deşarte.

Tăcerea ta m-a biruit

Azi, totul ne desparte.

Simt dispretul ce mi-I porți

Altceva n-ai fi știut vreodată

Il simt și nici măcar nu știi

Ce doare câteodată!!!

Ai fost ce-a fost mai bun

M-ai fericit o vreme

Apoi mi te-ai pierdut.

Plecat mult prea devreme.

Mi-ai fost atât de drag

Ca vinu-ți dulceag...

Chip sublim între clipiri

A ochilor mei sclipiri.

Mi-ai fost doar o iluzie,

De-ai dispărut aşa ușor?

..Te mai găsesc in poezie

În câte-un vers chinuitor.

Si mi-ai rămas o toamna moartă

O iarnă îngheţată de timp,

O primävară bacoviană

Si-o vară mai rece ca nicicând.

$i mi-ai rămas un an trecut

Și-mi ești un an ce o sa treacă..

$i-mi vei rămâne-un dor tăcut

Å sufletului iliadă

Trist cu inima franta

Suferind incet dupa putina iubire

Singur si parasit in lumea mea

Fara nicio speranta de iubire

Ignorat si neiubit de ea

Ea de o frumusete

Atat de rara

Atat de uimitoare

Luna se intoarce dupa ea

Soarele ii admira zambetele

Pamantul se invarte doar pentru ea

Toate gandurile se invart dupa a ei privire

Noapte e afara, ploua...
De la geam un vint cam rece,
L-am deschis.. Improspatare,
Bate vintul, timpul trece.

Tu dormi moarta, obosita,
Parca n-ai dormit un veac,
Mult as vrea sa-mi fii iubita,
Mult as vrea sa-ti fiu pe plac.

Toti si toate fug ascunse,
De furtuna ce-o sa vina,
Numai luna dintre nouri,
Citeodata mai suspina.

Ea de tine-mi aminetste,
Cind cu ochii reci, fierbinti,
Simti napasta care vine,
Te cutremuri si presimti.

Si am pus si eu zavorul,
Si perdeaua-ncet am tras,
Nu cumva sa te trezeasca,
Trasnetul care da glas.

Dormi frumoasa, linstita,
O furtuna mai avem,
Sa ramii a mea iubita,
Sau eternul meu blestem.

Acum pustiul e aproape 

Și in curand va domina,

Va cuceri o inimioară 

Care cerșea iubirea ta.

Și de pustiul il voi invinge,

Sa ști ca te-am uitat.

Sau poate te am lângă mine,

Așa cum am visat.

Toate cu timpul

Într-un suflet pe piele

Umbrim acel amalgam de sentimente

Sub o pătura de ampremente.

Timpul a plecat

Noi ne-am lăsat

Cu o dragoste pustie

Suferind de maladie.

Poate cu timpul 

Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal

Într-un suflet pe piele 

Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.

Port glasul tău închis

Pe umerii mei grei , 

Tânjind din aproape-n aproape 

Clipe și momente

Unde noi doi eram ca două sentimente.

Acum că ai plecat

Pictez amintirile încet , apăsat

Cu-n val de durere

Că unde erai tu , frumoasa mea

Timpul și vremea nu mai aveau temeri.

Amurgul e tăcerea și pasiunea de-a privi

Hipnotizați ,

În iubirea noastră fără de lume

Căci noi doi și fără ei putem trăi ,

Unde tu ești totul și eu sunt totul

Iar nimeni nu ne poate opri .

Întunericul e crud și nu mă lasă 

Să te văd ,

Mă cert cu el pentru o secundă

De iubire ,

Și-i promit până-n zenit

Că mult voi avea de suferit 

Dacă nu voi avea chipul tău

În mâinile mele .

Strig după ajutor , dar nimeni nu 

Răspunde ,

Așa că plec iubire , numai

Pentru tine

Să fur soarele de pe cer

Să fugim în lumea noastră 

Să putem să ne iubim , etern .

Sufoc gândurile aprinse-n mine 

Nu le las să mai respire 

Aud zgomote-n neliniște

Vor toate doar la tine.

Simt că ești aproape 

Doar că răbdarea e dușmanul 

Sar și se zbat ca nebunele 

Nu mai pot , sărmanele.

Nu e vina ta ,

Păcatul îl comite întotdeauna gândul

Că de nu ai mai fi 

Eu sigur nu aș mai putea trăi.

Vorbești în decor

Cu glasul tău divin

Căci cuvintele tale-mi sunt dragi

Doar la suflet mă ating.

Dau năvală-n capu' meu

Stau singur și le simt ,

Căci iubirea e secretul 

Să nu te mai scot din capu' meu.

Nu pleca din mâna mea

Draga mea iubită , 

Căci durerea-mi socotită 

După sărutul apăsat , greu.

Toate cu timpul

Într-un suflet pe piele

Umbrim acel amalgam de sentimente

Sub o pătura de ampremente.

Timpul a plecat

Noi ne-am lăsat

Cu o dragoste pustie

Suferind de maladie.

Poate cu timpul 

Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal

Într-un suflet pe piele 

Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.