Cât poți fi de frumoasă

Cât poți fi de frumoasă, minunea vieții mele!
Vibrează ființa-n mine ca strunele chitării
Când ne plimbăm de mână, desculți pe țărmul mării,
Ești noaptea mea albastră, ești cerul meu cu stele!

Ce minunat îți vine pe trup rochia albă
Care-n bătaia brizei, pe coapse ți se zbate
Ești raza de lumină ce-n zori la geam îmi bate
Ești tu, unica perlă-n a vieții mele salbă!

Ești unica iubire, ești unica dorință
Ești tot ce am nevoie să-mi aflu fericirea,
Îți jur că niciodată nu-ți voi trăda iubirea
Să plec de lângă tine, va fi cu neputință!

Să respirăm parfumul acestei nopți de vară
Și-a valurilor spumă pe tălpi să ne sărute
Să ascultăm sirene ce-n larg se fac pierdute
Uitați la țărmul mării, noi doi și o chitară

Să devenim o ființă cu sunetul chitării,
Cât te iubesc, cuvinte-s prea mici ca să ți-o spună
De azi, inimii mele, pe veci îi ești stăpână
Să ne cunune luna, aici, la malul mării!


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Daniel Dobrică poezii.online Cât poți fi de frumoasă

Дата публикации: 5 марта 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 727

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Glosa florilor

Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.

De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.

Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

Еще ...

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet

De-ar fi s-aleg de-acuma, în viața următoare
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, să pot ceva să schimb
În sufletele-n care eclipsele de soare
Răpesc în întuneric al fericirii nimb.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet și-aș sta în avangardă,
Când gândurilor negre le-aș declara război,
Și corp la corp m-aș bate cu-a deznădejdii hoardă,
Să mă întorc din luptă cu nimbul înapoi.

Când mediocritatea din spate vă împinge
Să persiflați valoarea, s-o înfierați subtil,
Când nimeni nu mai crede că binele învinge,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, pe-o față de copil.

Atunci, tot ce e artă ar evada-n lumină
Și norii grei ai urii s-ar pierde-n depărtări
E vremea când iubirea balanța o înclină,
Când munți de răutate se prăbușesc în mări.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, dar să mă poarte cine,
Când fratricide pacte se fac și se desfac?
În lumea-n care ura prosperă cel mai bine,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, ca armă de atac.

Еще ...

Iarnă în luna mai

Nu vreau să plec iubito, afară e urgie,
Cu-atâta ură ninge și-i ger cum nu gândești,
Că-n os se face țurțuri, orice celulă vie,
Mai strânge-mă în brațe puțin, să mă-ncălzești.

Te rog, nu face patul, azi nu mai merg la muncă
Și vreau prin așternuturi cu tine să mă pierd,
Decât să-nfrunt troiene ce norii mi le-aruncă,
Mai bine-mi las obrazul pe sân, să ți-l dezmierd.

Azi nu mai vreau să-mi pese și-am să deschid albumul
Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun
Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul,
Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun.

Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă,
Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi,
Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă,
Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi!

Caloriferul arde, Gerar este afară,
Mai adu un pled moale și pune de un ceai,
Să ningă pân' ne-astupă, la noi e primăvară,
Doar viața fără tine e-o iarnă-n luna mai.

Еще ...

Lacrima Fecioarei Sfinte!

Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt,
Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt,
Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi,
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
Pe pământul unde oameni pe alți oameni ii ucid
Salutând boala mintală a unui țar schizoid,
Crima riscă să devină un alt mod de a trăi
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
In aceste timpuri triste, când noi ne-am pierdut de noi,
Cine poate să ne-aducă împreună, înapoi?
Cine să ne mai învețe că-n credință e tăria?
Un răspuns îmi vine-n minte: Lacrima Sfintei Maria.
 
Pentru-a noastră-nfumurare, pentru-a noastră neputință,
Pentru răutatea noastră, pentru lipsa de credință
Când, pe drept, ne-ar fi fost teamă, că-i pornită să ne certe
Sfânta Maică varsă lacrimi, Fiului, ca să ne ierte!
 
Pe pământul unde toate niciodată nu au fost
Mai urâte si mai rele, si mai fără de vreun rost
Decât in aceste timpuri, când speranța însăși moare,
Ne mai poate ține-n viață, lacrima Sfintei Fecioare.
 
Într-un veac în care omul nu mai are nimic sfânt
Lacrima Sfintei Maria cade încă pe pământ
Ca un semn de-ncurajare și de-aducere aminte
Că din toate ne va scoate, lacrima Fecioarei Sfinte!
Еще ...

