Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Bunu beklemiyorduk

Uzun zaman önce yürüyüşe çıkmıştım.

Huzurlu yayaları görün, trafik ışıkları onları vurguluyor,

Dikkatli bir şekilde karşıya geçerler.

Bankta, parkta, burnunuz gazetede, tekrar tekrar haber veriyorlar,

Markete gidiyorlar, sonra tiyatroya,

Hala hiçbir şeyin farkına varmadım,

Pire gibi bir şey ama bu çok daha ritmik gidiyor.

Ben de arkadaşlarıma gidiyorum, kendilerini iyi hissediyorlar, gülüyorlar, şakalaşıyorlar,

Bir saat daha geçiyor ve gerçekten uyuyorum

Hepsi aynı oturma odasında uyuyakaldılar.

Kapı hala açıkken (kedinin geçmesine izin verin) bir araya toplanmışlar, kafesteymiş gibi uyudukları için özür diliyorlar.

eve git zaman uçup gidiyor

Bundan sonrası bizi ürpertiyor,

Arkadaşlar marketten alan arkadaşlara öfkeyle yazıyorlar,

Onları daha önce hiç bu kadar kızgın görmemiştim.

"Ayrıca istediğiniz türde şampuana da yatırım yapın,

Herhangi bir şey, sadece onu kullanmak istiyorum,

Bizi bitlerle doldurdun

Bizi hayal kırıklığına uğrattın, asla böyle bir şey yapmayız.

Yazıklar olsun sana,

Size sadece iyi dilekler gönderen arkadaşlarınız sizi azarlıyor"

Evet... gün unu, hiçbir şeyim yok.

Tabii ki bunların hepsi sadece psikolojik düzeyde.

Çok fazla gazete okuyorlar

Gidecek hiçbir yerimiz yoktu, Portekiz'de sadece stajyerdim.

Duymuyor musun, nasıl hissediyorsun?

Hiçbir şeyim yok ama yine de bir test yapalım.

İnanamıyorum kızım, sana da bak???!!!

Evet kızım, ne?...Saçına bakamıyorum çünkü sen..

ne kızı

Biraz daha pamuk yünü al,

Onları yakalamaya, pencereden dışarı atmaya çalışıyorum.

Ama türünün tek bir örneğini bile yakalayamıyorum.

Kızım, farklı bir yöntem deneyebiliriz.

Ama yine de buna değer olduğunu kim bilebilir?

Saçlarımızı beyazlatıyoruz, Norveç sarısının en açık tonunu seçiyoruz,

Daha sonra istediğimiz renge boyuyoruz.

Bitler ne olup bittiğini anlamayacak bile.

Çalışkan olduğumuz için tapınaktaki her ipliği boyuyoruz.

Evet kızım, senin fikirlerin olmasaydı ne yapardım, bitler yanacak, boğulacaklar, hiçbir şey yapmamıza gerek yok, sadece dikkatli ol, titizlikle çöz, davetsiz ziyaretçilerden bir yerlerde kurtulduğumuzdan emin ol. saç, dolaşmak,

Evet kızım, tam olarak sana ne diyordum?

Bilmiyorum, bu arada film izliyordum...

Yüzyıllar sonra sonucunu görüyoruz...

Ki, başkası olamazdı...

Kızım, rengi çok güzel yapıştı saçlara, estetik olarak memnunum,

Şimdi o böceklere ne olduğunu görmek için saçımı tarıyorum.

Evet artık mavi oldular, yeşil oldular, onlar da boyandı, ne yapmalı?

Yüzümüz, bitimiz kalmadı, kaçtık, haydi meyhanede limonata içerek kutlayalım.

Umarım Portekiz'deki gibi bahçedeki terasta kalmayız.

(Bitlerin oradan bulaşacağını düşünürdünüz...)

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E Se Tu Non Esistessi

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Dei passanti addormentati nelle mie braccia

Che non amerò mai

E se tu non esistessi

Non sarei che un altro punto

In un mondo che viene e che va

Mi sentirei perso

Avrei bisogno di te

E se tu non esistessi

Dimmi come esisterei io

Potrei fingere di essere me

Ma non sarebbe vero

E se tu non esistessi

Credo che l'avrei trovato

Il segreto della vita, il perché

Solo per crederti

E guardarti

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro.

