Paradisul sufletului meu

Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii

Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina

Dorul mă apasă 

Simt că nu îți pasă

Căci dragostea noastră

E ca o piatră

Greu de cărat 

Gandindu-mă stau în pat

Reflectez la tot ce am aflat

Dar ce păcat

Că tu ai uitat

Tot ce a fost mai frumos

Când spuneam duios

Te iubesc..

Mie dor de tine,de atâta timp

Lucrurile aș vrea să le schimb 

Să nu mai plâng, când te visez

Și mii de scenarii să-mi imaginez

Cum pe ușa tu intri iar

Pentru mine ar fi ca un dar

Cadoul cel mai perfect,

Ești tu , chiar și defect

Incerc din suflet să izbutesc

Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc

Și ai ajuns să-mi fi lună și soare

Chiar nu mi se pare..

Ochii tăi căprui, m-au fermecat

La inimă m-au atacat

Buzele tale moi si fine

Să le tot sărut îmi vine..

Inima ta minunată

Deși nu mai e ca altă dată

O iubesc și o voi iubi..

Din adâncul inimii..

Să ne fardăm cumva mucegăirea

Și putregaiul inimilor noastre

Să ne-aruncăm în sânge răni albastre

Și să găsim pe unde ni-i menirea.

La geam sunt flori în ale iernii glastre

Ne-a înghețat în vene și iubirea

Și am uitat de Domnul glăsuirea

În sferele romanțelor sihastre.

De frică ce să mai vorbim, ni-i multă

Înfășurată astăzi în zăpezi,

Tu ia omătul și la  alb ascultă.

Atinge-mă, să poți ca să mă vezi

Și-alungă teama într-o stea ocultă,

Adună-n duh de Dumnezeu dovezi.

Toamna așteaptă vara să se stingă,

Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.

Indiferentă sunt de ce nu e în mine,

Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.

Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește

Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,

Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele

Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.

Irina Anghel, București.

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

Preotul și provocarea

Un preot Petru

Adună forță pentru

O provocare pe tictoc!

Enoriașii sunt de-acord

De pierde,  Petru

Sună la escortă!  

Oasele trosnesc 

În negura viciului 

Se regăsesc păcatele 

A lor păcate neiertate .

Fiind doar oameni...

Făcând greșelii

Greșelii la nesfârșit 

Ne regăsind a lor cale .

Minciuna devenind un dulce adevăr 

Umanitatea dispare încet 

O fundătură fără sfârșit...

Căzând a lor capete goale...

A lor suflete reci... 

Te îngheață din priviri

Până în măduva oaselor 

Iar vorbele...

Vorbele înțepătoare 

Ca un venin împrăștie 

Aducând ură în suflet 

Celor cele reies in cale.

Sufletul împietrit 

De al lor colții

Având o față ștearsă...

Devenind al lor prieten.

Dintotdeauna am fost fascinat de cultura asiatică, având o afinitate deosebită față de scrierea chinezească. Nu știu de ce, dar caracterele complicate, răsucite, întortocheate, m-au atras dintotdeauna și mă atrag în continuare în lumea lor. 

Desigur, chiar neștiind să le descifrez, am început de-a lungul timpului, să adun tot felul de scrieri, mici bijuterii de înțelepciune asiatică, scurte poeme, sau chiar caractere unice care pot exprima o idee amplă, ce a fost "înghesuită" într-o singură trăsătură de pensulă. Cred că tocmai de aici izvorăște uimirea mea: cum se poate să exprimi o idee întreagă scriind doar un singur caracter pe hârtie? Iar altcineva, dintr-o privire, să deslușească ideea prinsă în acel tipar răsucit!

Așa am întâlnit cel mai complex caracter chinezesc, "huang", care, pentru cine cunoaște acest tip de scriere, înseamnă: "Ploaia a căzut pe câmp ca să hrănească pământul, dragonul s-a înălțat către nori și s-a întors către palatul ceresc, iar cei trei phoenicși l-au urmat îndeaproape, iar vântul de munte a suflat printre doi munți, speriind o pereche de elani care aleargă în jur." 

Mi-am "tradus" în minte însemnătatea lui, și-am înțeles că zeii celești sunt milostivi cu pământul, trimițându-i ploaie rodnică și hrănind întreaga făptură, atunci când "dragonul" - care poate fi chiar însuși împăratul - s-a înălțat către nori, către raiul ceresc. El a fost urmat îndeaproape de cei trei "phoenicși" - însuși împărăteasa și două dintre concubinele împăratului - care l-au însoțit pe acesta, înălțându-se pe o pală de vânt ce, șuierând printre doi munți, a speriat o pereche de elani: urmașii împăratului care își jelesc pierderea înspre cele patru direcții cardinale, în lacrimi la fel de rodnice ca cele ale ploii celeste... 

