Gânduri aievea

Și dincolo de lume 

Eu aș rămâne,

Și dincolo de suflete oarbe 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de zile triste 

Când nu mai simți sensul, 

Și dincolo de obstacole 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de nori 

Unde soarele n-ar da să se arate

În nopți de toamnă înnorate 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și mai presus de ani ce trec 

Și dincolo de zile numărate, 

Când viața pare să nu aibă sens 

Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.

Ce m-aș face eu fără zâmbetul tău

Fără să te știu aproape de mine,

Când nimeni nu a crezut in mine 

Doar tu ai făcut-o.

Aș întoarce paginile cărții noaste înapoi 

Să vezi și tu...

Cât de greu e să trăiești 

Fără tine în preajma mea...

Când nimeni nu a crezut in tine 

Eu am fost aici, 

Când nimeni nu a crezut in noi

Eu am fost aici. 

Și iată-mă tot aici 

Pe aceiași margine de pat

Așteptând soarele să răsară 

Și pe tine odată cu el...

Daca cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă iubirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești iubirea. 

Daca cineva m-ar întreba acum

Ce contează pentru tine? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești liniștea.

Dacă cineva m-ar întreba acum

Ce e mai frumos pe lume? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești frumusețea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

În ce îți vezi fericirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești fericirea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă pentru tine acasă?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești casa sufletului.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce te face mai complet?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU mă completezi perfect.

Însă nimeni nu mă întreabă 

Căci tot ce pentru mine contează

Ai să rămâi mereu doar TU.

Cum ne vorbesc nouă 

Sufletele între ele,

Nici stele nu pot înțelege 

Când toate se strâng în noapte

Și lumina li se zbate.

Cum îți șoptește sufletul meu 

Când mi-e dor de buzele tale

Nici cei mai talentați artiști 

Nu pot recrea în proză.

Când sufletu-mi plânge de al tău dor

Doar al tău mă aude, 

Și mă readuce la viață

Gândi-du-mă la ziua de mâine.

Noi doi, ultimele suflete de pe pământ 

Îmbrățișate parcă de același destin,

Luptând în fiecare zi împreună 

Dar niciodată separat.

Dorul meu de tine 

N-are limite, 

Se luptă zi de zi

Să rupă granițe.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Plină de praf și dor 

Dar plină și de iubire,

Luptă în fiecare zi

Să rămână "vie".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Nopți la rândul 

Îți duce dorul,

Plânge de durere și lipsită de putere 

Inca te așteaptă să-i deschizi ușile.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Se zguduie ca la cutremur 

Când te simte departe,

Te-ar lua acum în brațe 

Cu căldura ei să te "doboare".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

Astăzi, am înțeles cum arată lacrimile de tristețe versus cele de fericire, așa după cum le-au descoperit unii cercetători la microscop: cele de tristețe arată ca niște așchii de sticlă cu margini neregulate, ascuțite și tăioase; cele de fericire arată ca niște flori cu margini catifelate, ca niște frunze moi, ca niște fulgi de zăpadă pe cale să se topească...

Ai crescut mare. Uneori ușor, alteori greu, uneori grăbindu-te, alteori prea lent... Mă uit la tine și în toată această exaltare, văd o fetiță mică, blondă, îmbrăcată toată-n roz, stând în pragul ușii cu o gentuță aruncată pe umăr:

-Unde te duci Alexandra?
-Mă duc, tai, tai!, ziceai tu, făcând cu mânuța un semn de depărtare...

Aveai trei ani pe atunci, acum ai douăzeci. Unde au trecut anii, când au trecut așa de repede? Acum ești mare. Năvalnică. Gata să iei lumea și viața în piept deopotrivă, să miști munții din loc, să construiești, să dovedești.

Pentru mine, pentru noi, nu trebuie să dovedești nimic. Doar să mai stai cu noi o zi, o oră. Să-ţi mai aud râsetele sau tăcerile. Să ne certăm, să ne contrazicem, să bârfim, să povestim. Să fim.

