Cel mai bun serviciu de catering în daneză

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Plus beau

Tu es loin et tu m'as

Un immense pouvoir

Je me réveille en souriant tous les jours

Quelle chance de t'avoir rencontré

Pendant longtemps, je n'ai pas cru à l'amour.

Je veux rester dans ton monde d'amour

Je n'ai jamais été amoureux comme ça auparavant

Le bonheur que je reçois

Je veux seulement le vivre avec toi

Avec toi j'apprends à aimer.

Vous me voyez

Plus belle que je ne le pense

tu me fais sentir

Que je suis le centre du monde

Et tu m'apaise, tu m'apaise, tu m'apaise

Avec des mots doux

Mon cœur ne veut pas lui mentir

Il ne veut pas que tu l'oublies.

Je veux rester dans ton monde d'amour

Pour me réveiller avec le sourire tous les jours

Le bonheur que je reçois

Je veux seulement le vivre avec toi

Avec toi j'apprends à aimer.

Vous me voyez

Plus belle que je ne le pense

tu me fais sentir

Que je suis le centre du monde

Et tu m'apaise, tu m'apaise, tu m'apaise

Avec des mots doux

Mon cœur ne veut pas lui mentir

Il ne veut pas que tu l'oublies.

Parfois sans toi

La route est dure

J'aimerais que tu sois avec moi,

Toujours avec moi.

Le bonheur que je reçois

Je veux seulement le vivre avec toi.

Vous me voyez

Plus belle que je ne le pense

tu me fais sentir

Que je suis le centre du monde

Et tu m'apaise, tu m'apaise, tu m'apaise

Avec des mots doux

Mon cœur ne veut pas lui mentir

Il ne veut pas que tu l'oublies.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Og hvis du ikke eksisterte

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere.

Å henge rundt i en verden uten deg,

uten håp og uten anger.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i armene mine

som jeg aldri ville elske.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville bare vært ett poeng til

i denne verden som kommer og går,

Jeg ville føle meg fortapt.

Jeg ville trenge deg.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne late som om jeg var meg,

men jeg ville ikke være sant.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg tror jeg ville ha funnet det,

livets hemmelighet, hvorfor

bare for å skape deg,

og å se på deg.

Og hvis du ikke eksisterte

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere

Å henge rundt i en verden uten deg

uten håp og uten anger

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca en su camino

no pararon

caminar seguro y rápido

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca nos detuvimos en su camino

caminar seguro y rápido

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

Nós não teríamos esperado isso

Caminhando, há muito tempo,

Veja pedestres pacíficos, os semáforos os estressam,

Cuidadosamente eles atravessam,

No banco, no parque, com o nariz enfiado no jornal, eles noticiam de novo e de novo,

Eles vão ao mercado, depois ao teatro,

Já são quatro horas

Ainda sem perceber nada,

Algo parecido com uma pulga, mas que anda muito mais ritmicamente,

Eu também vou para os amigos, eles se sentem bem, riem, brincam,

Mais uma hora se passa e estou realmente cochilando,

Todos adormeceram na mesma sala,

Amontoados, com a porta ainda aberta (deixe o gato passar), eles pedem desculpas por terem dormido todos como se estivessem em uma gaiola,

vá para casa, o tempo voa

O que vem a seguir nos dá arrepios,

Amigos, aos amigos que compraram no mercado, escrevem indignados,

Eu nunca os vi tão bravos antes,

“Invista também no tipo de shampoo que você quiser,

Qualquer coisa, só quero usar,

Você nos encheu de piolhos

Você nos decepcionou, nunca faríamos algo assim,

Você devia se envergonhar,

Seus amigos que apenas lhe enviam votos de boa sorte te repreendem"

Sim, bem... farinha do dia, não tenho nada,

Claro que é tudo apenas a nível psicológico.

Eles lêem muito os jornais,

Não tínhamos para onde levar, em Portugal fui apenas estagiário,

Não ouço como você se sente?

Não tenho nada, mas vamos fazer um teste mesmo assim,

Não acredito menina, olha você também???!!

Sim garota, o quê?... Não consigo olhar para o seu cabelo, porque você..

que garota

Pegue um pouco de algodão,

Tento pegá-los, jogá-los pela janela,

Mas não consigo capturar nem mesmo um desse tipo,

Garota, poderíamos tentar um método diferente,

Mas quem sabe ainda vale a pena,

Descolorimos o cabelo, escolhemos o tom mais claro do loiro norueguês,

Depois pintamos na cor que quisermos,

Os piolhos nem vão perceber o que está acontecendo,

Por sermos diligentes, pintamos cada fio do templo,

Sim minha menina, o que eu faria sem as suas ideias, os piolhos vão queimar, vão sufocar, não precisamos fazer nada, apenas ter cuidado, desembaraçar com rigor, certificar-se de que nos livramos de qualquer visitante indesejado, em algum lugar, através o cabelo, vagar,

Sim garota, exatamente, o que eu estava te dizendo?

Não sei, enquanto isso eu estava assistindo um filme...

