3  

Drumul spre casă

biată furnică,

umblând întunericul

fără o torţă –

va găsi ea oare drumul

printre atâtea spaime ?

*

noapte mohorâtă,

răsăritu-i departe

slabă nădejde –

nu uita întâmplarea,

pasărea dimineţii !

*

aud o cârtiţă

pe sub pământ e rece

ca un ochi de uliu –

cât nu moare speranţa

strălucesc stele !

*

dorm porumbeii,

puii flămânzi sub aripi

n-au nici o grijă –

somnul e ca o boare

Dumnezeu pretutindeni

*

să-i spui că ziua

i-a trimis înainte

călări zorile –

vai, Doamne, unde ai pus

aseară lampa ?

*

auzi broaştele

orăcăind în gârla

asta de sticlă ?

nici o stea nu-i aevea

într-un ciob de oglindă !

*

dar libelula ?

priveşte-o mai de-aproape

şi zi-i să fugă !

cum i-o fi scris furnicii,

la fel şi libelulii !

*

nu-i drept destinul,

oricât de ne-nsemnată

ea ţine cerul –

nu-ţi zic că universul

s-ar prăbuşi în moartea-i !

*

tocmai de-aceea

să izgonim gîndacii

strigând în noapte !

 

plângând mai bine! Doamne,

prea grea-i acestă cruce !

*

poftim ! şi vântul

se hâlţână prin frunze

în loc să doarmă !

iar ea aşa de mică

precum Sisif se zbate !

*

îi cade sacul

din firava-i spinare

şi-i toată udă -

doar ploaia mai lipseşte

Să umple-ntreg paharul !

*

de s-ar întoarce

cu ochii către lună

să ia lumină !

ce bun-ar fi un cântec

în locul gol să pună !

*

cine să cânte ?

la ora asta nimeni –

stăpân e somnul !

nimic nu-i imposibil

când cineva veghează !

*

auzi ? un greier

a început să cânte

din scripca-i fermecată...

altfel ar fi fost tragic –

pe cer, uite, şi luna !

*

dacă-i departe –

zadarnică speranţa

înmugurită ...

bobocii florii crapă

întotdeauna noaptea !

*

un vreasc de-a latul –

stupidă baricadă

ce-i taie calea ...

e loc destul sub dânsul –

problema-i întâmplarea !

*

dar tot se-ntâmplă...

şi nimeni nu încercă

să dea din aripi !

când sunt prea multe aripi

în faşă moare zborul !

*

să încrucişezi

doar mâinile la piept –

e nepăsare ...

eu zic că-i neputinţă –

altfel am fi departe !

*

vai, Doamne racul

prin iarba răscolită

spre ea se-ndtreaptă!

dar, uite, şi o capră

călcând iarba-n copite !

*

biata furnică !

nici suflet nu mai are

să ducă sacul ...

fără de el acasă

zăvoarele sunt trase !

*

tot mai aproape

se-aud venind ţânţarii –

de n-ar ajunge !

pentru atâta sânge

nu lasă ei măgarul ...

*

coboară frigul -

măcar de-ar sta sub frunze

pe pământul cald !

oriunde-ar sta furnica

numai norocul poate !

*

încătuşate

ni-s mâinile, Isuse,

în faţa vieţii !

suntem şi noi ca zeii –

stăpâni pe curcubeie...

*

nici nu mai mişcă –

încremenită pare

o limbă de ceas !

cum cade câte-o clipă

o alta se ridică ...

*

eternitatea !

la ce e bună oare

fără răsărit ?

nici asfinţit nu are -

şi totuşi se învârte !

*

priveşte-o ! e vie –

oricât de rece vremea

nu-i timpul ei...

zăpezile din iarnă –

albe priviri de ghiocei...

*

din nou încearcă –

să treacă peste vreascuri

nu-i cu putinţă ...

pe unele-i răşină,

pe altele-o lăcustă !

*

dacă se prinde –

lăbuţele-i firave

sunt fără scăpare…

chiar şi aşa lăcusta

deosebiri nu face !

*

uite că pleacă !

dumnezeul furnicii

alături de noi...

roagă-l s-alunge clipa

nepăzită de îngeri !

