Cel mai bun serviciu de catering

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vattentålig klocka

Det är en vacker tidig januarimorgon, vi är på en av de mest prestigefyllda tekniska högskolorna i Suceava county, där vår framstående engelska lärare, Cecilia (vi vet inte hennes efternamn) är i badrummet. Närmare bestämt i lärartoalett, i damavdelningen. Det är en tuff start på dagen efter 4-5 larm inställda på telefonen, ett för 12:30, ett annat för 2:40, två till för hennes son och ett till för 4:50 på morgonen. De två första skulle ta antibiotika, efter att han hade någon infektion med Staphylococcus aureus och jag vet inte hur många andra stammar av nosokomiala och grampositiva bakterier som hans son tog med honom från dagis, sista larmet var att komma i tid till kl. station och ta bussen till gymnasiet (för den som inte vet är Cecilia pendlare med 15 års erfarenhet av transporter). Normalt sett hade Cecilia kunnat begära tjänstledigt tills hon började må bättre, återhämta sig, bli piggare, men du känner henne, du vet hur hon är. Hon vill bara ha olympier, hon vill att allt hon gör ska vara meningsfullt, hon gillar ämnet hon undervisar i och inte bara det, hon vill reformera undervisningen i detta ämne, hon tenderar till och med att revolutionera och förbättra undervisningen tills- skulle bringa det till konstens nivå. Han valde att jobba över i det tillstånd han befinner sig i, eftersom han vet att i år kommer Olympiaden att hållas på gymnasiet där han undervisar. I morse hann dock Cecilia inte riktigt ta hand om sig själv, varför hon fick gå på toaletten för första gången. All hennes mascara har spridit sig, från kondensen, som tur är torkar hon bort överskottet med några våtservetter. Med de torra, börjar han blåsa näsan, och stackaren blåser, att lärarna i de intilliggande stugorna också har roligt. Det regnar kommentarer som "Du vet Cecilia, jag har en gräsklippare som jag använder för att klippa djungeln runt huset och den gör exakt samma ljud." Kära lärare, visa empati och sluta skratta åt Cecilias problem, att det inte är ett skämt med mikroberna som cirkulerar, där de hela tiden dyker upp, som svampar efter regnet, jag har intrycket att världens undergång är på väg, men detta är verkligheten, jag är ekologiska obalanser, föroreningar och bakterier dök upp. Och den globala uppvärmningen hjälper dem att trivas... Hur som helst...Cecilia lägger lika mycket passion på att blåsa näsan som hon gör något annat, hon hjälpte mig inte med några böcker jag behövde för 10 000 år? Visst ja, men jag vill säga att hemma hos henne kan man inte ens se färgen på väggarna, gipsen eller om hon har tavlor, att hon har böcker fram till ljuskronan. Och så här ser nästan alla rum i lägenheten ut. Jag förstod ganska snabbt att hon brinner för det hon gör och bra gjort mot henne. Det är svårt att hitta passion i någonting, någonting, jag tycker verkligen att ingenting är vettigt eller kanske måste jag fortsätta leta tills jag hittar det.

Återvänder till vår historia, Cecilia blåser näsan, slänger vävnaden efter att ha fyllt den med sekret och blodproppar, drar vatten. Tyvärr, tillsammans med vävnaden gick i avloppet och den snygga, moderna klockan hon hade fått av en vän på sin födelsedag i september. Det gled av hans handled, för i sin onödiga brådska (han kom dit först i alla fall) tryckte han inte tillräckligt hårt på greppet. För att ge lite sammanhang så har klockan ett värmebeständigt armband, som framgångsrikt står emot vatten, på lådan stod det åtminstone "500 ATM vattenmotstånd". De japanska tillverkarna ljög inte om kvaliteten på produkten Cecilia hade på sig, en Casio G-Shock-klocka, lite för stor för en kvinnohand, svart, rund urtavla som visar timmarna med blå arabiska siffror. Den gör motstånd, den är intakt även i dag, bara att den genom avloppet hade en annan väg och svämmade över i Suceva-vattnet, istället för att följa med den överallt. Cecilia får panik, lägger ut en annons i tidningen, sätter upp affischer över hela stan med bilder på klockan och utlovar en belöning för att hitta den.

En månad efter att sökningen påbörjats får hon besked om att den har hittats och att den kommer att göra anspråk på den. Han kommer till det kontoret, pratar med damen vid disken som ger honom klockan. Cecilia vet inte riktigt hur hon ska reagera, det är hennes klocka och ändå är det som om den är borta. Hur länge har det legat i vattnet där allt spills, det har fått en militärgrön färg, han ska försöka ta bort det hemma, antingen med pincett, eller med en nagelfil, eller med rengöringsmedel, eller med vilka andra rengöringsmedel som helst han kan hitta. Allvarligt talat, det ser inte ens ut som klockan han gillade så mycket först...

