Scoci

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Leksjonen om kuben

Et stykke stein er tatt,

han skjærer med en meisel av blod,

skinner med Homers øye,

den er skrapet med stråler

til kuben kommer perfekt ut.

Etter det kysser de kuben utallige ganger

med munnen din, med andres munn

og spesielt med infantaens munn.

Etter det tas en hammer

og plutselig smuldrer et hjørne av kuben.

Alle, men absolutt alle vil si:

– For en perfekt kube det ville vært

hvis den ikke hadde fått et knekt hjørne!

Dă-ți voie să greșești, pentru că doar greșind vei învăța,

Dă-ți voie să fii autentic, nu încerca să fii copia perfectă a unei persoane pe care o admiri, fii tu însuți pentru că doar așa lumea va ști ce să aprecieze și ce nu,

Dă-ți voie să spui ce nu poți să faci, poate ți se va arăta cum anume trebuie să procedezi,

Dă-ți voie să fii optimist, un optimism adevărat și nu un pansament la ceea ce a trecut,

Dă-ți voie să fii trist, poate ceva nu a fost cum te-ai fi așteptat,

Dă-ți voie să iei pauze, nu sunt dovezi de lene, dar ai nevoie să îți revii după perioade mai complicate care au scăpat de sub control,

Dă-ți voie să te autocunoști mai bine, să ai răgazul să te autoanalizezi, te va ajuta mai mult decât ai crede,

Dă-ți voie să nu corespunzi idealurilor impuse în general de societate,

Dă-ți voie să pui întrebări, cu siguranță vei primi și răspunsuri,

Dă-ți voie să fii sensibil, toți avem sensibilitățile noastre,

Dă-ți voie să te plimbi și să te bucuri de natură,

Dă-ți voie voie să nu accepți tot ce ți se oferă, pe termen lung s-ar putea isca: conflicte, situații din care nu trebuia să faci parte, la fel cum nici ele nu trebuiau să facă parte din realitatea ta,

Dă-ți voie să ai curajul să te ridici, să vrei să înveți din greșeli,

Dă-ți voie să nu te mulțumești cu puțin, să știi exact care îți este locul, unde este, să nu ajungi în postura să ți-l aleagă alții,

Dă-ți voie să fii fermă, hotărâtă, când știi exact ce vrei și de ce vrei,

Dă-ți voie să faci compromisuri când e cazul,

Dă-ți voie să fii în urmă cu ceea ce se petrece la momentul de față, nu suntem la școală să trebuiască să răspundem când nu se cere, fii împăcată cu propriile alegeri și cu propriul ritm de a le implementa,

Dă-ți voie să renunți când e cazul,

Dă-ți voie să continui când ai rămas abia la jumătatea drumului pe care îți doreai să îl parcurgi,

Dă-ți voie să nu invidiezi, să nu respingi persoane care s-au purtat urât cu tine, să ai încredere în oameni, pentru că toate sentimentele negative pe care le te îmbătrânesc, îți iau din vigoarea pe care ai fi avut-o cu altă ocazie,

Dă-ți voie să combini bunătatea cu fermitatea și corectitudinea,

Dă-ți voie să nu fii de acord, mai ales cu profitori, manipulatori,

Dă-ți voie să ai propriile interese, pasiuni, nu cele impuse de alte contexte,

Dă-ți voie să faci lucrurile din dorința de a le face, nu de nevoie,

Dă-ți voie să înțelegi că viața nu este o listă de pe care să bifezi, rând pe rând, una, alta, pentru că timpul venirii acelor evenimente noi nu îl putem ști,

Dă-ți voie să nu le ceri altora lucruri pe care nici tu nu ai avea răbdarea/ perseverenta/ voința de a le face,

Dă-ți voie să ai regrete, când nu ai știut să prețuiesti ce ai avut,

Dă-ți voie să nu devină regretul sentimentul cu care trăiești mai tot timpul, 

Dă-ți voie să fii dezordonat, doar în dezordine vei găsi exact ce îți trebuie,

Dă-ți voie să te plictisești și să întrerupi lucruri deja începute, dacă te simți legată de unele decizii pe care le-ai luat, atunci deja uiți că tu le-ai luat,