*

orele astea !

cimitire de hoituri

mereu nesătule –

în groapa amintirii

se furişează gândul...

*

năuci şi norii

prin faţa lunii –

cercuri de apă...

triste felinarele

agăţate de stele !

*

blestemat greier !

hai-hui prin noapte umblând

parcă nu-i pasă ...

vrăjit de propriu-i cântec –

a lui e-ntreg pământul !

*

atâta minte

cât greierul acesta

furnica n-are ?

instinctele-s aiurea –

un cerşetor e gândul..

*

te-apucă mila

văzând-o cum se zbate

în acelaşi loc ...

ocolul dimpotrivă –

deschide noi prăpăstii...

*

o frunză cade –

se-aşază drept, în drum,

ostentativă...

dacă mai cade una –

se crapă-n două cerul...

*

vezi corbul negru

pe creanga de mesteacăn

scrutând în noapte ?

îl bate alte gânduri –

nici pe-o măsea furnica !

*

ah ! liliecii !

simt sângele furnicii

pulsând în vene ...

mai rău nici că se poate –

cum să mai tragi nădejde ?

*

urâte păsări !

le-aş scoate dinţii

fără milă ...

dacă au fost lăsate –

un rost există sigur !

*

încă o frunză

îşi ia la revedere

căzând în moarte...

auzi ciocănitoarea ?

sub coji teroarea-i cruntă...

*

nimeni nu scapă

atunci când cruda soartă

îşi ia obolul...

furnica mai cu seamă –

ce-i este scris în frunte !

*

o broască saltă –

ţopăie prin preajmă

boldindu-şi ochii...

de-abia acum destinul –

alegerea-i cumplită ...

*

ce uşurare !

aproape-i heleşteul

departe gândul...

se umple miezul nopţii

cu ochi adânci de bufniţi...

*

trăsni-le-ar boala !

până şi-aici ajuns-au –

neruşinate...

ca orice sol şi ele –

colaterale pierderi !

*

noroc de şarpe –

se târâie prin frunze

cătând călcâiul...

când soarta e cu tine –

la fel e şi norocul !

*

e de mirare –

furnica nu renunţă

deşi sfârşită !

iar zorii dimineţii

nici gând să se arate...

*

un melc molatic

pe lângă dânsa trece

lăsând o urmă ...

şi viaţa lui firavă-i

la voia întâmplării !

*

o cochilie-i

mai mult decât ai crede –

descurajează ...

natura, mama noastră,

se oglindeşte-n toate !

*

hainul şarpe

se zvârle brusc, muşcând

din carapace...

nu-i fericit nici dânsul –

cum ar putea să fie ?

*

o încleştare

pe viaţă şi pe moarte –

o lume crudă...

când te-ai năsuct furnică –

viaţa ta-i o luptă !

*

gândacii negri

umblând prin întuneric

mă înfioară ...

târcoale dau furnicii –

ştiu ei de ce e-n stare !

*

ar vrea s-o-nhaţe

cu căngile lor hâde –

dar n-au curajul ...

un pas nu dă în lături –

mai multe vieţi nu are !

*

îi sare-n sprijin

călcând pe catalige –

o libelulă ...

priveşte-i ! rup pământul –

furnica-i suverană !

*

ecou de tunet

se sparge ca o nucă

deasupra noastră ...

nu-i mult şi cade ploaia –

de unde, Doamne, barcă ?

*

nenorocirea

nu vine niciodată

cu mâna goală !

suntem la mâna vremii –

iar vremurile-s triste !

*

poate de-aceea

furnica se învârte

ca un titirez !

ea simte dinainte –

efectul nu-l cunoaşte...

*

vezi fluturele ?

s-a pitulat sub frunză –

pleoştite aripi...

şi cinteza în cuibu-i –

ah, biată păpădie !

*

brunul păianjen

îşi strânge plasa veche –

va ţese alta ...

priveşte gărgăriţa ! –

dansează-n pas cu vântul...

*

omizi păroase

de frunze se agaţă

ca nişte bube !

spăşiţi doar canibalii –

în scorburi munţi de oase...

*

o caradaşcă

se poticneşte-n labe –

înspăimântată ...

sute de umbreluţe

sunt frunzele de brustur...