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahl's fiction story in real life

Roald Dahl's children's story Matilda also has a grain of truth. Matilda's portrait (with slight deviations from the Matilda mirrored in his writings) exists in everyday life. That person was doing permutations, logarithms, equations of no one knows what degree, calculations to the power of 1000 without using the calculator function of her phone, reading since the age of 4, cultivating her own interests and passions while her older sister was doing her nails and her brother was watching a soccer match against I don't know what Argentinian team, if her father underestimated her, she smeared the lining of the jacket he wore most often with roll-on antiperspirant, she knew how much time was going to pass until she will run out of all the cereals in her bowl, she also knew who would supply her before they ran out, she would always choose milk from the same brand (because it was the only one she liked), she could also tell from the looks of it how much to pour so as not to flood the tablecloth, she knew how not to be laughed at at dances by stepping on her partner's foot, she knew when it was going to rain with much better accuracy than the AccuWeather app, she felt when she was rejected or accepted by those in I swear, she often felt misunderstood, although she understood everyone all the time, she knew what everyone's reasons and fears were, she knew not to let herself be seen as inferior, she knew how to fight for her rights, for justice and truth. For her, it always mattered what was fair. She has always been a calm, down-to-earth person, but equally funny. She was weighing everyone's efforts, no one was left wronged or ignored.

She saw everyone's intentions, what animates each person, what invigorates them, what depresses or tires them. She knew who to trust and who would have let her down in a more complex situation. For the most part, she could almost imagine what to expect from everyone, how they would react, what would make them cooperate or reject the idea of cooperation, how she would talk to each and everyone of them. No one could surprise her with anything, she was familiar with most of the situations that could arise along the way.

She was able to see people's natural beauty, not the artificial one, that they would put on make-up, that they would put on lipstick, that they would create a bouffant volume of their hair, or that they would be at the gym working on all their groups of muscle. No, nothing like that, she appreciated people for what they were, not what they wanted to look like. She didn't need unnecessary cosmetics, naturalness was the most real, that's why it was beautiful. The most special thing about her was the fact that she valued people for who they were, not necessarily what they would offer or prove. All this happened because she saw people from all perspectives, absorbed their glances, read them as if she were reading novels. She was eager to observe the details of each person's personality, to acquire the best traits seen at everyone, just as a bee gathers pollen from flowers to process and turn it into honey.

At the same time, she was modest, she realized what she could do and what she couldn't. She never thought for a moment that she could do it all by herself. She knew what her limits were. She understood that there are situations when she also needs to consult with her acquaintances in order to jump to an opinion and act accordingly.

She had a very fine and careful appreciation of the consequences of her own actions and how they might affect those around her.

The character from Roald Dahl's book could find its modern day equivalent in no other person than Cecilia.

Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina. 

Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!

Gânduri bune!

Cu drag, Gabriela!😊

Se trezise speriată. Nu era nimic adevărat, mulțimea aceea înfiorătoare, care se repezise asupra ei, dispăruse. Fusese un coșmar. Nu putea scăpa de aceste  zvârcoliri nocive ale minții nicicum, visul devenea repetitiv, obsesiv, prefăcându-i noaptea în țăndări și urmărind-o de-a lungul întregii zile. În ultima lună se confruntase aproape zilnic cu asemenea stări de anxietate, care căpătau dimensiuni exagerate în imaginația sa, de la un sentiment de frică față de o primejdie la fel de neverosimilă și exagerată ca și frica aceasta imaginară, la o senzație apăsătoare de nesiguranță, cum ar fi aceea de complot, de conjurație a oamenilor, în general, având drept finalitate distrugerea ei fizică. Deși mai avea două ore până să-și înceapă programul de lucru, se îmbrăcă la repezeală și se precipită pe scări spre a prinde momentul acela matinal de vânzoleală de la supermaketul din colț, unde obișnuia să-și ia micul dejun. Lucrând și ea într-un supermaket știa cu precizie unde erau amplasate camerele de luat vederi și, mai ales, locurile neacoperite de sistemul de supraveghere, care o fereau de ochii atenți ai agenților de pază. Nici acum nu întâmpinase greutăți . Își savură în liniște, chiar cu o anumită degajare, cotidiana doză de energizant Red Bull, pe care o puse înapoi, în frigider, goală, felia de pâine cu șuncă și nelipsita sticla din plastic cu iaurt grecesc. Ieșise printre zecile de elevi de la liceul de peste drum, care veniseră să-și cumpere covrigi calzi, trecând neobservată, fără să-și achite consumația, așa cum făcea de săptămâni bune. O învățase un fost prieten de-al ei, Igor,IT-ist de meserie, care-i „prelucrase” și cartela de metrou, nemaifiind necesar s-o încarce săptămânal sau lunar și care o mai învățase multe alte „tactici” de supraviețuire.

Ajunsese la serviciu cu jumătate de oră mai devreme. Merse în vestiar să se schimbe, dar nu mai apucă. Sefa de schimb o văzuse și venise după ea.

- Am să-ți comunic o veste proastă! o informă aceasta. De azi nu mai lucrezi aici!