Dă-ți voie să nu te preocupe tot timpul același lucru, sunt atâtea alte activități, locuri pe lumea aceasta, că ar fi păcat să ne epuizăm toate opțiunile în favoarea uneia și aceleiași,

Dă-ți voie să diversifici activitățile, pentru că doar așa te vei autodezvolta,

Dă-ți voie să greșești, nu este nicio rușine și doar așa vei descoperi cum ar fi putut merge totul mult mai bine.

(poezie de suflet și pentru suflet, cu rol terapeutic și de automotivare)

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

For mye følsomhet

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

(sau reclamă la sirop de tuse)

Numeri minutele, secundele, nanosecundele, până vine ziua cea mare în care trebuie să pleci la aeroport. Te bucuri extrem de mult, te-ai pregătit pentru acest schimb de experiență, ți-ai luat baterie externă, șlapi (atât simpli, cât și pufoși), încărcător, căști, cărțile lui George Bacovia, că știi că îți plac, haine (pijamale, geci groase, cele mai groase pe care le-ai putut găsi, deși timpul ne va spune cât de groase mai sunt), adidași, ghete, pantofi cu toc (deși nu cred că va fi nevoie), role (nu strică puțină distracție din când în când), ceas de buzunar, ceas rezistent la apă, mâncare (mai mult sandwich-uri cu felii de brânză din acelea pătrățoase de la Hochland, biscuiți sărați), unghieră, pastă de dinți, periuță de dinți, lanternă, lăsăm bricheta și briceagul acasă, că e posibil să ne oprească și să ne ceară tot felul de explicații...ce era să uităm?...A, da... ață dentară, încă mai ai aparat dentar și trebuie să ai mare grijă cum îl întreții. Împachetăm tot frumos și plecăm.

Este ora 4:45 dimineața, ne aflăm în fața aeroportului. N-am mâncat nimic, luăm câte ceva de la automatele pe care le găsim. Suntem supuși tuturor verificărilor posibile și imposibile, mergem și la baie, o mașinuță ne duce până la avion. În avion ne căutăm locul, ne așezăm, ne uităm prin niște reviste de modă și preparate locale, edițiile sunt bilingve, pe o pagină au textul în engleză, pe următoarea în finlandeză.

După un zbor de trei ore și jumătate, ajungem și în Finlanda. A durat ceva mai mult, pentru că mergem în nordul Finlandei. E cam aiurea că am ales să merg singură, pentru că trebuie să mă bazez doar pe ospitalitatea localnicilor. Mergem așadar la cămin, primim o cheie a camerei de la administrator și ce să vedem? Vom mai avea alte 4 colege de cameră... Îmi arată noile colege și unde este bucătăria, de asemenea, îmi explică într-o engleză, cu un puternic accent finlandez, că avem și suport pentru farfurii, doar că nu prea este indicat să mănânc acolo în lunile de toamnă, că vin gândaci, și nu știu ce. Și în alte camere din cămin voi mai găsi aceste viețuitoare doar toamna și primăvara, în rest e ok.

Am ajuns acolo spre sfârșitul lunii noiembrie, deci nicio problemă să fie nevoie de deratizare sau ceva, doar că este extrem de frig.

În zilele care au urmat, am avut grijă să port cea mai groasă geacă din toate cele pe care mi le-am adus, doar că gecile cumpărate din Romania nu prea mă ajută la condițiile meteo din nordului Finlandei. Acestea fiind spuse, cam la o săptămână și jumătate de când am ajuns acolo, a început să mă usture în gât. Nu am dat prea multă importanță, îmi vedeam de ale mele. Mergeam să îmi iau supă de la cantină, aveau de două feluri: de dovlecei și de șuncă. Mi-am luat de șuncă, că mi-am închipuit că ar fi mai gustoasă. Ți-ai găsit... înghițeam tare greu bucățile de șuncă din cauza amigdalelor inflamate de la gerul de -34°C. Și asta nu era tot, îmi alesesem semestrul de iarnă, urmau zile și cu -54°C.

