Cine ești, de unde vii.
Mă pândește doar nefericirea,
Când mă farmeci cu iubirea
Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,
Și ce mai am de pătimit.
Toată vina o port eu,
Când te petrec în neglijeu;
Simt că nu te vei întoarce,
Nu -mi zâmbi, nu te preface.
Iarăși ploaia mă inundă,
Dorul să mi -l ascundă
Pentru amorul mistuit
Din visul ce l-ai năruit
Ești ca vremea, efemer;
Cine ești, e un mister,
Vii din alte vremuri,
Scuturat, cuprins de friguri...
Nu te întreb, doar tac,
Un ceai fierbinte-ți fac.
Te țin în brațe strâns,
Să nu mă umfli iar de plâns...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Keller Gabriela
Дата публикации: 8 сентября 2024
Просмотры: 557
Стихи из этой категории
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Memorie
Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat
Cu o soartă moartă jumătate…
Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat
Cu brațele mele de triste șoapte.
Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea
Să te revăd eram tare speriat,
Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…
Așa te-am visat, așa te-am purtat!
Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire
Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…
Țînând un chip în astre de o eternă amintire
Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.
Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie
Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat
În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,
Cum eu nicicând… n-am existat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Pentru el
Cu ochii tăi căprui
În viața mea apărui,
Defapt cred că erau aproape negri
Dar niciodată nu i-am simțit acri.
Vocea ta, ah, o frumusețe
Vorbele le scoteai cu delicatețe.
Și inima a început să-mi tresară,
Când te-am auzit vorbind prima oară.
Atitudinea ta așa de matură
Mă făcea să am temperatură.
Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva
Care să mă facă să mă simt așa.
A trecut mult timp decând te-am cunoscut
Și încă țin la tine mult.
Poate că sunt puțin obsedată
Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pahar gol de vin
O rază rătăcită
De Soare-ngălbenită
Luminează divin
Într-un pahar gol de vin...
O lăcrămioara la geam îmi zâmbește
Privirea în gol mi se pierde
O lacrimă dă să-mi cadă lin
Într-un pahar gol de vin...
Se-aude un clinchet cristalin
Ca un plânset sublim
Pentru o poveste sfârsită trist
Într-un pahar gol de vin....
Sunt intr-o continuă dilemă
Deși gândirea mi-i fermă
De gânduri ce se astern lin,
Într-un pahar gol de vin...
Pe masă am lăsat o pată
De la o țigară sfărâmată
Și scrum împrăștiat... fin
Lângă un pahar gol de vin...
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Memorie
Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat
Cu o soartă moartă jumătate…
Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat
Cu brațele mele de triste șoapte.
Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea
Să te revăd eram tare speriat,
Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…
Așa te-am visat, așa te-am purtat!
Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire
Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…
Țînând un chip în astre de o eternă amintire
Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.
Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie
Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat
În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,
Cum eu nicicând… n-am existat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Pentru el
Cu ochii tăi căprui
În viața mea apărui,
Defapt cred că erau aproape negri
Dar niciodată nu i-am simțit acri.
Vocea ta, ah, o frumusețe
Vorbele le scoteai cu delicatețe.
Și inima a început să-mi tresară,
Când te-am auzit vorbind prima oară.
Atitudinea ta așa de matură
Mă făcea să am temperatură.
Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva
Care să mă facă să mă simt așa.
A trecut mult timp decând te-am cunoscut
Și încă țin la tine mult.
Poate că sunt puțin obsedată
Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă de cădere
Știind că aceasta mă înalță tare,
Nerenunțând la dragostea cea mare,
La tine,la visare,
La vraja ta ce nu are cărare,
Știind ce tu acum uitat-ai poate,
Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,
Ori când dorește ca să moară...
Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,
De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?
Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?
(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pahar gol de vin
O rază rătăcită
De Soare-ngălbenită
Luminează divin
Într-un pahar gol de vin...
O lăcrămioara la geam îmi zâmbește
Privirea în gol mi se pierde
O lacrimă dă să-mi cadă lin
Într-un pahar gol de vin...
Se-aude un clinchet cristalin
Ca un plânset sublim
Pentru o poveste sfârsită trist
Într-un pahar gol de vin....
Sunt intr-o continuă dilemă
Deși gândirea mi-i fermă
De gânduri ce se astern lin,
Într-un pahar gol de vin...
Pe masă am lăsat o pată
De la o țigară sfărâmată
Și scrum împrăștiat... fin
Lângă un pahar gol de vin...
Другие стихотворения автора
Poate mâine ..
Poate mâine ți-e sorocu
Ori cum ți-e prezis norocu;
Printre noi nu vei mai fi,
Ispășit ,te vei jertfi
Pe altarul viselor deșarte
Din tărâmul de departe,
Mai dai semnale, nevăzut,
Bântuind pe holuri,mut.