Bun e vinul Ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Great is the rose red wine

Great is the rose red wine

Harvested in a late autumn

Some on hoar, some on snow

So much I drink and I don't get drunk.

I swore not to drink again

But I can not stop myself

Great is the wine, and well I like it

Nagging up the vineyard, I might

Sweet wine of rare fruit

Gets to your head without a ladder

Sweet wine of green grapes

Makes the man hazy

Great is the wine, and tasty

When you drink it with good people

But if you drink it with bad people

The wine will stuck down your throat.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Låt oss ta en resa genom tiden som denna,

Vi väljer vår period, över 10 år,

Vi lägger till fler år till Cecilia,

Alltid vacker, oavsett ålder,

Skönhet kommer inifrån henne,

Och det återspeglas i hennes naturlighet, hennes sinne för humor, hennes sätt att harmonisera färger från nära kromatiska omfång, hennes friskhet, alltid doftande av de mest intressanta indiska blommorna, alla drag som beskriver henne,

Skönheten bevaras, ännu mer, med åren blir Cecilia mycket mer jovialisk, roligare, mer tolerant, mer avslappnad, mer lekfull, har en mer sprudlande personlighet, låt oss säga...

Vi kunde vara lika roliga när vi berättade om en ganska unik händelse i Cecilias liv,

Som 50-åring uttalar Cecilia ord lika snabbt, musikaliskt och korrekt som hon brukade,

Men det finns också ord eller ordlekar som sätter henne i svårigheter, de är en ganska pinsam utmaning när hon kommer på sig själv att behöva tala offentligt,

Vi kan också säga att det hände när han var på picknicken och beundrade det smaragdgröna gräset,

Hela familjen samlades, på ängen, bredvid korna som lugnt lekte och mumsade på ogräs, hur jag brukade slockna i överflöd, som barn, med tuggummi som användes för att göra ballonger, med en diameter lika stor som måne,

Det är praktiskt taget omöjligt för mig att mäta, men hur som helst, det kom ut några ganska stora ballonger,

Cecilia mår bra, hon skrattar, hon ler, mer än på 50 år, hon gillar människor som har ett välutvecklat sinne för humor, bara ett konstigt fenomen inträffar, eftersom hon gav upp sina naturliga tänder, till förmån för protes,

Tandläkaren rekommenderade fasader, men det gör hon inte, eftersom hon tappar dem som spelpjäser och vill försäkra sig om att den nya uppsättningen tänder blir komplett och korrekt gjord, precis som hennes mun,

Tandläkaren placerade en cementsmakande substans i hennes mun och tog formen för protesen,

Två veckor senare fick hon besked om att komma och hämta den och använda den med förtroende för att den var färdig på alla sätt,

Cecilia, glad att vara ur vägen, tar det, tränar för att vänja sig vid det,

Det har gått ungefär två veckor sedan hon fick det, men Cecilia är en anpassningsbar tjej, ingenting kan få henne att ge upp sin munterhet, inte ens det faktum att det finns andra tänder,

Hon var med sina vänner på ängen, tänkte hon, inget annat än att öva sin diktion med sin nya protes, lugnt, med viss försiktighet, och sa ordlekar,

Och flickan sa: "Hon säljer snäckskal vid stranden",

Protesen föll, den lossnade omedelbart, man kunde se att något inte var helt naturligt, från hur käken rörde sig,

Protesen landar direkt i glaset med körsbär,

Cecilia var förvånad över vilken dårskap som hade ägt rum,

Vad gjorde tandläkaren när han fixade det? Han trodde att han ville fiska, inte hjälpa henne att ha mindre sneda tänder, han hjälpte henne inte mycket med svarven heller, han bad artigt, mycket professionellt om ursäkt, berättade för henne att sådant tandarbete var att det var ortodontist, inte tandläkare. .