Avem înregistrări cu tine când sustrăgeai un milion de lei vechi din Casă și o sticlă de whisky de la un client! Scrie o cerere de demisie, dacă nu vrei să anunțăm Poliția!

Alexia luă coala de hârtie, fără să comenteze nimic. Își scrise demisia, o semnă și i-o întinse șefei.

- Oricum mă gândeam să plec! Pot să văd și eu înregistrările?

Sefa aprobă din cap și o conduse în biroul său. Imaginile nu erau concludente, cum bănuise, fiindcă procedase ca la carte, dar nu mai conta. Trânti un pumn în fața șefei, părăsind în fugă supermarketul prin ieșirea din spate, pustie la ora aceea. De acolo plecă țintă spre metrou, simțind nevoia să bea ceva, să se facă pulbere.

Intră pe peron dezorientată. Sute de oameni așteptă tăcuți să apară garnitura de tren. Printre aceștia o zări pe Valeria, femeia care i-l răpise pe Igor, IT-istul. Vorbea la telefon foarte  aproape de marginea peronului. „Dacă vrei să scapi de cineva, îi spusese cândva Igor, aștepți să apară garnitura de tren în stație și-i dai brânci! Oamenii nu prea sunt atenți în asemenea momente, așa că nu riști nimic. Mai greu e să te păzești de camere, dar există ac și de cojocul lor!”Se apropiase la mai puțin de un metru de ea, îi puse mâinile pe spate și-i făcu vânt. În mod curios, femeia nu numai că nu căzu, dar se ținu bine pe picioare, ca o handbalistă în semicerc, apoi fandă la dreapta și-o rupse speriată la fugă. Socul fusese la fel de mare și pentru Alexia, care nu se așteptase la așa ceva, fiind nevoită, la rându-i, s-o ștergă din loc. Nu se oprise din mers până la supermarketul din apropierea locuinței sale, unde dăduse pe gât două Red Bull-uri.„ Tot răul e înspre bine!”, se gândi ea. Valeria îi va spune cu siguranță lui Igor ce pățise, iar Igor își va da seama cine era în spatele acțiunii și, poate, o va căuta într-o bună zi. Nu era genul lui să stea lângă o femeie mai mult de un an. Important, până la urmă, era că-i trimisese un mesaj!

De la supermarket dădu o raită până acasă, ca să-și schimbe hainele, după care reveni la metrou. Admosfera de acolo nu se schimbase deloc,Valeria nu reclamase întâmplarea la Poliție, mulțumindu-se, pesemne, că scăpase cu viața, iar la știri nu se făcuse nicio referire la incident. Telefonul sună ascuțit, intrând în vibrații, și răspunse.

- Alo, da!

- Salut! auzi vocea inconfundabilă a lui Igor.Uitasem de tine! Convenisem să ne vedem fiecare d-ale noastre! Ce dracu`ți-a venit cu Valeria?

- N-am s-o iert niciodată că s-a băgat între noi!

- Nu-i cam târziu? Si apoi, trebuia să mă întrebi și pe mine!

- Voi bărbații sunteți niște proști!

- Da, cunosc placa! Numai că eu nu mă mai întorc la tine!

-?!

- Pentru binele tău, continuă el, te previn că Valeria a depus plângere la Poliție!

Probabil că acum te căută, așa că ai grijă ce faci! Nu conta pe faptul că ești sărită de pe fix, asta nu te ajută prea mult... dacă repeți schema! Tot la pușcărie ajungi! Hai, pa!

Închise enervată la maxim. „ Dobitocul! scrâșni ea printre dinți. Las că ți-o coc eu și ție!”

În clipa următoare o zări pe fosta ei șefă de la supermarket,„doamna Pusi”, cum îi spunea tot personalul, așteptând sosirea garniturii de metro și având o vânătaie urâtă în jurul ochiului drept, de la pumnul pe care i-l administrase cu câteva ore înainte. Trecu în viteză pe lângă dânsa și o lovi din mers cu șoldul. De data aceasta nu mai ratase. „ Doamna Pusi”, care era și destul de corpolentă se prăbuși între șine cu un țipăt înfundat, pe care nu-l auzi nimeni din cauza gălăgiei și a garniturii de tren, oprite intempestiv.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Alexia ieși din stația de metrou și se urcă într-un taxi până la stația dinainte. Voia să treacă pe acolo și să afle dacă „grăsanca” murise. Observă repede că peronul era plin de polițiști și jandarmi, care legitimau în stânga și în dreapta, ca și când ar fi căutat pe cineva. Își trase un șal albastru peste cap, reușind să se strecoare printre oameni și era pregătită să urce în garnitura care se apropia. La un moment dat simți pe cineva în spatele ei, apoi o mână puternică de bărbat înfiptă în șale, care o împingea inexorabil înaintea trenului. Nu apucase nici măcar să țipe, reușise doar să întoarcă o fracțiune de secundă capul și să recunoască fața batjocoritoare a lui Igor.

