Категория: Патриотические стихи
Все стихи автора: А . Turcan
Дата публикации: 1 февраля
Просмотры: 172
Стихи из этой категории
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Cu fruntea sus
N-am avut mult.
Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,
Și o pâine împărțită la doi.
Dar din fereastră vedeam câmpul
Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.
Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,
Am cărat zile grele în spinare
Și n-am întrebat: „De ce eu?”
Pentru că eu am rămas.
Când alții au plecat, eu am rămas.
Am visat puțin.
N-am vrut palate, nici haine scumpe.
Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,
Să mor cu fruntea sus,
În limba mea, pe pământul meu.
Poate n-o să scrie nimeni despre mine.
Dar voi adormi într-un loc
Unde iarba-mi cunoaște pașii,
Unde vântul îmi știe numele.
Și acolo, sărac, dar neînfrânt,
O să fiu acasă.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Cu fruntea sus
N-am avut mult.
Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,
Și o pâine împărțită la doi.
Dar din fereastră vedeam câmpul
Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.
Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,
Am cărat zile grele în spinare
Și n-am întrebat: „De ce eu?”
Pentru că eu am rămas.
Când alții au plecat, eu am rămas.
Am visat puțin.
N-am vrut palate, nici haine scumpe.
Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,
Să mor cu fruntea sus,
În limba mea, pe pământul meu.
Poate n-o să scrie nimeni despre mine.
Dar voi adormi într-un loc
Unde iarba-mi cunoaște pașii,
Unde vântul îmi știe numele.
Și acolo, sărac, dar neînfrânt,
O să fiu acasă.
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Другие стихотворения автора
Te ador ❤️
E seara ... Și tu ma aștepți ...
La intrarea în casa se simte miros de crini ...
Mă apropii , tu îmi repeți...
Ca îmi adori ochii mei pelerini
Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....
Iar privindu te în ochii tai pătrunzători
Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...
Deja nu am nevoie de nimic....
Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....
O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....
Chiar dacă după voi arde pe rug...._
Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...
Iar gândul meu e la foame... Foame de tine
A.Turcanu
@reper
De-aș muri
Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,
ar descoperi un ocean de iubire în mine...
în fiecare celulă — dorințe pasionale,
născute din lipsa unui răspuns.
Dacă aș fi murit,
m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,
ce plânge cu lacrimi amare,
în țara plopilor,
în acea lume fără speranță...
Pământul ar simți tristețea mea
și rădăcinile ar învăța să sufere.
Florile s-ar închide în tăcere,
iar vântul m-ar striga pe nume
cu glasul tău — pierdut...
Ar fi o moarte fără sfârșit,
căci dorul nu moare cu trupul
el se prelinge în neant
și arde tăcut în umbrele tărzii
ale unei iubiri neîmpărtășite.
A.Turcanu
@reper
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....
În trupul meu trăiesc 2 oameni
cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,
Unul bun si educat
Altul aspru plin de demoni,
Celalalt fara de pacat...
Unul lupta si se zbate
Sa o obtina orice tel,
Altul uneori visează
Sa aibă sufletul de otel....
Unul rupe si cu dinții
Sa obtina ce-a dorit,
Altul plange noaptea-n perna
Ca sa uite ce-a iubit....
Unul calca pe morminte
Sa ajungă acolo sus,
Altul cu tristețe asteapa
Ingandurat orice apus...
Unu injura si loveste
Toti sa faca cum vrea el,
Altul are doar un gand
Fericirea e a lui tel...
Altul lupta si se zbate
De nimic lui nu ii pasa,
Altul sta citește carti
Singurel la el acasa....
Unul vrea sa intoarca muntii
Si vrea sa obtina marea,
Altul se multumeste
Având doar painea si sarea....
Altul rupe tot din cale
Case si palate ar face
Altu-n casa lui de lut
Doar sa aibă un pic de pace
........
Doamne, spune-mi cum sa fac ?
Echilibrul sa-l gasesc...
Ca ma cert cu ambii zilnic,
Cum as putea să-i opresc ?!.
A. Țurcanu @reper
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
O lume....
Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...
În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ...
Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....
O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul
Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...
Te ador ❤️
E seara ... Și tu ma aștepți ...
La intrarea în casa se simte miros de crini ...
Mă apropii , tu îmi repeți...
Ca îmi adori ochii mei pelerini
Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....
Iar privindu te în ochii tai pătrunzători
Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...
Deja nu am nevoie de nimic....
Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....
O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....
Chiar dacă după voi arde pe rug...._
Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...
Iar gândul meu e la foame... Foame de tine
A.Turcanu
@reper
De-aș muri
Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,
ar descoperi un ocean de iubire în mine...
în fiecare celulă — dorințe pasionale,
născute din lipsa unui răspuns.
Dacă aș fi murit,
m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,
ce plânge cu lacrimi amare,
în țara plopilor,
în acea lume fără speranță...
Pământul ar simți tristețea mea
și rădăcinile ar învăța să sufere.
Florile s-ar închide în tăcere,
iar vântul m-ar striga pe nume
cu glasul tău — pierdut...
Ar fi o moarte fără sfârșit,
căci dorul nu moare cu trupul
el se prelinge în neant
și arde tăcut în umbrele tărzii
ale unei iubiri neîmpărtășite.
A.Turcanu
@reper
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....
În trupul meu trăiesc 2 oameni
cIn trupul meu traiesc 2 oameni,,,
Unul bun si educat
Altul aspru plin de demoni,
Celalalt fara de pacat...
Unul lupta si se zbate
Sa o obtina orice tel,
Altul uneori visează
Sa aibă sufletul de otel....
Unul rupe si cu dinții
Sa obtina ce-a dorit,
Altul plange noaptea-n perna
Ca sa uite ce-a iubit....
Unul calca pe morminte
Sa ajungă acolo sus,
Altul cu tristețe asteapa
Ingandurat orice apus...
Unu injura si loveste
Toti sa faca cum vrea el,
Altul are doar un gand
Fericirea e a lui tel...
Altul lupta si se zbate
De nimic lui nu ii pasa,
Altul sta citește carti
Singurel la el acasa....
Unul vrea sa intoarca muntii
Si vrea sa obtina marea,
Altul se multumeste
Având doar painea si sarea....
Altul rupe tot din cale
Case si palate ar face
Altu-n casa lui de lut
Doar sa aibă un pic de pace
........
Doamne, spune-mi cum sa fac ?
Echilibrul sa-l gasesc...
Ca ma cert cu ambii zilnic,
Cum as putea să-i opresc ?!.
A. Țurcanu @reper
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
O lume....
Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...
În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ...
Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....
O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul
Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...