Cecilia vet inte längre vad hon ska tro, hur hon ska se saker för att nå en gemensam nämnare med sina slutsatser,

Hon föreställer sig att tandläkaren bara lurade henne, utnyttjade hennes naivitet, gjorde hennes protes i all hast, utan hänsyn till särdragen i hennes mun, alla detaljer han borde ha tittat på, tog hennes pengar och lämnade henne med en protes som lämnar mycket till vara önskvärd,

Nervös, Cecilia tvekar inte längre, hon öppnar snabbt sin telefon (hon har bara 20% batteri kvar, så hon behöver ventilera sina frustrationer snabbt och effektivt), från listan över kontakter väljer hon ut läkaren som gav henne denna gåva,

Hon börjar med sina ursäkter: ,, Hej, (jag vet inte hur bra det kan vara) doktor, jag heter Cecilia, jag är 50 år och jag besökte dig för två veckor sedan för en protes, du tog mått på mig, allt gick bra organisationsmässigt, materialen är hållbara, jag tror att jag kommer att kunna använda protesen i många år framöver. Mitt enda problem vet du vad det är? Det faller ur munnen på mig varje gång jag vill prata, det låter mig inte mumla ens två ord, det är hemskt att inte kunna tala, att inte kunna uttrycka vad du tänker på..."

Doktorn: Ja, hur pratar du med mig nu?"

Cecilia, i en hård ton:,, Doktorn, skojar du med mig????!!! Jag har problem med protesen du skapade åt mig!! Vänligen ta itu med det så snart som möjligt!"

Cecilia kommer till konsultationerna, läkaren tittar, han frågar patienten mer som om han rådde henne:,,Har du hört talas om Corega? Vet du ens vad det är?

Cecilia: "Det är klart jag vet, det är proteslimmet."

Doktorn:,, Om du vet, varför använder du det inte?"

Cecilia sitter och funderar, hon gör också den här kompromissen och köper Corega. Efter några nätter vände sig tandköttet vid produkten, dessutom rekommenderar Cecilia varmt Corega, för väl fixerade tänder.

Cecilia:,,Det är produkten som aldrig har gjort mig besviken ens från första applikationen! Corega förändrade mitt liv!"

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vedenkestävä kello

On kaunis tammikuun alkuaamu, olemme yhdessä Suceavan piirikunnan arvostetuimmista teknisistä korkeakouluista, jossa arvostettu englannin opettajamme Cecilia (emme tiedä hänen sukunimeään) on kylpyhuoneessa. Erityisesti opettajien kylpyhuoneessa, naisten osastolla. Päivän alku on karkea sen jälkeen, kun puhelimeen on asetettu 4-5 herätystä, yksi kello 12.30, toinen kello 2.40, kaksi muuta pojalle ja yksi kello 4.50 aamulla. Kaksi ensimmäistä piti ottaa antibiootteja, kun hänellä oli Staphylococcus aureus -infektio ja en tiedä kuinka monta muuta sairaala- ja grampositiivista bakteerikantaa, jotka hänen poikansa toi hänelle päiväkodista, viimeinen hälytys oli saapua ajoissa asemalle ja mene bussilla lukioon (niille, jotka eivät tiedä, Cecilia on työmatkalainen, jolla on 15 vuoden kokemus liikenteestä). Normaalisti Cecilia olisi voinut pyytää virkavapautta, kunnes hän voi paremmin, toipua, tulla energisemmäksi, mutta tunnet hänet, tiedät kuinka hän voi. Hän haluaa vain olympialaisia, hän haluaa kaikessa tekemisensä olevan järkevää, hän pitää opettamastaan aineesta eikä vain siitä, hän haluaa uudistaa tämän aineen opetusta, hän pyrkii jopa mullistamaan ja parantamaan opetusta, kunnes se toisi. sen taiteen tasolle. Hän päätti tehdä ylitöitä siinä valtiossa, jossa hän on, koska hän tietää, että tänä vuonna olympialaiset pidetään lukiossa, jossa hän opettaa. Tänä aamuna Cecilia ei kuitenkaan oikein ehtinyt huolehtia itsestään, minkä vuoksi hänen täytyi mennä ensimmäistä kertaa vessaan. Kaikki hänen ripsivärinsä on levinnyt, kondensaatiosta, onneksi hän pyyhkii ylimääräisen pois kosteuspyyhkeillä. Sitten kuivien kanssa hän alkaa puhaltaa nenään, ja köyhä puhaltaa, että viereisten hyttien opettajatkin pitävät hauskaa. Sataa kommentteja, kuten: "Tiedätkö Cecilia, minulla on ruohonleikkuri, jolla leikkaan viidakon ympäri taloa ja se pitää täsmälleen samoja ääniä." Hyvät opettajat, osoita empatiaa ja lakkaa nauramasta Cecilian ongelmalle, että se ei ole vitsi mikrobien kanssa, jotka kiertävät, joissa niitä esiintyy jatkuvasti, kuin sieniä jälkeen, minulla on sellainen vaikutelma, että maailmanloppu on tulossa, mutta tämä on todellisuutta, olen ekologinen epätasapaino, saastuminen ja bakteerit ilmestyivät. Ja ilmaston lämpeneminen auttaa heitä menestymään... Joka tapauksessa...Cecilia panee yhtä paljon intohimoa nenänsä puhaltamiseen kuin mihinkään muuhun, hän ei auttanut minua joidenkin kirjojen kanssa, joita tarvitsin 10 000 vuotta sitten? Tietysti kyllä, mutta haluan sanoa, että hänen kotonaan ei edes näe seinien väriä, kipsiä tai jos hänellä on maalauksia, niin että hänellä on kirjoja kattokruunuun asti. Ja tältä näyttää melkein kaikki asunnon huoneet. Ymmärsin melko nopeasti, että hän on intohimoinen siihen, mitä hän tekee, ja hän on hyvin tehty hänelle. On vaikea löytää intohimoa mistään, mistään, mielestäni missään ei ole järkeä tai ehkä minun täytyy jatkaa etsimistä, kunnes löydän sen.

