Patria și libertatea țării mele.

Limba noastră cea română,

Limba întregului popor

Ce își are rădăcină

Dintr-un plai nemuritor.

Un izvor fără oprire

A unui neam nemărginit

Ce nu îşi are înlocuire

Pe acest pämânt sfințit!

Dulce limbă românească:

Limba mamei, grai matern

E o limbă dumnezeiască-

Pentru un patriot etern.

Să transmitem viitoarei generații,

Și să nu uităm întâmplător

Căsuţa cu acoperiş din paie

Şi mirosul pâinii din cuptor!

Floare eternă e limba maternă

Icoană a poporului sfânt

Ce durerea mereu ţi-o alină

Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.

Să porți cu demnitate

Ce strămoșii au clădit,

Și cu propria-ti capacitate

Tu să ai un merit vădit.

Azi am trecut pe la părinți,

Că n-am fost de-atâta timp,

Mereu pe ei îi găsim frânți,

De munca grea din câmp

Ajung la poartă, câinele latră,

Străini ne simte, nu ne mai știe,

Mă sui pe gard, arunc o piatră,

Degeaba, nimeni nu văd să vie

Împing și mă strecor în curte,

În scârtâit uràt de balamale,

Simt miros plăcut de turte,

Și-aud un zăngănit de oale

De după ușă se ivește mama,

Având drept sprijin un baston,

Cu mare grijă, își pune năframa,

Iar peste umeri poartă palton

În spate-ncovoiat apare tata,

Pe cap purtând căciulă neagră,

La câine face-un semn să tacă,

Și înspre noi încep să meargă

Înaintăm spre ei cu pas vioi,

Simțind cum dorul ne împinge,

Mâna le-o sărutăm la amândoi,

În timp ce ochiul nostru plânge

Pe banca dinaintea casei stăm,

Sub via care-ncepe să rodească,

Și multe amintiri mai depănăm,

Rugându-ne ca ei să mai trăiască

Când vorbele de duh s-au terminat,

Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,

Unde-s bucate multe de gustat,

Și un vin roșu într-un ulcior pe masă

E bucurie multă în casa de la deal,

Când ne-adunăm să stăm la masă,

Și cât de bine e în satul tău natal,

Când ai părinți, ce te doresc acasă

Șederea noastră nu e prea lungă,

Și-n liniște ne spunem noapte bună,

Simțind cum mama vrea să plângă,

O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..

să o mai  tină

Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.

În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.

Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.

Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.

În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.

Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta  în loc nici frunza-n bătătură.

Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.

Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.

Eu odată am trăit,

Și încă mai trăiesc, 

În casa părintească, 

Unde mereu mă regăsesc. 

Acolo e minune, 

Acolo sunt amintiri,

Acolo este bine, 

Unde am avut trăiri. 

Grădini cu flori, 

Cu fructe și legume, 

Copaci și sus și nori, 

Sunt de toate sunt anume. 

Jucării și păpușele, 

Mingiuțe și mașinile, 

De tot acolo este, 

În casa părintească.

Locuim noi toți,

Mama, tata, sora și eu, 

Unde ne simțim mai bine,

Noi, familia noastră și mereu.

Aici se întâmplă doar minuni,

Aici mereu privesc,

Aici mă regăsesc, 

În casa părintească.

Vă rog să vă  așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu  vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.

Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul  olum.

Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine  paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la  muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.

Și când ospățul v-a  săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile  răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n  țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.

Când fraţii între ei nu mai cuvântă,

Se adună norii negri peste casă,

Pe a bătrână asta o-nspăimântă,

Şi încet, încet tristeţea o apasă.

Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,

Se întorc icoanele cu faţa la perete,

Şi-a lor păcate tainic le jelesc.

Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.

Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,

Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,

La casă i se crapă zilnic temelia,

Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.

Când fraţii se blestemă-n jurăminte,

De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,

Părinţilor le plânge crucea pe morminte,

Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.

Când sângele de mamă urând l-au diluat,

Iar inima încet, încet se împietreşte,

Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,

Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.