EU NU MAI AM DE GÂND

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online EU NU MAI AM DE GÂND

Дата публикации: 8 марта

Добавлено в избранное: 1

Комментарий: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 525

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Другие стихотворения автора

AM SCRIS, AM VRUT, AM PLÂNS...

    Am scris frânturi de cuvinte,
    Precum petice albe de nori,
    Să îți aduc din nou aminte,
    De câmpul verde și de flori...
    
    Am vrut să-ți dăruiesc o floare,
    Dar s-a uscat și a rămas fără petale.
    Apoi, am vrut să îți aprind o stea,
    Dar a pălit, pe cer, și ea...
    
    Am plâns pentru această zi absurdă,
    În ochi, lumina sfântă-mi zburdă,
    Înalt, eu am zburat cu aripi grele,

    Înfrântă stă acum ocna inimii mele...

Еще ...

CUM AŞ PUTEA?

    Cum aş putea s-aşez în stihuri,
    Vorbe goale şi nimicuri,
    Gura lumii rea şi slută -
    În acorduri de lăută? 
    
    De mi-e dat şi îmi convine,
    Pun cuvintele în bine,
    De sunt jos în negru hău -
    Aşez rimele în rău...
    
    Pun cuvintele în rânduri,
    Înţeles ascuns din gânduri,
    Boabe mici de rouă-n soare,
    Gânduri-paseri călătoare...
    
    Cum aş putea să nu le cânt,
    De se pierde vorba-n vânt,
    S-aştern rânduri pe hârtie,
    Un gând bun din sută-n mie...

Еще ...

Mașinuța galbenă

Uite, nu știu cum de mi-am amintit de asta, dar am să-ți spun o poveste din copilăria mea: Într-o bună zi, taică-meu mi-a cumpărat o mașinuță de culoare galbenă, știi din care: era o mașinuță din plastic nu mai mare decât palma mea de copil, cu roțile negre care contrastau atât de plăcut ochiului cu culoarea galbenă a caroseriei, ușile din față se deschideau lăsând loc imaginației mele pentru un pilot care o conducea în tot felul de curse sălbatice, pe pereți, mobilă, covoare, linoleum, mă rog, mai prin toate locurile posibile, ba chiar și prin aer, întrucât mașinuța mea galbenă avea capacitatea extraordinară să zboare când avea portierele din față larg deschise.

Pare-mi-se că taică-meu mi-o cumpărase de un 1 iunie, un cadou rar, așa încât poți să-ți imaginezi cât de mult o prețuiam. Apoi, mai prin toamnă, chiar cu câteva zile înainte de a începe școala, după o vară nebună pline de curse la fel de nebunești petrecute în compania jucăriei mele preferate, am plecat în vizită să-mi cunosc verii din nordul Moldovei, veri care erau de o vârstă cu mine, și pe care nu-i mai văzusem niciodată. Bineînțeles că am luat cu mine și mașinuța galbenă de care nu mă despărțisem prea des în ultimele luni de când o primisem. Ajuns acolo, la bunici, mi-am cunoscut verii, iar ei mi-au admirat mașinuța. Nu mai văzuseră niciodată în viața lor o jucărie atât de frumoasă. De fapt, cred că nu mai văzuseră niciodată în viața lor vreo jucărie adevărată.

Drept prin urmare, mașinuța mea si-a schimbat pilotul și a trecut în mâinile mici, murdare și dornice ale verilor mei care se jucau cu ea, cu schimbul, cât era ziua de lungă. Câte curse îndrăznețe a făcut mașinuța mea galbenă! A zburat prin grajd, pe la cotețul porcului, prin iarba înaltă din grădină (de fapt o pădure verde și deasă), ca mai apoi, când se lăsa seara, să se odihnească în același pat în care dormeam cu toți verii.

Apoi a venit vremea să ne întoarcem acasă, dar ce să vezi, mașinuța mea era de negăsit. Am început să plâng, dar am fost nevoit să plec doar cu promisiunea că îmi voi primi jucăria înapoi, îndată ce va fi găsită, de acolo de unde verii mei o ascunseseră de mine. Au trecut zile, apoi școala a început, apoi au trecut luni, iar eu n-am mai primit niciodată vreun răspuns la întrebarea mea de copil: "mi-a fost găsită mașinuța?" și nici măcar n-a mai fost onorată promisiunea că voi primi o alta înapoi în locul celei rămase pe veci "pierdută".

Apoi am crescut mare, am ajuns un om matur și am conștientizat la un moment dat când îmi amintisem de această întâmplare din copilăria mea, că verii mei n-au avut parte, atunci la momentul acela din viața lor, de prea multe jucării, și m-am gândit, așa ca o consolare, că jucăria mea, odată rămasă în mâinile lor, poate că le-a făcut copilăria mai senină sau poate că mai suportabilă.