*

ca o scânteie

ce ţâşneşte din amnar –

pe cer un fulger...

atâta şerpuire !

şi-atât de rece soba...

*

o picătură

cutremură pădurea –

apoi un ropot ...

sar stropii din crenguţe

ca nişte libelule !

*

de-un pai subţire

s-a prins furnica –

strângându-l tare ...

dă-i, Doamne, tot norocul ! –

putere nu mai are...

*

mărunte ochiuri –

acuma-s repezi râuri

prăpăstioase...

furnica nu se-neacă –

oriunde-ar fi sfârşitul...

*

mii de gondole

par frunzele purtate

de ape tulburi...

la adăpost e viaţa –

instinctele-s deasupra !

*

fire de iarbă

ţin paiul strâns în matcă –

pe el furnica...

când prinzi cu dinţii vâsla

aproape-i izbăvirea...

 

*

nu lasă paiul –

îll strânge

cu-nverşunare...

tot mai departe-i casa

cu fiecare clipă !

*

din trunchiuri brazii

se frâng fără putere –

cumplit e vântul ...

un tunet de aproape

se sparge-n mii de ţăndări...

*

înc-o rafală –

de parcă spart e cerul

şi se goleşte...

puhoaiele de ploaie –

spre noi negre prăpăstii...

*

se duc la vale

covoarele de frunze –

un val năprasnic...

pământul gol se-adapă –

nespusă fericire ...

*

biata furnică !

s-a agăţat de-o creangă

plutind în salturi...

câmpia verde-n noapte

o baltă neagră pare ...

*

sclipiri de fulger –

pe valuri înspumate

o creangă zboară...

parcă pe-un cal sălbatic

furnica nu se lasă...

*

sfârşiţi şi norii

de-atâta zvârcolire

fac loc la stele...

se ţin de raze stropii

într-un ocean de galben...

*

cât vezi cu ochii –

doar iarba răvăşită

şi albăstrele...

parfum de flori prin ploaie –

şi mai încolo luna...

*

grămezi de vreascuri

se strâng la întâmplare –

oprite-n dâmburi...

unde o fi furnica ? –

vai, Doamne, ia-ne ploaia !

*

e tot pe creangă –

un punct în întuneric

mişcând adesea...

nu-i dragoste mai mare

ca dragostea de viaţă !

*

frumoasa lună

îşi despleteşte părul

ca o fecioară...

feriţi în lături norii –

tot ceru-i ca de ceară...

*

a stat şi ploaia –

mai cerne pe alocuri

ca dintr-o sită ...

de neoprit e vântul –

în jocul său de iele..

*

pământul reavăn

parcă surâde-n noapte –

şi-a luat obolul...

în urmă tot prăpădul –

aşa arată iadul ...

*

uite şi creanga

pe care-a stat furnica ! –

dar unde este ?

departe nu-i, fii sigur –

hai să privim prin iarbă !

*

pe-o moviliţă

furnica-şi spală faţa –

privind mirată...

nu ştie ce-i cu dânsa –

ce lume-o fi aceasta ?

*

sub raza lunii

pământu-i tot ce vede –

fără de capăt...

o linişte divină –

ca o îmbrăţişare...

*

întoarce capul –

pădurea e în spate

precum un monstru ...

cum de-a ajuns acolo ! –

şi cum de s-o întoarce ?

*

ar vrea să plece –

picioarele n-ascultă

parcă-s de piatră...

răbdarea-i sfatul minţii –

de-ar aţipi o clipă !

*

ziua-i aproape –

surprinzător norocul

care-o-nconjoară...

până atunci furnica

mai are multe cumpeni...

*

prin iarba moale

foşnesc anemic melcii

şi şobolanii...

şi-o cârtiţă flămândă

tunele sapă-n aer..

*

scurmând poiana –

un porc mistreţ bezmetic

adună jirul...

aproape-i moviliţa –

furnica aţipită !

*

mărunte gâze

tânjesc deasupra ierbii

în zbor de aripi...

şi-o ciută speriată

cu-n smoc de iarbă-n gură...

*

de-a dreptul doarme –

sub lespedea uscată

abia se vede...

din negura câmpiei

se-apropie un dihor...