Veniți de luați lumină

Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!

Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.

La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.

- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:

Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!

Еще ...

Zi de martie

Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.

Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!

Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!

Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.

Еще ...

Стихи из этой категории

Căzând în tine

Te-am văzut în umbra unei camere pline,

ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.

Vocea ta era cea mai tăcută furtună,

mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,

până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.

 

Și acum sunt prinsă,

ca un val ce se sparge prea devreme.

Fiecare parte din mine tânjește după tine,

dar tu rămâi nemișcat,

ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.

 

Oh, cad în tine,

ca un cântec fără sfârșit,

ca un râu ce se îndoaie

să întâlnească oceanul din ochii tăi.

Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,

dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.

 

Am trasat în vis liniile mâinilor tale,

degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.

Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,

și ard,

ard în golul unde obișnuiai să fii.

 

Oh, cad în tine,

ca cerul ce cade în noapte,

ca o flacără ce aleargă după întuneric,

deși știu că nu-i bine.

Fiecare pas mă duce mai aproape,

dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.

 

Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,

când lumea se rotește în numele tău?

Cum să găsesc drumul înapoi,

când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?

 

Oh, cad în tine,

și nu știu cum să renunț.

Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,

și mă trage, mă trage,

mă trage în jos.

 

 

Еще ...

Al vieții sens

 

Fin ca si nisipul printre degete

Ai dispărut în clepsidra timpului 

Îmi cânt piesa la pianul fără clapete 

Un ultim adio piere în bătaia ritmului.

            

Rămâi în muzeul meu de artă

Cel mai controversat și neînțeles

Unde stoicii de marmură și de piatră 

Îmi conduc viața către un singur sens.

 

Iubirea mea s-o daruiesc naturii

Tablou al zeilor ce prevestesc lumea

Căci doar ei și cei aliați cu purii

Dăinuiesc etern în inimile cuiva.

Еще ...

La început a fost iubirea

 La început am privit răsăritul, Cu ochi plini de bucurie. Apoi a venit asfințitul, Care nu mi-a plăcut nici mie, nici ție. La început a fost iubirea Cu parfum de liliac, Apoi a venit despărțirea Care nu mi -a fost nici mie, nici ție pe plac. La început a fost plăcerea Și eram atât de fericiți. Apoi a venit Durerea Și am rămas singuri şi umiliţi! La început am avut de toate Și ne părea că așa mereu o să fie, Dar viața e frumoasă, Dar și plină de melancolie. Poezie de Vladimir Potlog

Еще ...

Soare și luna

Iubita mea cu chip de regină 

Mana mea atingand-o pe a ta fină

Ochii ce îi simt că mi-ar canta 

Iar inima mi se lipește de a ta

 

Ochii tăi ca soarele ce arde mă face

Părul tău ca luna ce tace

Zâmbetul tau mă distruge 

De rau inima fuge

 

Vocea ta mă chiama 

Simt în inimă teamă

Că nu vei vrea să fii a mea

Creierul spune "FIORI" așa o numea

Еще ...

MĂ DOARE

Mă doare geana ce cuprinde 

Atăta gol și disperare

În negura ce se întinde

Din cei carpați ,până la mare.

 

Mă doare gustul amar de fiere 

Al omeniei care piere

Și-și flutură aripa neagră 

Pe vatra mea și - a cea dragă.

 

Mă doare, dar o spun în gând 

Ca  ca râul în vale spumegând

Ca un torent deslănțuit 

Din mii de suflete pornit.

 

Mă doare faptul că nu știu

Să bat în porți când e pustiu

Și glasul slab cum să ajungă

Intligent în țara junglă.

 

Mă doare și ce dacă doare 

Și ce dacă țara moare?

Și ce dacă floarea-i seacă?

Dragii noștri ,fug și pleacă 

Ducând traiul vinețiu 

Suflet gol și dor pustiu.

 

 

 

 

 

Еще ...

Te-am pictat

Te-am pictat pe o coală de hârtie,

Te-am pictat pe o frunze de stejar.

Te-am pictat pe o lacrimă de iubire

Care a curs odată din ochii tăi frumoşi de chihlimbar.

Te-am pictat pe o gutuie galbenă

Cum este soarele pe cer.

Dulce, amăruie ca şi sărutul

Care deseori ţi -l cer!

Te-am pictat pe o rază de lumină,

Te-am pictat pe o stea.

Căci tu eşti a mea stăpână,

Te-am pictat chiar şi pe inima mea!

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