Ce-ai spune

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

 

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

 

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

 

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

 

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Ce-ai spune

Дата публикации: 28 марта

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 415

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

În adânc

Hai să vedem mai îndeaproape

cum pică luna pe spate,

cum ploaia dă înapoi,

cum noi.

Cum ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

 

Cum, în lumea noastră fragilă,

de-o secundă de ploaie lăsată,

hai să vedem mai îndeaproape

cum pică frunza pe spate.

Și totuși, ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

 

Îmi udă cuvinte din vers

și pe cele pe care încă nu ți le-am spus,

vezi altele noi cum cresc

de jos în sus.

În adânc se întâmplă deja ceva

de norii se scutură așa.

 

Tu ești îmbrăcată într-o pelerină de ploaie

și porți o umbrelă drept scut,

nu aveai de unde să știi că acum

te iubesc de fapt cel mai mult.

 

Îți pică umbrela

și umărul îți rămâne dezgolit

în toată agitația.

Eu n-am umbrelă,

dar ți-l acopăr cu obrazul meu cald.

 

Și în adânc

nu se mai întâmplă nimic…

norii își țin respirația.

Еще ...

Mesager

Dragă lună,

Dacă tot stai pe cer degeaba

ca un cerc trist,

Spune-i tu pentru mine

că mi-aș dori să pot să stau supărată,

chiar mi-aș dori,

Dacă nu mi-ar invada gândurile

ca un mic terorist.

 

Lună,

sferă misterioasă acum mesager

stresat,

Spune-i că o să mai fiu supărată puțin,

o să încerc de fapt,

Chiar dacă poate motivul i se puțin absurd,

Pentru mine este important.

 

Și dacă întreabă

când o să-mi treacă,

Spune-i de pe al tău tărâm…

că nu știu,

dar spune-i că îmi lipsește atât de mult,

că i-am lăsat înșirate poezii

pe frunze de salcâm.

 

Lună,

Spune-i că uneori iau cele mai proaste decizii,

Care îmi fac inima grea și mie,

și greu de purtat,

(cred că eu sunt cel mai mare dușman al meu)

Ca atunci când am decis să nu merg să ne vedem

înainte de așa de mult timp în care suntem departe,

Spune-i că sper să nu se fi supărat.

 

Spune-i lună rotundă și bună,

în final…

Să nu se mai uite așa din gândurile mele

la mine,

cu ochii ăia frumoși foc,

Pentru că încerc să rămân supărată încă puțin,

Dar se sfârșește poezia și cred

că nu mai pot să fiu supărată deloc.

Еще ...

Cu luna adormind pe cer

Mi-ai pus în suflet chipul tău,

Mi-ai pus în inimă bătăi,

Mi-ai furat noaptea și în loc

Mi-ai pus scântei din ochii tăi.

 

Și de atunci mi-e tot mai dor,

Ca într-un vis, plecând spre casă,

Cu luna adormind pe cer,

Spunându-mi cât ești de frumoasă.

 

Pășesc pe somn și pe cuvinte,

Prin noaptea lungă ce îmi spune,

Că nu eu, însă tu, din nou,

Te-ai rătăcit la mine-n lume.

 

Și tot mergând, zâmbind spre casă,

Mi-așez nesomnul într-un vers,

Îndrăgostit te-am smuls din gândul meu,

Te-am strâns la piept, ne-am pus pe-o stea,

Și-am adormit… în univers.

Еще ...

Colțul fugar al ochilor mei

E-adevărat, eu am știut dintotdeauna

că războaiele se poartă cu emoții, nu cu arme,

dar n-am bănuit că-n mine va izbucni furtuna

când pașii tăi se vor opri atât de aproape.

 

Știu că m-am ascuns, deși n-aș fi vrut,

sub umbra ciudată a gândurilor mele;

iar când te-am zărit, m-am stins în tăcere,

pierdut în marea de emoții, doar eu și cu ele.

 

Și totuși, din colțul fugar al ochilor mei,

te-am privit ca pe-o minune.

erai acolo… atât de frumoasă

și de neatins, întreaga mea lume.

 

Am așteptat o eternitate să te văd,

și dorul mi s-a scris în fiecare apus;

iar când ai fost aproape, în inima mea

s-au aprins noi galaxii, te-am simțit… nespus.

 

Eu sper să știi că, deși n-am putut să te privesc,

Mai adânc decât lumina însăși, te-am văzut,

Mi-ai lipsit, nici nu știi

cât de mult… cât de mult!

Еще ...

Complot

Iubesc noaptea, de aceea îți scriu mereu târziu,

Nu pentru lună, nici pentru străluciri rătăcite.

O iubesc fiindcă ziua te ține doar pentru ea,

Iar noaptea te fură încet și te aduce la mine.

 

Totuși asta nu este o poezie despre noapte,

Este o poezie despre o persoană care îmi lipsește deplin

Și mă întreb uneori dacă…

Îi lipsesc și eu puțin.

 

Și nu, nici acum nu e despre întuneric,

Este despre un om frumos tare,

Și cred ca de atâta dor ce-i port

Din piept o să-mi crească un soare.

 

Dacă te întrebi… nici acum nu e despre noapte,

De fapt, ca să te aduc aici am complotat cu ea,

Ca atunci când ajungi la acest vers

Să fie prea târziu să mai dai înapoi,

 

ești o stea,

steaua mea.

Еще ...

Versul din urmă

Uneori când nu ești lângă mine să-ți vorbesc

Încep din gânduri să mi te adun,

Dar cum încep să mi te imaginez,

Uit ce vreau să îți spun.