Palatakseni tarinaamme, Cecilia puhaltaa nenään, heittää pois kudoksen täytettyäsi sen eritteillä ja verihyytymillä, vetää vettä. Valitettavasti pehmopaperin mukana meni viemäriin ja se tyylikäs, moderni kello, jonka hän oli saanut ystävältä syntymäpäivälahjaksi syyskuussa. Se lipsahti pois hänen ranteestaan, koska tarpeettomassa kiireessään (joka tapauksessa hän pääsi sinne ensin) hän ei painanut tarpeeksi lujasti otetta. Vähän kontekstin antamiseksi kellossa on lämmönkestävä rannekoru, joka kestää hyvin vettä, laatikossa ainakin luki "500 ATM:n vedenpitävyys". Japanilaiset valmistajat eivät valehdelleet Cecilian käyttämän tuotteen laadusta, Casio G-Shock -kello, hieman liian iso naisen käteen, musta, pyöreä kellotaulu, jossa tunnit näkyvät sinisillä arabialaisilla numeroilla. Se vastustaa, se on ehjä vielä tänäkin päivänä, vain, että viemärin kautta se kulki eri reittiä ja valui yli Sucevan veteen sen sijaan, että se olisi mukana kaikkialla. Cecilia panikoi, laittaa mainoksen sanomalehteen, laittaa ympäri kaupunkia julisteita kellon kuvilla ja lupaa palkkion sen löytämisestä.

Kuukauden kuluttua etsinnöistä hänelle kerrotaan, että se on löydetty ja tulla hakemaan se. Hän saapuu toimistoon ja puhuu tiskillä olevan naisen kanssa, joka antaa hänelle kellon. Cecilia ei oikein tiedä miten reagoida, se on hänen kellonsa, mutta silti se on kuin kadonnut. Kauanko se on ollut vedessä missä kaikkea on roiskunut, se on sotilaavihreän värin, hän yrittää poistaa sen kotona joko pinseteillä tai kynsiviilalla tai pesuaineella tai millä tahansa muulla puhdistusaineella hän voi löytää. Vakavasti, se ei edes näytä kellolta, josta hän piti aluksi niin paljon...

             Ce reprezintă pentru mine stema R. S. R. ?

E cea mai frumoasă imagină. Nu știu cine, sau câte minți 

au contribuit la realizarea ei.

           Am văzut diverse steme, embleme, dar nici una 

care să-mi sugereze atâta frumusețe, bogăție, mărăție .