Durerile în gât de agravau și mai mult. Mă uitam prin geamantan, nu găseam nimic pentru durerile de gât, nici măcar dropsuri. M-am lămurit, am început să caut o farmacie prin apropiere, cu Google Hărți și cu Street View. Până să găsesc farmacie, găsesc orice bancă, spălătorie auto, locuri unde se face inspecția tehnică periodică la mașini, am trecut până și pe lângă un hotel, care, de fapt, e format din igluuri făcute din sticlă groasă, săracii turiști care se cazează acolo, nu au pic de intimitate, tot se vede. 

Farmacistele la care ajung recomandă un sirop cu un nume kilometric, în minunata lor limbă, nici nu încape pe etichetă, e despărțit în silabe. Dacă îl recomandă, eu îl iau, doar că am început să am o tuse ca de măgar combinat cu broască care orăcăie. Atrag toate privirile când încep. Merg și la cursuri, ce să facem? Mă apucă în timpul prelegerilor foarte importante, n-am trecut nici jumătate de oră și mă roagă lumea, atât colegii, cât și profesorii, să stau în hol să-mi iau notițele. Așa azi, așa mâine, până mă întreb ce e cu siropul pe care îl iau. Cică fluidifică secrețiile din piept pentru a putea tuși, de aceea abia după a 25-a tuse, pot spune că răsuflu mai bine.

Colegele de cameră nu trebuiau să comenteze de tuse, că și eu le suportam, ba că veneau rând pe rând, una pe la 11 noaptea, alta pe la 1, alta pe la 3 dimineața din nu știu ce pub-uri, crâșme, birturi și discoteci doar de ele știute și trânteau ușa de la intrarea în cameră, nu se uitau că lumea încearcă să doarmă. După se puneau să se uite pe YouTube minim două ore de la venirea fiecăreia, după începeau să sforăie. Înțelege-le că da...au viață activă și nu știu ce. Se prea poate ca fix din cauza lor să fi răcit. Cu ele pierdeam minim trei ore de somn pe noapte, iar cu avionul e mai greu să rezervi plecări, veniri, nu e ca și când am merge cu microbuzul de la Spătărești la Pașcani.

În concluzie, aveți mare grijă ce țară vă alegeți pentru Erasmus, ce perioadă a anului și ce haine vă luați cu voi, nu e o plăcere să nu poți merge la cursuri că ai răcit și trebuie să ai grijă singur de tine, pe cont propriu.

Ne bucurăm extrem de tare,

Că se întoarce mătușa din Spania, de la mare,

Mătușa spune multe, de felul ei, este vorbăreață, glumeață,

Dar asta nu înseamnă că minte de îngheață

Apele, atunci când îți spune că vei avea propriul tău pian la care să te învețe

Să cânți opere ascultate la concerte și recitaluri mărețe,

Te sună, cobori să o ajuți să îți aducă acel pian, de răsună hardughia,

Se zgâlțâie și temelia,

Ea te va învăța să cânți la pian, că ea știe, a avut tutorii ei,

Atât bărbați, cât și femei,

Începem cu lucruri simple, tonalități de octave, gama Re minor,

Deci teoretic, ar trebui să fie ceva ușor,

Cânți tu ce cânți, încerci tu ce încerci,

Mai are puțin și te face terci.