- Ai pus-o, fraiero!

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Le meilleur service de restauration

(ironiquement)

C'est vendredi soir, il est tard, on a la flemme de cuisiner. Quoi de plus savoureux qu'une pizza Quattro Stagioni ? On regarde la tablette, on la sélectionne en cliquant sur "Ajouter au panier", on choisit la sauce et une portion de pommes de terre sautées. Cela dit, on appuie sur "Passer la commande", on rentre l'adresse, le numéro de téléphone , nous choisissons le mode de paiement. Nous attendons en bavant, de plus en plus affamés, en regardant les photos des beautés qu'elles exposent. Nous sommes tellement excités à la maison, en revanche, une série d'apprentis chefs viennent au restaurant depuis un certain temps. Ils ne savent pas cuisiner, mais ils sont allés apprendre auprès de chefs ayant des décennies d'expérience. Les erreurs de toutes sortes sont pardonnées parce qu’elles sont au début et parce que ce n’est qu’en commettant des erreurs qu’ils apprendront. Peu importe combien de fois il ferait une erreur, peut-être qu'il brûlerait la poêle, la cuisine, toute la cuisine ou seulement la cuisine et la salle de bain qui communiquent à travers une cloison. Nous recevons donc des appels après appels où le chef s'excuse que le récipient de vin chaud est fissuré, que la pizza est trop cuite, qu'elle n'a pas assez cuit, que le fromage s'étale trop, qu'il n'a pas ajouté de tomates et de champignons. , qu'il n'a pas mis d'œufs de caille (c'est un peu une pizza diététique), qu'ils n'ont pas ajouté de sauce tzatziki au menu, qu'ils ont oublié la dose de Pepsi Twist au citron, que les beignets au glaçage au citron n'étaient pas ça n'a pas très bien fait le chocolat et autres...

Lassé de tant d'explications (je ne voulais même pas d'explication, je voulais juste de la nourriture), j'ai gentiment dit au chef concerné que j'aimerais que la nourriture soit commandée avant midi, je commanderais vers 19 heures. Le chef comprit, prit gentiment les apprentis par l'aile et les renvoya chez eux qu'il avait une commande à préparer.

Ainsi, vers 23h45, un garçon est arrivé à vélo près du pâté de maisons, m'appelle et me demande si je suis à la maison (où pourrais-je être à cette heure tardive ?, au marché ?, au bord de la mer sur la falaise ?, je veux dire sérieusement, où pourrais-je être juste en train d'attendre une pizza, congelée ou brûlée, peu importe ?), je lui ai dit que j'étais à la maison, mais je lui ai demandé d'utiliser l'ascenseur et de monter à l'étage. Il est arrivé, j'ai payé, j'ai pris la pizza avec tout ce que j'avais demandé et j'ai ouvert la boîte.

La pizza était en fait un Happy Meal Quattro Stagioni qui contenait un jouet inclus en plus de ce que j'avais commandé. Il a réalisé un menu pour enfants parce que les élèves avaient utilisé toute la pâte pour apprendre à faire de la pizza et c'était tout ce qui restait.

La pizza était bonne, l'attente en valait la peine après tous les nerfs et les soucis, même s'il s'agissait d'une portion pour enfants.

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Den bästa cateringservicen

(ironiskt)

Det är fredag kväll, det är sent, vi är för lata för att laga mat. Vad annat skulle vara godare än en Quattro Stagioni-pizza? Vi tittar på surfplattan, vi väljer den genom att klicka på "Lägg till i korgen", vi väljer såsen och en portion stekt potatis. Med det sagt trycker vi på "Beställ", vi anger adressen, telefonnumret , väljer vi betalningssätt. Vi väntar dreglande, blir hungrigare och hungrigare och tittar på bilderna på skönheterna de visar upp. Vi är så exalterade hemma, å andra sidan har en rad kocklärningar kommit till restaurangen sedan en tid tillbaka. De vet inte hur man lagar mat, men de gick för att lära sig av kockar med årtionden av erfarenhet. Misstag av alla slag förlåts eftersom de är i början och för att endast genom att göra misstag kommer de att lära sig. Det spelar ingen roll hur många gånger han skulle göra ett misstag, att han kanske skulle bränna pannan, matlagningen, hela köket eller bara köket och badrummet som kommunicerar genom en mellanvägg. Så vi får samtal efter samtal där kocken ber om ursäkt för att behållaren med glögg spruckit, att pizzan är överstekt, att den inte fått bakas tillräckligt, att osten breder ut sig för mycket, att han inte lagt till tomater och svamp. , att han inte satte vaktelägg (det är lite av en dietpizza), att de inte lade till tzatzikisås på menyn, att de glömde dosen Pepsi Twist med citronsmak, att munkarna med citronglasyr var inte gjort så bra choklad och annat...