Nici trecutul și nici viitorul nu va ridica ROMÂNIA în 

culmea dezvoltării și respectului în lume, având un 

conducător cizmar cu patru clase.Cei de azi au studii 

înalte și unde am ajuns ?Pe cizmarul, după care azi plâng mulți 

îl va reabilita istoria, chiar și peste sute de ani. Poate, va 

trece multă vreme, să se mai nască un patriot ca el.

12. Kun ptrecut yeu viatza en Lazaret

Dennaltul cerului Domnezeu iubeƒtze paduryle ƒi oameny en Lazaret. En ɧuenta mana luy Domnezeu ƒi Ieƒuz Chriƒtus. Yeu. baronul Aaron von Pieler. kari mor en credintza luy. am pus viatza mya cu dragoste la inima ratacytura kari omu crede ke unealta lu draku ieƒti. Iulya ieƒti fiinza kari plaker lu Domnezeu ka tote nemzeturile. Am scris yeu tote acestea en anno 7003.

Așa cum deja intuise, caietul conținea transpunerea scrierilor baronului. Iulia îi lăsase doar extrase din acesta, fragmente rescrise de ea. Sau poate caietul nu era decât o poveste inventată menită să-i incite curiozitatea. Era complet dezamăgit. Sperase să țină în mână un document mai vechi decât Cartea de cântece din anii 1570 cunoscut și ca Fragmentul Todorescu și considerat ca fiind cel mai vechi text românesc scris cu caractere latine. Se așeză pe scaun și începu să citească.

După trei nopți petrecute alături de tabăra de la turnul roșu ne-am întors în sat. În fiecare noapte Ion se furișase printre corturi și reușise să-mi aducă o parte din lucrurile de îmbrăcăminte. Nu era greu să le recunoască deoarece pe toate era încrustat blazonul familiei mele. Am plecat fără să am nici cel mai mic regret. Trecusem bine de 40 de ani și eram dornic să evadez din acest mod de viață căruia nu-i mai găseam rostul. Am învățat să urăsc și să ucid în numele domnului dar eram neajutorat în fața iubirii. Mă chema iubirea pământeană așa cum ea ne-a fost lăsată de Dumnezeu când ne-a dăruit păcatului. Căci oare nu El a semănat pomul? Nu El a dat viață șarpelui? Nu El a zămislit femeia? Acum femeia era în fața mea, un trup ca o salcie unduită de vânt. În urma ei plutea mirosul atrăgător de iasomie pe care îl simțeam până în adâncul ființei. O priveam și nu mă mai săturam să-i urmăresc balansul șoldurilor. Aș fi vrut să-i aud mersul pentru a mă convinge că nu visez dar vântul puternic umplea văzduhul cu zgomotul pădurii. Am ajuns la casa din marginea satului. Mama Iuliei era așezată pe un scaun și părea încremenită cu privirea aţintită spre micul oblon ce dădea înspre râu. Mai târziu am aflat că o vecină venea să o îngrijească când Iulia lipsea mai mult. Mi-am lăsat lucrurile în cerdac și am așteptat fără să încerc să intru în casă. Nu eram decât un străin ce se agățase de acest loc într-un mod greu de înțeles pentru două femei cu mințile tulburate de demoni, cum îmi dăduse de înțeles Ion. Mai aveam timp să mă întorc la tovarășii mei. Să redevin soldatul lui Dumnezeu care bântuia lumea pentru a stârpi de pe fața pământului ultima suflare de păgân, dar trupul meu era acum înlănțuit de alte dorințe iar inima se zbuciuma să-și găsească vadul larg în care sângele fierbinte să poată găsi răcoarea veșnică. Ochii căutau spre ușa dinspre care se auzeau frânturi de vorbe pe care nu le puteam înțelege dar al căror sens nu putea să-mi scape. Era vorba despre mine și despre Ion, cel căruia obștea îi refuzase slujba de căsătorie cu Iulia. Se luaseră din dragoste și acum, tot din dragoste, Ion se hotărâse să o lase celui ce reușise doar cu o mângâiere să înlăture de pe fața schimonosită acea strâmbătură pe care o moștenise tot neamul ei. Ea, Iulia, nu se mai privise de ani de zile în oglinda râului, iar acum nu se mai sătura să-și contemple zâmbetul larg, să lase privirea să-i arate ochii mari pictați cu culoarea cerului. Ceva se întâmplase cu trupul ei, mușchii aflați în continuă strânsoare redobândiseră o moliciune ce lăsa ființei spațiul de odihnă atât de necesar minții. Stătea în fața mamei ei. Ca la o comandă, aceasta începu să-și balanseze trupul spre tăblia mesei, aproape să-și zdrobească fruntea. Un tremur o cuprinse și pe Iulia, fața redobândi acel rictus înscris ca o rană adâncă pe obraz, ochii se tulburară și vorbe de neînțeles i se desprinseră de pe buze. Își luă mama în brațe și împreună se avântară într-un joc al trupului sortit să sperie pe oricine. Ion se repezi afară și făcu semne disperate.
— Vino! Vino!
Am pătruns în ultima încăpere și am înțeles că o nouă criză de nebunie cuprinsese mințile celor două femei. O mamă iremediabil pierdută într-o lume aparte în care trupul era o armă a unei minți încătușate în cine știe ce vâltoare înnegurată din viața ei și o fiică care de mică fusese părtașă  acestei scene. Nu cumva gesturile ei nu aveau un suport legat de vreo boală a minții ci mai degrabă erau parte a unui limbaj pe care mintea l-a învățat așa cum înveți să vorbești?
— Dracul! A intrat dracul în ele! Ți-am spus că sunt blestemate! Pleacă!
Am stat câteva clipe nemișcat, privindu-le intens. Încercam să fur privirea Iuliei din această încleștare a ochilor. Simțeam că trupurile sunt comandate de un fluid ce se strecura în mintea Iuliei prin privirea mamei sale. Trebuia să găsesc propriul limbaj prin care să  mă pot face auzit de mintea Iuliei. Ori nu poți construi ceva nou dacă nu ștergi amintirea trecutului. Un trecut pe care va trebui să-l înlătur din amintirile femeii. Reușisem să prind mâna Iuliei în timp ce alergam în jurul lor. I-am apucat degetul mic și l-am îndoi apăsând cu putere. Ritmul Iuliei se reduse simțitor iar mama ei căzu aproape leșinată și se pierdu într-un somn adânc. Am întins-o pe pat și l-am oprit pe Ion să o lege cu curelele pregătite. Iulia se ghemuise la picioarele maică-si și plângea înăbușit. Printre sughițuri făcea gesturi disperate arătându-mi ușa.
— Pleacă! Eu nu pot fi fericită.
M-am apropiat și, la fel ca în prima zi, i-am prins fața între mâinile mele. Plânsul zgomotos, aproape isteric, se domoli lăsând loc unei descărcări liniștitoare. Ochii se limpeziră iar privirea ei implora ajutor.
— Nu am să plec, Iulia! Voi avea grijă de tine și de mama ta.
Continuam să-i mângâi fața și nici nu am observat când Ion plecase. Din acea zi am rămas acolo, dăruind fiecare clipă unei iubiri de care nu credeam că sunt în stare.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