Poezie curată. O întreagă scenă descrisă cu un singur caracter! Pentru occidentali, este greu, spre imposibil, măcar să încerce să înțeleagă acest gen de lucruri. Pentru ei, exprimarea unei idei, sau a unei scene, înseamnă efort de cuvinte, pentru orientali înseamnă efort de gândire prealabilă pentru a scrie ideea în caractere cât mai puține... și cu siguranță chiar nu poate fi vorba de risipă de hârtie, fiindcă tot asiaticii au inventat-o!

Și uite-așa, mai în glumă, mai în serios, m-am gândit să încerc să scriu... caligrafie chinezească! Mai întâi, după ore de căutare asiduă, am găsit un magazin online care comercializează papetăria trebuincioasă. De acolo am achiziționat un set complet special pentru scriere caligrafică, dotat cu trei pensule de scris, făcute din lemn de bambus și cu păr fin de nevăstuică, tub de cerneală neagră sumi, realizată dintr-o pastă uscată de fum de lemn, călimară din porțelan, pad din piatră pentru obținerea cernelei negre prin amestecarea unui strop de apă și cu tubul de cerneală, toate în cutia lor învelită în mătase de culoare bleumarin. Dar cel mai greu a fost să obțin celebra hârtie din orez pentru scris caligrafic, hârtia de Xuan...

Este o seară liniștită de vară... Cu geamul întredeschis, perdeaua transparentă se mișcă ușor, legănându-se în briza înserării. În aer se simte aproape palpabil, așteptarea acestui moment unic: întind hârtia de orez, o fixez la capete să nu alunece, iau pensula, îi înmoi vârful în cerneală, și... întind ușor prima tușă, ținând seama la modelul caracterului chinezesc "huang"...

Încet, încet, în fața mea, liniile par a se scrie singure, întretăindu-se unele cu altele, într-un joc de-a v-ați ascunselea, timpul pare a se opri în loc și mă gândesc că poate am mai scris același caracter, într-un alt loc, într-o altă viață...

Și pentru un moment am ridicat pensula de pe hârtie în aer: tușele negre și sinuase începeau să se usuce, strângând în riduri fine hârtia pe care strălucea caracterul chinezesc. Undeva, dintr-un trecut îndepărtat răzbate un loc vechi: la marginea unui crâng verde de bambuși, pe o masă joasă, kang, un bătrânel adus ușor de spate, mustăcea în barba-i rară, trasând același semn ancestral, care spunea o poveste...

I. Lumina tuturor Sfinților

În fiecare an, la trecerea dintre ziua de 31 octombrie și ziua de 1 noiembrie, putem privi spre sfințenie ca spre o mare lumină care nu se stinge niciodată. Este un timp al amintirii, al recunoștinței și al rugăciunii, în care ne îndreptăm gândul către toți oamenii care și-au închinat viața lui Dumnezeu și au devenit exemple de credință, iubire, răbdare și nădejde.

Sfinții nu sunt doar nume scrise în cărțile Bisericii. Ei sunt oameni care au trecut prin încercări, prin bucurii și prin suferințe, dar care au ales să rămână aproape de Dumnezeu. Unii au fost împărați, alții au fost oameni simpli. Unii au fost călugări și pustnici, alții au fost părinți de familie. Unii au fost martiri, alții mărturisitori, ierarhi, preoți, monahi sau oameni obișnuiți care au trăit cu o credință profundă.

Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că sfințenia nu aparține unei singure epoci. Ea nu a existat doar în trecut. Sfințenia este o chemare permanentă către bine, adevăr, iubire și apropiere de Dumnezeu.

---

II. Seara de 31 octombrie – începutul sărbătorii

Când se lasă seara peste lume, iar lumina zilei începe să se retragă, poate începe în sufletul omului un timp al liniștii.

31 octombrie devine, în această celebrare simbolică, ajunul Zilei Tuturor Sfinților.

Este o seară în care oamenii sunt chemați să lase pentru câteva clipe zgomotul lumii și să privească spre cer. O lumânare aprinsă poate deveni simbolul credinței care rămâne vie chiar și atunci când în jurul nostru este întuneric.