Uttråkad av så många förklaringar (jag ville inte ens ha en förklaring, jag ville bara ha mat) sa jag trevligt till respektive kock att jag skulle vilja ha maten beställd senast 12 på natten, jag skulle beställa runt 7 på kvällen. Kocken förstod, tog lärlingarna snällt i vingen och skickade hem dem att han hade en beställning att förbereda.

På så sätt, vid 23:45-tiden, kom en pojke på en cykel nära kvarteret, ringer mig och frågar om jag är hemma (var annars kan jag vara den där sena timmen?, på marknaden?, vid havet på klippan?, jag menar allvarligt, var annars kunde jag bara vänta på en pizza, fryst eller bränd, vad som helst?), Jag sa till honom att jag var hemma, men bad honom att använda hissen och gå uppför trappan. Den kom, jag betalade, tog pizzan med allt annat jag bad om och öppnade lådan.

Pizzan var faktiskt en Quattro Stagioni Happy Meal som hade en leksak inkluderad utöver det jag beställde. Han gjorde en barnmeny eftersom eleverna hade förbrukat all deg för att lära sig göra pizza och det var allt som var kvar.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Zu viel Sensibilität

Eine geringe Sensibilität ist auf ihre Art gut. Es ist gut, sensibel zu sein, unserem Bedauern Ausdruck zu verleihen, wenn jemand weniger angenehme Ereignisse erlebt hat, bei ihm zu sein, ihm zuzuhören, ihn zu beruhigen, ihn zu verstehen, seine Leiden zu lindern, mit ihm zu seufzen, mit ihm zu weinen sie einzuwickeln, wenn ihnen kalt ist, sie zu verbinden, wenn die Katze sie gekratzt hat (dass es auch ihre Schuld war, dass sie sie gekratzt hat, weil sie nicht wissen, wie man damit spielt), ihnen einen Eisbeutel anzulegen über einem verstauchten Knöchel aus dem Kühlschrank holen, ihre Tränen abwischen, ihnen Medikamente gegen das Fieber geben, Lippenbalsam, damit sie nicht so rissig werden, desinfizieren ihre blutende Nagelhaut, wenn sie nicht wussten, wie sie die Maniküre machen sollten, die sie haben wollten Nägel, die länger sind, als sie von Natur aus hatten, weil das Mode ist, und jetzt haben sie nur noch Blut daran, lasst uns Moskitonetze anbringen, damit sie sie nicht so sehr beißen, ihr Blut saugen, keine Malaria oder Gelbfieber übertragen, Nehmen wir Insektizide. Wenn sie immer noch darauf bestehen, das Haus zu betreten, holen wir uns auch einen Ventilator, um den Geruch von Insektiziden zu verbreiten. Halten Sie das Fenster offen, damit keine Mücken eindringen und der Geruch von Insektiziden herauskommt. Stellen wir den Boiler so ein, dass er auch heißes und nicht nur kaltes Wasser liefert, denn dann ist noch mehr Sorgfalt erforderlich. Volkswirtschaften berücksichtigen nicht wirklich die individuellen Bedürfnisse der Menschen, sie sind eher ein egoistisches Bedürfnis eines einzelnen Menschen.

Sparen wir auch nicht an immunstärkenden Nahrungsergänzungsmitteln wie Vitamin C, das köstlich zitronig schmeckt und nicht zu viel kostet, es ist erschwinglich, man kann es aus einer einfachen Limonade bekommen, also haben wir keinen Grund, auf den Kauf zu verzichten .

Besorgen wir uns dicke, flauschige Blusen, die nur für den Aufenthalt zu Hause gut sind. Nehmen wir ihre Gesichtspflegemaske, eine Maske, die das frühzeitige Auftreten von Krähenfüßen und Mimikfalten verhindert. Wir sind zu jung, um Falten zu haben!

Im Allgemeinen ist Sensibilität die Schwester von Großzügigkeit und Fürsorge, aber was tun wir, wenn sie außer Kontrolle gerät, neue Höhen erreicht und keine Grenzen kennt? Ist das immer noch eine wohltuende, gesunde und wohlverstandene Empfindung? Nein natürlich nicht. Schon jetzt knarrt etwas in unserem Wesen, und diese Sensibilität ist das Hauptsymptom. Es wäre angebracht, sich Fragen zu stellen: „Warum bin ich so?“, „Übertreibe ich?“, „Was führt dazu, dass ich auf im Wesentlichen triviale Dinge so heftig reagiere?“

Sie werden die Antwort irgendwo in Ihrer Vergangenheit verloren finden. Ist die Sensibilität, von der wir sprechen, das Ergebnis einer traumatischen Lebensepisode? Haben Sie bei einer Prüfung nicht so lange gebraucht, wie Sie erwartet hatten, und haben sich seitdem dazu entschieden, alles aufzugeben, weil Sie denken, dass es keinen Sinn mehr hat? Wurden Ihnen nicht die Chancen geboten, die Sie sich erhofft hatten? Konnten Sie aufgrund der Umstände nicht tun, was Sie sich vorgenommen hatten? Wenn die Antwort auf mindestens die Hälfte davon „Ja“ lautet, dann sprechen wir nicht gerade von Sensibilität, sondern von einer negativen Reaktion auf Dinge, die passiert sind, die uns vorübergehend verletzt haben und eine völlig unverheilte Wunde hinterlassen haben.

