Ultima noapte

Am fost plecat o lungă vreme,

De lângă ea, pribeag prin lume,

Crezând c-așa-mi va fi mai bine,

Să evadez, să mă-nțeleg pe mine

Nu știu motivul cel adevărat,

Nici c-am alunecat în vreun păcat,

Tot ce-am simțit în doi am spus,

Și martor ne este Cel de Sus

Eram tot timpul, doar împreună,

Și pasul îl făceam ținuți de mână,

Privirea o aveam mereu senină,

De unde radia, o rază de lumină

Poate că viața a devenit rutină,

Iar dragostea tot mai puțină,

Iubirea noastră și-a luat zborul,

Și dusa-fost de vânt ca norul

Un timp am stat printre străini,

Prietenii adevărați fiind puțini,

Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,

Și la o dragoste cum am visat

.............................

Când singurătatea a devenit povară,

N-am rezistat și m-am întors în țară,

Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,

Convins că doar aici îmi este fericirea

Am căutat-o mult pe-a mea iubită,

Și spun că sa lăsat cu greu găsită,

Am discutat de-a noastră despărțire,

Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire

Să stau departe n-am rezistat,

Și-am înțeles că sunt iertat,

Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,

C-a suferit când a fost părăsită

......................................

Ușor în timp rana s-a vindecat,

Și m-am trezit bărbatul însurat,

Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,

Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

I. Câte lacrimi am vărsat

Câte vorbeam înșirat,

În zadar.. că nu sa meritat

Tu să auzi ce am îndurat..

II. Câte vorbe tulburătoare

Din certuri nestăpânitoare

Câte uși trântite..

Din gesturi neîmplinite

III. Câte certuri în zadar

Aruncate într-un șanț,

Plin de ploaie amară

Cu lacrimile mele de aseară..

IV. Câte vorbe tăioase,

Din loviri apoase

Cu multă îndurare am suportat

Faptele ce s-au remarcat.

V. Câte lacrimi! Câte ploi!

Cât orgoliu între noi..

Câte vorbe aruncate-n aer 

Rostite știind că doare!

VI. Am rezistat cât sa putut ,

Dar tu nu ai mai vrut 

Am rezistat cât a durut ,

Dar deja.. paharul s-a umplut.

VII. Răbdarea mea s-a dus 

De mult, în jos, pe vale..

Pe valea regretului supus,

De a te lua sub îngrijorare 

VIII. Oare.. chiar sa meritat ?

Să te îngrijesc fără încetare

Fiindcă.. nu mi-ai arătat

Că într-adevăr ne-am împerecheat

IX. A fost doar un capitol

Care abia gândeam

Nu mă așteptam la asta ..

Că se va întâmpla

X. Câte vorbe, m-au tăiat

Mai tare m-au încăierat

A durut mai tare ca un cuțit

Vârât în inima surprins ..

XI. Câte șanse mai avem?

Să fii din nou al meu 

Să petrecem zilele împreună

Cu plimbări sub clar de lună..

XII. Câte stele sunt pe cer 

Nici în ochii tăi n-am văzut

Că tu ești doar o stea

O stea de pe pământ

XIII. Poate sincer e ciudat 

Privindu te acum pe tine

În dilemă iară sunt 

Că sunt mereu cu gândul la tine 

XIV. Cât timp o să mai stai ?

În mintea și sufletul meu 

Deja.. oricum te-ai mutat 

Și fizic, și psihic de tot 

XV. Cât timp mai am ?

Să uit cu totul de tine 

Pentru a putea visa

Pe toți înafară de tine..

XVI. Cât timp o să-mi ia?

Să uit de tine ca persoană

Pentru că altfel.. nu aș putea 

Fiindcă îmi vei o fantomă

XVII. Cât o să umbli așa?

Prin amintirile și gândurile mele..

Ieși odată din mintea mea!

