Mulțumesc mamă dragă!

Acum zâmbesc și-mi este bine

Că soarele ziua mă încălzește,

Dar frică-mi e că vine iarna

Cu gerul ei ce mă-ngozește.

Păstrez în suflet mare tristețe

Çă verdele se duce-n maroniu,

Iar versul meu este bacovian

Când rând pe foi încerc să scriu.

Copacii plâng că ramu-i dezgolit

Și parcă te îndeamnă să-i jelești,

Pe jos e catifea moale de frunze

Ce te îmbie puțin să te-odihnești.

E frig și toamna este tare târzie

Vara s-a dus, iarna-i pe-aproape,

Și griji îmi fac că anii tot se scurg

Rapid precum e un torent de ape.

Speranță-mi pun în primăvară

Când ochiul îmi va râde iarăși,

Văzând cum totul prinde viață

Iar eu să pedalez cu-ai mei tovarăși!

Mă sui pe-o bicicletă veche

Și pedalez pe drum de țară,

Prin satul unde m-am născut

Și-l vizitez pe timp de seară

Salut în stânga și în dreapta

Pe toți pe care-i întâlnesc,

Se uită tare lung la mine

Și doar aud cum șoșotesc

Desigur ei mirați se-ntreabă

Cine pot fi și cum mă cheamă,

Sunt un străin singur pe drum

Și nimeni nu mă bagă-n seamă

Îi las în urmă să vorbească

Și mă îndrept către izvor,

Să-mi amintesc de copilărie

De care îmi este atât de dor

Mă uit la apa-i cristalină

Ce se ivește de sub deal,

Și care este binecuvântare

Pentru sătucul meu natal

Beau două căni de apă rece

În timp ce valea o privesc,

Cândva era plină cu animale

Acum doar gâște mai zăresc

Nu mă opresc și merg la râu

Unde constat că-i fură piatra,

Iar pe Siretul meu cel mare

Draglina l-a distrus cu ghiara

Renunț să mai privesc dezastrul

Și trist revin la casa părintească,

Am întrebări făra niciun răspuns

Doar spun..e lăcomia omenească!

Am ajuns la anii vieții

Când pot spune am de toate,

Și te rog pe Tine Doamne,

Dă-mi mai multă sănătate

Am și casă și nevastă,

Puțini bani puși deoparte,

Mândru sunt de fiu și noră,

Că au studii și știu carte. 

Sigur,  mai am o dorința 

Să  fiu bunic, s-am nepoți, 

Iar de Domnul se îndura

Poate cresc și-un strănepot .

Încă sunt în câmpul muncii,

Mă îndrept spre pensionare,

Ziua o încep cu Tatăl Nostru,

Și nu uit s-aprind o lumânare.

Simt cum timpul trece iute,

Și îmi ia cu el din viață anii,

Doar câțiva am vrut să cumpăr,

Mi s-a spus...păstrează banii!

Adie-un vànt călduț de vară

E dimineață, trist sorb o cafea,

Sunt singur pentru-ntâia oară

Mă uit la știri, întins pe canapea

Nu știu pe ce canal mă uit

Și nici ziarul ce-l răsfoiesc,

Apăs făra să vreau pe mut

Și-mi piere cheful să citesc

Privirea-mi fuge la o poză

Unde te văd iubirea mea,

Mă întristez, deschid o doză

Și beau lichidul tot din ea

Am lângă mine telefonul

Și vreau pe tine să te sun,

Fac numărul, apăs butonul

Închid, nimic nu pot să spun

Sar în picioare lângă geam

Mă uit prelung în depărtare,

Văd banca unde ne iubeam

Si am simțit întâia sărutare

Mă-ntorc și pun ceva pe mine

Cobor, vreau să mă plimb puțin,

Fac pași pe-alei și mi-e rușine

Că te-am rănit și-ți sunt străin

Pe banca goală, singur mă așez

Scot telefonul, vreau să-i vorbesc,

Curaj îmi fac, la ea telefonez

Număr blocat, răspuns primesc

Abia acum simt c-am pierdut-o

Și nu știu cum să-mi recâștig iubirea,

Am amânat, mâna nu i-am cerut-o

M-a părăsit și mi-a luat și fericirea

.....................................

Departe de iubirea mea nu am rămas

Am căutat-o, iertarea ei am căpatat,

Spre dragoste am mers noi pas cu pas

Și mai apoi la preot...ne-am cununat!

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

E  drept  ,Doamne ,ce-ai  făcut

Când  ai  hărăzit  femeii  ,

Să aducă urmași  în  lume ,

Recunoaște , n-ai  greșit .

I-ai  dat  chipul  de  madonă ,

Și  brațe  mângâetoare ,

I-ai  frumusețea  florii

Și  chipul de primăvară ,

I-ai  dat ochi ca să desmerde

Și sflet de pâine  coaptă :

Tot ce-i mai frumos pe lume

Chipului  mamei  i-ai  dat :

E  suavă  și subțire -

Icoană  de închinat .

In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

De când m-ai adus pe lume 

Mi-ai dăruit tot...

Mi-ai dăruit un cămin

Și o haina pe care sa o port..

Mi-ai dăruit clama ta preferată

Și brățara norocoasă

Mi-ai dăruit un sărut pe frunte

Înainte de orice povață..

Mi-ai dăruit o frumoasă educație

Și-o iubire necondiționată..

Și pentru toate astea, MAMA

Iți doresc cea mai frumoasă viața !

În palmele tale a crescut liniștea mea,

ca o lumină păstrată pentru zile grele.

Tu ai știut mereu

să faci din tăceri adăpost

și din durere… stele.

Când lumea părea prea mare pentru mine,

tu o micșorai

cu un singur „va fi bine”.

Și, fără să ceri nimic,

mi-ai dăruit totul:

Coordonare, iubire, răbdare 

Și-n fiecare pas pe care îl fac,

găsesc urmele tale tăcute,

lecții lăsate în gesturi mărunte,

în griji nerostite, dar știute.

Dacă aș putea strânge într-un vers

tot ce înseamnă „acasă”,

n-ar fi de ajuns.

Pentru că acasă nu e un loc

acasă ești tu.

Floarea vieții se duce

În ea stau până m-oi duce.

Floare mi-a dat o lovire,

De m-a fermecat dintr-o privire.

De mic, doar cu ea stăteam,

Mereu în ea mă dojeneam.

Toată tristețea se duce undeva,

De nu mai auzeam de nimeni altcineva.

Dar a trecut prea repede timpul,

De-a început să se ofilească și restul.

Ușor, ușor, ușor de tot murea —

Tare dor mi-e de floarea mea.