Flacăra lumânării este mică, dar lumina ei poate fi văzută de departe. La fel este și credința: uneori pare mică și fragilă, dar poate schimba inima omului.

În această seară ne putem aminti de Sfinții Apostoli, de Sfinții Evangheliști, de marii ierarhi ai Bisericii, de mucenici, de cuvioși, de pustnici, de mărturisitori și de toți cei care au trăit în sfințenie.

Dar ne putem gândi și la acei oameni sfinți pe care istoria nu i-a consemnat în întregime.

Există oameni ale căror nume nu le cunoaștem, dar ale căror fapte de iubire au rămas înaintea lui Dumnezeu.

---

III. Sfinții cunoscuți și necunoscuți

Când spunem „toți Sfinții”, nu ne referim numai la cei ale căror vieți sunt cunoscute.

Există Sfinți ale căror nume sunt cunoscute de milioane de oameni: Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Ioan, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Serghie de Radonej, Sfântul Paisie Aghioritul și mulți alții.

Fiecare dintre ei a avut o viață diferită și o chemare diferită.

Unii au predicat Evanghelia.

Unii au apărat credința.

Unii au îngrijit bolnavi și săraci.

Unii au trăit în pustie.

Unii au fost prigoniți.

Unii au murit pentru credință.

Unii au slujit Biserica prin cuvânt și rugăciune.

Dar există și sfinți pe care noi nu îi putem numi.

Poate a existat un om simplu care a ajutat un copil flămând. Poate a existat o femeie care și-a crescut copiii cu multă iubire și credință. Poate a existat un bătrân care s-a rugat în tăcere pentru întreaga lume.

Dumnezeu cunoaște toate aceste vieți.

De aceea, această sărbătoare poate deveni și un omagiu adus sfințeniei ascunse, acelei sfințenii care nu caută aplauze și nu cere recunoaștere.

---

IV. 1 noiembrie – Ziua Tuturor Sfinților

Dimineața zilei de 1 noiembrie poate fi privită ca o dimineață a luminii.

Soarele răsare, iar omul își amintește că, după fiecare noapte, vine o nouă zi.

În această zi, gândul nostru se îndreaptă către comuniunea Sfinților și către exemplul lor de viață.

Sfinții ne învață că adevărata putere nu înseamnă să îi stăpânești pe ceilalți, ci să poți stăpâni răul din propria inimă.

Ei ne învață că adevărata bogăție nu constă numai în lucrurile pe care le avem, ci în iubirea pe care o dăruim.

Ei ne învață că adevărata victorie nu este întotdeauna victoria asupra unui dușman, ci victoria asupra urii, egoismului, mândriei și deznădejdii.

Ziua Tuturor Sfinților devine astfel o chemare către fiecare om:

Să alegem binele.

Să iubim.

Să iertăm.

Să ajutăm.

Să ne rugăm.

Să păstrăm credința.

Să nu uităm de Dumnezeu.

---

V. Sfinții ca modele pentru oameni

Fiecare Sfânt poate fi privit ca o lecție vie.

De la Apostoli învățăm curajul mărturisirii.

De la Mucenici învățăm statornicia.

De la Cuvioși învățăm rugăciunea și răbdarea.

De la Ierarhi învățăm responsabilitatea și slujirea.

De la Sfinții doctori fără de arginți învățăm să ajutăm fără să punem iubirea noastră în slujba câștigului.

De la Sfinții împărați și conducători învățăm că puterea trebuie folosită pentru dreptate și bine.

De la mamele și tații sfinți învățăm răbdarea, responsabilitatea și dragostea față de familie.

Sfinții sunt diferiți, dar au în comun aceeași orientare: apropierea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.

---

VI. O sărbătoare a luminii

Imaginea centrală a acestei sărbători poate fi lumina.

O singură lumânare poate aprinde o altă lumânare fără să-și piardă propria lumină.

Așa poate fi și binele.

Când un om face o faptă bună, el poate inspira un alt om să facă bine. Când cineva iartă, poate învăța și pe altul să ierte. Când cineva ajută, poate naște într-o altă inimă dorința de a ajuta.

Lumina se răspândește.

De aceea, Sfinții pot fi asemănați cu niște făclii care au luminat generații întregi.

---

VII. Rugăciunea către toți Sfinții

În această zi, omul își poate ridica inima către Dumnezeu și poate spune:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Îți mulțumim pentru toți Sfinții Tăi, cunoscuți și necunoscuți, care au mărturisit iubirea, adevărul și credința.