Ca să pot să dorm liniștită 

XVIII. Să nu mai am insomnii

Sau perna udă de lacrimi mii

Măcar ăsta să fie un dar

Dacă durere deja mi-ai dat 

XIX. Cât timp o să ne ia?

Să ne uităm treptat

Mai întâi cu fizicul și prezența

Apoi cu gândul și inima..

XX. Câte lacrimi în zadar!

Câte orgoliu între noi

Câte vorbe.. câte ploi!

Care vor rămâne între noi..

Iubită, frumoasă

Tare drăgăstoasă

Tu ești femeia

Ce ai cheia sufletului meu.

Îți ador privirea

Și vad fericirea

Și toată iubirea

In ochii tai.

Sufletul tău bun

Îmi este acum

O mare de soare

In lumea cea mare.

Ador sa te privesc

Sa

simt că trăiesc.

Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,

E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,

Ce-l ce-a fost cu ani  în urmă 

Demn conducător de turmă.

O spun alții, spun și eu

Un Om a lui Dumnezeu

Astăzi Om ca dânsul nu-i

Lasă în suflete loc gol.

Doamne iartă-l ,ia-l la tine 

C-a făcut mult bine în lume.

Să-ți fie somnul ușor 

Domnule director Titus Savin.

M-am întrebat ades ce-i fericirea

Și unde oare aș putea să o găsesc,

Că nimeni nu mi-a dat răspuns

Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.

Dar unde să mă duc în lumea asta

În cele patru zări din geografie,

S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet

Și-apoi din gram să fac...o mie.

Dar poate fericirea fi în grame?

Și s-o găsesc întinsă pe tarabă?

Mă tem că nu se vinde la cântar

 S-o cumpăr și s-o pitesc în tolbă.

Pe drumul meu din întâmplare 

Am întâlnit un om mergând agale,

Care cu multă-nțelepciune-a spus

Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.

Atunci, răspunsul imediat mi-am dat

Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,

Și doar așa,cum moșul înțelept a zis

Iubind, vei nimeri...calea spre fericire!

Ne-am întâlnit în toamna anului nescris 

Un an ce as fi vrut să-l uit 

Căci unica lumina prin beznă ce a răzbătut 

Ai fost doar tu in singuraticul apus 

Prin parcuri,pe alei 

Lumina ta orbea

Miam cumpărat și ochelari de soare 

Prin ei că sa te pot vedea

Nu pot să scriu

Nu-mi vin in minte slove 

Ca frumusețea ta sa o descriu 

Nu îmi ajunge o viață,și nici noua 

In dimineață,noapte aproape 

Stăteam la lacul amorțit 

Privind în ochii tăi căprui

Am înțeles că m-am îndrăgostit 

Trecuseră nu mult 

Și tu ai dispărut 

Am tras un fum uitându-ma la luna 

Înțelegând,de tot că te-am pierdut

Ecou de voci în gînd îmi răsunau 

Dar eu voiam pe a ta sa o ascult 

Mă zbat să-mi amintesc macar un tembru mut

Dar glasul tau divin,treptat am inceput s-al uit 

Aevea-n vis,te intilneam mai des

Mai des tot întâlneam și vinul 

Mai nebunit nespus,precum un roșu trandafir 

Mi-ai arătat cei asta frumusețe 

Apoi cu spini amari tu mai străpuns.