Depois de muitos séculos vemos o resultado...

O que, não poderia ter sido outro...

Menina, a cor aderiu muito bem ao cabelo, esteticamente estou satisfeita,

Agora estou penteando o cabelo para ver o que aconteceu com aqueles insetos,

Sim, agora são azuis, verdes, também foram pintados, o que fazer?

Cara, não temos mais piolhos, escapamos, vamos comemorar na taberna, com uma limonada,

Espero que não acabemos como em Portugal, naquela esplanada do jardim.

(É aí que você pensaria que ele pegaria aqueles piolhos...)

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

La oss ta en tur gjennom tiden som dette,

Vi velger vår periode, over 10 år,

Vi legger til flere år til Cecilia,

Alltid vakker, uansett alder,

Skjønnhet springer ut fra henne,

Og det gjenspeiles i hennes naturlighet, hennes sans for humor, hennes måte å harmonisere farger fra nære kromatiske områder, hennes friskhet, alltid luktende av de mest interessante indiske blomstene, alle trekkene som beskriver henne,

Skjønnheten blir bevart, enda mer, med alderen blir Cecilia mye mer jovial, morsommere, mer tolerant, mer avslappet, mer leken, har en mer sprudlende personlighet, la oss si...

Vi kunne vært like morsomme når vi fortalte om en ganske unik hendelse i Cecilias liv,

Som 50-åring uttaler Cecilia ord like raskt, musikalsk og riktig som hun pleide,

Men det er også ord eller ordspill som setter henne i vanskeligheter, de er en ganske pinlig utfordring når hun finner seg selv nødt til å snakke offentlig,

Vi kan også si at det skjedde da han var på piknik og beundret det smaragdgrønne gresset,

Hele familien samlet seg, på enga, ved siden av kyrne som stille og boltret seg og gumlet på ugress, hvordan jeg pleide å dytte meg i overkant, som barn, med tannkjøttet som ble brukt til å lage ballonger, med en diameter like stor som måne,

Det er praktisk talt umulig for meg å måle, men uansett, det kom noen ganske store ballonger ut,

Cecilia har det bra, hun ler, hun smiler, mer enn hun ville gjort på 50 år, hun liker mennesker som har en velutviklet sans for humor, bare et merkelig fenomen oppstår, siden hun ga opp sine naturlige tenner, til fordel for protese,

Tannlegen anbefalte finér, men det gjør hun ikke, fordi hun mister dem som spillebrikker og vil forsikre seg om at det nye tannsettet blir komplett og riktig laget, akkurat som munnen hennes,

Tannlegen la et sementsmakende stoff i munnen hennes, og tok formen til protesen,

To uker senere fikk hun beskjed om å komme og hente den og bruke den med tillit til at den var ferdig på alle måter,

Cecilia, glad for å være ute av veien, tar det, trener for å venne seg til det,

Det er omtrent to uker siden hun har hatt det, men Cecilia er en tilpasningsdyktig jente, ingenting kan få henne til å gi opp munterheten, ikke engang det faktum at det er andre tenner,

Hun var sammen med vennene sine på enga, tenkte hun, ikke annet enn å praktisere diksjonen med den nye protesen, rolig, med en viss forsiktighet, og sa ordspill,

Og jenta sa: "Hun selger skjell ved kysten",

Protesen falt, den løsnet øyeblikkelig, du kunne se at noe ikke var helt naturlig, fra måten kjeven hans beveget seg på,

Protesen lander direkte i glasset med kirsebær,

Cecilia var overrasket over hva dårskapen hadde funnet sted,

Hva gjorde tannlegen da han fikset det? Han trodde han ville fiske, for ikke å hjelpe henne med mindre skjeve tenner, han hjalp henne ikke mye med dreiebenken heller, unnskyldte seg høflig, veldig profesjonelt, og fortalte henne at slikt tannarbeid var at det var kjeveortopeden, ikke tannlegen.

Cecilia vet ikke lenger hva hun skal tro, hvordan hun skal se ting for å nå en fellesnevner med konklusjonene sine,

Hun forestiller seg at tannlegen bare lurte henne, utnyttet hennes naivitet, laget protesen hennes i all hast, uten å ta hensyn til munnen hennes, alle detaljene han burde ha sett på, tok pengene hennes og etterlot henne med en protese som overlater mye til være ønsket,

Nervøs, Cecilia nøler ikke lenger, hun åpner raskt telefonen (hun har bare 20 % batteri igjen, så hun trenger å få ut frustrasjonene raskt og effektivt), fra listen over kontakter velger hun legen som ga henne denne gaven,

Hun begynner med sine unnskyldninger: ,, Hei, (jeg vet ikke hvor bra det kan være) lege, jeg heter Cecilia, jeg er 50 år og besøkte deg for to uker siden for en protese, du tok målene til meg, alt gikk bra med tanke på organisering, materialene er holdbare, jeg tror jeg kommer til å kunne bruke protesen i mange år fremover. Mitt eneste problem vet du hva det er? Det faller ut av munnen min hver gang jeg vil snakke, det lar meg ikke mumle to ord, det er forferdelig å ikke kunne snakke, ikke kunne uttrykke hva du tenker på..."