Ajută-ne să învățăm din viețile lor.

Dă-ne putere să facem binele, răbdare în încercări, înțelepciune în alegerile noastre și iubire față de aproapele nostru.

Păzește-ne de rău și luminează-ne mintea și sufletul.

Fă din inimile noastre loc al păcii, al credinței și al iubirii.

Iar când ne este greu, amintește-ne de exemplul celor care au mers înaintea noastră pe calea credinței.

Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toți Sfinții Tăi. Amin.”

---

VIII. Încheierea sărbătorii

Pe măsură ce ziua de 1 noiembrie se apropie de sfârșit, lumina zilei începe din nou să scadă.

Dar mesajul sărbătorii nu se termină odată cu apusul.

Sfințenia nu este doar o amintire.

Este o chemare.

Ziua Tuturor Sfinților ne amintește că fiecare om poate face lumea puțin mai bună prin faptele sale.

Nu trebuie să fim celebri pentru a face bine.

Nu trebuie să fim bogați pentru a dărui.

Nu trebuie să fim puternici pentru a ierta.

Uneori, cea mai mare faptă poate fi o rugăciune spusă în liniște, o mână întinsă către cel aflat în nevoie, un cuvânt bun spus celui trist sau o iertare oferită din inimă.

Adevărata lumină nu face zgomot.

Ea luminează.

---

MESAJUL ZILEI TUTUROR SFINȚILOR

31 octombrie – 1 noiembrie

Ziua Tuturor Sfinților este, în această celebrare literară, o zi a luminii, a recunoștinței și a amintirii tuturor celor care au trăit în credință și iubire.

Este ziua în care ne amintim că există oameni care au ales să transforme suferința în răbdare, încercarea în credință, puterea în slujire și iubirea în faptă.

Să ne amintim de Sfinți.

Să le citim viețile.

Să le urmăm exemplele.

Să facem bine.

Să iubim.

Să iertăm.

Să ne rugăm.

Și mai ales, să păstrăm lumina credinței în inimile noastre.

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

— Matei 5, 8

---

Cuvânt final

Fie ca această zi să fie asemenea unei mari catedrale de lumină, în care fiecare lumânare să amintească de un Sfânt, fiecare rugăciune să fie un semn de iubire, iar fiecare faptă bună să devină o mică rază care luminează lumea.

Să-i cinstim pe toți Sfinții nu numai prin cuvinte, ci și prin viața noastră.

Pentru că cea mai frumoasă formă de a ne aminti de sfințenie este să încercăm să trăim în adevăr, iubire, credință, milă și pace.

Slavă lui Dumnezeu pentru toți Sfinții Săi!

31 octombrie – 1 noiembrie

Ziua Tuturor Sfinților

Autor: Cristian Diaconița.                                                                                  DESCRIEREA SĂRBĂTORII

ZIUA TUTUROR SFINȚILOR

31 octombrie – 1 noiembrie

Creată și dedicată de Cristian Diaconița în cinstea tuturor Sfinților, cunoscuți și necunoscuți

„O zi a luminii, a credinței, a iubirii și a recunoștinței.”

„Ziua Tuturor Sfinților” este o sărbătoare comemorativă și simbolică creată de Cristian Diaconița, în cinstea tuturor Sfinților lui Dumnezeu, cunoscuți și necunoscuți, din toate vremurile și din toate locurile.

Sărbătoarea este așezată în mod simbolic în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, ca un timp dedicat amintirii, cinstirii și meditării asupra vieților Sfinților și asupra valorilor pe care aceștia le-au mărturisit: credința, iubirea, pacea, răbdarea, iertarea, milostenia, curajul și nădejdea în Dumnezeu.

Această sărbătoare pornește de la dorința de a aduce într-un singur moment de comemorare gândul către întreaga mulțime a Sfinților: Apostoli, Evangheliști, Mucenici, Ierarhi, Cuvioși, Mărturisitori, Pustnici și toți oamenii care au trăit în sfințenie, inclusiv cei ale căror nume nu sunt cunoscute de oameni.

Ziua Tuturor Sfinților este imaginată ca o mare sărbătoare a luminii. Lumina devine simbolul credinței care biruie întunericul, al binelui care învinge răul și al speranței care rămâne vie în sufletul omului.

În seara de 31 octombrie, începutul simbolic al sărbătorii poate fi marcat prin rugăciune, aprinderea unei lumânări și amintirea Sfinților. Lumina mică a unei lumânări reprezintă, în această sărbătoare, lumina pe care fiecare om o poate păstra în suflet și pe care o poate transmite mai departe prin fapte bune.