Dar uite că mărturisesc acum, că simt o strângere de inimă de fiecare dată când zăresc un bolid de culoare galbenă gonind pe străzi, așa cum goneam eu cu mașinuța mea de culoare galbenă.

#copilarie, #nostalgie, #amintiri, #ShadowMan

Еще ...

TE VOI UITA

    Te voi uita, încet - iubind, cu disperare,
    Strivind în ochi a lunii rază călătoare,
    Rătăcind prin cenușa gândului de ieri,
    Azi vei renaște subtil, în blânde adieri...
    
    Mă vei uita, cu egală și dreaptă măsură,
    Așa cum ai trecut de-a sărutării mele arsură,
    Și de voi rătăci îndărătul pleoapelor tale,
    Am să mă pierd în lacrimi amare și totale...
    
    Și-apoi, eliberați de a noastră făptură,
    Ne-om pierde din nou între iubire și ură,
    Regăsindu-ne printre frunze uscate și jar,
    Printre cuvinte și gesturi făcute-n zadar…
    
    Și de ne-om aminti, într-un final, unul de altul,
    Tot împreună vom face, cu bucurie, "saltul",
    Ne-om căuta și-om găsi iubirea noastră,
    Zburând către înalt, precum o pasăre măiastră...
    
    (Partea a IV-a, Ciclul „Căutări”)

Еще ...

Maria

Maria, învățătoarea din satul bunicilor mei, era un suflet cald, blând, liniștit, luminos...

Maria era genul acela de persoană care radia o pace și o liniște interioară, întrerupând bârfele babelor, atunci când intra la șezătoare... chiar se făcea literalmente lumină în încăpere atunci când intra într-o încăpere. Babele tăceau subit, se auzea numai sfârâitul fusurilor și mâțele torcând după sobă.

Era șezătoare și babele satului s-adunau la dărăcitul lânii și torsul firelor... Și-apoi ce era la gura lor, noi copchii, stăteam ciorchine și ne uitam în gura lor ca la cele sfinte: o fătat vaca lu' Culiță, fata ceea mare a lu' Ion "di pisti prund" se mărită cu cel Vasile cu nasu' mare a lu' Ghiță, cum care Ghiță, a lu' Mocanu ciobanul, cel de la Socodor, Mar'șica lu' Trancă îi bolnavă, lipsește azi di la șezătoare, da' o cercetat-o Coana Moașă, nu-i gravidă, o ajuns-o din urmă pacatili... Și câte și mai câte, de aflam tot satul, bașca cele megieșe, până la capăt de linie oricare ar fi fost aceasta...

Dar să revin la Maria... Cred că pe-atunci avea vreo 25 de ani, nu era măritată și stătea cu mamă-sa, aflată-n vârstă, într-o căsuță durată cochet pe o margine de deal, n-avea tată - murise pe front în război,- și nici frați... Era de o frumusețe gingașă, rară, și se purta întotdeauna simplu, de-o eleganță subtilă care ne făcea pe noi copii s-o iubim din toată inima, fiindcă întotdeauna avea o vorbă bună, caldă, despre și pentru fiecare-n parte, ne lua mai tot timpul apărarea și ne era pavăză în fața asprimilor dinspre toate babele care ne voiau culcați, ca bârfa să continue fără stingher.

Și-mi amintesc cu drag, și cu dor, și cu nostalgie, că în spatele casei, Maria avea niște cireși negri, groși, falnici și plini de rod, care făceau niște cireșe mari, negre și amare, cărnoase și zemoase, de ne pătau gurile, fețele, mânuțele și hăinuțele în mod iremediabil... Și făcea Maria o dulceață de cireșe-amare, mai bună chiar decât cea a măicuțelor de la Sucevița (am să vă povestesc eu, altădată!) de nu întârzia prea mult în nicio chisea: babele, dar și noi, hăpăiam hulpav la dulcele-amar, cu gândul la carafa de sticlă ce aburea apa răce de fântână...

Și, Doamne!, cum stăteam spânzurați în cei cireși, că doară nu culegeam, cât mâncam și mai mult, cât stricam, dar Maria nu se supăra niciodată pe noi, ci strângea hărnicuță în găletușe, nestematele cele negre, de zece ori cât apucam noi să strângem, căci noi nu eram chiți pe muncă, ci mai ales pe hârjoană, fiind în vacanță!!!

Și mai avea Maria la poalele dealului unde-și găsea căsuța, un mic heleșteu cu apă răce, în care ne răcoream picioruțele obosite de-atâta alergat, o mică lagună străjuită din toate părțile de papură verde ce-și ridica sulițile brav către cer, cu care ocăram broaștele împungându-le de pe mal, ori războindu-ne între noi până ce le stricam, ca mai apoi, luciul apei se ningea de puf gălbui, care plutea și se așeza ușor, așa după cum mi s-așază astăzi amintirile...