Doktor: Vel, hvordan snakker du til meg nå?

Cecilia, i en hard tone:,, Doktor, tuller du????!!! Jeg har et problem med protesen du har laget for meg!! Vennligst tak det så snart som mulig!"

Cecilia kommer til konsultasjonene, legen ser, han spør pasienten mer som om han rådet henne:,,Har du hørt om Corega? Vet du i det hele tatt hva det er?

Cecilia: "Selvfølgelig vet jeg, det er proteselimet."

Doktor:,, Hvis du vet, hvorfor bruker du det ikke?"

Cecilia sitter og tenker, hun inngår også dette kompromisset og kjøper Corega. Etter noen netter ble tannkjøttet vant til produktet, dessuten anbefaler Cecilia på det varmeste Corega, for godt fikserte tenner.

Cecilia:,,Det er produktet som aldri har skuffet meg selv fra første søknad! Corega forandret livet mitt!"

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Zo lang je me lief hebt

Als de hemel op je valt, zal ik je beschermen,

En het kan komen, schat, en de vloed, doof het vuur in mijn hart niet,

Zelfs als er een aardbeving is, is het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Als een komeet ons zou treffen, ben ik niet bang, weet je

Dat je zeker een raket te pakken krijgt, wij zullen overleven,

Zelfs als er een tsunami is, het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

En als je het moeilijk vindt om te zien,

Ik ben er om je te verlichten.

En als je niet langer in jezelf gelooft,

Ik ben er om je te motiveren.

Tam-taca-tum-doei, kom hier,

Jouw stem is een viool in mijn hart,

Tam-taca-tum-pa, ik zou je neuriën,

Jij bent het refrein van mijn leven.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Orologio resistente all'acqua

È una bellissima mattina di inizio gennaio, siamo in uno degli istituti tecnici più prestigiosi della contea di Suceava, dove la nostra illustre insegnante di inglese, Cecilia (non conosciamo il suo cognome) è in bagno. Nello specifico nel bagno degli insegnanti, nella sezione femminile. È un inizio di giornata difficile dopo 4-5 sveglie impostate sul telefono, una alle 12:30, un'altra alle 2:40, altre due per suo figlio e un'altra alle 4:50 del mattino. I primi due dovevano prendere antibiotici, dopo aver avuto qualche infezione da Staphylococcus aureus e non so quanti altri ceppi di batteri nosocomiali e gram positivi che il figlio gli aveva portato dall'asilo, l'ultimo allarme è stato quello di arrivare puntuali al stazione e prendere l'autobus per il liceo (per chi non lo sapesse, Cecilia è una pendolare con 15 anni di esperienza nei trasporti). Normalmente Cecilia avrebbe potuto chiedere un permesso finché non avesse cominciato a sentirsi meglio, a riprendersi, a diventare più energica, ma tu la conosci, sai come sta. Vuole solo olimpionici, vuole che tutto quello che fa abbia un senso, le piace la materia che insegna e non solo, vuole riformare l'insegnamento di questa materia, tende addirittura a rivoluzionare e migliorare l'atto dell'insegnamento fino a portare al livello dell’art. Ha scelto di fare gli straordinari nello stato in cui si trova, perché sa che quest'anno le Olimpiadi si terranno nel liceo dove insegna. Stamattina, però, Cecilia non ha avuto proprio tempo per prendersi cura di sé, motivo per cui è dovuta andare in bagno per la prima volta. Tutto il suo mascara si è sparso, a causa della condensa, per fortuna toglie l'eccesso con delle salviette umidificate. Poi, con quelli asciutti, comincia a soffiarsi il naso, e poveretto soffia, che si divertono anche gli insegnanti delle cabine adiacenti. Piovono commenti del tipo: "Sai Cecilia, ho un tosaerba che uso per tagliare la giungla intorno alla casa e fa esattamente gli stessi suoni". Cari colleghi insegnanti, mostrate empatia e smettetela di ridere del problema di Cecilia, che non è uno scherzo con i microbi che circolano, nei quali continuano a comparire, come funghi dopo la pioggia, ho l'impressione che stia arrivando la fine del mondo, ma questo è la realtà, sono comparsi squilibri ecologici, inquinamento e batteri. E il riscaldamento globale li aiuta a prosperare... Comunque... Cecilia mette la stessa passione nel soffiarsi il naso come in qualsiasi altra cosa, non mi ha aiutato con alcuni libri di cui avevo bisogno 10000 anni fa? Certo che sì, ma voglio dire che a casa sua non si vede nemmeno il colore delle pareti, dell'intonaco o se ha dei quadri, che ha dei libri fino al lampadario. Ed è così che appaiono quasi tutte le stanze dell'appartamento. Ho capito abbastanza rapidamente che è appassionata di ciò che fa e che le viene fatto un complimento. È difficile trovare passione in qualsiasi cosa, penso davvero che nulla abbia senso o forse devo continuare a cercare finché non la trovo.