În ziua de 1 noiembrie, sărbătoarea ajunge la momentul său central: cinstirea și pomenirea tuturor Sfinților. Este un timp pentru a le cunoaște viețile, pentru a le urma exemplele și pentru a ne întreba cum putem deveni noi înșine oameni mai buni.

Sărbătoarea nu este dedicată doar Sfinților celebri și cunoscuți. Ea îi cuprinde simbolic și pe Sfinții necunoscuți oamenilor, pe cei ale căror vieți au rămas ascunse istoriei, dar care au trăit în credință, iubire și apropiere de Dumnezeu.

Prin această sărbătoare, Cristian Diaconița dorește să transmită un mesaj simplu și puternic:

Să nu uităm niciodată oamenii care au trăit pentru bine, pentru adevăr, pentru iubire și pentru Dumnezeu.

Ziua Tuturor Sfinților devine astfel nu doar o zi a amintirii, ci și o chemare la faptă bună. Fiecare om poate aprinde o lumină printr-un gest de iubire, printr-un cuvânt bun, prin iertare, prin ajutorarea celui aflat în nevoie și prin păstrarea credinței.

Această sărbătoare reprezintă, în viziunea autorului, o punte simbolică între cer și pământ, între memoria Sfinților și viața oamenilor de astăzi.

Ea ne amintește că sfințenia nu trebuie privită doar ca o realitate îndepărtată, ci și ca un ideal al vieții: să devenim mai buni, mai milostivi, mai răbdători, mai iubitori și mai apropiați de Dumnezeu.

Deviza sărbătorii

„Cinstim toți Sfinții, păstrăm lumina credinței și ducem binele mai departe.”

Simbolul sărbătorii

Lumina unei lumânări – simbol al credinței, al speranței și al vieții duhovnicești.

Mesajul sărbătorii

„Pentru toți Sfinții cunoscuți și necunoscuți, pentru toți cei care au mărturisit credința prin viața lor și pentru toți cei care au făcut binele în tăcere: această zi este închinată memoriei lor și exemplului lor.”

31 octombrie – 1 noiembrie

ZIUA TUTUROR SFINȚILOR

O sărbătoare creată în cinstea tuturor Sfinților.[30 OCTOMBRIE – ZIUA PREGĂTIRII

30 octombrie este ziua pregătirii pentru sărbătoarea Tuturor Sfinților.

În această zi, oamenii se pregătesc sufletește pentru a-i cinsti și comemora pe toți Sfinții. Este un timp al liniștii, al rugăciunii și al gândului îndreptat către Dumnezeu și către toți Sfinții].[În această zi poate fi rostit din nou „Lumina Sfinților”, ca o mărturisire poetică a recunoștinței față de toți Sfinții.

IMNUL SĂRBĂTORII

LUMINA SFINȚILOR

de Cristian Diaconița

Poem care poate fi rostit în fiecare zi a sărbătorii: 30 octombrie, 31 octombrie și 1 noiembrie

1.

Astăzi se adună în lumină curată,

Toți Sfinții cerești în slavă bogată.

Rugă și cânt răsună în noi,

Doamne, spre Tine ne întoarcem cu roi.

2.

Prin jertfa lor sfântă, prin lacrimi și dor,

Au scris pe pământ iubirea în zbor.

Cu sânge și har au sfințit căi grele,

Purtând crucea vieții cu inimă aleasă.

3.

Departe-n lumină, acum se încunună,

Îngeri și Sfinții în cânt se adună.

Ei strălucesc ca stelele clare,

Purtându-ne în taină prin vremi trecătoare.

4.

În lupte aprinse, în chin și durere,

Au stat mărturie la sfânta putere.

Și-n slava cea veșnică, Sfinții veghează,

Cu milă divină pe toți ne înconjoară.

5.

Din câmpuri de sânge, din temniți pustii,

Au răsărit flori de sfințenie vii.

În numele Crucii au mers până în sfârșit,

Cununa vieții primind în zenit.

6.

O, Doamne, prin Sfinți ne întărește cărarea,

În inimă pune lumina, răbdarea.

Prin ei să cunoaștem al Tău chip curat,

Izvor nesecat de har minunat.

7.

O, Sfinților, frați din Împărăție,

Aduceți pe lume a voastră solie:

De pace, de dragoste, de dăruire,

De jertfă curată și de mântuire.