Căznit oful să ți-l spui
Molecular te descompui.
De lași un gând în urma ta,
Ce memoria nu -ți va păta;
Poate-slăvi te vei -nălța
De frământări te va cruța.
Dar dacă vina te apasă
Și te trage dorul de casă,
Ca să te speli de a ta otravă
Din sufletul tău frivol,
Vei privi etern in gol...
Nu ești decât un muritor de rând
În trecerea frugală pe pământ.
Un atom ce trece prin viață
Cu epilog, capitol și prefață...
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Chipul iernii
Înghețat Pământul,
Amorți cuvântul
Pe buzele Cerului,
În geamătul norului.
Lacrimi încremenite
Sclipeau înțepenite
Din privirea degerată
Pe ramura crestată.
Șuierul de crivăț
Stârnise un dezmăț
Pe străzile umbrite
Și de ger zbârcite.
Tremura făptura,
Curmând picătura
Sub plapuma de nea,
Ce sub pași scrâșnea.
Firavă o rază
Pe obraz pictează,
Oglindind în captură
Firescul din natură.
Din apus, înmuguri...
În luminile de -apus
Visele s-au descompus,
Lăsând un gol amar
În inimi de cleștar.
Și din astrele căzute
Pe coastele abrupte
Lacrimi se preling
Pt iluzii ce se sting..
Sub freamăt de petale
Glăsuia -n spirale
O vioară tristă,
Picurând pe o batistă .
Și un gând hoinar
Rătăcea solitar,
Căutăndu -și rostul
Și -n sunet adăpostul..
Cuibărind la rădăcini
Amintirile-n suspini,
Speranța vie licări
Și -un ideal înmuguri...
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Poate mâine ..
Poate mâine ți-e sorocu
Ori cum ți-e prezis norocu;
Printre noi nu vei mai fi,
Ispășit ,te vei jertfi
Pe altarul viselor deșarte
Din tărâmul de departe,
Mai dai semnale, nevăzut,
Bântuind pe holuri,mut.
Căznit oful să ți-l spui
Molecular te descompui.
De lași un gând în urma ta,
Ce memoria nu -ți va păta;
Poate-slăvi te vei -nălța
De frământări te va cruța.
Dar dacă vina te apasă
Și te trage dorul de casă,
Ca să te speli de a ta otravă
Din sufletul tău frivol,
Vei privi etern in gol...
Nu ești decât un muritor de rând
În trecerea frugală pe pământ.
Un atom ce trece prin viață
Cu epilog, capitol și prefață...
Tablou de toamnă
Vara se topise-n zare,
Sorbind razele de soare;
Năluca ei cuprinde valuri
Și mai bântuie pe dealuri.
Frunzele -și luară zborul,
Lăcrimându-si dorul;
Roiau în forfota de vânt,
Strecurandu se -n pământ
Pasărea tăcu-n grădină,
Se pitulă sub streașina,
Tremurând ușor din aripi
De la frigura unor stropi,
Gura Cerului, febrilă
Cerne ploaie fără milă,
Pomii murmură-surdină,
Scârțâind din rădăcină .
Toamna suflă cu brumă,
Iar veșmântul ei de -aramă
Îl presără pe trupul ud,
Zdrentuit, aproape nud..
Norii se târăsc la vale,
Schimɓăndu-și formele,agale;
Pașii calcă prin noroaie,
Se pierd în negură, șiroaie...
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
Chipul iernii
Înghețat Pământul,
Amorți cuvântul
Pe buzele Cerului,
În geamătul norului.
Lacrimi încremenite
Sclipeau înțepenite
Din privirea degerată
Pe ramura crestată.
Șuierul de crivăț
Stârnise un dezmăț
Pe străzile umbrite
Și de ger zbârcite.
Tremura făptura,
Curmând picătura
Sub plapuma de nea,
Ce sub pași scrâșnea.
Firavă o rază
Pe obraz pictează,
Oglindind în captură
Firescul din natură.
Din apus, înmuguri...
În luminile de -apus
Visele s-au descompus,
Lăsând un gol amar
În inimi de cleștar.
Și din astrele căzute
Pe coastele abrupte
Lacrimi se preling
Pt iluzii ce se sting..
Sub freamăt de petale
Glăsuia -n spirale
O vioară tristă,
Picurând pe o batistă .
Și un gând hoinar
Rătăcea solitar,
Căutăndu -și rostul
Și -n sunet adăpostul..
Cuibărind la rădăcini
Amintirile-n suspini,
Speranța vie licări
Și -un ideal înmuguri...
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..