Tornando alla nostra storia, Cecilia si soffia il naso, butta via il fazzoletto dopo averlo riempito di secrezioni e coaguli di sangue, aspira l'acqua. Sfortunatamente, insieme al fazzoletto è andato in malora e anche quell'orologio elegante e moderno che aveva ricevuto da un'amica per il suo compleanno a settembre. Gli è scivolato dal polso, perché nella fretta inutile (è arrivato comunque prima) non ha premuto abbastanza forte sul sistema di presa. Per dare un po' di contesto, l'orologio ha un braccialetto resistente al calore, che resiste con successo all'acqua, almeno sulla scatola c'è scritto "resistenza all'acqua 500 ATM". I produttori giapponesi non hanno mentito sulla qualità del prodotto che Cecilia indossava, un orologio Casio G-Shock, un po' troppo grande per una lancetta femminile, quadrante nero, rotondo, con le ore in numeri arabi blu. Resiste, è intatto anche oggi, solo che, attraverso la fogna, ha fatto un percorso diverso ed è defluito nelle acque di Suceva, invece di accompagnarlo ovunque. Cecilia va nel panico, mette un annuncio sul giornale, affigge manifesti in tutta la città con le foto dell'orologio, promettendo una ricompensa per averlo ritrovato.

Un mese dopo l'inizio della ricerca, viene informata che è stata ritrovata e di venire a reclamarla. Arriva in quell'ufficio, parla con la signora al bancone che gli consegna l'orologio. Cecilia non sa proprio come reagire, è il suo orologio eppure è come se non ci fosse più. Da quanto tempo è nell'acqua dove è versato tutto, ha acquisito un colore verde militare, proverà a rimuoverlo a casa, o con una pinzetta, o con una lima per unghie, o con detersivo, o con qualsiasi altro prodotto per la pulizia può trovare. Sul serio, non assomiglia nemmeno all'orologio che gli piaceva così tanto all'inizio...

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vanntett klokke

Det er en vakker tidlig januarmorgen, vi er på en av de mest prestisjefylte tekniske høyskolene i Suceava fylke, hvor vår utmerkede engelsklærer, Cecilia (vi vet ikke etternavnet hennes) er på badet. Nærmere bestemt på lærerbadet, i kvinnedelen. Det er en ganske tøff start på dagen etter 4-5 alarmer satt på telefonen, en for 12:30, en annen for 2:40, to til for sønnen hennes, og en til for 4:50 om morgenen. De to første skulle ta antibiotika, etter at han hadde en eller annen infeksjon med Staphylococcus aureus og jeg vet ikke hvor mange andre stammer av sykehus- og grampositive bakterier som sønnen tok med fra barnehagen, var siste alarm å komme i tide kl. stasjon og ta bussen til videregående skole (for de som ikke vet, Cecilia er pendler med 15 års erfaring innen samferdsel). Normalt sett kunne Cecilia ha bedt om permisjon til hun begynte å føle seg bedre, for å komme seg, for å bli mer energisk, men du kjenner henne, du vet hvordan hun har det. Hun vil bare ha olympiere, hun vil at alt hun gjør skal gi mening, hun liker faget hun underviser i, og ikke bare det, hun ønsker å reformere undervisningen i dette faget, hun har til og med en tendens til å revolusjonere og forbedre undervisningshandlingen til det- ville bringe det til kunstnivået. Han valgte å jobbe overtid i den staten han er i, fordi han vet at det i år arrangeres olympiad på videregående skole der han underviser. I morges hadde Cecilia imidlertid ikke helt tid til å ta vare på seg selv, og derfor måtte hun på do for første gang. All maskaraen hennes har spredt seg, fra kondensen tørker hun heldigvis av overflødig med noen våtservietter. Så, med de tørre, begynner han å blåse seg, og stakkaren blåser, at lærerne i hyttene ved siden av også koser seg. Det regner med kommentarer som: "Du vet Cecilia, jeg har en gressklipper som jeg bruker til å klippe jungelen rundt huset, og den lager nøyaktig de samme lydene." Kjære medlærere, vis empati og slutt å le av Cecilias problem, at det ikke er spøk med mikrobene som sirkulerer, der de stadig dukker opp, som sopp etter regnet, jeg har inntrykk av at verdens undergang kommer, men dette er virkeligheten, jeg er økologiske ubalanser, forurensning og bakterier dukket opp. Og global oppvarming hjelper dem å trives... Uansett...Cecilia legger like mye lidenskap i å blåse nesen som hun gjør noe annet, hun hjalp meg ikke med noen bøker jeg trengte for 10000 år siden? Selvfølgelig ja, men jeg vil si at hjemme hos henne kan du ikke engang se fargen på veggene, gipsen eller om hun har malerier, at hun har bøker opp til lysekronen. Og slik ser nesten alle rom i leiligheten ut. Jeg forsto ganske raskt at hun brenner for det hun gjør og godt gjort mot henne. Det er vanskelig å finne lidenskap i noe, noe, jeg tror virkelig ingenting gir mening eller kanskje jeg må fortsette å lete til jeg finner det.