*

zvârlind o aţă

un mic păianjen prinde

să-şi ţeasă pânza...

şi undeva o broască

se-aruncă-n baltă...

*

grămezi de râme

se unduiesc prin iarbă

ca după ploaie...

un iepure dă colţul

la marginea pădurii..

*

stânca-i tăcerea –

în clopotul de sticlă

se prinde gheaţa..

iar pânza de păianjen

se rupe-n bucăţele..

*

dinspre pădure

o linişte adâncă –

te înfioară...

la ora asta somnul

ca mierea primăverii…

*

lumina lunii

se-amestecă uşoară

ca o culoare…

câmpia-i abur galben

de nepătruns privirea...

*

dar dacă moare ?

furnica-i ca o boare

în zori de ziuă...

e cea mai lungă noapte –

nimeni nu ştie încă !

*

şi ceaţa asta !

neaşteptată umbră

în întuneric...

ridică, Doamne, giulgiu

de pe acestă faţă !

*

până atunci

furnica-i îngheţată –

o amintire...

văd florile în viaţă –

de ce-ar muri furnica ?

*

greu curge timpul

în noaptea asta rece –

înceţoşată...

cu-atât mai dulce ziua –

de-ar fi să vin-odată !

*

simţi ? bate vântul !

se-nvolbură în ceaţă

tăind-o felii...

pe fug-o pune, iată !

ca pasărea se-nalţă...

*

către pădure –

apoi peste aceasta

încet se pierde...

şi primii zori ai zilei

tremurători se-arată...

*

ca o petală

roşie în răsărit –

aşa e cerul...

un colţ de Soare râde –

adio, neagră noapte !

*

o rază dreaptă

învăluie furnica

în somnu-i dulce...

priveşte-o ! dă din labe –

visează muşuroiul...

*

se uită-n juru-i –

nimic nu recunoaşte

şi nu-nţelege...

în faţă infinitul –

precum o mare verde...

*

zori albi ca neaua

înfulecând din beznă

fac loc luminii...

se-nfoaie-n pene iarba

şi păsările cântă...

*

ies din tufişuri

în ţipăte barbare

cocoşii negri...

cântatul lor frenetic –

o goarnă criminală...

*

chiar şi furnica

tresare speriată

de-atâta zgomot...

de ani de zile-acolo –

doar greierii-n pădure...

*

pierduse sacul

prin negurile nopţii –

în timpul ploii...

dar şi aşa spre casă

necunoscut e drumul ...

*

ca nişte săbii

firavii colţi de iarbă

îi stau în cale...

şi nici o urmă clară

nu-i de găsit pe-aproape...

*

un Soare roşu

precum un măr pe creangă –

se tot înalţă...

de nicăieri apare

o furnicuţă albă !

*

ce fericire ! –

antenele-şi frământă

şi-şi spun cuvinte...

un S.O.S. porneşte

neauzit de nimeni...

*

nu pierde timpul –

pe urmele suratei

aşează semne...

curând toţi cercetaşii

pe urma ei porni-vor !

*

priviri mirate –

furnici din alte neamuri

se-opresc o clipă...

povestea ei de-o noapte –

o flamură-n pustie...

*

se dau de-o parte

admirativ gândacii –

trece vedeta...

câmpia şi pădurea –

nu-şi mai încap în frunze...

*

un greier sare

cu scripca înainte –

cântându-i marşul...

convoiul de lăcuste

din urmă valuri-valuri...

*

zburănd deasupra-i –

un roi de libelule

se-nvârt nebune...

cosaşi pe catalige

spre cer fac salturi...

*

din drum şi viespii

se-opresc pe câte-o floare –

alaiu-i mare...

din heleşteul gârlei

broscuţe sar pe maluri...

*

bătând din aripi –

un cârd de buburuze

coboară-n iarbă...

şi zeci de greieri

pe urmele furnicii...

*

purici de iarbă

în ţopăieli ghiduşe

fac gălăgie...

de flori se-agaţă fluturi

atraşi de veselie...

*

fonfoni ţânţarii,

veniţi din depărtare –

aterizează...

înfiorate frezii

se strâng între petale...

*

mii de lăcuste

se-nşiruiesc pe frunze

până departe...

la orizont pădurea

își scoate înainte brazii...