Wie könnte eine solche Wunde geheilt werden? Ich kratze immer mehr daran. Sitzen und analysieren: Woher kommt diese Wut, gepaart mit Sensibilität? Du hattest den Mut, auf ein ich weiß nicht welches schwedisches College zu gehen. Und mit 19 braucht man wirklich Mut, die Flucht zu ergreifen, das Elternhaus zu verlassen, aus einer Provinzstadt, eben in ein großes Universitätszentrum. Und was es zu sehen gibt, der Weg zum Erfolg und die interessanten Fähigkeiten, die man im Lebenslauf absolvieren kann, ist nicht nur mit friedlichen Momenten gespickt, sondern sie ist auch jemand, der gerne schreit, schreit und Studenten demütigt, weil sie diese nordische Sprache nicht perfekt aussprechen – Germanisch. dass ich die Zeitformen nicht perfekt kenne, dass ich die Grammatik und Syntax nicht beherrsche ... immer noch perfekt? Ich weiß nicht einmal, was perfekt wäre, wie perfekt wäre, und ich denke nicht, dass subjektive Perfektion eine Rolle spielen sollte. Wenn es objektive Standards gäbe, dann lohnt es sich ja, sie einzuhalten und zu versuchen, sie zu erreichen, denn so kann der Fortschritt wirklich gemessen und beobachtet werden. Wenn es sich hingegen um Ziele handelt, die nur einer will, die anderen aber nicht, macht es keinen Sinn, uns selbst zu vergleichen, denn wir können aus dem, was wir hören, sowieso nichts wertschätzen oder abwägen. Es ist sicher, dass jeder, der Schüler demütigt, weil sie es nicht genau wissen, das Herz eines Försters hat, der am Fließband Bäume fällt, ohne auf das zu achten, was er zurückgelassen hat. Ja, die Bewertungskriterien sind sehr objektiv. Wie können Sie als 58-jährige Frau, die sich ihr ganzes Leben lang nur mit Schwedisch umgeben hat, davon ausgehen, dass eine 19-jährige Schülerin Ihnen in puncto Beherrschung und Können ebenbürtig sein muss? ? Wir sind zum Lernen da. Wenn wir lernbereit geboren wären, würden wir uns nicht für eine Spezialisierung anmelden, und das war’s, was bräuchten wir, wenn wir es bereits wüssten? War es nicht billiger, keine Miete, keine Zugfahrten, keine Wohnheime, keine Bibliotheksmitgliedschaft, kein Essen und viele andere Nebenkosten? Es ist lustig, was passiert, wenn 58-jährige Frauen Sie nach ihren eigenen Werten beurteilen. Es ist so, als würde der Schüler einem 8-jährigen Kind eine Meditation geben. Damals konnte er kaum in seiner eigenen Sprache schreiben, geschweige denn auf Englisch, Französisch ... Wäre es nicht traumatisierend, ihn zu beschimpfen, weil er keine Zeit hatte, den Inhalt perfekt zu beherrschen? Während? dass die Person, die Privatunterricht gibt, im Ausdruck vage wird? Zeit, das heißt, er hätte mit seiner Mutter verhandeln können, sie zu bitten, ihn mit 5 Monaten zur Welt zu bringen, nicht mit 9 Monaten, wie es normal ist, um früher auf die Welt zu kommen, früher zu lernen, einfach weil das der Mensch ist will, wer Unterricht gibt. Es gibt auch die Frage der Erdenzeit. Solange wir auf demselben Planeten leben, haben wir alle gleich viel Zeit, 24 Stunden, nicht mehr.

Diese subjektive Perfektion anderer führt zu Empfindlichkeiten aller Art. Es macht auch keinen Sinn, danach zu streben, es zu berühren. Wir wissen nicht, was die Person will, die mit uns nicht zufrieden ist. Wir wissen nicht, was er denkt, wie er denkt, was er bevorzugt, was er nicht bevorzugt, wie viel, was, wie und in welchem Ausmaß.

Die subjektive Perfektion anderer lähmt, sowohl emotional als auch sachlich. Wenn die Schülerin jedes Mal gedemütigt wird, wenn sie den Mund öffnet, wird sie dann immer noch zuversichtlich sein, dass sie eine Chance hat, eine gute Schwedischsprecherin zu werden? Wird sie in den Tiefen ihrer Seele immer noch die Kraft finden, weiterzumachen, zu üben, zu lesen, sich zu verbessern, bis sie die Geläufigkeit, den Rhythmus und die Musikalität der Sprache erlangt? Nein, das gibt es nicht. Er hatte gute Absichten, die im Laufe der Zeit scheiterten.