For å komme tilbake til historien vår, blåser Cecilia nesen, kaster vevet etter å ha fylt det med sekret og blodpropp, trekker vann. Dessverre gikk vevet sammen med vevet og den elegante, moderne klokken hun hadde fått av en venninne på bursdagen sin i september. Det gled av håndleddet hans, for i sin unødvendige hast (han kom dit først uansett) presset han ikke hardt nok på grepet. For å gi litt kontekst har klokken et varmebestandig armbånd, som godt motstår vann, på esken sto det i hvert fall "500 ATM vannmotstand". De japanske produsentene løy ikke om kvaliteten på produktet Cecilia hadde på seg, en Casio G-Shock-klokke, litt for stor for en kvinnehånd, svart, rund urskive som viser timene med blå arabiske tall . Den gjør motstand, den er intakt selv i dag, bare at den gjennom kloakken hadde en annen rute og rant over i Suceva-vannet, i stedet for å følge den overalt. Cecilia får panikk, setter ut en annonse i avisen, setter opp plakater over hele byen med bilder av klokken, og lover en belønning for å finne den.

En måned etter at letingen startet, får hun beskjed om at den er funnet og kommer til å kreve den. Han kommer til det kontoret, snakker med damen i skranken som gir ham klokken. Cecilia vet ikke helt hvordan hun skal reagere, det er klokken hennes og likevel er det som om den er borte. Hvor lenge har det vært i vannet hvor alt er sølt, det har fått en militærgrønn farge, han vil prøve å fjerne det hjemme, enten med pinsett, eller med en neglefil, eller med vaskemiddel, eller med andre rengjøringsmidler han kan finne. Seriøst, det ser ikke engang ut som klokken han likte så godt med det første...

Articolul 276 — Familia

(1) Familia reprezintă un spațiu fundamental de iubire, responsabilitate, educație și sprijin reciproc.

(2) Membrii familiei trebuie să se trateze cu respect și demnitate.

(3) Violența nu poate fi justificată prin autoritatea familială.

Articolul 277 — Căsătoria

(1) Căsătoria trebuie privită cu seriozitate și responsabilitate.

(2) Soții sunt chemați la fidelitate, respect, răbdare și sprijin reciproc.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să rămână într-o situație de violență sau abuz.

Articolul 278 — Egalitatea în familie

(1) Soțul și soția au aceeași demnitate umană.

(2) Autoritatea familială nu trebuie folosită pentru dominare sau umilire.

(3) Deciziile importante trebuie, pe cât posibil, discutate cu respect reciproc.

Articolul 279 — Interzicerea violenței domestice

(1) Lovirea, amenințarea, strangularea, rănirea sau orice altă formă de agresiune în familie sunt condamnate.

(2) Nicio poruncă religioasă nu poate fi interpretată ca permisiune pentru violență domestică.

(3) Victima trebuie protejată.

Articolul 280 — Protecția copiilor în familie

(1) Copiii trebuie crescuți într-un mediu sigur.

(2) Copilul nu trebuie bătut sau umilit ca metodă de educație.

(3) Părinții au responsabilitatea de a educa prin exemplu, răbdare și disciplină responsabilă.

Articolul 281 — Interzicerea abuzului asupra copiilor

(1) Abuzul fizic, psihologic sau sexual asupra copilului este grav condamnat.

(2) Nicio autoritate părintească sau religioasă nu justifică abuzul.

(3) Orice suspiciune serioasă privind siguranța unui copil trebuie tratată responsabil și, când este necesar, sesizată autorităților competente.

Articolul 282 — Protejarea soției

(1) Soția trebuie tratată cu respect și demnitate.

(2) Soțul nu are dreptul să își lovească, amenințe sau controleze abuziv soția.

(3) Credința creștină nu poate fi folosită pentru justificarea violenței împotriva soției.

Articolul 283 — Protejarea soțului

(1) Soțul trebuie tratat cu respect și demnitate.

(2) Soția nu are dreptul să își lovească, amenințe sau umilească soțul.

(3) Violența este condamnată indiferent de persoana care o comite.

Articolul 284 — Fidelitatea

(1) Soții sunt chemați la fidelitate.

(2) Încrederea trebuie protejată.

(3) Problemele din căsătorie trebuie discutate cu sinceritate.

(4) Infidelitatea nu justifică răzbunarea sau violența.

Articolul 285 — Gelozia

(1) Gelozia nu constituie un drept asupra partenerului.

(2) Nimeni nu trebuie controlat prin amenințări.

(3) Gelozia extremă nu trebuie transformată în agresiune.

Articolul 286 — Libertatea personală în familie

(1) Membrii familiei trebuie să respecte libertatea și demnitatea celuilalt.

(2) Relația de familie nu justifică izolarea abuzivă.

(3) Fiecare persoană trebuie să poată cere ajutor atunci când se află în pericol.

Articolul 287 — Conflictele familiale

(1) Conflictele trebuie rezolvate fără violență.

