Gesturi
Buchetul de flori pe care ți l-am dat
este o prelungire a sufletului meu
în afara cărnii
strălucirea ochilor tăi
îmi spune că mi-ai primit sufletul
în turnul de fildeș al inimii
acolo unde clocotește lava incandescentă
a pasiunii
într-o zi vulcanul dragostei va erupe
întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu
adunat în retortele așteptării
asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței
în carapacea inexpugnabilă
a iubirii
în care, vai, mi-ai încătușat viața...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: aurel_contu
Дата публикации: 12 августа 2022
Просмотры: 1118
Стихи из этой категории
Ce-i dragostea
Eu am alunecat înspre tine
Tu nu erai acolo...
Tu ai alunecat înspre mine
Eu nu eram acolo....
Amândoi eram două lacrimi
Ce cădeau din norii jucăuși
Purtând chipul unor îngeri,
Noi doi întrebându-ne din priviri,
Ce-i dragostea dacă nu ploaia sau vântul,
Ce ne mângâie pe obrajii plânși,
Sau poate anotimpurile ce se scurg și ne lasă triști,
Asteptând să aflăm ce-i dragostea...
Eu am alunecat înspre tine
Tu m-ai prins
Apoi tu cădeai înspre mine
Eu neexistând!
Mă întrebai dacă dragostea are și alt nume,
Numele tău ți-am răspuns....
Te vedeam undeva ca într-un vis, plângând...
Mă intrebai unde se află dragostea;
Ți-am răspuns că stă undeva în gând,
Când la tine când la mine
Când ne îmbrățișează pe-amandoi suspinând;
M-ai întrebat dacă dragostea moare,
Am tăcut pentru un timp
Apoi ți-am răspuns !
Poate că dragostea așteaptă mereu un nou început,
Dragostea este captivă într-un surâs,
Într-o speranță într-un sărut,
Chiar dacă acesta uită să vină...
Dragostea suntem noi,
Tu căzând înspre mine...
Eu căzând înspre tine!
Dragostea este o ființă născută de noi doi,
Sau doar de mine!
(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Tendențios
Intre mine si tine e vremea,
Cu ploaie de fluturi grăbiți
Ne zburdă vopseauă din aripi
Și noi o răzbatem cuminți.
Ne pensează și vântul șuvițe,
Pufnind din văzduh plictisit,
Ne incearcă și luna răbdarea
Cu refracții prâsnite-n dichis.
Ne perturbă o gloată distanța
Cand noi mai aproape râvnim,
Te incearcă pe tine cu marea
Mă găsește cu tine-n nisip...
Din clepsidra eternă iubirea
Se scurge in suflet râzând,
Se presară-n suspine amare,
Și se-ntoarce când golul e plin...
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
Fără tine, zilele dor...
Totul e trist fără tine...și zilele dor
Se aprind, se sting pe rând, fără glas, în al timpului zbor
Te caut prin vise...gândul abia te mai găsește
Ești doar o umbră, ce abia mai sclipește
Pe străzile reci mă pierd obosită
Purtând amintirea ce nu mă invită
La un toast de final... să mă rup de trecut
...dar cum sa renunț la ce... final n-a avut?...
Lipsa ta mă săgeată în piept
Îmi șoptesc că ce trăiesc nu e drept
De când nu mai ești și lumea e mută
Iar eu doar o păpușă ce zâmbetul imită..
Simt cum mă pierd de dor in poezie
Speranțele vor sa le dedic un vers
Să prindă viață, a ta umbră,
Să prindă glas, culoare...sens.
Iubita mea
Iubită, frumoasă
Tare drăgăstoasă
Tu ești femeia
Ce ai cheia sufletului meu.
Îți ador privirea
Și vad fericirea
Și toată iubirea
In ochii tai.
Sufletul tău bun
Îmi este acum
O mare de soare
In lumea cea mare.
Ador sa te privesc
Sa
simt că trăiesc.
Scriu...
Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare
Scriu pentru gânduri ramase nerostite,
Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape
De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.
Scriu ca sa scap de limite impuse
Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa
Scriu incercând sa fac ordine în haosul
Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.
Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde
Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie
Povestii noastre unice un alt final
Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...
Scriu .. cât mai pot sa te scriu
Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare
Tânjind mereu la vinu-ti mieriu
Scriu trist..alteori în palme c-un soare.
Ce-i dragostea
Eu am alunecat înspre tine
Tu nu erai acolo...
Tu ai alunecat înspre mine
Eu nu eram acolo....