Die subjektive Perfektion anderer verlangsamt, verdrängt. Als ob Ihr Lehrer jeden Ton planen würde, wann er ihn sagen soll und wie er ihn sagen soll. Würde Sie diese Lerntechnik nicht einschüchtern? Wo ist die Leidenschaft, der Charme, die unregelmäßigste und vielseitigste Schönheit der Sprache? Wann haben Sie Zeit, sich auf Vokabeln, Grammatik, Syntax und ihre Wünsche zu konzentrieren, wenn der Fokus immer auf Ihrer Sprechweise liegt? Wird es nicht zu einem Hindernis, das Sie nicht überwinden können? Behoben wie bei Multiple-Choice-Tests. Sie sind auf eine Frage gestoßen, auf die Sie nicht die richtige Antwort wissen, obwohl Sie sie bereits gut beantwortet haben. Was machst du? Bleibst du dort hängen und gehst nicht weiter, nur weil du es dort nicht weißt? Es wäre ein großer Verlust, sowohl für den Gutachter als auch (zunächst) für Sie.

Als Reaktion auf die subjektive Perfektion anderer müssen wir unsere eigenen Werte aufbauen, unsere eigene Perfektion, die aus mehreren Gründen objektiv sein muss: um nicht die Sensibilität zu erreichen, die uns daran hindert, das zu tun, was wir wollen und auch nur das zu fühlen Wir entwickeln uns so weit wie möglich weiter, ohne durch andere, andere Aspekte und Umstände eingeschränkt zu werden.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Let rødvin er godt,

Let rødvin er godt,

Høstet i det sene efterår,

Mere om frosten, mere om manden,

Jeg drikker meget mere, og jeg bliver ikke fuld.

Jeg svor, at jeg aldrig ville drikke igen

Men jeg kan ikke holde mig

God vin, god jeg kan lide det,

Jeg ved ikke, hvad de vil gøre ved ham.

Sjælden æblevin

Han klatrer ind i hovedet uden en stige,

Vinesor af grønne bogier

Gør manden usynlig.

Vinen er godt og velsmagende,

Når du drikker det med en smuk mand.

Men hvis du drikker det med en grim mand,

Vinen stopper i halsen.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

De oude dief

Bij een kringloopwinkel,

Genomen, verzameld, gebladerd van elk merk,

Een oude vrouw die haar beste jaren heeft bereikt, want ze was ongeveer 70 jaar oud, kijkt naar de bustiers,

Cecilia's oudere zus, de winkeleigenaar, kijkt de vrouw onbeleefd aan,

Hij ziet haar nog steeds zitten en mokken,

Het is alsof niets hem kan kalmeren,

Ga voorbij de blouserekken,

Hij kiest alleen degene met een kwallenprint,

Stop, stop, stop alles wat hij vindt in het net,

Hij lijkt geen haast te hebben,

Bewegingen zijn langzaam,

Het geeft niet toe onder toeziend oog

Van de winkelmanager,

Wat hoest de ezel, terwijl hij de foto van het bulletin bewondert,

Onze oude dief,

Hij heeft absoluut geen misselijkheid,

Omdat het hartsverlangen eraan toegeeft,

Er was opschudding,

Op een gegeven moment vraagt de winkelmanager haar:

"Je hebt zware tassen, ik vermoed dat je ook in andere winkels bent geweest?", maar de grappige oude dame antwoordt: "Kijk, doe je werk!"

Onmogelijk voor haar om een dergelijke ongevoeligheid te accepteren, ze neemt het stap voor stap, bloesje voor bloesje,

De oude dame ziet er echt verward uit,

Hij vertelt haar vriendelijk dat hij er veel, heel veel cadeau heeft gekregen, dat het onlangs haar naamdag was en dat ze daarom beladen is met die tassen,

En alle zeven broches,

Die uit de winkel zijn gehaald,

Als oude vrouw waren ze al lang vergeten,

'Heeft u een verklaring voor alle producten die u van plaats naar plaats met u meedraagt?'

"Ik weet het niet, ik weet niet eens hoe mijn bed eruit ziet."

"Waarom kwam je dan winkelen?"

‘Of ik iets moois wilde zien?

"Lieg je aardig tegen me?"

"Wat betekent mooi eigenlijk?"

"Laat me met deze pretentie, want ik kan mezelf met rust betrappen"

"Ik ben het vergeten, ja, maar ik heb betaald voor alles wat ik moest meenemen, ik ben niet het type om te stelen"

"Als je zeven broches niet meer weet, neem je nog steeds de hele winkel en weet je niet dat je hem hebt gepakt"

"Hoe is het mogelijk? Twijfel je aan mijn moraal?"

"Wat is moreel aan de wereld die vergeten is moreel te zijn?"

Terwijl ze bij deze vraag blijft, begint de oude vrouw alles uit haar tas, uit haar rok, uit haar mouwen, van achter haar oorbellen, van onder haar hoed te halen, alles wat ze heeft meegenomen en niet heeft betaald.