Un foc cu o foame necontrolabilă de agonie arde în mine ce pare să mă scrume de vie.

Fiecare flacără are grijă să mă ducă la culmile păcatului , unde eu voi rămâne, sau poate am rămas de mult, fără suflare. Sunt pierdută, nu știu unde, cum sau cine sunt.

Mă privesc în oglindă și parcă se împrăștie în mii de cioburi pe podea împreună cu persoana mea. De la cel mai ascuțit până la cel mai tocit îmi pătrund bucățile în țesuturi până când aproape văd noi orizonturi. Privirea mi-e aproape tăiată în momentul în care o reflexie mi se arată cu toate greșelile cu care sunt în continuare pătată. Pată peste pată, culorile deja s-au combinat și a rămas un negru platinat ce avea să mă orbească pe viață. Aidoma legilor fizicii, reflecția ce mă pătrunde este lipsită de lumina, iar până și focul din mine mă lasă fără pic de strălucire .

Că trăim în cea mai bună lume posibilă obișnuia să spună un mare filosof, Leibniz pe al său nume, dar poate că erau niște simple cuvinte puse aleatoriu, unele lângă altele doar cat a prinde o fărâmă de sens, iar ca cei ce aveau să-i arate interes să-i ofere perfectă dreptate, căutând un sens prin toate substraturile contextului. Oare sunt o ipocrită dacă nu-i dai dreptate? Mi-e greu să găsesc adierea de înțeles în furtuna constituită din vorbele sale când eu nici drumul spre casă parcă nu-l mai stăpânesc. Mă pierd continuu și de fiecare dată când încerc să găsesc câtuși de puțin din mine mă pierd și mai rău.

