Cioroi

Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe

Și fă-mi loc să trec spre ultima!

Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...

Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,

Doar amorul peste tot tronează –

Neînțeles de mințile umane...

Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie

Pe unde-apucă: animale – procreare –

Suflete goale, reci și moarte...

Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:

Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;

Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...

Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare

Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –

Să mă iubească-n disperare,

Să-ncerce să dea viață

Vieții mele bulversată?

Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:

Hai, Amore, să fugim de lume,

Să ne spânzurăm de stele-noapte,

Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,

S-adormim în lumi străine – întuneric...

Printr-o sărutare – lumină-n lumi:

Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;

Caldă și molcomitoare – nemuritoare.

Când e frig

în camera noastră

și focul pare

că s-a stins demult,

el e de fapt ascuns

într-un simplu sărut,

într-o simlpă atingere 

fină ca o adiere de vânt,

el doar așteaptă

un dulce cuvânt

să se aprindă

ca și cum ar fi prima oară.

(All rights reserved)

Mi-e greu să zic, că-mi este greu

Dar și mai greu, că-mi e ușor,

Când timpul trece și ani adun

Să-i scad nu pot, nu sunt trișor

Mi-e greu s-afirm că-s înțelept

Având ani buni de carte-n spate,

Cu toate astea greu îmi răspund

Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte

Mi-e tare greu când ești departe

Și-abia aștept să-ți simt suflarea,

Chiar dacă uneori greu recunosc

Când dau de greu îmi ești salvarea

Mi-e greu când te văd supărată

Și lacrima amară ți se prelinge,

Atunci cu greu mi-aleg cuvinte

Dar știu că dragostea învinge 

Tare ușor este când ai aproape

Ființa dragă pe care o iubești,

Și-n tot ce faci prezent e Domnul 

E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!

Culoarea ochilor tăi este un abis etern 

Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.

Nu înțeleg cine ți-a permis 

Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.

De boala și crimă am dat in război,

În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,

Dar tu, înger cu aripi măiestre

Ai alungat oamenii cu pietre

Și ai construit ziduri uriașe 

Unde nu erau nici măcar orașe.

Ești un ghiocel printre nimicuri

Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.

Ești un vin fermecător 

Invidiat si de un răufăcător. 

Ești o ființă strălucitoare

Cu o personalitate atrăgătoare.

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mai vreau o dată

Sa fiu de tine sărutată

Mai vreau de o mie de ori

Sa mă treacă mii de fiori

Mai vreau să ți văd zâmbetul

De la care nu ți mai poți lua gândul

Mai vreau îmbrățișarea ta

Unde mă simt în siguranță în ea

Mai vreau sa mă alinți

In fiecare noapte,in fiecare zi

Mai vreau să mă iubești

Așa cum numai tu știi

Mai vreau să mă seduci 

Din nou pentru că tot la fel as fii

De ar fi sa dau timpul înapoi

Tot cu tine as trai 

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Tu mă mîngîi pe spate,

Eu te mîngîi în șoapte.

Tu cu cuvinte sub noapte,

Eu cu mîinile crăpate.

Tu zîmbești cu durere,

Eu plîng cu plăcere.

Tu mă iubești cu culoare,

Eu te iubesc, tare...

Inima mea nu știe carte,

Si nici parte nu-mparte

Eu o numesc împărate,

Căci te iubește pîn la moarte

Tu mă mîngîi în cap,

Eu te mîngîi cu drag.

Tu mă mîngîi pe mîină,

Eu te mîngîi cu rimă.

Am să te duc în viitor, să vezi cum plînge 

și cum rîde, ai noștri fiică și fecior

Am să-ți desenez, cum frînge o lacrimă de înger

și cum zboară, prezentul către viitor

Am să-ți arăt, cum se bate femeia 

Cu îmbrățișări și cu regrete

Voi face rocada, durerea cu plăcerea

Voi șterge c-un burete, rănile de pe perete

Am să te plimb, pe la mine prin gînd 

Să vezi ce grădină mare de flori am sădit 

Am să te-arunc, ca să te prind

și-apoi să te mănînc, ca pi-un biscuit

Am să arunc, cu stele la picioare

Să-ți lumineze drumul vieții

Am să-ți scriu scrisoare, de la închisoare

Pe roua dimineții

Am să vă dau în judecată!

că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.

cu mamă îndepărtată,

strig la voi cu vocea îndurerată!

cu viața, aproape de tot subjugată

ma-ți lăsat în a voii soartă,

crudă, acră și sărat.

eu îmi ascund durerea mascată,

cu inima frîntă și fața curată.

vă urăsc a suta dată !!!

pentru răpire de tată,

pentru tinerețea asasinată,

pentru durerea împrumutată.

v-aș împușca pe toți de laolaltă!

ce viață urîtă,

O să mă dați în judecată!

Ofensată

De mamă,de tată,

Rănită,

De frate

Si ziuă și noapte.

Cu gînduri neînpăcate

Uitată.

Mai rar,

Telefonată!

Mai des vinovată

De zîmbet trădată

Lăsată să plîngă,săraca ...

De fată!

La suflet bogată

Cu sine-mbracată

Curată

Cu vocea, parcă crăpată

Încearcă

Să scoată

Durerea ce-o poartă!

Si strigă la poartă

Cu ce-s vinovată,

Că m-am născut fată!?

Deloc iubită,...

Cu vorbe tăioase, hrănită

Mai puțin fericită

Mai mult singură, singurică

Cu urechea ce-așteaptă

S-audă vrio șoaptă

Să se simtă, încurajată

De jos ridicată

Nu cu vorbe, cu faptă

Visată

În alb îmbracată

Ca oricare altă...

Vrea flori și să fie uimită

Pentr-un moment să se simtă

Iubită!

Sărutată

Înainte de-a fi culcată

Îndepărtată

Vrea la toți să împartă

Dragoste, adevărată.

Pare ciudată

Cînd o vezi încîntată

De nimicul ce parcă

A nimic și arată

Ea spune că-i artă

Credulă-n minciună

Lăsată să spună

Nimic să nu spună

Ce viață nebună!!!

Eu te iubesc si te voi iubi mereu,

Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.

Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...

Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget

Astfel eu iubindut-te pe tine,

De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!

Eu pling si alerg din urma ta,

Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.

Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,

Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?

Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...

Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.