,, Fată, tu n-ai ureche muzicală, 

Asta nu-i o navetă spațială,

Să apeși pe ce vrei,

Când vrei,

Mai încercăm și de această dată,

Vreau că urechea mea să poată,

Percepe armonia sunetelor pe care le cânți,

Deocamdată nu mă încântă ceea ce cânți"

Mai exersează,

Ia și te stresează,

Că de ce oare nu e bine? Ai făcut totul ca la carte,

Dai totul la o parte,

Să observi că o clapă este defectă,

Iar asta se reflectă,

În cum poți folosi pianul, scandalos lucru,

Că un asemenea maestru,

Nu și-a dat seama de ce treburile nu merg,

Spre vreun centru de instrumente muzicale alerg,

Să îmi repere frumusețea,

Ce m-a ajutat să le văd sunetelor naturalețea.

    Plângeam, fugind printre mesteceni, 
    Îmbrăţişând copacii trişti şi reveni, 
    Cu sufletul întors pe dos, pe dinafară, 
    Striveam în colţ de ochi, o lacrimă amară... 
    
    Că nu mai pot să-ndur această ploaie rece, 
    De-mi udă pielea şi prin haine-mi trece: 
    Sleit, zac în noroi, şi-s fără de puteri, 
    Străpuns de frig, eu nu mai simt dureri...  
    
    Cu pumnii strânşi, vârâţi la subţiori, 
    Înaintez cu greu prin mlaştina de nori, 
    Şi tremurând cu buze vineţi şi crăpate 
    Prin întuneric, mă târăsc, fără de umbră-n spate... 
    
    Şi m-am oprit şi-am respirat numai odată, 
    Eliberat de-această zi cumplită şi ciudată, 
    Şi n-am băgat de seamă că e trecut de zece, 
    Şi-am rătăcit prin crângul de mesteceni…

A sosit toamna,

În livezi creșteau copaci cu prune,

Este frig că iarna,

Fructele erau mai bune.

Din copăcei cădeau frunze,

Oamenii lucrau în fiecare zi,

Îți sărut mâna și te pup pe buze .

Iarna pogorâse -n prag,

Cerne prin văzduh zăpadă 

Peste al nostru drag meleag 

Și gerului căzurăm pradă.

Crivățul suflă pe sticlă 

Dalbe flori de gheață,

Aripi se topesc în pâclă,

Pomii scutură mătreață.

Sub streșini țurțuri de cristal 

Sculptați cu măiestrie,

Sclipesc în zare ireal 

Ca o podoabă vie.

Lacul bocnă se făcuse,

Alunecând sub palmă.

Ecoul chinuit de tuse,

Se chirci sub o năframă,

Țesută din stropi de mătase ,

Ce roiesc in dansul magic,

Fulguie tăcut pe case,

Făurind Momentul tainic.

Prin nămeți plutea agale 

Umbra norilor n culori,

Pașii își croiesc o cale,

Simțind în tălpi fiori...

Zbărcesc frunzele uscate

Fața netedă de scoarță 

Pe cărările-nfundate

în puzderie de ceață.

Suflă vântul năucit

peste norul ce fumegă

Din trupul ruginit,

Desprins de pe o creangă

Aripi golașe-n stoluri

Văzduhul împânzirä,

Cuibărindu se de goluri,

În depărtare se topirä.

,ploi mărunte- n tropäit 

Tin isonul pașilor, 

Schițänd câte-un plescäit

Prin crăpătura ușilor. 

Bolta cerne n friguratä

Din năframa cenușie 

Peste ziua spulberatä 

Din a nopții inerție..

M-am așezat din nou sub nuc

Ca să vorbesc cu pomul lăudat,

Să-i amintesc când nucă el era

Și peste care țărână eu am dat

Din înălțimi acum el mă privea

Și-un zâmbet a trimis spre mine,

Am înțeles că sunt doar un pitic

Și-i vine tare greu să se încline

M-am ridicat și-am luat distanță

Să-i văd coroana și toată măreția

Prea mult pe gânduri n-am mai stat

M-am aplecat și mi-am scos pălăria

Nu mai era doar un copac cu nuci

Pe care eu cu ușurință să le strâng,

Acum în curtea casei nucul se-nălța

Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung

Mult, a mai trecut de când noi doi

Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,

Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute

Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!

Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .

Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.

In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .

Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .

“Toamna”~Creație proprie