Cad. Cad și privesc în jur de fiecare dată , dar nu reușesc să văd nimic, cu atât mai puțin lumina de la capătul tunelului pentru că e bezna. Mă simt ca într-o spirală pierdută în umbra văzduhului căreia nici măcar cel mai subțire murmur nu-i scapă când se învârte , făcându-mă să mă simt ca într-un ciclu vicios unde suferința parcă e singura de folos. Se crează o simfonie atroce, unde pășesc cu neputința pe câte o clapă greșită , iar fiecare notă muzicală mă sfâșie și mai tare.

Greșesc și tot nu mă regăsesc, pășesc și tot nu avansez, deoarece oricât aș încerca nu pot să ajung sa fiu alta. Fiece gest eronat îmi definește nu numai firea, ci și corpul, căci parcă port pe oriunde trec o greutate ce nu poate fi slăbită printr-o nicio dietă distinctă de cea încercată până acum. Unui maraton a cărui linii de sfârșit nu știu dacă se află pe undeva m-am alăturat și nimeni nu vrea să mă descalifice. Am încercat să mă opresc, dar inima imi e plină de adrenalină oricât de încet aș merge, iar să stau într-un loc nu-mi este dat drept alegere ca răsuflare de ușurare, astfel simt cum mă sufoc și mai tare.

Aș da orice la troc pentru un cadru favorabil al unui context perfect valabil unde aș putea simți măcar puțin cum este să nu-ți pierzi controlul minții. O bătălie de gânduri în cap mi se desfășoară și oricât de mult aș vrea să înțeleg ceva din ea, eșuez. Mă simt ca un val ce încearcă să prindă avânt, dar oricum se reconstituie la mal, întorcându-se de unde a venit, doar ca eu nu știu unde aparțin.

Oare asta îmi este lumea perfectă ce are să mi fie predestinată? O speranță la perfecțiune când o dau în bară la fiecare acțiune.

Am cunoscut oameni plini de viață, dar cu ce folos când eu sunt de gheață. Am încercat să le dau tot ce am mai bun, dar printr-o simplă clipire am ajuns o umilire. Aveam să fiu trup și suflet implicată în prietenia noastră, sau cel puțin aveam să încerc. Urma să mi se dovedească într-un final că n-aș putea fi capabilă de un asemenea masacru când tot ce las în urmă este un simplu gust acru. Să mă dezgheț în fața unuia nu a fost chip, așadar am devenint o stona de piatră pe care nici măcar focul nu o poate atinge în vreun fel. Cu toate acestea, nu m-am gândit la cel interior care ma distruge pe zi ce trece, făcându-mă să mă întreb cat mai este.

Mi-ar plăcea să fie totul roz, sau măcar cu o tentă de gri, însă orice aș face rămân la capăt de prăpastie. Lumea nu e un loc tocmai perfect mie, dar poate cândva, la capăt de poveste, are să-mi fie.

Doresc să stau intr-un polen de floare…

Doresc să mă pătrund într-un bob de rouă așezat pe alba aripă a unui fluture când sărută o albă floare …

Să zbor aș vrea și-n zborul meu să mă atingă trilurile ciocârliei…

Să fiu, îmi doresc, clipa de lumină drept călăuză unui ușor nor azuriu , îndreptându-l spre cele patru puncte cardinale…

Doresc să fiu copilul din copilărie, în a lui privire să culeg efemerii maci roșii din câmpie, să fiu același care seara duce mâncare cărăbușilor și nu se culcă până nu înflorește ,, Regina - nopți,,… Și învăluit de așa zi mirifică să adorm in poala bunicii…

Doresc ce nu se poate… Doresc să fiu un om fericit…

Și totuși :

Dorința, e dorul ce înmugurește primăvara

O lină alinare în sufletul sărăcit de vise

Ea poate fi trăirea pe care destinul o aduce

În amurg, să ne înlăture de pe umeri povara

În drumul arid, cu multe, multe pietre la răscruce

…………………………………………………………………………………….