 

Penultimul vers îmi face plăcere, dar versul dintâi

Mă face să caut o soluție măcar provizorie

Să mă asigur că te mai gândești din ceas în ceas

La o minte ca a mea, deziluzorie.

 

Și dacă nu te gândești eu am o soluție,

Și dor de mine să n-ai, tot o să ai măcar o fărâmă,

Ți-am scris poezia asta să te gândești la mine seara,

Mai citește o dată versul din urmă.

 

Ecou de mine răsună la tine-n urechi,

Și pe frunte milioane de pupici

Care ar putea fi ai tăi

Dacă ai fi aici.

 

Dar cum nu ești decât la mine în inimă,

În minte, în suflet, în gânduri,

Cred că o să-i împrăștii cum pot

Printre rânduri.

 

Asta e soluția mea când nu am cum să-ți vorbesc,

Las versurile pe rând să îți spună,

Unu, doi, trei, 100 de te iubesc,

Mai citeste o dată versul din urmă.

 

Și mai citește și ce urmează…

Înainte ca poezia să se termine,

Vreau să-ți spun că…

Ești cea mai frumoasă parte din mine.

 

Și-am încălecat pe-o căpșună,

Mai citește o dată versul din urmă.

Еще ...

Стихи из этой категории

TE VOI UITA

    Te voi uita, încet - iubind, cu disperare,
    Strivind în ochi a lunii rază călătoare,
    Rătăcind prin cenușa gândului de ieri,
    Azi vei renaște subtil, în blânde adieri...
    
    Mă vei uita, cu egală și dreaptă măsură,
    Așa cum ai trecut de-a sărutării mele arsură,
    Și de voi rătăci îndărătul pleoapelor tale,
    Am să mă pierd în lacrimi amare și totale...
    
    Și-apoi, eliberați de a noastră făptură,
    Ne-om pierde din nou între iubire și ură,
    Regăsindu-ne printre frunze uscate și jar,
    Printre cuvinte și gesturi făcute-n zadar…
    
    Și de ne-om aminti, într-un final, unul de altul,
    Tot împreună vom face, cu bucurie, "saltul",
    Ne-om căuta și-om găsi iubirea noastră,
    Zburând către înalt, precum o pasăre măiastră...
    
    (Partea a IV-a, Ciclul „Căutări”)

Еще ...

Aștept...să vii!

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

 

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

Еще ...

Nepăsarea care ofilește

Trandafir parfumat, de ce aștepți?

Petalele au-nceput a ți se ofilii,

Fără apă, fără soare, fără iubirea ta cea mare.

În zadar te străduiești,

Ochii ce-i vrei n-ai să-i captezi.

 

Și te usuci de neîmplinire,

Când ai tăi spini cei ascuțiți

Măcar o clipă și-ar dori să fie simțiți,

Și petalele tale delicate

Cu blândețe să fie mângâiate,

Dar te usucă așteptarea.

 

Privește cum se duce vremea,

Și pe tine te ucide nepăsarea,

Cum a ta frumusețe se isprăvește,

Fiindcă nu te iubește.

 

Ți s-a scurs timpul din clepsidră,

Privind cum trece pe lângă tine

Și nu ai realizat…

Altceva te-a preocupat,

Dar uite că a căzut și ultima petală…

S-a dus…

Еще ...

Te rog cu mine stai!

Ești bucuria vieții mele

și floarea lunii mai,

La tine-mi este fericirea

te rog cu mine stai

 

Te-am întâlnit în zi de toamnă

în grupul de studenți

Dădeam cu toții consultații

L-ai noștri pacienți

 

Privirea mi-a căzut pe tine

iar tu m-ai evitat,

Apoi m-ai prins de mână

când pacientul a lătrat

 

Rapid te-am strâns în brațe

simțind cum tremurai,

Și pentru un minut am fost

nu pământean și-n rai

 

Îmi amintesc cum te-ai scuzat

fiind în brațele mele,

Și cum privind spre animale

mi-ai zis că ai frică de ele

 

Cu fața foarte îmbujorată

te-ai depărtat de mine,

Și am văzut pe chipul tău

că ți-i puțin rușine

 

Atunci am îndrăznit să-ți cer

să vii la o plimbare,

Ai dat afirmativ din cap

în semn de aprobare

 

A doua zi eram doar noi

în parc pe o cărare,

Am stat pe banca de sub tei

și i-am furat o sărutare

 

Povestea noastră de iubire 

aici a început,

Și-n anul cinci de facultate

eu mâna i-am cerut

......................................

Acum după o viață împreună

cu fata mea aleasă,

Sunt fericit și împlinit

că am iubirea-n casă!

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Turiști

Simt că te pierd printre turiști

Și că vei pleca departe

Nu știu cum să te descriu

Dar am simțit că ești aparte

Nu vreau să mă părăsești 

Dacă poți rămâi aproape

Să fii aici când am nevoie 

Să mă opresti de la păcate 

Еще ...

Și tăcerea ta o simt

Am în telefon, cateva poze cu ea,

Nimic regizat — un zâmbet, o cafea,

Un tricou larg, părul ciufulit,

Dar Doamne… cât o iubesc. Atât de liniștit.

 

N-o spun des, că nu-s poet cu normă,

Dar când o văd, lumea prinde formă.

E ceva între noi ce n-are nume,

Mai real decât tot ce zice lumea bună.

 

Nu-mi trebuie filtre, nici povești sclipite

Am serile cu ea și ochii ei obosiți

Când plânge, nu fug. Când tace, o simt.

E fata aia pe care-o ții, nu o minți.

 

Și da, poate n-o înțeleg candse frânge 

Dar stau. Rămân și când inima-mi plânge.

Îmi dau seama-atunci, când lumina dispare,

Că iubirea-i o flacără mută, dar care nu moare

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