(2) Soții sunt încurajați să discute problemele cu calm.

(3) Atunci când conflictul devine periculos, siguranța persoanelor trebuie să aibă prioritate.

Articolul 288 — Iertarea în familie

(1) Iertarea este o valoare creștină.

(2) Iertarea nu obligă victima să accepte continuarea abuzului.

(3) Împăcarea trebuie să fie posibilă numai atunci când există siguranță și disponibilitate reală pentru schimbare.

Articolul 289 — Responsabilitatea părinților

(1) Părinții au datoria de a-și îngriji copiii.

(2) Ei trebuie să le asigure, în măsura posibilităților și potrivit legii, hrană, educație, protecție și sprijin.

(3) Copilul nu trebuie abandonat sau exploatat.

Articolul 290 — Responsabilitatea copiilor

(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.

(2) Pe măsură ce cresc, copiii trebuie să învețe responsabilitatea.

(3) Respectul față de părinți nu înseamnă acceptarea abuzului.

Articolul 291 — Bunicii și familia extinsă

(1) Persoanele vârstnice din familie trebuie tratate cu respect.

(2) Bunicii pot avea un rol important în transmiterea experienței și valorilor familiei.

(3) Vârsta înaintată nu justifică neglijarea sau umilirea.

Articolul 292 — Protecția persoanelor vârstnice

(1) Persoanele vârstnice trebuie protejate împotriva abuzului și exploatării.

(2) Bunurile unei persoane vârstnice nu trebuie obținute prin manipulare sau amenințare.

(3) Familia trebuie să urmărească binele persoanei vârstnice.

Articolul 293 — Îngrijirea bolnavilor

(1) Persoanele bolnave trebuie tratate cu compasiune.

(2) Boala nu trebuie folosită pentru umilirea sau abandonarea unei persoane.

(3) Creștinii sunt chemați să sprijine persoanele aflate în suferință.

Articolul 294 — Familia și rugăciunea

(1) Familia creștină poate constitui un spațiu de rugăciune comună.

(2) Părinții pot transmite copiilor tradiția religioasă prin exemplu și educație.

(3) Rugăciunea familială nu trebuie impusă prin violență.

Articolul 295 — Familia și iertarea

(1) Membrii familiei sunt chemați să își ceară iertare atunci când greșesc.

(2) Recunoașterea greșelii trebuie încurajată.

(3) Iertarea trebuie însoțită de dorința de îndreptare.

Articolul 296 — Familia și adevărul

(1) În familie trebuie încurajată sinceritatea.

(2) Minciuna repetată poate distruge încrederea.

(3) Adevărul trebuie spus cu respect și responsabilitate.

Articolul 297 — Familia și educația morală

(1) Familia are un rol important în educația morală a copiilor.

(2) Copiii trebuie învățați să respecte viața, adevărul, proprietatea și demnitatea celorlalți.

(3) Părinții trebuie să fie exemple pentru valorile pe care le transmit.

Articolul 298 — Protecția familiei împotriva urii

(1) Membrii familiei nu trebuie încurajați să se urască între ei.

(2) Conflictele dintre rude trebuie soluționate fără răzbunare.

(3) Copiii nu trebuie folosiți ca instrumente pentru pedepsirea celuilalt părinte.

Articolul 299 — Familia și credința

(1) Familia poate transmite copiilor credința creștină.

(2) Ortodocșii, catolicii și protestanții au dreptul să își transmită tradițiile religioase.

(3) Credința trebuie transmisă prin educație, rugăciune și exemplu, nu prin violență.

Articolul 300 — Protecția deplină a familiei

(1) Familia trebuie să fie un loc al iubirii, siguranței, respectului și responsabilității.

(2) Violența domestică, abuzul, exploatarea, amenințarea și umilirea sunt incompatibile cu idealul familiei creștine.

(3) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.

(4) Nicio persoană nu își pierde drepturile fundamentale atunci când intră într-o familie.

Pătrund cu oarecare teamă și emoție în suflet, în semi-întunericul răcoros al bisericii. Ecoul pașilor mei mă însoțește pelerin, iar lumina difuză îmi este umbră — prelungire a propriei mele ființe... Tac. Pentru că, dacă aș rosti chiar și cea mai mică șoaptă, mi s-ar părea o impietate, un păcat — ar fi ca și cum aș deranja cumva tăcerea așternută de secole. Nu se aude nici măcar vreo adiere de cânt religios.

Și undeva, înlăuntrul meu, simt cum înmugurește un sentiment de liniște și pace. Atmosfera nu este una apăsătoare, dimpotrivă. Simt pace, iar sufletul îmi este ușor ca un zmeu de hârtie, gata-gata să se ridice și mai mult în văzduh, scăpat de sfoara care-l ține...