Am incercat sa uit de tot 

Dar nu mi sa primit 

Mereu voi crede eu in viitor 

Unde vom fi noi doi iubiți

Ne-am întâlnit în toamna anului nescris 

Un an ce as fi vrut să-l uit 

Căci unica lumina prin beznă ce a răzbătut 

Ai fost doar tu in singuraticul apus 

Prin parcuri,pe alei 

Lumina ta orbea

Miam cumpărat și ochelari de soare 

Prin ei că sa te pot vedea

Nu pot să scriu

Nu-mi vin in minte slove 

Ca frumusețea ta sa o descriu 

Nu îmi ajunge o viață,și nici noua 

In dimineață,noapte aproape 

Stăteam la lacul amorțit 

Privind în ochii tăi căprui

Am înțeles că m-am îndrăgostit 

Trecuseră nu mult 

Și tu ai dispărut 

Am tras un fum uitându-ma la luna 

Înțelegând,de tot că te-am pierdut

Ecou de voci în gînd îmi răsunau 

Dar eu voiam pe a ta sa o ascult 

Mă zbat să-mi amintesc macar un tembru mut

Dar glasul tau divin,treptat am inceput s-al uit 

Aevea-n vis,te intilneam mai des

Mai des tot întâlneam și vinul 

Mai nebunit nespus,precum un roșu trandafir 

Mi-ai arătat cei asta frumusețe 

Apoi cu spini amari tu mai străpuns.

Am incercat sa uit de tot 

Dar nu mi sa primit 

Mereu voi crede eu in viitor 

Unde vom fi noi doi iubiți

Ne-am întâlnit în toamna anului nescris 

Un an ce as fi vrut să-l uit 

Căci unica lumina prin beznă ce a răzbătut 

Ai fost doar tu in singuraticul apus 

Prin parcuri,pe alei 

Lumina ta orbea

Miam cumpărat și ochelari de soare 

Prin ei că sa te pot vedea

Nu pot să scriu

Nu-mi vin in minte slove 

Ca frumusețea ta sa o descriu 

Nu îmi ajunge o viață,și nici noua 

In dimineață,noapte aproape 

Stăteam la lacul amorțit 

Privind în ochii tăi căprui

Am înțeles că m-am îndrăgostit 

Trecuseră nu mult 

Și tu ai dispărut 

Am tras un fum uitându-ma la luna 

Înțelegând,de tot că te-am pierdut

Ecou de voci în gînd îmi răsunau 

Dar eu voiam pe a ta sa o ascult 

Mă zbat să-mi amintesc macar un tembru mut

Dar glasul tau divin,treptat am inceput s-al uit 

Aevea-n vis,te intilneam mai des

Mai des tot întâlneam și vinul 

Mai nebunit nespus,precum un roșu trandafir 

Mi-ai arătat cei asta frumusețe 

Apoi cu spini amari tu mai străpuns.

Am incercat sa uit de tot 

Dar nu mi sa primit 

Mereu voi crede eu in viitor 

Unde vom fi noi doi iubiți

Ne-am întâlnit în toamna anului nescris 

Un an ce as fi vrut să-l uit 

Căci unica lumina prin beznă ce a răzbătut 

Ai fost doar tu in singuraticul apus 

Prin parcuri,pe alei 

Lumina ta orbea

Miam cumpărat și ochelari de soare 

Prin ei că sa te pot vedea

Nu pot să scriu

Nu-mi vin in minte slove 

Ca frumusețea ta sa o descriu 

Nu îmi ajunge o viață,și nici noua 

In dimineață,noapte aproape 

Stăteam la lacul amorțit 

Privind în ochii tăi căprui

Am înțeles că m-am îndrăgostit 

Trecuseră nu mult 

Și tu ai dispărut 

Am tras un fum uitându-ma la luna 

Înțelegând,de tot că te-am pierdut

Ecou de voci în gînd îmi răsunau 

Dar eu voiam pe a ta sa o ascult 

Mă zbat să-mi amintesc macar un tembru mut

Dar glasul tau divin,treptat am inceput s-al uit 

Aevea-n vis,te intilneam mai des

Mai des tot întâlneam și vinul 

Mai nebunit nespus,precum un roșu trandafir 

Mi-ai arătat cei asta frumusețe 

Apoi cu spini amari tu mai străpuns.

Am incercat sa uit de tot 

Dar nu mi sa primit 

Mereu voi crede eu in viitor 

Unde vom fi noi doi iubiți