Amândoi eram două lacrimi
Ce cădeau din norii jucăuși
Purtând chipul unor îngeri,
Noi doi întrebându-ne din priviri,
Ce-i dragostea dacă nu ploaia sau vântul,
Ce ne mângâie pe obrajii plânși,
Sau poate anotimpurile ce se scurg și ne lasă triști,
Asteptând să aflăm ce-i dragostea...
Eu am alunecat înspre tine
Tu m-ai prins
Apoi tu cădeai înspre mine
Eu neexistând!
Mă întrebai dacă dragostea are și alt nume,
Numele tău ți-am răspuns....
Te vedeam undeva ca într-un vis, plângând...
Mă intrebai unde se află dragostea;
Ți-am răspuns că stă undeva în gând,
Când la tine când la mine
Când ne îmbrățișează pe-amandoi suspinând;
M-ai întrebat dacă dragostea moare,
Am tăcut pentru un timp
Apoi ți-am răspuns !
Poate că dragostea așteaptă mereu un nou început,
Dragostea este captivă într-un surâs,
Într-o speranță într-un sărut,
Chiar dacă acesta uită să vină...
Dragostea suntem noi,
Tu căzând înspre mine...
Eu căzând înspre tine!
Dragostea este o ființă născută de noi doi,
Sau doar de mine!
(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Tendențios
Intre mine si tine e vremea,
Cu ploaie de fluturi grăbiți
Ne zburdă vopseauă din aripi
Și noi o răzbatem cuminți.
Ne pensează și vântul șuvițe,
Pufnind din văzduh plictisit,
Ne incearcă și luna răbdarea
Cu refracții prâsnite-n dichis.
Ne perturbă o gloată distanța
Cand noi mai aproape râvnim,
Te incearcă pe tine cu marea
Mă găsește cu tine-n nisip...
Din clepsidra eternă iubirea
Se scurge in suflet râzând,
Se presară-n suspine amare,
Și se-ntoarce când golul e plin...
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
Fără tine, zilele dor...
Totul e trist fără tine...și zilele dor
Se aprind, se sting pe rând, fără glas, în al timpului zbor
Te caut prin vise...gândul abia te mai găsește
Ești doar o umbră, ce abia mai sclipește
Pe străzile reci mă pierd obosită
Purtând amintirea ce nu mă invită
La un toast de final... să mă rup de trecut
...dar cum sa renunț la ce... final n-a avut?...
Lipsa ta mă săgeată în piept
Îmi șoptesc că ce trăiesc nu e drept
De când nu mai ești și lumea e mută
Iar eu doar o păpușă ce zâmbetul imită..
Simt cum mă pierd de dor in poezie
Speranțele vor sa le dedic un vers
Să prindă viață, a ta umbră,
Să prindă glas, culoare...sens.
Iubita mea
Iubită, frumoasă
Tare drăgăstoasă
Tu ești femeia
Ce ai cheia sufletului meu.
Îți ador privirea
Și vad fericirea
Și toată iubirea
In ochii tai.
Sufletul tău bun
Îmi este acum
O mare de soare
In lumea cea mare.
Ador sa te privesc
Sa
simt că trăiesc.
Scriu...
Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare
Scriu pentru gânduri ramase nerostite,
Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape
De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.
Scriu ca sa scap de limite impuse
Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa
Scriu incercând sa fac ordine în haosul
Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.
Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde
Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie
Povestii noastre unice un alt final
Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...
Scriu .. cât mai pot sa te scriu
Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare
Tânjind mereu la vinu-ti mieriu
Scriu trist..alteori în palme c-un soare.
Другие стихотворения автора
Floare de colț
iubirea ta îmbrățișează tot infinitul
așezat între noi
.
e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația
.
unde infinitezimalele particule de materie cuantică
adunate în jurul inimilor noastre
se amestecă omogen
.
transformându-se într-o singură particulă Higgs
fără sarcină
.
indestructibilă și umedă
.
ca o lacrimă
.
ca un fluviu de lavă care topește stânca
.
trezește urșii din hibernarie
.
reconfigurează toate graficele existenței
.
legile fizicii
.
reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație
.
e ceva inefabil
.
precum albastrul de Voroneț
.
întunericul impenetrabil în care înoată Universul acesta
.
ochii Papei Francisc
.
din care se revarsă un ocean de iubire
.
singurătatea tulburătoare a florii de colț
.
cândva o pasăre a dragostei
împietrită în zbor…
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Floarea vieții
Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele
cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează
și tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele
într-un tipar care mă amețește și mă fascinează
această formă magică se structurează-autonom
ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,
trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom
și revenind de unde a pornit
e greu de-admis de mintea mea păgână, de eretic,
să poți cuprinde viața într-un hexagon,
într-n limbaj pe cât de geometric
pe-atât de simplu și reverberant, ca un diapazon
cu toți purtăm în ADN această floare-a vieții
dar cei mai mulți își văd doar propriu verc*
puțin se miră de venirea magică a dimineții
și mai puțini găsesc o explicație în cerc.