Еще ...

AȘ FI VRUT

Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...

Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...

Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...

Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...

Еще ...

Стихи из этой категории

Tot timpul lumii

Asta este doar o rimă scurtă,

O poezie menită să te facă să zâmbești, știi bine…

Eu am tot timpul lumii, fiindcă

Nu am somn… și gândul meu fuge spre tine. 🌙

 

Înainte să adorm, vreau să-ți trimit ceva,

Un gând cald pentru nopțile reci,

Deschide plicul 📩 și vezi ce-am pus,

Și ce vei găsi… o să înțelegi.

 

Ți-am strâns câteva stele,

Le-am ales pe cele ce mai blând strălucesc ✨

Și-ți scriu din ele câteva cuvinte,

Pe toate ți le dăruiesc… 💌

 

Și poate, dacă vii cu un pas mai aproape,

Și-ți așezi inima lângă a mea un pic,

Plicul e gata ✅, deschide-l cu grijă,

Iar ce găsești înăuntru

Era un… 💋

Еще ...

O imagine fără sfârșit..

Te-am așteptat

N-ai venit

În a negurii noapte

Tu singură m-ai lăsat să trăiesc

Facându-mă să mă întreb:" Oare a meritat? "

Atâtea mesaje, apeluri nescrise și netrimise 

S-au răsfrâns asupra mea.

 

O perioadă îndelungată de timp

Inima m-a încercat

Eu nu-i dădeam validare 

O lăsam să creadă în a iluziei minciună

Durerea imensă era de neînțeles

Fără ezitare 

Îmi reamintesc momentele și clipele

Trăite la nesfârșit

Într-o viață monotonă,ce se uită cu timpul. 

Еще ...

Mai Suna-ma

Mai suna-ma si-ntreba-ma ce fac,

ce chipuri îmi mai trec prin amintire,

ce visuri si ce gânduri ma străbat,

si daca imi mai amintesc de tine!

Mai suna-ma sa te aud putin,

vocea ta calda sa-mi mai amintesc,

căci nu se stie daca ne-ntâlnim,

dac-ai tai pasi la mine se opresc!

Mai suna daca numărau-mi mai stii,

si nu l-ai rătăcit prin mii de cifre,

te-astept de mult si vad ca intarzii,

si-i toamna in gradina mea de vise!

Mai suna daca iti mai sunt in gând,

sa stiu ca iti mai amintesti de mine,

caci te astept in vizita curând,

mi-e tare dor de tine.... Fericire...

Еще ...

În lumina lunii

În ploaie cugetez răbdător,
Lângă râul curgător,
Căutând în singurătate
Dulcea mea jumătate.

Foșnetul liniștit al frunzelor,
Aduce taina cuvintelor.
În timp ce al stelelor splendoare,
Purtându-mi sentimente arzătoare.

În lumina lunii,
Priviri profunde,
Doar sărutul să-i dea glas
Vocii sale blânde.

În ploaie să navigăm grațios,
Ținându-ne strâns de mâini,
Privind-o atent pe ea
Și zâmbetul său frumos.

Să alergăm stingheri în căutare,
Bucurându-ne de fiecare sărutare.

De ploaie să ne-adăpostim,
În iubire să plutim,
Iar când noi ne liniștim,
Secrete să ne șoptim.

Sufletele noastre se împletesc,
Un cuplu cu adevărat ceresc!

Dar tot singur hoinăresc
Și în minte mâhnesc.

Plouă și-n singurătate-mi,
Eu și mine însumi,
Stau și pătimesc,
Pe ea s-o întâlnesc.

În plină lună,
Noapte bună!

Еще ...

Voi cânta pentru tine!

Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!

Еще ...

Pleacă septembrie...

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Ploi ce mă duc cu gândul la "noi"

Se schimbă vremea în rece din cald

Eu tot cu gândul la tine-am rămas.

 

Sub cântecul ploii îmi scriu oful

Foșnetul frunzelor îmi alină dorul

Septembrie a trecut pe nesimțite 

Și-a luat cu el și zilele-nsorite...

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Să nu-mi doresc să-l aduc înapoi 

La fel cum și tu ai plecat

Doar că... să te-ntorci, mereu am sperat.

 

Sub cântecul ploii învăț să nu te simt

În orice zi ce o mai am din viață 

Și-n orice clipă-nvăț să nu mă mint

C-ai vrea să vii, să mă cuprinzi în brațe. 

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi,

Memoria cerului se lasă peste noi

Cu stropi de amintire, vis și dorință,

Un cântec ce-"ascunde" o poveste neîmplinită.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