8.

În noaptea cea grea când sufletul este slab,

Voi, Sfinți, ne purtați pe drumul cu har.

Ne sunteți pildă și sprijin mereu,

Slujind în credință pe Bunul Dumnezeu.

9.

Cu inimă vie, cu glas rugător,

Cinstim azi pe Sfinți în cânt înălțător.

Ei sunt comoara Bisericii sfinte,

Ce strălucește prin veacuri înainte.

10.

Slăvit fie Domnul ce Sfinți a chemat,

Și în slava Sa mare pe toți i-a așezat.

Prin ei să trăim în credință și dor,

Spre veșnica pace din sfântul Tău cort.

Amin.

ROSTIREA IMNULUI

„Lumina Sfinților” este parte integrantă din concepția literară a acestei sărbători și poate fi rostită în fiecare dintre cele trei zile:

🕯️ 30 octombrie – în timpul pregătirii sufletești;

🕯️ 31 octombrie – în ajunul sărbătorii;

🕯️ 1 noiembrie – în ziua dedicată tuturor Sfinților.

Poemul poate fi citit o singură dată sau de mai multe ori, în funcție de dorința celui care participă la celebrarea simbolică.

Prin repetarea lui în cele trei zile, „Lumina Sfinților” devine glasul poetic al sărbătorii și un simbol al luminii credinței care unește cele trei momente: pregătirea, ajunul și sărbătoarea].

Cristian Diaconița

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Orologio resistente all'acqua

È una bellissima mattina di inizio gennaio, siamo in uno degli istituti tecnici più prestigiosi della contea di Suceava, dove la nostra illustre insegnante di inglese, Cecilia (non conosciamo il suo cognome) è in bagno. Nello specifico nel bagno degli insegnanti, nella sezione femminile. È un inizio di giornata difficile dopo 4-5 sveglie impostate sul telefono, una alle 12:30, un'altra alle 2:40, altre due per suo figlio e un'altra alle 4:50 del mattino. I primi due dovevano prendere antibiotici, dopo aver avuto qualche infezione da Staphylococcus aureus e non so quanti altri ceppi di batteri nosocomiali e gram positivi che il figlio gli aveva portato dall'asilo, l'ultimo allarme è stato quello di arrivare puntuali al stazione e prendere l'autobus per il liceo (per chi non lo sapesse, Cecilia è una pendolare con 15 anni di esperienza nei trasporti). Normalmente Cecilia avrebbe potuto chiedere un permesso finché non avesse cominciato a sentirsi meglio, a riprendersi, a diventare più energica, ma tu la conosci, sai come sta. Vuole solo olimpionici, vuole che tutto quello che fa abbia un senso, le piace la materia che insegna e non solo, vuole riformare l'insegnamento di questa materia, tende addirittura a rivoluzionare e migliorare l'atto dell'insegnamento fino a portare al livello dell’art. Ha scelto di fare gli straordinari nello stato in cui si trova, perché sa che quest'anno le Olimpiadi si terranno nel liceo dove insegna. Stamattina, però, Cecilia non ha avuto proprio tempo per prendersi cura di sé, motivo per cui è dovuta andare in bagno per la prima volta. Tutto il suo mascara si è sparso, a causa della condensa, per fortuna toglie l'eccesso con delle salviette umidificate. Poi, con quelli asciutti, comincia a soffiarsi il naso, e poveretto soffia, che si divertono anche gli insegnanti delle cabine adiacenti. Piovono commenti del tipo: "Sai Cecilia, ho un tosaerba che uso per tagliare la giungla intorno alla casa e fa esattamente gli stessi suoni". Cari colleghi insegnanti, mostrate empatia e smettetela di ridere del problema di Cecilia, che non è uno scherzo con i microbi che circolano, nei quali continuano a comparire, come funghi dopo la pioggia, ho l'impressione che stia arrivando la fine del mondo, ma questo è la realtà, sono comparsi squilibri ecologici, inquinamento e batteri. E il riscaldamento globale li aiuta a prosperare... Comunque... Cecilia mette la stessa passione nel soffiarsi il naso come in qualsiasi altra cosa, non mi ha aiutato con alcuni libri di cui avevo bisogno 10000 anni fa? Certo che sì, ma voglio dire che a casa sua non si vede nemmeno il colore delle pareti, dell'intonaco o se ha dei quadri, che ha dei libri fino al lampadario. Ed è così che appaiono quasi tutte le stanze dell'appartamento. Ho capito abbastanza rapidamente che è appassionata di ciò che fa e che le viene fatto un complimento. È difficile trovare passione in qualsiasi cosa, penso davvero che nulla abbia senso o forse devo continuare a cercare finché non la trovo.