*lucru, lucrare
Din volumul în lucru Geometrii
La liber
Nu am nicio explicaţie pentru penuria asta de viaţă
înainte o găseai şi la taraba din colț
ce vremuri!
( nu trebuia decât s-o băgi între două felii de pâine!)
cumpărai cât te ţineau baierele pungii
e drept, fără nicio garanţie
la jumătate de preţ e indecent să ceri şi acte,
o iei aşa cum este și-o înregistrezi
la Starea Civilă
să apari în statistici,
să fii acolo
Statul ăsta nu operează decât cu statistici,
câţi cumpără, câţi vând, câţi pierd
dacă nu eşti acolo,
nu eşti nicăieri
nu exiști
la bordel nu te-ntreabă nimeni de sănătate
vrei dragoste, cumperi o felie de dragoste,
te aşezi la rând unde se-nfiripă o coadă,
nu-i nicio ruşine
ruşinea se vinde şi ea la liber
nici nu-ţi poţi imagina câte se vând şi câte se cumpără
pe sub mână
niciodată însă n-a fost o asemenea evaziune
la taraba cu inimi
nimeni nu plăteşte tva şi impozite
pe inimi
decupezi anunţul din ziar şi formezi un număr:
alo!!!
Mai aveţi vreo inimă proaspătă?
Da, domnule!
Dar o tibie?
Avem şi tibie,
numai că este de femeie şi se dă la pachet cu un iepure...
Însuflețire
Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Floare de colț
iubirea ta îmbrățișează tot infinitul
așezat între noi
.
e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația
.
unde infinitezimalele particule de materie cuantică
adunate în jurul inimilor noastre
se amestecă omogen
.
transformându-se într-o singură particulă Higgs
fără sarcină
.
indestructibilă și umedă
.
ca o lacrimă
.
ca un fluviu de lavă care topește stânca
.
trezește urșii din hibernarie
.
reconfigurează toate graficele existenței
.
legile fizicii
.
reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație
.
e ceva inefabil
.
precum albastrul de Voroneț
.
întunericul impenetrabil în care înoată Universul acesta
.
ochii Papei Francisc
.
din care se revarsă un ocean de iubire
.
singurătatea tulburătoare a florii de colț
.
cândva o pasăre a dragostei
împietrită în zbor…
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Floarea vieții
Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele
cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează
și tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele
într-un tipar care mă amețește și mă fascinează
această formă magică se structurează-autonom
ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,
trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom
și revenind de unde a pornit
e greu de-admis de mintea mea păgână, de eretic,
să poți cuprinde viața într-un hexagon,
într-n limbaj pe cât de geometric
pe-atât de simplu și reverberant, ca un diapazon
cu toți purtăm în ADN această floare-a vieții
dar cei mai mulți își văd doar propriu verc*
puțin se miră de venirea magică a dimineții
și mai puțini găsesc o explicație în cerc.
*lucru, lucrare
Din volumul în lucru Geometrii
La liber
Nu am nicio explicaţie pentru penuria asta de viaţă
înainte o găseai şi la taraba din colț
ce vremuri!
( nu trebuia decât s-o băgi între două felii de pâine!)
cumpărai cât te ţineau baierele pungii
e drept, fără nicio garanţie
la jumătate de preţ e indecent să ceri şi acte,
o iei aşa cum este și-o înregistrezi
la Starea Civilă
să apari în statistici,
să fii acolo
Statul ăsta nu operează decât cu statistici,
câţi cumpără, câţi vând, câţi pierd
dacă nu eşti acolo,
nu eşti nicăieri
nu exiști
la bordel nu te-ntreabă nimeni de sănătate
vrei dragoste, cumperi o felie de dragoste,
te aşezi la rând unde se-nfiripă o coadă,
nu-i nicio ruşine
ruşinea se vinde şi ea la liber
nici nu-ţi poţi imagina câte se vând şi câte se cumpără
pe sub mână
niciodată însă n-a fost o asemenea evaziune
la taraba cu inimi
nimeni nu plăteşte tva şi impozite
pe inimi
decupezi anunţul din ziar şi formezi un număr:
alo!!!
Mai aveţi vreo inimă proaspătă?
Da, domnule!
Dar o tibie?
Avem şi tibie,
numai că este de femeie şi se dă la pachet cu un iepure...
Însuflețire
Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”