Oh, vântule

Oh, vântule, 

De ce bați?

De ce natura o străbați?

De ce nu încetezi,

Lasându-mă să plâng,

Aici, 

Pe al inimii mele mormânt.


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: Ifrim Daria.eduard poezii.online Oh, vântule

Дата публикации: 16 января 2023

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1610

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Visul unei nopți de iarnă

Visul meu e să cântăm

Sub ploaia de zăpadă.

Nu am avut așa dorințe

Aproape niciodată.

 

Vreau să dansăm 

Sub fulgii reci și moi.

Să fim împreună,

Numai noi doi.

 

Visul meu nocturn de iarnă,

Să visez nu mai e o povară.

De când te-am cunoscut,

Parc-am renăscut.

Еще ...

O "ne-iubire"

Iubește-mă în altă viață.

Acum ne-am rănit.

Mă întreb uneori dacă

Noi chiar ne-am iubit.

Еще ...

Стихи из этой категории

Toamna în livadă

A sosit toamna,

În livezi creșteau copaci cu prune,

Este frig că iarna,

Fructele erau mai bune.

 

Din copăcei cădeau frunze,

Oamenii lucrau în fiecare zi,

Îți sărut mâna și te pup pe buze .

Еще ...

Dublu rondelet triolet pentru primăvară

Doar atingând,

Macii scoală păiușele.

Doar atingând,

Roșul vibrează verdele,

Soarele ~ foc prin cerul-ceas

Și cerul sună ca un bas,

Wați atingând.

 

Și pentru timpul ce-a rămas

Florile se deschid la apus

Soarele ~ foc prin cerul-ceas,

Doar pentru timpul ce-a rămas .

Natura e un contrabas.

De sunet, vântul e sedus

Și pentru timpul ce-a rămas

Florile se deschid la apus.

 

Simt iubirea,

Un trandafir însângerat.

Simt iubirea

Ce aduce fericirea

Când verdele-i înviorat

Și movul cer e orchestrat,

Simt iubirea.

 

Umbre tatuate dansând,

Macii scoală păiușele.

Și insectele, rând pe rând~

Umbre tatuate dansând,

Și-n glas de cuc, ecou vibrând,

Roșul vibrează verdele,

Umbre tatuate dansând,

Macii scoală păiușele.

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.

Еще ...

Botez de primăvară

Stropi reci cad din cer,

Pământul însetat bea,

Totul înverzește. 

 

Еще ...

POSADA

Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.

Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.

Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.

Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.

Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.

Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.

Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a  socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.

Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.

Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,

Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.

Еще ...

Două trecuturi diferite


Vântul s-a oprit în prag,
cu hainele ude de ceață.
Îl privesc, tace, dar ochii lui
văd greșit amintirile mele.

Pe masă, ceaiul tace, rece,
iar timpul din pupile se înverzește
în acest anotimp uscat.
Minutele curg ca nisipul,
orele greșesc ziua,
iar soarele mă ridică din nori.

Întunericul îmi aduce la fereastră
zâmbetul pierdut într-o noapte,
când umbra îmi juca feste,
iar cerul mi-a lăsat trecutul în gol.

Ochii negri ai albastrului stelelor
îmi trezesc fiori de vanilie din trandafiri.
Luna mă acoperă cu un strat
de dulceață topită
pe șira spinării mele.

Еще ...

Ploaie

Oh, ce frumoasă e natura...

Ce splendoare chiar si cand plouă,

Chiar și când norii de culoarea jăratecului leviteaza deasupra codrului... 

Când crângul tânăr se-ngălbenește,

Devine o culoare arămie 

De o toamnă târzie.

 

 

O rafală se prelinge pe cerul cețos, 

Și un tunet de culoarea lămâii își face loc printre norii pufoși, 

Iar  

Pe frunze cafenii se aștern lacrimi reci, 

O urmă de oglindă, 

Ce ușor se scurge, 

pe solul fin, catifelat, 

umed si umflat. 

 

Tot codrul plânge verde si cenușiu, 

Iar

Pe scoarța copacilor crăpate si adânci, 

Se preling fire de in

 transparente si senine 

Ce reflectă peisajul :

lichidat si înmuiat. 

Și frunzele ce-acoperă pământul ud si fad, 

Sunt scrutate, biciciuite de ploaia de gloanțe ce cad. 

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