Acum toată casa e-n haos. Cărți, haine, lenjerii, geamantane și planuri... Planuri de viață: facultate, cămin, prieteni și distracție la maxim! Toate-acestea la o mare distanță de casă. Sigur, o să ne revedem de sărbători. Sigur o să ne-auzim zilnic la telefon, o să ne povestești de toate: cum e la cursuri, cum sunt profesorii, cum sunt colegii, cum te descurci, cât este de greu la examene...

Apoi ai plecat... O ultimă privire, un ultim zâmbet forțat, o ultimă îmbrățișare, deși ne-am luat rămas bun de-cu-sară înainte... Un ultim gând, o ultimă recomandare: să aveți grijă la drum, să ne trimiteți măcar un mesaj că ați ajuns cu bine, oricât este de târziu... Noi nu dormim... stăm cu grijă: tu ești puiul nostru...

Acum știu cum arată lacrimile de tristețe versus cele de fericire. Eu nu plâng. Mă țin tare. Dar nu pot să vorbesc, vorbele mi-se-neacă în gât. 

Însă tu ai ochii în lacrimi: copilul nostru a crescut mare și a plecat la facultate... lăsându-ne în urmă mai îmbătrâniți cu o zi, cu ochii umeziți de lacrimi tăioase și catifelate deopotrivă... dorindu-ne să putem da timpul înapoi... măcar cu o zi.

Stiu ca poate is obsedata de tine 

Dar crede ma cand iti spun ca te iubesc 

Stiu nu suntem facuti unul pentru celalat 

Dar de ce nu vrei sa ne dam o sansa 

O sansa la o iubire de neexistând 

Stiu ca si tu ma iubesti 

Imi dai semne si adoua zi spui ca nu vrei sa vorbim

Dar ma cauti si tot vorbim  

De ce spui ca nu putem fi 

Cand noi putem fi 

Si stim amandoi ca nu putem trai unul fara celalat 

Ma ignori dar pe furisi imi zambesti si te uiti la mine 

Si de multe ori imi furi prvirea 

Hotule!

Hotul care miai furat inima

De ce ai luat o daca nu ma vrei dar nici nu ma lasi 

Te iubesc hotul meu care cu greu te lasi    

Prins de iubire 

Dar intr o zi o sa te dai batut si o sa impartim aceiasi inima cu foc 

Iubire cu joc murdar miai dat lumea peste cap 

Ba nu ma vrei ba nu ma lasi 

Greu te lasi sa simtit ceea ce nu vrei sa simti 

Dar o sa cedezi 

Pentru ca stim amandoi ca nu putem unul fara celalalt

    Priveam la dimineți trandafirii,
    Cu cer curat, albastru, fără pată,
    Pe lac o undă tremurată, mată,
    Duios, trecea-mpotriva firii...
    
    Purta cu ea și toate gândurile mele,
    Ecoul șoaptelor pierdute în amurg,
    Căci am simțit secundele cum curg,
    Supus fiind la cazne dulci și grele...
    
    Acum, privesc în gol, însingurat,
    La toate câte-mi trec prin minte,
    De aseară până azi, fără cuvinte,
    Eu am rămas final, înstrăinat...
    
    Și din oglinda tainică a dimineții,
    Se-ntoarce către mine clipa cea dintâi -
    Învăluind amurgul în tăceri de căpătâi,
    În dor de cer și freamăt viu al vieții…

Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte

La rascrucea dintre drumuri zac

Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa

Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa

Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit

Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii

Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting

Nu,nu acest lucru il resping

Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente

Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente

Poate nu o sa apuc sa iti zic

M-ai facut sa simt un sentiment puternic

Avand un loc liber,tu l-ai ocupat

Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat

Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit

In seara aia nici nu m-am odihnit

Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz

Perna mea au ajuns pentru ele un iaz

Acum acel loc e din nou liber

Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider

Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.