Tornando alla nostra storia, Cecilia si soffia il naso, butta via il fazzoletto dopo averlo riempito di secrezioni e coaguli di sangue, aspira l'acqua. Sfortunatamente, insieme al fazzoletto è andato in malora e anche quell'orologio elegante e moderno che aveva ricevuto da un'amica per il suo compleanno a settembre. Gli è scivolato dal polso, perché nella fretta inutile (è arrivato comunque prima) non ha premuto abbastanza forte sul sistema di presa. Per dare un po' di contesto, l'orologio ha un braccialetto resistente al calore, che resiste con successo all'acqua, almeno sulla scatola c'è scritto "resistenza all'acqua 500 ATM". I produttori giapponesi non hanno mentito sulla qualità del prodotto che Cecilia indossava, un orologio Casio G-Shock, un po' troppo grande per una lancetta femminile, quadrante nero, rotondo, con le ore in numeri arabi blu. Resiste, è intatto anche oggi, solo che, attraverso la fogna, ha fatto un percorso diverso ed è defluito nelle acque di Suceva, invece di accompagnarlo ovunque. Cecilia va nel panico, mette un annuncio sul giornale, affigge manifesti in tutta la città con le foto dell'orologio, promettendo una ricompensa per averlo ritrovato.

Un mese dopo l'inizio della ricerca, viene informata che è stata ritrovata e di venire a reclamarla. Arriva in quell'ufficio, parla con la signora al bancone che gli consegna l'orologio. Cecilia non sa proprio come reagire, è il suo orologio eppure è come se non ci fosse più. Da quanto tempo è nell'acqua dove è versato tutto, ha acquisito un colore verde militare, proverà a rimuoverlo a casa, o con una pinzetta, o con una lima per unghie, o con detersivo, o con qualsiasi altro prodotto per la pulizia può trovare. Sul serio, non assomiglia nemmeno all'orologio che gli piaceva così tanto all'inizio...

Uite, acum stau și privesc înapoi la cele ce s-au trecut. Nu cu regret, ci cu acea nostalgie care apare când timpul nu mai cere socoteală, ci doar trece. Iar în trecerea lui, n-a iertat pe nimeni. Nu m-a iertat nici pe mine...

Anul este pe sfârșite și este momentul să trag linie și să-i socotesc, plusurile și minusurile. Au fost multe de ambele părți, dar neîndurătoarea balanță parcă tot înspre minusuri atârnă...

A fost un an greu, care a lăsat riduri mai adânci decât alții, cu provocări ample atât în plan personal și emoțional, cât și în plan profesional, dar - slavă Domnului! - chiar mă bucur că va trece...

Acum, la final, cu migală, le-am pregătit pe toate. Creuzetul minții mele a fost la fel de flămând ca întotdeauna, gata să topească totul. Din forja aceasta s-au născut cuvinte - turnate apoi în formele gândurilor mele.

Un iureș, constant, întrerupt doar de somn, năvalnic, greu de stăpânit, un torent care șterge totul în cale, dar care îmi confirmă un singur lucru: trăiesc. 

Și da. Sunt împăcat cu mine însumi. Vocea mea m-a adus aici - în acest loc, la acest moment - înalt, fără frică, cu fruntea spre cer, respirând aerul curat al propriilor mele cuvinte.

Mi-am auzit și ascultat sufletul, care mi-a grăit într-o limbă pe care numai eu o pot înțelege. Am tradus în cuvinte înțelesuri pe care numai eu le-am simțit și trăit, ignorând vocile străine care, poate, și-au propus să mă descurajeze în parcursul meu…

Am realizat astfel că aripile mele au prins contur și că pot zbura, fiindcă blestemații, odată izgoniți, au lăsat în mine spațiul necesar visării.