*

Bondari anemici

se ţin de trena zilei –

rar dând din aripi...

pe marginea cărării

aleargă brune molii...

*

un pai de-a latul

acoperă izvorul –

precum pârleazul...

alaiu-i tot mai mare –

şi creşte pe măsură...

*

stoluri de păsări

plutesc în zboruri line –

privind alaiul...

iar iepuri gură cască

fac salturi printre tufe...

*

brusc – ies în cale

furnici cu dungi pe spate –

sunt cercetaşii..

priveşte, o flanchează !

salută ! dau onorul !...

*

oastea piestriţă

în pas de defilare –

mărşăluişte...

furnica ţanţoş calcă –

o dată se întâmplă !

*

simte cărarea –

plăcut miros de frunze

parfum de floare...

tot mai aproape casa –

scurtează-mi, Doamne, drumul !

*

puiul cel mic

râzând îi sare-n braţe –

lacrimi duioase...

fraţi şi surori de sânge

pe rând o-mbrăţişrază...

*

nu-i centimetru

necunoscut în drumu-i –

ce încântare !

frumoşi ca niciodată –

acum chiar şi duşmanii !

*

dar ce se vede ?

priveşte ! muşuroiul –

o piramidă...

în jurul lui mulţime –

toată suflarea lumii !

*

prelungi urale,

aplauze febrile –

o nebunie ...

ca un vulcan e valea –

ca un vulcan pădurea ...

*

biata furnică,

mai face-un pas şi cade –

se prăbuşeşte...

o linişte adâncă –

vai ,Doamne, ţine clipa...

 


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Drumul spre casă

Дата публикации: 2 января 2019

Просмотры: 1894

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Toamnă bogată!

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

 

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

 

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

 

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

 

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

 

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

 

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Note de Mai/3

aroma ceaiului din

iasomie și ghimbir,

îmi amintește de

călătoria mea prin viață

unul câte unul,

prietenii mei dragi

ies din ceață.//

liniile orinzontale și verticale

din urzeala perdelei,

schimbă

perspectiva dintre

viață și moarte.

Еще ...

În plină vară

Vai de mine, ce cãldurã!

Sã ies la cosit? Nici gând!...

Mort de cald, retras în şurã,

Îmi bat coasa, fluierând.

 

Vãd acvilele pe ceruri

Cum, în cercuri, se rotesc;

Şi simt vântul, cum adie

Pe pãmântul românesc.

 

Scapã soarele la vale,

Scapã, cãtre asfinţit.

Vai de mine! Gata somnul!

Mai am fânul de cosit!

 

Curge apa-n dungi, pe frunte,

Curge, mai ales când stai;

Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama

C-a trecut şi luna Mai!...

Еще ...

flux de poeme naani /55

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea

Еще ...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în spaniolă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Emoción de otoño

 

Ha vuelto el otoño, ven, cúbreme el alma

con sombras de árbol, o bien con tu sombra.

 

A veces me temo que llegue a perderte,

que hasta las nubes me lleve la suerte,

en alas agudas quizás.

Me temo que dentro de un ojo ajeno

sepulte una hoja de ajenjo tu seno,

que no vuelva a verte jamás.

 

Y entonces me acerco a las piedras y callo,

y ahogo mi voz en la mar;

enciendo la luna, le silbo y entallo de ella un amor singular.

Еще ...

Copacii

𝚁𝚊̆𝚖𝚊𝚜̦𝚒 𝚐𝚘𝚒,

𝚙𝚊̆𝚛𝚊̆𝚜𝚒𝚝̦𝚒 𝚍𝚎 𝚏𝚛𝚞𝚗𝚣𝚎 𝚒̂𝚗 𝚖𝚒𝚓𝚕𝚘𝚌𝚞𝚕 𝚒𝚎𝚛𝚗𝚒,

𝚙𝚊𝚛 𝚗𝚒𝚜̦𝚝𝚎 𝚜𝚝𝚛𝚒𝚐𝚘𝚒

𝚌𝚞 𝚛𝚊𝚖𝚞𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝚙𝚊̂𝚗𝚣𝚎.

