Ideile mele

Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,

E cel înlănțuit de mintea lui..

Fantomele gândului  gri 

Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..

Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,

E înjunghiat de râsetele de afara,

Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,

Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,

Închide ochii și se prabuseste-n abis,

Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..

(Monica)

Astăzi te-am văzut,

Te-am văzut râzând,

Te-am văzut fericit,

Te-am văzut altfel.

Ieri ai fost cu ea,

Ieri, eu te-am văzut.

De mâna v-ați ținut 

Și v-ați sărutat.

Îmi este dor să te văd, 

Îmi e dor să te mai simt,

Îmi e dor să te iubesc,

Îmi e dor să fii aici. 

Vreau să-mi spintec stomacul
Să-mi storc durerea repulsivă.
Doar sângele rece îmi alină
O parte din vină.

Se spune că copilul își alege pântecul,
O binecuvântare așteptată cu nerăbdare,
Dar eu am venit ca un blestem infect,
Știind doar să nenorocesc.

Am spart inimi pure de sticlă,
Cioburi vișinii, opace,
În tot organismul împrăștiate.
Lumina nu va mai pătrunde,
Nu mai trebuie a mă ascunde!

V-am plămădit din același aluat
Plin de mucegai, luteric.
Acum putem conviețui în întuneric

De când lumea și pământu'

Există un fel de om

Cu care-n viață vreau să dorm

Și-n moarte să-mpart mormântu'. 

Există mai mulți de fapt, 

Da' numa' unu-i pentru mine 

Când totu-i rău și nu știu bine

Ce mi se-ntâmplă exact. 

Ceva îmi spune că-ntr-o zi

Când soarele n-o să apună 

Și n-o să fie-n noapte lună 

Ea lângă mine tot va fi... 

Dar dacă acel ceva mă minte 

C-o îndârjire amăgitoare

Fără motiv, din intamplare

Doar ca să aflu cum se simte? 

Atunci aș ști că-n disperare

Cu forța nu se face zi

Și-oricât aș vrea tot nu va fi 

Cum mi-am dorit așa de tare. 

Ziua-ntr-un vis, noaptea-n coșmar 

Îmi transformă* absența-i gândul... 

Mi-aștept cu nerăbdare rândul

S-o mai privesc din mers măcar... 

(*transformă - perfect simplu, adică accent pe "ă" )

Chiar n-am vrut să fie-așa,

N-am zis niciodată că-i vina ta.

Se termină o ceartă-ntr-o clipă,

Și-ncepe alta, parcă tipă-n inimă.

Îmi răspunzi după jum’ de oră,

Apoi mă-ntrebi dacă mai stăm o oră.

Deja intru să mă joc în horă,

Poate, cine știe, ne revenim iară.

Tre’ să realizăm ce devenim,

Că am intrat într-un regim,

Unde totul merge clandestin,

Și nu mai rămânem la fel, nici puțin.

Oare tu chiar ții la mine?

Sau doar pare că dau hate spre tine?

Șase luni, și tot ne ține,

O să fim bine — oricât s-ar întâmpla între tine și mine.

Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina. 

Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!

Gânduri bune!

Cu drag, Gabriela!😊

De vrei să-ti faci prieteni,

A lor mâna-nainte,

La menghină s-o strângi,

Ca sa-și aducă aminte,

Atunci cand vor minți,

Trăda ori vinde.

Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.

Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..

Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!

Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!

          Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
     șansa să profit de clipele unice,     
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia! 

Te iubesc, dulceaţã micã, te iubesc,

Mai mult decât pe-orice suflet omenesc!

Şi nu e pe lume soare

Sã arate cât de mare

Este dragostea pe care

                   Ţi-o nutresc!

Tu în casa noastrã strâmtã ai venit

Cu ales şi scump şi vesel ciripit!

Anii repede zburarã,

Uite cã eşti domnişoarã

Mândrã, ca o lãcrimioarã,

                    Negreşit!

Au trecut aşa de multe primãveri

Şi s-au stins în timp, precum ziua de ieri!

Lasã supãrarea, lasã,

Fii cu inima voioasã

Noi nu stãm mâhnirii-n casã,

                    Prizonieri.

Ape tulburi se revarsã în puhoi,

Greutãţile dau iama peste noi!

Tare-ar vrea sã ia cu ele

Taine, doruri, toate cele,

Sã ne facã zile grele

                    Mai apoi.

Sã rãmâi cu bine, dar, al meu odor,

Sã-Ţi dea Dumnezeu Preasfântul, ajutor!

Şi sã ai grijã de tine,

Sã n-ajungi în mâini strãine

Sau de râs şi de ruşine

                    Urzitor.

Vine vremea sã ne întâlnim din nou,

Când vor creşte iarãşi florile-n rondou!

Trandafiri şi lãcrimioare,

Şi muşcate solitare,

Rãsunând în fiecare

                    Un ecou...

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Smecher bun dar si glumet e amicul meu

Ajutorul reciproc e prezent mereu,

Munti si vai as depasi daca m-ar chema

Sper cu inima pripita ca si el ar face asa.

Nici o cearta n-ar putea sa ne stea in cale

Intotdeauna mai presus sfinta impacare,

Cu asa prieten bun poti sa te falesti,

Viata cu mult mai usor e sa o traiesti.

Sa rasara-n calea vietii numai zimbete si flori,

Sa ai parte de iubire, de un soare fara nori .

Stelele sa-ti lumineze, doar cu caldele urari

Sa urmezi o cale dreapta, si sa nu dai inapoi.