Lumina capătă nuanțe stranii, lucirile marmurei parcă au prins viață, iar trupul imens al bisericii îmi seamănă acum cu trupul unei balene uriașe, care m-a înghițit cu totul... Chiar și sub această impresie copleșitoare nu simt teamă, ci mai degrabă siguranță… Și îmi stăpânesc cu greu imboldul de a atinge pereții reci — gestul orbului care își pipăie cu mâinile drumul, rămâne frânt în aer…

Pășesc mai departe, îmbătat de frumusețea locului. Cu-adevărat, ceva sublim se simte în atmosferă, cumva palpabil prin însăși bogăția ornamentelor, săpate în marmură, porfir și lapis-lazuli. Calc cu oarecare teamă pe mozaicul marmorat, ca și cum n-aș vrea să tulbur râurile încremenite de veacuri în piatră. Aproape că simt cum iedera mozaicului prinde viață și mi se înfășoară pe picioare, și am senzația că voi cădea secerat, incapabil să mai fac vreo mișcare...

Mă târăsc, literalmente, mânat de dorința ascunsă de a pătrunde cât mai adânc în inima bisericii și a-i descoperi secretele... Ceva din interiorul meu mă îndeamnă să pun iar un pas înaintea celuilalt și pășesc, mânat de o curiozitate nestăvilită... știind că truda de a „săpa” după secrete îmi va fi pe deplin răsplătită...

Deodată, lumina devine difuză și cenușie, dându-mi impresia că mă aflu pe un alt tărâm, îndepărtat de cotidian și de tumultul acestuia. Inima-mi pare să sară din închisoarea coastelor, tâmplele-mi zvâcnesc, iar fiecare fibră a corpului meu, trăiește anticiparea...

Răcoarea îmi străbate ființa ca un curent ce se propagă prin tot trupul și îmi dau seama că sunt aproape. Da. Am ajuns. Iată. În fața mea se desfășoară o scenă atemporală, care, prin sentimentul acut de tristețe transmis privitorului, relevă, de fapt, tragedia umană în toată plenitudinea ei.

Încerc un val de emoții pe care îmi este greu să-l descriu în cuvinte: tristețe, durere fără seamăn, prăbușire interioară, resemnare, calm, liniște, seninătate, divin... Este durerea încercată de o mamă care își strânge la piept trupul neînsuflețit al fiului său. O durere care nu poate fi descrisă în cuvinte... și nici măcar simțită cu adevărat...

Privirea golită de lacrimi a mamei ce cade peste trupul neînsuflețit trece dincolo de acesta, privind parcă spre un viitor incert, care nu mai există. Timpul s-a oprit în loc, iar secundele stau gata să dea năvală, stăvilite în privirea stinsă a mamei — incapabilă de a mai vărsa vreo lacrimă.

Nu sunt lacrimi. Sau, mai bine zis, nu mai sunt lacrimi, căci acestea s-au secat, prăbușindu-se odată cu sufletul frânt al mamei, de clipa supremă a trecerii către neant a fiului său. Și totuși, simt forța, promisiunea lăuntrică de a continua, puterea de a transcende momentul, garanția că secundele atemporale vor curge, cumva, din nou, în drumul lor către infinit.

Trupul inert, fără viață, are o lumină lăuntrică, ciudată, ca și cum n-ar sta prăbușit în brațele mamei, ca și cum ar levita, ca și cum ar mai sta o clipă, un moment, înainte de a-și găsi drumul către văzduh... Totuși, sentimentul conectării este unul puternic — încă se mai simte legătura dintre mamă și fiu, care n-a putut fi distrusă de momentul părăsirii trupului de către suflet... Este ca și cum cei doi comunică dincolo de moarte, ignorând moartea...

Fundalul ruginiu îmi sugerează o rană încă deschisă, o rană înecată în sânge, o rană în interiorul căreia se desfășoară în tăcere această scenă, o rană de lumină ce emite, cumva, optimism — garanția faptului ce trebuia oricum împlinit...

Există durere, dar o durere blândă, duioasă — o durere care nu mai are cum să degenereze în răzvrătire, în ură; o durere din care se naște iubirea... O durere care îți învăluie inima într-un sentiment de acceptare deplină, necondiționată...

Undeva, în spate, lucirile unei cruci din marmură luminează discret, ca și cum n-ar vrea să tulbure întreaga scenă. Întreg ansamblul sugerează și generează un sentiment de respect profund față de această durere — un sentiment de evlavie, de smerenie, de cucernicie, izvorând miraculos sub privirile mute de admirație ale privitorului.

N-ai cum să nu te-nchini. Pentru că, odată ce ai văzut această scenă, odată ce ți-ai simțit răsuflarea tăiată de această tăcere divină, simți cum genunchii ți se prăbușesc neputincioși, starea de umilință fiind una firească.

De oriunde ai privi, indiferent de unghiul ales, te frapează grandoarea scenei și parcă simți atingerea divină a aripilor de îngeri... Chiar dacă nu-i vezi, știi cumva că îngerii sunt acolo... supraveghind totul cu grație, discret...

La un moment dat, liniștea copleșește și simți nevoia de lumină brută, care să taie acest semi-întuneric devenit brusc atotcuprinzător. Pelerinul se poate retrage în liniște, la fel cum a venit, pios și cu sufletul mai înălțat de splendoarea ansamblului...