𝙶𝚊̆𝚣𝚍𝚞𝚒𝚝̦𝚒 𝚜𝚞𝚋 𝚞𝚗 𝚌𝚎𝚛 𝚍𝚎 𝚙𝚘𝚟𝚎𝚜𝚝𝚎,

𝚊𝚜𝚝𝚊 𝚍𝚊 𝚌𝚘𝚖𝚘𝚊𝚛𝚊̆ 𝚎𝚜𝚝𝚎!

 

 

Еще ...

Другие стихотворения автора

Poveri

acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin

 

în spațiu

 

Arhimede credea că poate da peste cap lumea

de pe Nibiru

în visul meu speram

ca și el

 să pot îmblânzi

timpul

.

Of, Doamne

cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta

și cât de neajutorat trupul

.

citesc în ochiul de vultur rănit

durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul

având înainte  tot cerul

.

la ce bun piciorul său mort

.

nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii

să gravitezi între tine și propria-ți neputință

ca un paranoic aflat într-o fază cronică

incurabilă

și să constați că nu merită

apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”

.

fără să te bage în seamă nimeni

.

cum ați putea înțelege…

Еще ...

Reproșuri

Doamne

strig în pustiu

de ce mi-ai ascuns inima în spatele ochiului

să nu-mi văd propria durere zbătându-se

ca o cobră între colții mangustei

ce frumos ar fi fost să fi avut inimile la vedere

în culorile calde ale dragostei

sau în cele reci ale urii

să mergi pe stradă și să vezi inimile oamenilor

strălucind în toate culorile curcubeului

să-ți poți alege inima pereche după culoarea propriei inimi

și să îngropi îndoiala

Doamne

de ce-ai creat cuvântul înaintea minții

și l-ai legat pe dedesubt de arhipelagul inimii

unde ai  îndesat și sufletul

de ce-ai făcut din om

cea mai neverosimilă formă de viață

într-o lume la fel de neverosimilă

și ne-ai mințit când ai spus că suntem făcuți

după chipul și asemănarea Ta

vai

cui prodest...

Еще ...

Avatar

nu-mi mai amintesc ce-am fost în viețile mele dinainte

 

n-am nici cea mai vagă idee

 

doar că uneori îmi vine să zbor ca o lebădă

să urlu la lună

să mușc trecătorii grăbiți de gleznă

să dorm în peșteri

îndemnuri care-mi vin din străfunduri

insidios

sustrăgându-se controlului minții

nu-mi explic nici spaimele viscerale

pornirile războinice

gustul sălciu al sângelui

dintr-o viață care nu-mi aparține

mi-e greu să admit că eu

cel de azi

vin din preistorii

că am trecut dintr-o viață în alta

așa cum ai trece prin vagoanele unui tren

în timpul mersului

sau că aș fi martorul tăcut al tuturor fărădelegilor

celui care am fost

înainte de a mă naște

că verbul a fi înseamnă mai mult decât poate cuprinde o viață

fiind

mă gândesc

o sumă a tuturor vieților trăite

succesiv

excluzând moartea

care nu apare distinct în Dicționarul Explicativ al Vieții…

Еще ...

Suspin

și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni

cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului

văzusem  femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă

cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri

nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet

să-și  ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate

să urle

încremenise în propria- i durere

fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor

părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține

că nu mai putea  spune „nu” la ce va urma

morgă

ritualuri prostești

plânsete

Soarele agoniza undeva la linia orizontului

împroșcând răsăritul cu sânge

orbecăiam  printr-o lume a umbrelor

alături de oameni fără chipuri și corpuri

nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer

doar mașinile morții treceau zgomotos  pe alături

cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...

Еще ...

Delimitări

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

 

ca altădată

 

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate spune

o tibie

de care atârnă un colier

de aur

sub formă de șarpe

un genunchi rotund

ca un măr golden auriu

o linie grațioasă a coapsei

pe care ar fi invidiat- o și Pygmalion

pecetea ascunsă a osului sacru

descrisă amănunţit în Upanişade

doar să le întrebi pe înțelesul lor

într-o limbă suficient de simplă

precum „El Silbo gomero”

vorbită-n Canare

fluierând ca o pasăre….

Еще ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Еще ...