Și am mai înțeles că penele aripilor mele sunt tocmai cuvintele mele. Cum am putut trăi până acum fără ele nu știu. Dar știu că, odată eliberate, voi continua să le scriu, să le pun în ordinea aripilor mele, căci voi a zbura acolo unde încă nu am ajuns…

Și dacă zborul meu, cuvintele mele, mă vor purta acolo, undeva pe țărmul sufletului tău, primește acest zbor ca pe un dar - născut din durere, din suferință, uneori din prea-plinul ființei mele. Fiindcă, în cuvinte, tocmai pe mine m-am pus, pe mine m-am turnat, literă cu literă, pas cu pas, ecou cu ecou…

Privind înapoi, le-am văzut pe toate prin câte am trecut: furtuni, zbateri, răni și ecouri. Dar am văzut și luminile care au rămas, strălucind în cuvintele mele, în aripile pe care le-am întins și în spațiul pe care l-am creat în mine pentru zbor și pentru visare. Știu că unele flăcări vor mai arde, căci unele cuvinte mai așteaptă să fie rostite… Dar nu mă tem. Pentru că acum pot zbura, iar zborul acesta, înalt către cer sau adânc în genuni, e al meu și nimeni nu mi-l poate interzice.

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Der beste Cateringservice

(ironisch gesagt)

Es ist Freitagabend, es ist spät, wir sind zu faul zum Kochen. Was wäre schmackhafter als eine Quattro Stagioni-Pizza? Wir schauen uns das Tablet an, wählen es aus, indem wir auf „In den Warenkorb“ klicken, wir wählen die Soße und eine Portion Bratkartoffeln aus. Nachdem wir das gesagt haben, klicken wir auf „Bestellung aufgeben“, wir geben die Adresse und die Telefonnummer ein , wählen wir die Zahlungsart. Wir warten sabbernd, werden immer hungriger und betrachten die Bilder der Schönheiten, die sie zur Schau stellen. Wir sind zu Hause so aufgeregt, andererseits kommen schon seit einiger Zeit eine Reihe von Kochlehrlingen ins Restaurant. Sie wissen nicht, wie man kocht, aber sie haben von Köchen mit jahrzehntelanger Erfahrung gelernt. Fehler jeglicher Art werden vergeben, weil sie am Anfang stehen und weil man nur aus Fehlern lernen kann. Es spielt überhaupt keine Rolle, wie oft er einen Fehler macht, dass er vielleicht die Pfanne, den Herd, die ganze Küche oder nur die Küche und das Badezimmer verbrennt, die durch eine Trennwand miteinander verbunden sind. So erhalten wir einen Anruf nach dem anderen, in dem sich der Koch dafür entschuldigt, dass der Behälter mit Glühwein gesprungen sei, dass die Pizza verkocht sei, dass sie nicht lange genug gebacken wurde, dass der Käse zu stark laufe und dass er keine Tomaten und Pilze hinzugefügt habe , dass er keine Wachteleier hinzugefügt hat (es ist so etwas wie eine Diätpizza), dass sie keine Tzatziki-Sauce zur Speisekarte hinzugefügt haben, dass sie die Dosis Pepsi Twist mit Zitronengeschmack vergessen haben, dass die Donuts mit Zitronenglasur nicht da waren Ist nicht sehr gut gelungen, Schokolade und andere...

Gelangweilt von so vielen Erklärungen (ich wollte nicht einmal eine Erklärung, ich wollte nur Essen), sagte ich dem jeweiligen Koch freundlich, dass ich das Essen gerne bis 12 Uhr abends bestellt hätte, ich würde gegen 19 Uhr abends bestellen. Der Koch verstand, nahm die Lehrlinge freundlich am Flügel und schickte sie nach Hause, dass er einen Auftrag zum Zubereiten hatte.

So kam gegen 23:45 Uhr ein Junge mit dem Fahrrad in der Nähe des Blocks an, ruft mich an und fragt, ob ich zu Hause bin (wo sonst könnte ich zu so später Stunde sein?, auf dem Markt?, am Meer). auf der Klippe?, ich meine im Ernst, wo sonst könnte ich nur auf eine Pizza warten, gefroren oder verbrannt, was auch immer?), sagte ich ihm, dass ich zu Hause sei, bat ihn aber, den Aufzug zu benutzen und nach oben zu gehen. Sie kam an, ich bezahlte, nahm die Pizza mit allem, was ich sonst noch wollte, und öffnete die Schachtel.

Bei der Pizza handelte es sich eigentlich um ein Quattro Stagioni Happy Meal, bei dem zusätzlich zu dem, was ich bestellt hatte, ein Spielzeug enthalten war. Er machte ein Kindermenü, weil die Schüler den ganzen Teig aufgebraucht hatten, um zu lernen, wie man Pizza macht, und das war alles, was übrig blieb.

Die Pizza war gut, das Warten hat sich nach all den Nerven und Sorgen gelohnt, auch wenn es eine Kinderportion war.