O ultimă privire va întipări pentru totdeauna, pe colțul ochiului meu, o frântură dintr-o durere devenită universală... Ajuns către lumină, îmi dau seama că timpul a trecut cu repeziciune și mă simt asaltat de un șuvoi năvalnic de întrebări lăuntrice: poate fi surprins divinul în marmura șlefuită? Cum se poate ca jocul dintre umbre și lumini să creeze o atmosferă sacră? Cum poate fi descrisă o asemenea durere în tăișurile blânde ale marmurei?

Mă întorc către ușa bisericii cu sufletul ușurat: cu-adevărat, această experiență epifanică îmi va marca pentru totdeauna sufletul. Și mai remarc cu uimire că artistul și-a atins, încă o dată, scopul cu mine: mă simt cumva și mai religios decât înainte de a intra în această biserică. Același sentiment a fost, probabil, încercat și de miile, poate sutele de mii de pelerini care s-au perindat prin această biserică de-a lungul veacurilor. Și ce mi se pare cel mai extraordinar este faptul că această „convertire” a sufletului către religios se face cu blândețe — acceptarea divinității fiind una totală, fără echivoc.

Pietà.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Seara cobora încet peste cameră, iar lampa cu abajur de sticlă gălbuie ca mierea, își împrăștia lumina moale ca o amintire care nu se lasă uitată. Pe scaunul cu spătar sculptat mă aștepta hârtia albă, întinsă, curată. Am așezat pensula de caligrafie pe suportul ei de porțelan, apoi am deschis sertarul secretair-ului. Mirosea a lemn vechi și a cerneală uscată, ca o promisiune a tăcerilor de altădată.

Am început să scriu cu caligrafie chinezească. Fiecare semn se năștea încet, dintr-un gest calculat, o respirație, o clipă de echilibru între aer și cerneală. Lemnul vibra sub încheietura mâinii, ca și cum mobila ar fi recunoscut gestul scrisului. Nu scriam un text, ci o stare.

Cerneala curgea greoi, scrijelind hârtia subțire, ca o umbră vie. Simțeam cum fiecare linie trasată cu vârful subțire al pensulei, poartă în ea o parte din gândurile mele, dar și ceva nespus, ceva ce doar tăcerea putea înțelege. Între mine și hârtie se năștea o punte, un fel de dialog tăcut, în care literele deveneau oameni, iar semnele, amintiri.

Pe pervaz, o bătaie ușoară a vântului mișca perdeaua. Camera părea un templu mic, în care secretair-ul era altarul memoriei mele. Acolo, între sertărașe și tăblia rabatabilă din lemn, parcă adunam frânturi din mine: un vis, o scrisoare neterminată, un nume scris odinioară cu tremur.

Scriam fără grabă, ca și cum timpul s-ar fi topit în cerneala aceea neagră. În jur, totul tăcea. Doar lampa respira ușor, iar lemnul secretair-ului îmi răspundea trosnind lin, cu un foșnet aproape omenesc, ca un oftat vechi:

- Ce scrii?
- Un text caligrafic chinezesc, îi răspund eu din inerție, surprins de-a dreptul că tăcerea putea fi atât de ușor frântă.
- Și ce zice textul?
- Zice așa:

"În vreme ce recit un poem singur, sub lumina lunii... 

mireasma florilor de prun se strecoară în veșmintele mele. 

Un caleidoscop de fluturi își ia zborul în așteptarea primăverii."

- ...
- Ce zici, ți-a plăcut?
- Da, mi-a plăcut! M-a făcut să-mi doresc să fiu un fluture!

Am zâmbit în sinea mea, lăsând tăcerea să se reinstaleze în toată încăperea. Da, și mie mi-ar plăcea câteodată să fiu ca un fluture, să zbor lipsit de griji, așa cum îmi zburau de ușor gândurile, în fața liniilor întortocheate ale literelor chinezești. 

Am strâns pensula, am suflat ușor peste hârtie și am lăsat-o să se odihnească. Cerneala se usca lent, ca o tăcere ce se așază peste lucruri. M-am aplecat asupra secretair-ului și am trecut cu mâna peste lemnul lui cald, neted pe alocuri, zgâriat în altele — semnele atâtor seri petrecute acolo, între gânduri și tăceri.

Afară, noaptea își întindea vălul catifelat de albastru peste toată suflarea. Lampa încă ardea slab, dar lumina ei părea obosită, așa, ca o inimă care se pregătește de somn.

Textul meu era gata. L-am așezat pe sulul de mătase bej și încântat de rezultat, am făcut un pas înapoi. M-am așezat în tăcere și am privit sulul de mătase, întins ca o promisiune împlinită. M-am gândit că, poate, peste ani, cineva va deschide secretair-ul și va simți același miros de lemn vechi, descoperind urmele unei seri ca aceasta — în care s-a scris, în liniște, despre fluturi, despre primăvară și despre dorința de a zbura.

Apoi am stins lampa. În întuneric, secretair-ul a rămas acolo, păstrând în esența lemnului său povestea mea mică, de-o seară.