Oké, we hopen dat je de volgende keer niet steelt,

Dat het een behoorlijk grote morele fout is.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Ja, vi må bare ville,

Ja, hvis det hadde en positiv innflytelse på oss,

Ja, hvis det motiverte oss,

Ja, hvis han kunne forstå oss (de fleste kan ikke),

Ja, hvis hun kunne formidle til oss noe av hennes karakter, skjønnheten i sjelen hennes og hennes lidenskaper,

Ja, hvis jeg fortsatt sukker av glede når jeg ser på bildene hennes,

Ja, hvis hun forlot oss målløse over hvor unike ideene hennes var (en av dem overrasket meg virkelig på alle måter),

Ja, hvis hun visste hvordan hun skulle få oss til å ønske å se hennes synspunkt,

Ja, hvis hun kunne gi oss en milliarddel av gavene sine,

Ja, hvis hun smittet oss med sin latter, sin vennlighet og sine ønsker,

Ja, hvis du tror det har forandret deg til det bedre, at du har blitt rikere (moralsk, etisk, følelsesmessig),

Ja, hvis han ikke ga deg, foretrakk han å stole på deg, han trodde ikke han ville kaste bort tiden sin uten å få noen resultater,

Ja, hvis du heller ikke har forrådt tilliten hans,

Ja, hvis han visste hvordan han kunne innpode oss ambisjoner og øke dem gjennom den perioden vi kjente hverandre,

Ja, hvis vi finner ut at det ikke var mange som henne,

Ja, hvis han virkelig brydde seg om moralske verdier, hvordan kan hvert menneske oppnå en bedre, mildere, mer omsorgsfull og hyggeligere versjon av seg selv,

Ja, hvis jeg alltid hadde den samme spenningen hver gang jeg så henne, gjorde det ikke noe at hun ble sprutet med gjørmete regnvann, at hun hadde øyeblikk da hun var mer nervøs, at hun ble sint, at hun var sliten, at hun hadde influensa, og vi kunne ikke lenger nyte med de samme fantastiske karaktertrekkene,

Ja, hvis tankene som ble rettet til henne bar frukt i våre hjerter,

Ja, hvis hun ikke var en fremmed, var hun noe mer enn det, du følte at du kom nærmere henne, hun var som en venn eller en eldre søster,

Ja, hvis du gikk opp et trinn hver dag, med hennes hjelp,

Ja, hvis han kunne bygge alt med en slik ro og lidenskap at du virkelig ikke kan reagere på å tenke på det,

Ja, hvis du tror du ikke ville ha prøvd forgjeves å imponere henne,

Ja, alderdom betydde virkelig skjønnhet i hennes tilfelle, hun var mye fetere i ungdommen, men hun hadde viljen til å gå ned i vekt, hun hadde tid til å fikse eventuelle feil som plaget henne i seg selv, for å glede oss alle som 50-åring ,

Ja, det hadde virkelig vært verdt å delta i et realityprogram som "Romanians have talent",

Ja, fordi jeg tok opp ordet "talent", fra henne lærte jeg at det ikke er noe slikt, vi mottar ikke noe talent og vi tar ikke med oss til den andre verden, talentet hun viste var et ervervet talent. ferdighet, resultatet av noen vanlige,

Ja, da jeg falt (snublet), visste han hvordan han skulle hjelpe meg opp,

Ja, hvis bare du fortsatt kunne se henne på fortauet, på markedet, på konserter, på rådhuset, på stadion som kjører på de 70 årene hun ville vært i dag,

Ja, jeg vil gjerne se henne en gang til...

Min kjære kvinne (og initialene C. P.) som var mer som en eldre søster for meg (ca. 42 år eldre) i 7 år, da måtte du også reise, enda et stadium kom. Du forble som en gåte i underbevisstheten min, jeg vet ikke engang den dag i dag hvordan du ville ha ønsket at jeg skulle være, hva du ville ha likt mer å ha vist deg, men du ble værende et sted der, på listen over "Kvinner på 10 og på 10 menn", som fra et show med 10 karakterer.

Tilgi min klossethet i alt, men det var ikke med vilje, men jeg fryser, hjertet mitt raser, jeg har hjertebank, jeg svetter noen ganger kald, noen ganger varm, det er som om jeg ikke får nok luft inn lungene mine når jeg beundrer personligheten, innsatsen, alt du viste meg, og jeg, med tanke på min mangel på dyktighet siden den gang, kunne ikke vise deg noe annet enn det du alltid så.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vaalea punaviini on hyvää

Vaalea punaviini on hyvää,

Korjattu myöhään syksyllä,

Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,

Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.

Vannoin, etten juo enää koskaan

Mutta en kestä itseäni

Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,

En tiedä mitä he tekevät hänelle.

Harvinainen omenaviini

Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,

Vihreiden telien vinesor

Tee miehestä näkymätön.

Viini on hyvää ja maukasta,

Kun juot sen komean miehen kanssa.

Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,

Viini pysähtyy kurkkuun.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcut, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, de desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, acuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materiale sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"