Dorința, poate fi și dorul ce nu se mai întoarce

Maria, învățătoarea din satul bunicilor mei, era un suflet cald, blând, liniștit, luminos...

Maria era genul acela de persoană care radia o pace și o liniște interioară, întrerupând bârfele babelor, atunci când intra la șezătoare... chiar se făcea literalmente lumină în încăpere atunci când intra într-o încăpere. Babele tăceau subit, se auzea numai sfârâitul fusurilor și mâțele torcând după sobă.

Era șezătoare și babele satului s-adunau la dărăcitul lânii și torsul firelor... Și-apoi ce era la gura lor, noi copchii, stăteam ciorchine și ne uitam în gura lor ca la cele sfinte: o fătat vaca lu' Culiță, fata ceea mare a lu' Ion "di pisti prund" se mărită cu cel Vasile cu nasu' mare a lu' Ghiță, cum care Ghiță, a lu' Mocanu ciobanul, cel de la Socodor, Mar'șica lu' Trancă îi bolnavă, lipsește azi di la șezătoare, da' o cercetat-o Coana Moașă, nu-i gravidă, o ajuns-o din urmă pacatili... Și câte și mai câte, de aflam tot satul, bașca cele megieșe, până la capăt de linie oricare ar fi fost aceasta...

Dar să revin la Maria... Cred că pe-atunci avea vreo 25 de ani, nu era măritată și stătea cu mamă-sa, aflată-n vârstă, într-o căsuță durată cochet pe o margine de deal, n-avea tată - murise pe front în război,- și nici frați... Era de o frumusețe gingașă, rară, și se purta întotdeauna simplu, de-o eleganță subtilă care ne făcea pe noi copii s-o iubim din toată inima, fiindcă întotdeauna avea o vorbă bună, caldă, despre și pentru fiecare-n parte, ne lua mai tot timpul apărarea și ne era pavăză în fața asprimilor dinspre toate babele care ne voiau culcați, ca bârfa să continue fără stingher.

Și-mi amintesc cu drag, și cu dor, și cu nostalgie, că în spatele casei, Maria avea niște cireși negri, groși, falnici și plini de rod, care făceau niște cireșe mari, negre și amare, cărnoase și zemoase, de ne pătau gurile, fețele, mânuțele și hăinuțele în mod iremediabil... Și făcea Maria o dulceață de cireșe-amare, mai bună chiar decât cea a măicuțelor de la Sucevița (am să vă povestesc eu, altădată!) de nu întârzia prea mult în nicio chisea: babele, dar și noi, hăpăiam hulpav la dulcele-amar, cu gândul la carafa de sticlă ce aburea apa răce de fântână...

Și, Doamne!, cum stăteam spânzurați în cei cireși, că doară nu culegeam, cât mâncam și mai mult, cât stricam, dar Maria nu se supăra niciodată pe noi, ci strângea hărnicuță în găletușe, nestematele cele negre, de zece ori cât apucam noi să strângem, căci noi nu eram chiți pe muncă, ci mai ales pe hârjoană, fiind în vacanță!!!

Și mai avea Maria la poalele dealului unde-și găsea căsuța, un mic heleșteu cu apă răce, în care ne răcoream picioruțele obosite de-atâta alergat, o mică lagună străjuită din toate părțile de papură verde ce-și ridica sulițile brav către cer, cu care ocăram broaștele împungându-le de pe mal, ori războindu-ne între noi până ce le stricam, ca mai apoi, luciul apei se ningea de puf gălbui, care plutea și se așeza ușor, așa după cum mi s-așază astăzi amintirile...

E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez  parcul care se află în proximitatea locuinței,  pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc,  prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce  la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii,  voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare,  zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-

Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine,  l-a dat copilului meu  înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele  de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut  multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu,  merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa  cu care a plecat din apartament când a venit executorul  judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor  să plecăm. Au plecat vorbind între ele.

Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic  cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân  pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :

Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera  cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an.   Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav.  Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire,  Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă  dar deja inima încetase…      

Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi  traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă  să-i spun  unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !!  Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să  constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau  din    bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită,  cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.